top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Un roman cronică de familie (Sonia Elvireanu),nr.1(176), ianuarie 2018
Un roman cronică de familie (Sonia Elvireanu),nr.1(176), ianuarie 2018 Print
Ian 30, 2018 at 11:00 PM

Sonia ELVIREANU

UN ROMAN CRONICA DE FAMILIE

 

Amplu roman în două volume, Bărduleştii (2015) încununează opera de prozator a lui Gheorghe Jurcă, situându-l în descendenţa prozei realiste ardeleneşti a lui Rebreanu, Agârbiceanu, Pavel Dan. Viziunea şi timpul istoric evocat sunt diferite. Scriitorul reface destinul familiei sale de munteni, ficţionalizându-şi amintirile. Dedicat părinţilor săi, romanul e un imn închinat lor, locurilor natale şi locuitorilor din Ţara moţilor.

Fiecare volum e structurat în trei părţi. Întâmplările narate respiră aerul tare al munţilor, caracterul dârz al oamenilor trecuţi prin războaie şi calamităţi naturale. Naratorul urmăreşte povestea familiei lui Culaia Barda dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent. Figura centrală e tatăl, Ioan Barda (fiul lui Culaia, un om aprig şi neînfrânat), al cărui destin e prezentat în paralel cu al fiului său, Gheorghiade (Gheo), un alter ego al autorului. Între fiii bătrânului se remarcă Ioan şi Nicodim, ambii destoinici, cu familii trainice, iar între nepoţi Gheo, fire năstruşnică, poetică, reflexivă, cu ambiţia de desprindere de sat pentru a face carieră la oraş.

Romanul e o autoficţiune camuflată, în care autorul îşi retrăieşte nostalgic vârstele devenirii, cu farmecul începuturilor şi cu dificultăţile formării sale departe de sat. În ciuda naraţiunii heterodiegetice, profilul tematic (statutul social, după Vincent Colonna) al lui Gheorghiade trădează caracterul autobiografic al romanului. În imaginea năzdrăvanului Gheo, înclinat spre învăţătură, îl regăsim pe scriitor la vârsta copilăriei, iar în destinul lui, destinul scriitorului.

Prin intermediul familiei Bărduleştilor, Gheorghe Jurcă realizează nu doar o cronică de familie şi un bildungsroman (roman de formare), ci o frescă a satului ardelean din munţii Apuseni, un ţinut istoric şi legendar, la care face trimitere deseori cu un sentiment de mândrie. Primul volum e focalizat pe familia lui Ioan Barda, cu şase copii, destinaţi de tată să continue tradiţia vieţii rurale. Însă Gheo sparge cercul, cu o determinare ieşită din comun, convins de mic că soarta lui e alta decât aceea de ţăran. Îşi înfruntă tatăl, suportă cu stoicism ostracizarea între orăşeni, demonstrând treptat că înzestrarea nativă, voinţa şi cumpătarea pot învinge şi construi o carieră neobişnuită pentru un sătean. Parcursul sinuos al personajului prin şcolile din Abrud, Zlatna, Gura-Barza, muncile dificile prin uzine culminează cu școala de ziarişti, apoi cu Facultatea de Filozofie din Bucureşti, cariera de jurnalist şi scriitor.

Marginalizatul familiei, cum se considera Gheo din cauza dorinţei sale de a învăţa, devine mândria familiei Barda. Fraţii săi îi urmează exemplul, îşi fac un rost la oraş (şofer, croitor, electrician, mecanic), părăsindu-şi tatăl, împovărat de muncă, rămas văduv după moartea soţiei sale Lucreţia.

Naraţiunea discontinuă curge pe firul rememorărilor, cu dialoguri vii şi cu descrierea cu reală afecţiune a locurilor natale, a întâmplărilor care au marcat copilăria şi adolescenţa scriitorului. Câteva episoade se detaşează prin forţa evocării: focul aprins în casă de un frate, cearta lui Gheo cu moşul său Culaia, noaptea înfloririi cireşilor din livadă, întoarcerea tatălui de pe front, ora de desen cu magicul pelican schiţat de profesoara Taisia pe foaia copilului, dansul cailor pe deal sub ploaie, întoarcerea miraculoasă a iepei Şari de pe front, apoi a cailor furaţi şi schingiuiţi, cositul ierbii, cataclismele naturale trăite în copilărie (o iarnă cu zăpadă copleşitoare, seceta din 1946, vijelia nefastă abătută peste sat, revărsarea văii Montanei, dialogurile cu mama, prima întâlnire cu tatăl după dispariţia mamei, moartea tatălui). Sunt episoade trăite intens, obsesive în mintea adultului, tot atâtea nuclee narative pentru romanele, povestirile şi memoriile sale. Ataşamentul faţă de părinţi, casă, pământ, cai (mândria şi bucuria tatălui), dealuri cu ierburi înmiresmate, păduri de carpeni şi fagi, munţi auriferi învăluiţi de legende se resimte în fiorul liric al evocării clipelor privilegiate ale copilului şi ale tânărului de altădată.

Portretele pregnante al bunicului, al mamei, al tatei, al fraţilor se construiesc mai ales din fapte, atitudini, reacţii, sentimente, dialoguri rememorate şi recreate ficţional de scriitor. Între ele, stăruie figura fragilă a mamei, întruchipare a bunătăţii, a hărniciei, a iubirii, a credinţei creştine, a moralităţii. Legătura cu mama e cea mai puternică, iubirea faţă de tată e obstrucţionată de conflictul dintre ei, cauzat de viziunile diferite despre viaţă, de ruperea lui Gheo de sat. Însă treptat, relaţia cu tatăl se modifică, comunicarea devine benefică după ce fiul se maturizează şi devine jurnalist la Deva, apoi la Alba Iulia.

De o sensibilitate aparte sunt descrierile: a peisajelor montane, a grădinii, a livezii, a dealurilor, a munţilor în rotirea anotimpurilor, mai ales primăverile şi toamnele, cu cositul, strângerea fructelor, în tonuri nostalgic-poetice, faţă de realismul vieţii la ţară. Imaginaţia copilului percepe natura ca un ţinut de basm şi astfel va rămâne pentru totdeauna în mintea adultului, ca o gură de rai, iar satul ca un nucleu al vieţii autentice, ancorat în tradiţii străvechi, faţă de viaţa la oraş. Aşa se explică revenirea frecventă a lui Gheorghiade în sat, aura mitică în care îşi învăluie locurile natale, dorul de-a regăsi o lume statornică, nealterată de inevitabilele prefaceri ale istoriei, de-a resimţi frumuseţea şi eternitatea peisajului montan.

Personajul evoluează pe fondul unor evenimente istorice ce modifică tradiţia sătească şi viziunea tinerilor despre viaţa rurală. Colectivizarea forţată, impusă de ideologia comunistă, se izbeşte nu doar de reticenţa moţilor, ci de însăşi natura locurilor, a reliefului, nefavorabile mecanizării agriculturii.

Gheorghiade este primul din familie care se desprinde de sat, fiind format în spiritul mentalităţii socialiste, iar destinul său se împleteşte cu istoria postbelică. Două lumi, două mentalităţi opuse se înfruntă în roman prin reprezentanţii lor: satul/oraşul, tradiţia rurală/modernitatea citadină. Ioan Barda şi soţia reprezintă vechea lume a satului, copiii acestora, mai ales Gheo, lumea nouă ce se clădeşte după război sub înrâurirea politicului. Înfruntarea dintre vechi şi nou se reflectă nu doar în conţinut, dar şi în limbajul adecvat universului evocat. Scriitorul valorifică din plin regionalismele ardeleneşti în povestire, în dialoguri, în descrierea ţinutului natal, împletite cu neologismele asimilate pe cale livrescă.

Livrescul inserat în povestire îi permite scriitorului să contureze portretul spiritual al lui Gheorghiade, împătimitul de cunoaştere, care reactualizează legende, teorii despre existenţă, episoade istorice, relatându-le tatălui său pentru a-i demonstra superioritatea culturii. La polul opus, tatăl său întruchipează înţelepciunea şi demnitatea ţăranului simplu într-o legătură osmotică, indestructibilă cu pământul, pentru care sursa eternităţii e satul, iar cunoaşterea se dobândeşte printr-o bogată experienţă de viaţă. Şi tatăl, precum fiul, bun povestitor şi cântăreţ, este o sursă de cunoaştere, dar diferită de a lui Gheo:  folclor, anecdote, doine,  păţanii, întâmplări reale.

În centrul amplului roman al lui Gheorghe Jurcă se află figura impunătoare a tatălui, asemenea unei coloane brâncuşiene, ultimul reprezentant al lumii vechi pe cale de destrămare, evocate cu iubire sinceră, cu admiraţie şi mândrie. Sentimentele fiului faţă de tată şi invers se dezvăluie mai ales în schimbul de scrisori şi în monologuri. Emoţionant e monologul la căpătâiul tatălui, mort de infarct la 85 de ani, după o viaţă de trudă, dar dârză, destoinică, demnă. Tatăl scriitorului e arhetipul moţului autentic, imaginea emblematică a ţăranului pentru care pământul e sfânt.

În evocarea părinţilor, un cuplu exemplar pentru viaţa muntenilor, al căror destin relevă valorile perene ale satului tradiţional (Dumnezeu, pământul, familia) se resimt iubirea şi chiar smerenia scriitorului faţă de valorile morale ale ţinutului natal, toposul predilect al scrierilor sale.

 

 

pag 1 iulie august 2018.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.