top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Lirică belgiană (traducere Horia Bădescu), nr.2(177), februarie 2018
Lirică belgiană (traducere Horia Bădescu), nr.2(177), februarie 2018 Print
Feb 27, 2018 at 10:00 PM

 

LIRICĂ  BELGIANĂ

 

Andrée SODENKAMP

Născută dintr-un tată olandez şi o mamă belgiancă, dar născută neîndoielnic pentru poezie, cu care s-a hrănit, dacă e să-i dăm crezare, şi versurile sale ne îndreptăţesc a o face, precum calul cu ovăz, Andrée Sodenkamp a fost şi a rămas şi după trecerea în lumea umbrelor marea doamnă a liricii belgiene de expresie franceză. Care, dincolo de înalta-i distincţie sau poate tocmai de aceea, a trăit, şi viaţa i-a fost lungă, având, cum spune ea într-un autoportret liric, „o tandreţe infinită pentru inteligenţa celorlalţi… O iubire respectuoasă şi exaltată pentru dragoste, o dezlănţuită bucurie de a trăi”. Vădite toate acestea în poezia ei, care vorbeşte cu simplitate şi profunzime despre tocmai această nestăpânită sete de viaţă şi de dragoste, despre luarea în posesie a lumii ca pe o parte a fiinţei noastre, despre comuniunea dintre noi şi ea, lumea,  cu care ne împărtăşim în viaţă ca şi în moarte, în poezia pe care a trăit-o ca pe o boală. „Mă scol cu această boală, mă culc cu ea”, scria Andrée Sodenkamp. În poezia ei, încununată de atâtea premii, printre care Premiul „Louise Labé”, Premiul Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Francezi sau cel al Academiei Belgiene, figurând în toate antologiile importante ale liricii belgiene. În poezia ei de un umanism declarat și fervent, poezia unui spirit solar până şi în tristeţile şi disperările marii treceri, în care, cum spune: „tot ce va putea să mi se întâmple e viaţa”. 

 

Pământul meu plin de frunzare

 

Pământul meu plin de frunzare

pământ al meu.

În tine deci va trebui să-mi sap

gaura mea de cârtiţă,

să mă-nfrăţesc cu pulberea,

să-mbrăţisez noroaiele-ngheţate.

 

Câmpia veselă de grâne şi livezi

pe cuşca mea de oase sprijini-va

potopul ei de flori.

 

Şi pentru mine fi-va foşnetul ierbii care creşte,

a bestiilor sumbre lunecare.

O ne-ncetată-mpărtăşire fi-va.

Şi tot ce va putea să mi se-ntâmple-i viaţa.

 

 

Frumoasă sunt pe dinlăuntru

 

Precum o zi de Paşti,

pe dinlăuntru frumoasă sunt.

Mi-am doborât demonii răi, am şters

de praf la Notre-Dame vitraliul

dormind în leagănu-i de licăriri.

 

Eu evanghelii inventez,

îl spăl pe Domnul de păcate

prieteni îmi sunt sfinţi sprinţari.

Cărora uneori mă rog.

 

Atâta-s de săracă-n frumuseţe

încât abia dacă se vede asta.

 

Voi intra în moarte

 

Precum în pântecul mamei mele

intra-voi în moarte.

Va fi calm acolo, strâmt şi tăcut.

În sfârşit mă voi lepăda de buruienile celor vii

care mi se târâie-n urmă.

Deschisă-mi va fi gura ca să râd sub pământ.

Totul va rămâne-nsemnat cu unghia spiritului

într-un creier inert,

papirus scris cu semne-ngheţate.

Aş putea fi încă o carte.

 

 

Luc NORIN

O simplitate care vine dintr-o nobleţe înnăscută, o bucurie de a trăi contaminantă, o sinceritate fraternă şi cuceritoare, o distincţie care-i impune cu necăutată naturaleţe prezenţa, lumina unei dimineţi de august bântuite de amintirile Meusei strălucindu-i pururi în ochi... altfel spus, Luc Norin. Jurnalistă şi critic literar, socotită unul dintre cei mai fini comentatori de poezie din Belgia, eseistă, prozatoare, dar, mai ales, remarcabilă poetă, Luc Norin se prenumără printre acei lirici europeni, nu foarte numeroşi, care, prin parcimonia discursului, prin severitatea mijloacelor expresive, prin valoarea acordată sugestiei si vidurilor-pline, încărcate de tăcere vorbitoare, se înscriu în linia haikuului japonez, fără însă a pierde nimic din europenitatea viziunii lirice. O probează pe deplin aceste poeme extrase din volumul său L’heure inverse.

 

 

În fotografie nu e nimic

nimic din vorbele spuse

nimic din sângele în casă

împrăştiat

 

lacul sparge imaginea

dar din imagine lacul

 

lipseşte.

 

*

 

E un lac în valurile sale

veghind

 

un lac

cu acoperişul lui ascuţit

cu sângele viţei sale de vie

 

*

 

Lacul fără casa

fără noaptea

fără ora adormită-n gâtlejul de pasăre

 

*

 

Pârâul a băut

lacul

 

marea

aşteaptă

 

*

 

La aceeaşi distanţă

de apă şi timp

 

se iscă vântul

 

*

 

Peştele traversează ora inversă

 

nicio cută

în iarbă

 

nicio voce

în trestie

 

*

 

Locul apei e-n vis

 

s-a-ntunecat lucarna

cu aspru miros

 

liliacul nu mai e-acolo

 

*

Din lac se ridică imaginea

ce oră e nu se mai ştie

pasărea ciuguleşte memoria

 

şi iată ceaţa

 

de dinaintea visului

 

*

 

Atunci când închide noaptea

livezile

 

şi aerului îi redă

greutatea

 

tu te întorci

 

*

 

O alta îi seamănă

o alta a spus

 

cuvintele apei

 

o altă

apă

 

*

 

Drumuri pierdute

pe căi

 

ferestre spânzurate

în noapte

 

un singur ţipăt le uneşte

 

*

 

Atunci doar

aud

cântecul

 

s-a schimbat vântul.

 

Traducere şi prezentare

de Horia BĂDESCU

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.