top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Eseu arrow Exercitiu de admirație (Alexandru Zotta), nr.2(177), februarie 2018
Exercitiu de admirație (Alexandru Zotta), nr.2(177), februarie 2018 Print
Feb 27, 2018 at 11:00 PM

Alexandru ZOTTA

UN EXERCIȚIU DE ADMIRAȚIE

Publicat pe la jumătatea drumului său de creație, volumul Ziua cenușii începe cu o declarație suprinzătoare din partea autorului: „Nu mai poți scrie / vorbe frumoase”. Constatarea venea după volume întregi de versuri cuceritoare, ce dădeau expresie trăirilor dramatice ale aspirațiilor de plenitudine a ființei sub presiunea unei istorii vrăjmașe (Starea bizantină) ori jubilațiilor goliardice ale tinereții (Baladele mongoloine). Afirmația categorică surprinde la un poet care a promovat consecvent condiția estetică a poeziei, transformând-o într-o provocare și o înfruntare a ideologiei regimului totalitar. Și chiar de vor fi fiind cumva mai puține vorbe frumoase, în creația ulterioară a lui Horia Bădescu nu vor lipsi versurile frumoase și chiar volume întregi. Apărute la scurt interval, Ronsete-le sunt unice prin originalitatea combinației de specii lirice înalt performate și prin cizelarea expresiei poetice. Dar prin toată creația lui, autorul rămâne printre puținii poeți actuali care performează lirismul.

O privire oricât de sumară asupra creației lui Horia Bădescu nu poate ignora faptul că, într-o perioadă de presiune ideologică asupra culturii și a artei, afectând libertatea expresiei și obligând creatorul la obediență politică, autorul a promovat condiția estetică a poeziei, misiune consecvent îndeplinită și în anii de după evenimentele din decembrie, în contextul numeroaselor experimente literare, în care „vorbele frumoase” și condiția culturală au devenit salutare rarități. 

 Pentru puținii comentatori de până acum, noul volum (Decameronice, Școala Ardeleană, 2017) apare ca o realizare rară, surprinzătoare. Deși ar putea fi susținută prin desăvârșirea expresiei lirice, surpriza se profilează mai degrabă în raport cu bogata producție poetică actuală, în mare parte angajată în programe diverse, declarate sau implicite, însă prea puțin preocupate de performanța estetică, condiție constitutivă a poeziei veritabile. Justificată în revendicările ei, cu toate că multe dintre acestea prezintă accente ostentativ vindicative, revolta față de numeroase neajunsuri ale vieții actuale, fără a afirma însă și aspirațiile și idealurile timpului, ignoră condiția ființei și sacrifică nevoia de idealitate a acesteia.

Puțin comentat, volumul Decameronice a produs deocamdată reacții entuziaste, determinându-i pe comentatori să-și exhibe propriile resurse lirice și să procedeze la exerciții de admirație.  

De la altitudinea vârstei sapiențiale, ajunse în pragul unei frumoase aniversări, poetul se întoarce către momentele de grație ale trecutului și recheamă în memorie, spre a le încredința posterității, trăirile intense ale vârstei juvenile cu împlinirile și aspirațiile ei de plenitudine a ființei. Din ampla diabază a ființei, în care se constituie întreaga creație a poetului, pe segmentul juventuții erosul se regăsește în mod firesc și într-un diapazon de manifestări determinate de finalitatea plenitudinii. Îi revine memoriei îndatorirea să-l aducă în prezență, însoțindu-i exuberanțele de adierile nostalgiei.

Decameronice-le alcătuiesc un florilegiu liric, proiectat, probabil, și în perspectiva unui apropiat jubileu; ca urmare, sintetizează, fie și involuntar, aspectele potrivite acestui eveniment. Mă îndeamnă la acest gând și ilustrațiile  lirice ale Marianei Bojan, ea însăși poetă, expresii feminine ale erosului surprins în atitudini și stări atrăgătoare și seducătoare, decente în nuditatea lor, realizate cu economie de mijloace și cu simplitatea de maturitate deplină a harului artistic.

Întâlnim în creația anterioară a lui Horia Bădescu ecouri și, cu deosebire, strălucitoare replici moderne la aspecte esențiale din capodoperele literaturii universale, precum Cervantes ori François Villon, cu care autorul își găsește apropieri și afinități tipologice. De data aceasta modelul este Decameronul. Povestirile lui Giovanni Boccaccio relatează, printre altele, întâmplări din viața tinerilor, în ipostaze de personaje surprinse într-o diversitate de situații și dezvăluind numeroase comportamente și trăiri erotice, dar și în postură de naratori. Povestirile Decameronului reprezintă astfel un elogiu înalt adus erosului ca dimensiune valoroasă și legitim întemeiată a ființei. Desfășurate într-un spațiu închis și într-un timp limitat, povestirile Decameronului configurează un univers propriu. Condiția acestuia se transferă și poemelor din recentul volum al poetului, care configurează „un univers erotic” sustras curgerii timpului și recuperat prin virtuțile memoriei.   

 Desfășurate, în volumele anterioare, ca multiple concretizări ale motivului carpe diem, îndemnând la frecvente încetiniri sau opriri, aspirațiile de plenitudine și trăirile erotice sunt de această dată secondate de nostalgia lui ubi sunt?, motiv ce contribuie decisiv la unitatea acestui florilegiu liric. Cu toate acestea, curgerea lui irreparabile tempus și efemeritatea împlinirilor nu umbresc prea mult bucuria de a trăi.

Reluând relația instituită în Starea bizantină, între aspirația de plenitudine a ființei și o istorie obstructivă, poetul creează un interval de timp sustras trecerii implacabile, plasat sub semnul trăirii erotice. Aduce în marginile cuprinzătoare ale acestuia și neastâmpărul tineresc al poeziei goliardice, nostalgia evocărilor și libertățile „baladelor de altă dată”, dar și patosul iubirii și al prețuirii burgului transilvan care le acceptă și le potențează cu generozitate, sporindu-și astfel strălucirea, spațiu care și-a găsit în creația lui Horia Bădescu inseparabila-i pecete lirică:  E toamnă nebun de frumoasă la Cluj”. 

Reiterat prin momentele de împlinire erotică sau numai de intensă aspirație, timpul acesta are dimensiuni cvasimitice; începe îndată după Facerea lumii, când „abia făcuse Dumnezeu femeia”, și-i încredințase un statut enigmatic întrucât „aruncase în genune cheia”. De atunci sensul tuturor trăirilor erotice a rămas căutarea cheii de descifrat tainele acestei divine creaturi.  

Intensitatea erotismului juvenil tulbură cursul firesc al timpului, deviindu-i și ritmicitatea calendaristică, convertind-o la condiția pasiunilor devoratoare, întrucât „copilele / (...) amestecă  noaptea cu zilele”, iar  fetele  tinere / care te-ațâță de luni până vinere / iar sâmbăta te cuminecă / făcându-i sufletului duminică” imprimă repetabilului interval cronologic o finalitate proprie. O finalitate similară vizează și îndrăgostitul care ar dori „să-i las nopții hățurile / și zilei juvățurile / și s-o-nvăț răsfățurile”, invocînd spre împlinire ajutorul divin. 

Prin toate detaliile constituției sale, ca și prin întreg comportamentul ei plin de semne provocatoare, femeia exercită o atracție permanentă, intensificată până la chemări pătimașe, irezistibile, devoratoare. Temeiul organic al acestora, legitimat natural, se extinde stihinic la dimensiuni cosmice, ridicîndu-se uneori la altitudine sacrală, așa cum autorul își imagina traiectul erotic al ființei încă din volumul de debut (Marile Eleusii): „Și mă rugam cărare să  rămâie / pe unde urcă Dumnezeu la cer”.

Pentru grațiile feminine, „un sfârc și doi porumbi”, tinerii „berbanți alumni” sunt în stare să se ia „cu diavolul la pumni” sau să provoace răbdarea sfinților, dezvăluind energii și  intensități de o vitalitate extremă.

Intensitatea trăirii erotice reclamă un imagism pe măsură. Prin strategii comparative și metaforice, ce asociază și intersectează nivele distincte de realitate, poetul recurge și la surse de autoritate, invocând referințe biblice, de unde preia mai întâi imagismul pastoral, pe care-l adaptează funcției erotice: „Cândva când păstoream frumoase / cu noaptea-n ochi și marea-n oase / (...) și pe la margine de luncă / pe muchi de iarbă ori speluncă / mă nărăveam la câte-o juncă”.    

Enigma feminității se adâncește spre indignarea și înverșunarea neofitului contrariat de ivirea ei pe lume, dar mai cu seamă de participarea lumii naturale, cosmice și chiar sacrale la viața și destinul ei. Ființa feminină pare a interrelaționa, chiar și la modul fizic, cu toate elementele universului, apărând ca „abur de ninsoare”, ca „lumină” desprinsă din „mlaștinile  nopții”, îndurerând sfinții din margini de rai „cu hula care te frământă-n șolduri” ori îndepărtându-se dimineața și lăsând „zaț în inimă”. Doar stihiile universului mai pot s-o cuprindă și s-o stăpânească: „Îți mai sărută  urmele pământul / în brațe te mai ține numai vântul / și în cenușa cărnii ard tăciunii / pe care fumegă  sămânța lumii”.

Am exprimat și altădată părerea că nu numai prin studiu diacronic, ci și prin opera concretă a unui talent autentic se pot identifica și recupera structuri ori dimensiuni uitate, poate chiar căzute în desuetudine. Poet eminamente liric, Horia Bădescu practică pe larg „genul baladesc”. Poemele lui sunt însă „balade lirice”, realitate care ne determină să reconsiderăm noțiunile și conceptele, să ne amintim că la începuturile ei balada era preponderent lirică și că epicizarea speciei s-a produs în urma eroizărilor cavalerești medievale. Referindu­-se la acest aspect al creației poetului, criticul Aurel Sasu menționează: „Balada, așa cum a practicat-o și o practică Horia Bădescu, este fundamental diferită de  cea istoric  revendicată  de colegii lui de generație. Demersul lui este de spiritualitate pură, într-o lume bolnavă și impură, așa cum o întâlnim în Cercul literar de la Sibiu”. Iar Basarab Nicolescu numește o astfel de poezie „sărbătoare a spiritului întrupat în corp”.

În bună tradiție baladescă, desprins parcă din spiritul lui Villon, femeile sunt un amestec de virtuți și vicii, percepute însă în marginile toleranței și ale recunoștinței: „Parșivele, minunatele / care te-nvață toate păcatele”, sunt ispititoare și seducătoare, dar sunt și cele „care fac lumea nouă”. Ele provoacă amanților suferințe erotice, făcându-i să le „tânjască gura” după  sfârcul ca mura”, să le „ardă palmele ca de secetă,” dar tot ele  se fac grădină de mai / să-ți deschidă poarta la rai”; sunt, dacă despre femei se poate formula vreo concluzie, altfel decât poetic, „râul și vadul / pe unde trece Raiul și Iadul!”.

Simpla apropiere a femeii, fie și o fulgurantă apariție, răscolește adânc ființa, provocând principiul ei vital; „Și-n urma ta, adulmecându-și  trupu, / urlă-a pustie sângele, ca lupu”.

             Ca efect al relației erotice, asocierea și aducerea în simultaneitate metaforică a unor senzații diametral opuse se întâlnește în poezia românească încă din  perioada premodernă. Au practicat-o poeții care, sub influența culturii grecești, intensificată în perioada domniilor fanariote, au creat lirica neoanacreontică. Costachi Conachi și Gheorghe Asachi, Anton Pann și  poeții Văcărești au scris poezii erotice în care starea de suferință sau de bucurie, dusă la superlativ, se exprima prin senzații fizice, organice și meteorologice, cosmice. Puse pe melodii sentimentale, acestea au devenit populare, într-o oarecare măsură s-au folclorizat.

O întoarcere la creația lor ar fi cu siguranță pentru poeții tineri de azi horribile dictu et auditu! Nu este însă fără sens ca în fața blocajului modernist să  faci un pas înapoi,  spre o etapă cu modeste realizări, dar cu elemente promițătoare. Horia Bădescu nu refuză un astfel de demers și găsește posibilitatea valorificării și a performării unor promisiuni modeste într-o creație lirică de ridicat nivel estetic. Ecouri ale acestora subzistă în erotica vinovată din Starea bizantină, dar și în suspinele adânci ale neîmplinirii dorinței erotice: „Domnișoară, ah, domnișoară / doar noaptea știe cui te măsoară / și-ți  bea lumina întâia oară!”.

În ipostază de iremediabil îndrăgostit, posedat de chemarea erotică, eul liric  recurge la strategii ingenioase spre a se bucura de grațiile figurii feminine. 

Ca să o poată vedea încearcă să se furișeze noaptea, măcar „să-mi treacă sufletul pragul / cum trece vântul pribeagul / și-și pierd vorbele șiragul”, de nu va reuși să-i poată lua „măsura cu gura / cum iei cuminecătura”. Comportamentul îndrăgostitului, cu îndelungate momente de răsfățuri, mai mult dorite decât împlinite,  urmează succesiunea unui ritual. Comun dimensiunilor erotică și religioasă ale ființei, ritualul, destul de permisiv, facilitează exprimarea intensității și a legitimității trăirilor erotice.   

Imaginea femeii în cadru oriental, oferit de balada A fost demult, pe când supuse, este destul de rară în lirica românească. Poezia are o versificație de o subtilitate savantă. Un catren, ca o expozițiune epică, anunță prezența figurii feminine, „cu ifose suspuse”, revendicându-și ascendența asupra novicelui. Următoarele patru catrene, toate în monorimă, închid cercul agitat al pretendenților străduindu-se și întrecându-se să intre în grațiile adoratei. În poziție prozodică tare, la rimă, lexicul folosit e alcătuit aproape în întregime  din unități de origine turcească, în acord cu natura toposului poetic: „Că de neam prost au cu surgiuc, / ne-nghesuiam cu toți buluc / când tropotea ea din papuc / pe scări, la hanul lui Manuc”. Am numărat douăzeci de rime realizate prin astfel de unități lexicale.  

Cultura filologică vastă a autorului și cunoscuta lui preocupare pentru desăvârșirea expresiei îi permit performanțe lirice rare, demne de un eveniment unic. Detalii comportamentale întregesc tablourile orientale ale poemului, momentele scenariului erotic, cu caracter ritualic. Catrenele finale dau curs regretului neîmplinirii: „N-a fost să fie (...) / că veni îngerul  și-o duse / și-n rama cerului o puse”, imaginea urmând, după  canonul picturii bizantine, „înrămarea”,  spre a rămâne intactă în închiderea acesteia.

Nu e însă nevoie să rămânem la Hanul lui Manuc pentru a urmări desfășurările dezlănțuite ale erosului, pentru că poetul aduce „dulci tertipuiri bizantine” și în burgul transilvan îndrăgit. Acestea se insinuează în peisajul erotic, în ritmurile dansurilor senzuale sau, mai simplu, în provocările unor „arcuiri de șale”, când „nopțile-și ieșeau din minte / iar sângele  fierbea pe sub cuvinte”, așa cum se întâmplă în tot acest unic florilegiu liric. 

Poate că tot oriental este și efectul dezastruos al neîmplinirii erotice, când „nu mai e nici lume nici nelume, / și-n ceruri Dumnezeu suspină / când trupurile se făceau lumină” și când nici „sinele nu mai era în sine?”, afectând profund esența ființei.

Într-un anume fel, am putea spune că odată cu toamna studențească poetul aduce dragostea la Cluj, împrăștiind-o prin grădinile și stradelele burgului medieval, prin piețe și localuri tinerești, oferind-o cu dărnicie tuturor. Însă orașul îndrăgit al studenției clujene își are și el „temple” ale dragostei juvenile. În acorduri nostalgice de „Haleluia”, de pe vestita Cetățuie pogoară stelele „în ochii domnișoarelor nurlii”, în timp ce la Crâșma lui Mongolu persistă imaginea sabatului studențesc în care „hârșiții martologi  în pocinoage / de vechi bucoavne și de terfeloage / cu șuie madrigaluri filoloage” curtau asiduu, ca-n Parisul lui Villon, lumea  nărăvașelor cochete. 

Precedând finalul întregului ciclu, penultimul poem, pornind de la constatarea că „Toate fuseseră altcum / (...) / decât în ceasul de acum”, readuce gravitatea motivului ubi sunt? Pentru înveșnicirea celor ce încă nu au dispărut din memorie, poetul  înalță o adâncă rugăciune către divinitate, implorând-o cu solemne tonalități de imn: „Cheamă-Ți serafii, Doamne, din unghere / să laude-n biserici de tăcere / flămânda coapselor întemeiere / și dimineața gleznelor stinghere”.

 Rămas cu nostalgia trecerii implacabile a timpului, mirându-se de „cum s-a dus / din răsărit către apus / lumina  care ne-a sedus!”, poetul reînvie, în poemul care închide volumul, amintirea unui timp de prea scurtă fericire, împreună cu cea care îi „otrăvise firea” cu răsfățurile dragostei și pe care a pierdut-o pentru totdeauna. 

Și îi  pecetluiește cu binecuvântare amintirea.  

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.