top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Varia arrow Daniela Sitar-Tăut în dialog cu Mircea Coloșenco, nr. 4(179),aprilie 2018
Daniela Sitar-Tăut în dialog cu Mircea Coloșenco, nr. 4(179),aprilie 2018 Print
Mai 01, 2018 at 11:00 PM

DANIELA SITAR-TĂUT

ÎN DIALOG CU MIRCEA COLOȘENCO

 

Daniela Sitar-Tăut: Domnule Mircea Coloșenco, sunteţi membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Descrieţi, vă rog, circumstanţele care au condus la această adeziune. Are legătură cu faptul că familia dumneavoastră a fost evacuată din Basarabia într-un refugiu restrictiv, în martie 1944, în mai multe judeţe din România?

Mircea Coloşenco: În luna martie 1944, linia frontului/Războiului antisovietic se apropia cu viteză de la o zi la alta de malurile Nistrului. Guvernul mareșalului Ion Antonescu a hotărât evacuarea funcționarilor statului din Basarabia dincoace de Prut. Printre ei, și părinții mei – Natalia (1906-1988) și Petre Coloșenco (1908-1966), învățători de limba română, gr. I, numai că tata se afla deja concentrat în Armata Română, fapt pentru care mama, la 25 martie 1944, împreună cu mine (în vârstă de șase ani) și fratele meu (de trei ani, cu sechele de poliomielită) și cu bruma de avere, cât putea să cuprindă lada de zestre, însoțiți de bunica paternă, de două surori de-ale tatei și doi verișori (sub zece ani), cu altă brumă de avere similară, am ajuns trei zile mai târziu cu trenul din gara Căinari, j. Tighina, în gara Curtea de Argeș, localitate în care primise fixarea pe un post la o școală primară pentru câteva luni, după care am migrat pe la alte școli din județele Hunedoara și Gorj. În încheierea participării Armatei Române (250 de zile) la Războiul Antihitlerist (12 mai 1945), tata a fost eliberat de sub arme (decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință”, cl. III, la luptele din Cehoslovacia, 1945), s-a întrunit familia și, prin Comisariatul General al Refugiațiaților și al Evacuaților. Serviciul Evidenței Refugiaților Basarabeni și Bucovineni, care funcționa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au fost recomandați în consecință Ministerului Instrucției Publice, primind împreună cu mama posturi de învățători în fostul j. Tutova/actualmente Vaslui, în comuna Bacani, unde am urmat primele patru clase de școală, apoi ne-am mutat în municipiul Bârlad. Este un periplu care mi-a marcat viața pozitiv. În prezent, împreună cu fratele, avem statutul de refugiat politic, în baza legii 189/2000.

 

D.S.-T.: Sunteţi născut în judeţul Tighina, din Basarabia, deci cunoaşteţi mai bine situaţia de acolo. Cum vedeţi relaţiile dintre Republica Moldova şi România, din punct de vedere politic şi cultural? Ce perspective de reintegrare a Basarabiei în statul român există?

M.C.: Satul în care m-am născut într-o duminică (3 iunie 1938), Cârnățenii-Noi, pendinte de comuna Căinari, j. Tighina (actualmente rn. Căușani), pe râul Botna, a fost înființat în 1925, în jurul conacului boierului Pavel Nedov, ca urmare a Reformei agrare/Decretul de organizare a Comisiilor pentru Împărțirea Pamântului Expropiat (17.07.1921). Aici, într-o casă improvizată ca local de școală, au fost transferați părinții mei (absolvenți ai Școlii Normale din Chișinău), în anul 1937, locuind cu chirie, ulterior achiziționându-și o casă și, împreună cu sătenii, au ridicat un local de școală. Familia s-a întregit cu trei copii (din care unul a decedat), iar activitatea instructiv-educativă s-a îmbogățit prin înființarea unui cămin cultural pentru antrenarea tuturor locuitorilor, închegându-se spiritual noua comunitate de venetici. Sala de curs, duminica, devenea un loc de slujbă religioasă prin ascultarea la radio a liturghiilor transmise de Patriarhia Română din București. (De abia în prezent se finisează construcția bisericii satului). Atunci, în 1944, spaima de sovietici era fără margini: fratele mamei fusese arestat în ‘40 la ocuparea Basarabiei și dus a fost în Siberia. (Peste ani, am aflat că a lucrat muncă de ocnaș la gurile fluviului Ienisei!!?) Mama a încuiat ușile de la casă și dependințe, de la școală, predându-le omului de serviciu, spunându-i cu glas sugrumat: „Dumitre, de ne-om întoarce, să ai grijă până atunci. De nu, ale tale să fie!”. Ștergându-și ochii de lacrimi, fără a se mai uita în urmă, ne-a luat pe cei doi copii, ne-a urcat în căruță și duși am fost... De izbeliște au rămas alte două case cu grădini frumoase ale părinților, în Căinari și Hârton-Hasan/Bervomaisc, unde au locuit bunicii paterni și familia unei surori de-a tatălui, precum și casa unei surori de-a mamei, plecați cu toții în urgia pribegiei. Iar cât privește verii mei rămași acolo, s-au rusificat, neputând convorbi cu ei după 1990, când am ajuns în satul natal, la mai bine de 45 de ani de la evacuare. În tot acest răstimp n-am avut nicio legătură cu ei din motive... bolșevice: teama de a nu o păți ca unchiul Volodea – pahod na sibir.

În 1990, prin răposatul Fănuș Băileșteanu (1947-2008), critic și istoric literar, pe atunci director adjunct al Bibliotecii Academiei Române, am fost contactat de distinsa acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1920-2006), vicepreședinte al Academiei Române, să alcătuiesc biobibliografiile scriitorilor basarabeni Ion Druță ( n. 3 sept. 1942), Grigore Vieru (1935-2009) și Mihai Cimpoi (n. 3 sept. 1942), în vederea alcătuirii recomandărilor acordării titlului de membru de onoare al Academiei Române (primii doi, în 1990, al treilea, în 1991).

Așa am putut avea acces la colecțiile marcate, până atunci, de monopolul „servicii speciale”, interzise cercetătorilor neacreditați oficial de o instituție de profil și să aprofundeze cultura „conaționalilor” noștri... moldoveni de peste Prut!

După 1993, transferat de la Muzeul Național al Literaturii Române, unde am funcționat ca muzeograf între 1991-1993, la Direcția Muzee și Colecții a Ministerului Culturii ca referent de specialitate memorialistică, am traversat Prutul, ca persoană particulară, de câteva ori, dar și cu atribuții de serviciu la muzeele din Chișinău. (Precizez: nu am luat parte la nicio manifestație titrată festivist „Podul-cu-Flori”, o înscenare politică fals națională! Chiar grotescă.)

Recent, în zilele de 23-24 august, la invitația Institutului Cultural Român, Filiala „Mihai Eminescu” din Chișinău (director: poetul Valeriu Matei), am luat parte la manifestările dedicate comemorării centenarului morții lui Alexei Mateevici (1888-1917), poetul Basarabiei, născut la Căinari, comuna mea natală, a tatălui meu, a fratelui, și a surorilor lui, localitate în care se află Casa Memorială a Poetului. A doua zi a manifestărilor, pe 24 august 2017, fusese programat, în Piața Centrală din Chișinău, un concert susținut de Filarmonica Națională. Spre stupoarea tuturor celor care veniseră în Piață în acest sens, au aflat că, urmare a dispoziției tovarășului Igor Dodon, președintele rusofon al Republicii Moldova, concertul cu pricina a fost dedicat Zilei de Eliberare a teritoriului basarabean, la 24 august 1944, de către ostașii moldoveni de sub cizma nazistă a... Armatei Române!?! Fără replică!

 

D.S.-T.: Sunteţi şi poet. Aţi tipărit un volum de versuri, Climate, în 2002, cu un portret făcut de Nicolae Hilohi, și volumul titrat Fabule virtuale, în 2011, la Editura Sfera din Bârlad.

M.C.: La această editură, fratele meu este director onorific. Mi-a făcut surpriza, de fiecare dată de ziua mea de naștere (în 2002, 2011), să mi le trimită drept cadoul său. Textele cu pricina i le lăsasem la Bârlad, unde locuiește, să-și dea cu părerea. A scris pe ele că nu se pun în comerț. Prima plachetă conține catrene, rondeluri și sonete. Le văzuse anterior și pictorul de talent deosebit Nicolae Hilohi (1930-2017), care a conspirat cu fratele meu la editare. Le plăcuse sonetul Neam: „Susură trist Prutul, în drum de șarpe, / Când își solzește la soare albia, / Printre câmpuri cu spicul cât vrabia: / Românii l-ar sobi în cânt de harpe! // Dușmanii îl transformară în sabia / Cu care sângeră tărâmuri carpe / C-au desțărat, în gemene eșarpe, / Bucovina, Herța, Basarabia... / Cu jug străin, cu-obida Oastei Roșii / Și cu Siberii s-au ales cei buni, / Când leninau stalinii – ticăloșii! // Româna cutezanță, cu răbdare, / Mereu înfruntă pe cruzi, lacomi, nebuni: / Ne vrea uniți în Țara Mare.” Din cea de-a doua plachetă, mă tachinau cu „aberațiile” mele critice, făcând referire la morala din ultima fabulă titrată Ars critica: „Un papagal berbant cu suflet de artist, / fost arlechin voievodal în vremi trecute, / ieși odat’ din colivie pe tăcute / și începu să joace-n ritm de twist. // Părea un ghem de puf de pernă răvășită, / pumn de confetti aruncate-n mire, / snop de crepuscul, având mii de fire / de lumini, drăcie slută și teșită. // Obosit de bucium se opri din vaier. / Pisica l-a pândit și l-a mâncat în pripă / de n-a rămas din el, sărmanul, într-o clipă, / decât un alter ego al dansului din aer. // Nu de puține ori din omul de creație, / terestrul ospăț critic lasă o aberație.”

            ...Un alt volum de versuri îmi stă în sertar. E strict secret...

 

D.S.-T.: I-aţi editat, în special, pe poeţi: M. Eminescu, I. Barbu, N. Labiş, G. Bacovia,
N. Stănescu, G. Topîrceanu, Al.Vlahuţă... La ce proiecte lucrați în prezent?

M.C.: Activitatea mea de literat, fiind absolvent al Facultăltății de Filologie, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, promoția 1965, s-a desfășurat în particular/ paralel cu atribuțiile profesionale ale serviciilor deținute (până la ieșirea la pensie, în 1998, ca profesor de limba și literatura română în gimnaziu/licee, ziarist, bibliograf, muzeograf, referent de specialitate la Direcția Muzee/Ministerul Culturii ș.a.). Astfel, am fost, pe de altă parte, „liber profesionist”, dacă se poate spune, ca publicist, autor de monografii/ biografii/bibliografii, dar și alcătuitor de ediții/editolog de antologii tematice, ediții standard pentru cca douăzeci de scriitori români, pe unii i-ați enumerat, însumând câteva zeci de cărți/volume cu prefețele și aparatul lor critic respectiv. O categorie specială/performantă este formată din edițiile critice/bibliofile integrale (Ion Barbu, George Bacovia, Nichita Stănescu) și parțiale (Al. Macedonski, Liviu Rebreanu), realizate sub egida Academiei Române, între anii 2000-2007, care conțin un aparat critic complex (note, variante, comentarii), cu întregiri de creații inedite. De pildă, lui George Bacovia i-am colecționat șaptesprezece poezii inedite dintr-un caiet aflat la Casa Memorială de la Bacău, de după 1975, întregindu-i opera la 420 de poeme. Lui Macedonski i-am descoperit treizeci de poezii inedite în colecțiile particulare, dar și sute de articole/ interviuri extrase din publicații/arhiva Radioului/a Televiziunii Române. La acești cinci scriitori marcanți (cele șaisprezece volume, care compun edițiile în discuție: cca 25.000 pagini, inclusiv 7500 p. aparatul critic) m-am bucurat de concursul domnului acad. Eugen Simion, semnatarul prefețelor la fiecare autor , fiind coordonatorul colecției „Opere fundamentale” de tip Pleiade, de nivel național, din care fac parte și ele. E adevărat, am realizat ediții și din operele lui M. Eminescu și Ion Luca Caragiale, marii noștri clasici, iar sub tipar, la Editura Academiei Române, se află un volum titrat Ion Creangă, Poezii. Rostiri. Ziceri, o altă fațetă a creației sale literare, dar i-am făcut ediții și lui Pamfil Șeicaru – ziarist total (trei volume), precum și lui Petre Petre Țuțea „Socratele român” (cinci volume), și la atâția alții, cu lucrări uitate în presa timpului sau inedite din arhive. În prezent, finisez ediția critică Opere de Nicolae Labiș (cca. 300 p.)

 

D.S.-T.: Cum aţi caracteriza situaţia actuală a editurilor? Ce pondere au clasicii în cataloagele lor editoriale?

M.C.: Cred că sunt mai multe edituri decât cărți serioase. Piața Cărții a intrat în derizoriu. Fiecare știutor de carte se consideră dator să scrie (cel puțin) o carte-două... Iar cât privește clasicii, aceștia sunt drămuiți în programele școlare. La fel, în edituri! Mai deunăzi, o oarecare profesoară cerea cu vehemență rarisimă interzicerea predării în școală a romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, pentru că instigă la violență! Atât a înțeles vajnica apărătoare a drepturilor nu știu care... Societate bulversată național! Mai poți spune altceva?

 

D.S.-T.: Ați fost realizator al emisiunii „Lumea cărților” la T.V. Sigma – postul de televiziune al Universității Tehnice București. Ce ne puteți spune despre aceasta?

M.C.: A fost o experiență benefică de natură... digitală. Alte universuri. Totul – live, în direct: convorbiri/schimb de păreri care mai de care mai spontane, vreme de opt ani (2008-2016), săptămână de săptămână câte o oră, de fiecare dată cu altcineva, cu specialități diferite, dar autori de literatură, arte plastice, științe... În prezent, postul și-a întrerupt emisiunile. Nu cunosc motivele. Dar a fost extraordinar! Iar doi dintre invitații Postului TVSigma (moderator și invitat neremunerați!), d-nii Mihai Șora (cinci emisiuni consecutive, în 2011) și general de flotilă aeriană (R) Radu Theodoru (șase emisiuni consecutive, în 2014), convorbirile respective au luat forma de cărți (2016, în 2017). Altele sunt în curs de tratative editoriale. Am de gând ca emisiunile, la care am păstrat înregistrările video/audio, să le donez Muzeului Național al Literaturii Române din București, spre aducere aminte ca arhivă electronică... vreo câteva sute.

 

D.S.-T.: În ce stadiu vă aflaţi cu cel de-al patrulea volum al ediţiei de Opere complete Alexandru Macedonski, volum de o importanţă excepţională în procesul de readucere în conştiinţa publică a marelui poet? În anii ‘40 Tudor Vianu a publicat o selecţie din publicistica lui. Ar trebui să urmeze pagini răzleţe de jurnal, documentele şi corespondenţa, care ar oferi o imagine mai completă a poetului.

M.C.:  Nu e vorba de un singur volum, ci de mai multe în curs de documentare: muncă uriașă, deși există ediția lui Adrian Marino, încheiată cu o monografie indispensabilă. Oricum, sper că în anul care vine va fi gata unul dintre ele – jurnalul și corespondența.

...Alexandru Macedonski, fiind de stirpea „sângelui albastru”, a fost unicul scriitor român invitat la mesele regale de Crăciun ale lui Carol I, la Palatul Peleș! Și câte vești-povești se mai pot scorni...

 

 

p1 aprilie 2019.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.