top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Publicistul Niculae Gheran (Constantin Cubleșan), nr. 5(180), mai 2018
Publicistul Niculae Gheran (Constantin Cubleșan), nr. 5(180), mai 2018 Print
Mai 29, 2018 at 11:00 PM

Constantin CUBLEȘAN

PUBLICISTUL NICULAE GHERAN

          Încheind editorial o operă monumentală, integrala Liviu Rebreanu, la care a salahorit (cuvântul nu este deloc exagerat) mai bine de o jumătate de secol („Cine mai e dispus astăzi să lucreze ani de zile la o carte de valorificare a patrimoniului național, ca apoi să nu i se acorde nici măcar echivalentul muncii plătite tipografilor și difuzorilor ei? /…/ Să sperăm că va fi, dar nu-i rău ca înainte de a se apuca de lucru să facă un control psihiatric, întrucât, dacă se va înhăma la o asemenea treabă de durată, fără să fie angajatul unei instituții cu obiective culturale de perspectivă, urmând să trăiască de pe o zi pe alta, sănătos la cap nu-i” –  „Capu’ sus, că oricum belele curg”), Niculae Gheran s-a dezlănțuit, aproape nestăvilit, în a-și dezvolta propria vocație, inițială („Mă înțepam cu acul s-alung ispita de a scrie despre altceva în afara exegezei Rebreanu” – „Cum și de ce? Întreabă-te, domnule!”), de prozator el însuși, memorialist și publicist deopotrivă, comentator politic și pamfletar nu mai puțin, edificând astfel, din mers, în graba mare, o altă operă, de data aceasta originală, plină de umor și culoare stilistică („Eliberat din acribia textologică, dictată de rigorile ediției critice, mi-am lăsat penița să alunece și de capul ei, să se răsfețe independent de vestimentația sobră a vechilor slove /…/ Așa se face că prin rubrica «Sertar» am intrat în hora gazetăriei săptămânale!” – A fost să fie), menită a-l așeza, în recuperare, alături cei mai importanți scriitori ai momentului, dincolo de limitele biologice/biografice ale propriei generații. Câștigul este al nostru, al cititorilor, în general, bucurându-ne pe de-o parte de o ediție critică exemplară (singulară în istoria literaturii noastre, nu numai prin faptul că cenzura n-a scos la croșete niciun cuvânt, datorită inteligenței și acribiei editorului, dar și prin faptul că a izbutit s-o ducă până la capăt – Pespessicius, Cioculescu ș.a. abandonând asemenea ediții, din operele altor scriitori clasici, cam pe la jumătatea drumului), iar pe de alta de revelația unui scriitor ce a revenit la uneltele sale, vorba poetului, la o vârstă matură… din toate punctele de vedere.

După publicarea unei tetralogii (Arta de a fi păgubaș) în care memorialistica s-a îmbinat de minune cu pamfletul (într-o scrisoare pe care o dă acum publicității, Paul Cornea îi face obiecții, în fond elogiindu-l peste poate, vorba unui personaj al lui Caragiale: „Poate ar fi fost mai bine dacă ai fi continuat în IV linia celorlalte volume și ai fi cuprins într-o carte separată excepționala evocare critică a societății postdecembriste, o veritabilă Gorila, nr. 2, de o vervă a demascării și o forță persuasivă, care, scuză-mi crima de «lèse majesté», îl depășesc pe marele Rebreanu. Opțiunea aleasă îți poate deruta cititorii, împiedicându-i să evalueze cum trebuie anvergura satirei tale politice /la care se adaugă publicarea cărții la o editură necunoscută, incapabilă să-ți asigure o lansare convenabilă. Nu e deci exagerat să afirm că posezi «arta de a fi păgubaș»!”, la care împricinatul adaugă explicându-se: „Cât privește locul unde am tipărit cartea – o editură de care habar n-am cine-o conduce, pe ce stradă-i așezată – ce să vă spun? Am avut nevoie de un ISBN și o prietenă mi-a făcut rost de așa ceva să pot băga «Bordelul» în tipografie, pe banii mei /…/ Dumnezeu să mă ierte, dar, după ce s-au publicat aproape 40 de cronici elogioase la volumele anterioare, ar fi fost de interesul altora să-mi solicite cartea. La cine să mă duc? La Lupescu, patronul Poliromului, ce-și face neamul de râs, de la Alcalay la Gallimar, ins care – mi se spune – a strâmbat din nas când Cartea Românească i-ar fi sugerat publicarea? La Liiceanu, care ține de altă mitropolie? La RAO, în conducerea căreia se află Ovidiu Enculescu /…/ Toți mă știu de editor al lui Rebreanu, nicidecum de prozator. Ce să fac dacă nu citesc? Pe vremea noastră parcă era altfel” – Două scrisori).

Un volum de publicistică Ex-Temporale (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2018), adăugându-se la alte vreo două-trei publicate în ultimii ani, în care sunt reunite (cam compozit) articole de gazetărie curată, autorul fiind implicat în chestiunile politice la zi („Toate astea mi-au venit în minte apropo de reluarea recentă a examenului de bacalaureat, pentru a mai îmbunătăți raportul dintre minoritari și majoritari din stagiunea trecută, când cei admiși n-au atins pragul sperat decât în proporție de 45,72% – și asta după contestații” – Majoritatea, Bacalaureatul și Generalii), alături de o veselă evocare a evenimentelor din ceea ce numește mucalit: „înghesuiala din decembrie ‘89”; pe lângă pagini de memorialistică, privitoare la propria biografie („M-am născut la București, într-o zi de luni, la 14 octombrie 1929, în casa argeșenilor Gheorghe și Profira Gherman, numele tatălui fiind des întâlnit în zona dintre Arad și Oradea, ceea ce mă face să cred că un străbun a trecut munții cu oile, uitând să se întoarcă acasă – mai ales de va fi fost să dea de-o fată frumoasă /ceea ce, peste generații, aveam să pățesc și eu. Naștere promițătoare, dar și rău prevestitoare, fiindcă, peste două săptămâni, avea să vină «vinerea neagră» de pe Wall Street, care a declanșat prima criză mondială, ce-a devastat întreaga economie occidentală și a sateliților din jur” – În loc de curriculum vitae), dar și pagini de biografie a epocii actuale, cu numele anagramate ale actorilor principali, ușor de identificat însă, în ciuda alurei pamfletare a discursului („Pe vremea lui Iliescu, devenit ispravnic, Pleșa îl unsese pe Gogu Moftologu mare dregător în Galaxia Gutemberg, așezându-l pe scaunul unui fost ispravnic bolșevic, cândva păduche la Moskova, apoi bondar-șef la București. Coleg de Komintern fusese și Leonea Ismană, cu care luptase în Spania împotriva lui Franco, pentru ca apoi să-și găsească azil în URSS, ambii activiști la Radio Moskova, subordonați Anei Pauker, rea de muscă și neagră-n cerul gurii. Papașa își «botezase» odrasla cu numele de Vladimir, prenumele slăvitului Lenin, băiat înhămat acum la căruța funerară. Ce să mai zicem de Herpes Papion, fiu și el de kominternist? Fără Andu Pleșea n-ajungea nici în basme logofăt peste un Combinat multifuncțional, cu filiale în toată lumea, instituție cu sosturi văzute și nevăzute” – Imposibila despărțire), publicistul având știința portretului, desenat cu linii fine, în peniță cu  acid corosiv, și povestind, fără perdea, cu har umoristic, întâmplări, picante, cu personaje celebre din lumea prin care a trecut. Nu lipsesc scrisorile, preluate (insinuate) publicisticii, adresate unor distinse personalități ale vieții obștești (Ion Aurel Pop, Mitropolitul Andrei Andreicuț, Nicolae Manolescu, Răzvan Voncu ș.a.), dimpreună cu amplele interviuri, acordate și ele de pe poziția unui cozeur de marcă („Dragă prietene – îi răspunde lui Virgil Rațiu, care formulase întrebări mai altfelAm încercat să mă dau deștept – mata mă inviți la un soi de ședință, obligat să-ți ascult discursul despre România /…/ din când în când te întrerupi și-l întrebi pe unul din sală – spre ghinionul meu tocmai pe mine – ce crede/cred în privința afirmațiilor tale? /.../ se poate și așa, dar firesc mi se pare /…/ să ne ocupăm de realul tractir politic, fiindcă la masa de scris eu nu mi-am propus să fac istorie”), cu Rodica Lăzărescu, Lucia Negoiță (aceasta interesată mai ales de parcursul travaliului la seria de Opere Liviu Rebreanu, în legătură cu care și obține informații prețioase pentru istoria literară, între care și cea referitoare la momentul în care profesorul Al. Piru l-a îndemnat să se ocupe de nuvelistica marelui prozator, asta prin anii ‘60. Demn de reținut momentul numai că, pe surse (cum se spune astăzi), circulă o altă variantă a demarării… ideii de a aborda exegeza operei lui Liviu Rebreanu, moment legat de anul în care tânărul Gheran a făcut parte, după război firește, din echipa de inventariere a ceea ce se putea inventaria la ora aceea în casa de la Valea Mare, a ilustrului autor, unde, găsind numeroase manuscrise, și-a făcut parte bună din ele, știind foarte bine despre ce putea fi vorba în ele. Informația are alură de… snoavă și, ca orice informație venită pe surse, necesită o expertiză ca atare.

Parcurgând scrierile originale ale lui Niculae Gheran, cele de publicistică pamfletară și, nu mai puțin sau în primul rând, cele de memorialistică transformată în beletristică romanescă, nu se poate să nu te ducă gândul că, dacă autorul acestora s-ar fi exersat de la bun început pe linia unei atari discipline literare, ar fi devenit un (foarte) important prozator în actualitate. Pe de altă parte însă nu poți să nu te bucuri că a dat Dumnezeu să se împlinească un editor strălucit al operei marelui Liviu Rebreanu, cum ar merita să aibă și alți clasici ai noștri, editori de care momentan ducem o cumplită lipsă, conștientizând, cu mare tristețe, pe zi ce trece, o acută criză, la vedere, în domeniu.

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.