top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow Piscina lui Procust (Delia Muntean), nr. 4(179),aprilie 2018
Piscina lui Procust (Delia Muntean), nr. 4(179),aprilie 2018 Print
Mai 01, 2018 at 11:00 PM

 


Delia MUNTEAN

Piscina lui Procust

 

            La un sfert de secol de activitate literară, Florica Bud ne apare drept o scriitoare polivalentă, ce a îmbrățișat poezia (Pierd monopolul iubirii 2010, Crucificat între paranteze – 2010, Cu taxă inversă, iubirea ­– 2013 ș.a.), proza scurtă (Iubire, sunt un obiect nezburător – 1993, Alergând prin sine – 1996), romanul (Billclintonienii –1999, Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi – 2005, Mariatereza sunt eu – 2007), pamfletul (Reparăm onoare și clondire – 2009, Secol de vânzare – 2010), tableta (Cui îi place școala? – 1997), precum și literatura „pentru adulți și alți copii” (Nu-Motanul și zmeul Pager – 1995, Darusienii aterizează luni – 2015 etc.). O regăsim în unsprezece volume colective (Bookătăria de texte&imagini – 2009, Caietele Balcanica – 2010, Ochelarii de fum – 2011 etc.) și în publicații periodice („Acolada”, „Ramuri”, „România literară”, „Nord Literar”, „Luceafărul de dimineață”, „ArtPanorama”).

Romanul de care ne ocupăm acum, intitulat Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi (premiul Asociației Scriitorilor din București, 2006), a fost reeditat în 2016 la eLiteratura. Este o ediție revizuită, modificările vizând, printre altele, după cum ne-a mărturisit autoarea însăși, extinderea fiecărui capitol (urmărindu-se, și de astă dată, încadrarea între niște limite relativ riguroase), echilibrarea anumitor efuziuni sentimentale, precum și câteva remanieri de natură stilistică.

Le-am putea considera… capricii ale viziunii romanești; ele trădează însă o sporire a exigenței în relația cu scrisul propriu. Iar dacă socotim și intervenția autoarei din deschiderea volumului, acestea ar putea însemna, deopotrivă, o deșartă și încăpățânată și neostoită preocupare de a se etala în fața consumatorului de literatură drept instanță originală și atotcunoscătoare. „Suntem cu toții – scrie Florica Bud – biete animăluțe cu pretenții”, fiindcă „nimeni, nici măcar în joacă, nu deține adevărul absolut”. „Nu este nimic nou sub soare”...

Ansamblul romanesc, delimitat în trei părți – Abshalia, Gioelia, Parnashia, alcătuite, la rândul lor, din secvențe egale ca dimensiune, de două pagini și jumătate fiecare, este conceput pe mai multe paliere. Unul este cel auctorial, care conține diverse comentarii, fixează cronotopul, introduce actanții și leagă episoadele narative. Un alt palier surprinde, într-un registru lirico-meditativ, însemnările Savianei Sandorian (ocupând, ca spațiu tipografic, câte patru-cinci rânduri), iar cel din urmă prezintă faptele din perspectiva fostului soț al acesteia, senatorul Sava Sandorian.

Alternarea vocilor permite reconstituirea destinului protagoniștilor și a relațiilor dintre ei, condiționate semnificativ de ambianța epocii. În centru se află o poveste de dragoste neîmplinită: Sava, suplinitor la o școală dintr-un sat bănățean, se căsătorește cu o proaspătă absolventă de Litere, Saviana, venită din Ardeal. Aflând că urmează să li se nască un copil, bărbatul o părăsește, dedicându-se carierei politice. Tânăra profesoară se reîntoarce în locurile natale, unde își crește singură fiul.

Trecutul și eșecul în relația cu celălalt îi urmăresc însă pe amândoi, influențându-le deciziile, comportamentul. Bulversându-le raportarea la sine și la existență. Și Savina, și Sava (pe orbita căruia gravitează în permanență o mulțime de femei) devin astfel prizonieri ai propriei lor singurătăți, prilej pentru vocea auctorială de a insera câteva „legi nescrise ale nefericirii” (ex. „se interzice dreptul ca individul să aparțină persoanei celei mai îndrăgostite de el” – p. 26).

Distanțarea afectivă și spațială le oferă totodată contextul necesar cernerii propriei iubiri, cu identificarea elementelor de incompatibilitate, de inadecvare la lume. Aflăm că Saviana, femeie mai puțin frumoasă, „cam șuie”, avea patima cititului; pe Sava „l-a iubit așa cum iubesc personajele feminine care se mișcă atât de firesc în realitatea romanelor” (p. 29). Or, aidoma celorlalți bărbați din satul de pe Cerna, feciorul lui Iancu Sandorian ar fi preferat o nevastă „cu scaun la cap, nu cu gândul pierdut în romane «stricătoare» de minți ușoare și predispunând la lene și nesupunere” (p. 91). Pe de altă parte, refuzul lui de a avea urmași (care să le dea viața peste cap) contrasta profund cu dorința obsesivă a nevestei de a-și împlini și întări dragostea printr-un copil al lor.

Așa că Sandorian decide să se elibereze de ceea ce iubise, să-și trădeze consoarta schimbând definitiv traseul cuminte, previzibil al devenirii proprii. Văduvit de vocația de familist, își caută alte scopuri și intră în Parlament ca reprezentant al etniei sârbe. Dotat cu farmec personal și lipsit de ambiții politice, este lesne acceptat de colegi, fiindcă nu prea le încurcă socotelile: Sava se mulțumea cu statutul de crai „în trecere prin Sfatul Țării” (p. 81).

Cât despre binele cetății, acesta îl bântuia îndeosebi în clipele de intimitate, când monicele și cleopatrele își revendicau demonic rezervele de energie pentru ele însele: „Nimic nu-i aducea aminte mai mult de politică decât «cleopatrele» […] ahtiate după bărbați cu bani și putere, în stare să le satisfacă orice fantezie” (p. 103).

În paginile ce urmează, avem de-a face cu sensibile încălcări ale schemei narative tradiționale, pe care Florica Bud le exploatează pentru a acorda prioritate unei prelucrări postmoderne a mitului lui Don Juan. Dimensiunea subiectivă a moralității eroului – ca reprezentare în versiune proprie a principiilor universal valabile – îl ajută să-și depășească starea de singurătate sterilă, să-și convertească relațiile pasagere cu femeile în exerciții de clarificare și de regăsire a sinelui. Observăm că din galeria de femei cool, care se perindă prin patul senatorial în ordine alfabetică, niciuna nu este râvnită cu adevărat. Ori pentru ea însăși. Penajul seducător sau agresiv (în funcție de context), lipsa de adâncime psihologică, ipocrizia, comunicarea superficială, incompatibilitatea cu partenerul – toate acestea le transformă în caricaturi, în obiecte de consum de unică folosință („muieri traseiste ale iubirii de o zi” – p. 66-67), de care Sava se descotorosește precum bulimicul: adică grabnic, cu dezgust.

Portretele lor sunt creionate fugitiv și par să îndemne la ruptură, nu la apropiere. Amalia, de pildă, este „risipită în figuri” (p. 21); Cristina – „diamantul perfect […], șlefuit prin multe brațe de boși” (p. 51); pe Doris o îmbrățișează „ca pe un sac de cartofi
(p. 63), iar pe Fabiana „o mușcă sălbatic de umăr, nu atât din plăcere, ci de necaz și neputință” (p. 98); cleopatrele cu litera T se pregătesc pentru vreo candidatură („Vreau să devin senatoare. Am muncit suficient pentru vârsta mea”, i se confesează Tuarinka – p. 265). Pe toate le urăște și le ucide, orgolios-perseverent, în mintea lui. Așa cum o urâse pe Saviana, cea care, într-o lume gândită de bărbat, cutezase să ia de una singură decizia de a păstra copilul. Saviana pe care, poate, o caută în fiecare aventură de-acum. „De dragul ei am fugit – se dezvinovățește soțul temporar –, luând cu mine răul pe care îl puteam face. Nu am vrut să-mi văd fiul de teamă să nu fie un monstru egoist, asemenea mie” (p. 57).

Sunt constrângeri pe care eroul și le prestabilește intenționat, procustian, atât în privința gândurilor, a comportamentului, cât și a sentimentelor („Ce comod este să iubești fără suflet! […] mi-am propus să nu mă mai îndrăgostesc de nimeni” – p. 159). …Poate însăși piscina în care își îmbie victimele, prin spațiul închis, lipsit de profunzime, le încorsetează încă de la început opțiunile, perspectiva. Îl zăgăzuiește, îl paralizează și pe Sava, cel care se credea liber: „Simt dureros scurgerea apei, ca și cum ea s-ar prelinge prin venele mele, lăsându-mă fără lichidul existențial […] Apa s-a scurs și eu rămân singur și golaș” (p. 189).

Iată că autosuficientul și pragmaticul Sandorian, așa mediocru cum este, parcurge – simbolic – riscurile și dilemele condiției umane de sfârșit de veac douăzeci. Un alt mal de fin de siècle. Trăiește pe cont propriu dispariția fiorilor comunicării autentice, lehamitea de a se devota familiei, profesiei ori comunității; se mulțumește cu masca de Don Juan, care îi oferă o oarecare protecție, unele avantaje și îl scutește de răspunderea implicării politice efective („Sunt silit […] să «lupt» pentru toți cu o hoardă de amazoane, «monice-cleopatriciene», beligerante, călite în lupta dintre genuri” – p. 230).

Totodată, el ilustrează o anumită categorie umană, aceea a inșilor speriați, năuciți de rapiditatea transformărilor din România anilor ’90. Este o epocă al cărei puls e surprins și în comentariile – sarcastice, amare, ludice – din palierul auctorial, tabloul conturat fiind cel al unei societăți lichide, bezmetice, cu indivizi ale căror scopuri și principii trădează confuzia, neîncrederea, dorința de parvenire, egoismul.

Registrul lingvistic devine acum provocator, candoarea din notațiile Savianei se transformă în mustrare, iar hazul de necaz înțeapă: „Colac peste pupăză, un «finanțist» ne-a prezis că vom «încălca» dramatic una dintre regulile nescrise ale capitalismului: «Cine este sărac va fi și mai sărac […]»” (p. 119); „Se schimbă guvernul și președintele, tonul rămâne același, sec, sobru și nimicitor: «Dragi tovarăși, trebuie să strângem șurubul!»” (p. 117); „Niciun popor nu are nevoie de pâine pe gratis dacă ea vine la pachet cu mult circ” (p. 255); „Compromisul n-o murit, numa’ un pic s-o hodinit” (p. 266). Și așa mai departe.

Romanul se încheie rotund, reluând – în oglindă – gândurile Savianei.

Lăsând specularitatea și speculativitatea lor în seama cititorului.

 

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.