top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Varia arrow Credenționale pentru Marea Unire (Gh. Pârja), nr.5(180), mai 2018
Credenționale pentru Marea Unire (Gh. Pârja), nr.5(180), mai 2018 Print
Mai 29, 2018 at 11:00 PM

 

CREDENŢIONALE PENTRU MAREA UNIRE

 

Cei care mai cred că Marea Unire s-a întâmplat numai la masa marilor puteri primesc răspunsuri negative dacă vor lua act de celebrele credenţionale. Erau documente în baza cărora s-a făcut accesul la dezbaterile de acum un veac în actuala Sală a Unirii. Într-o circulară a Consiliului Naţional Central din Arad – organ politic şi administrativ al românilor –, datată 22 noiembrie 1918, se arăta că: „Înalta noastră stăpânire naţională, Consiliul Naţional Central din Arad, a convocat, pe ziua de 1 Decembrie a.c. la Alba Iulia, capitala de odinioară a lui Mihai Viteazul, Marea Adunare Naţională a poporului român, care va avea să hotărască aici definitiv asupra sorţii noastre viitoare ca naţiune”.

Este limpede că la Alba Iulia, atunci, s-a adunat voinţa poporului. Cercetând documentele vremii, am rămas impresionat de rigoarea organizării, până în cele mai mici comunităţi. La adunarea de la Alba Iulia au luat parte episcopi români din Ungaria şi din Transilvania, toţi protopopii în funcţiune ai celor două confesiuni româneşti, reprezentanţi ai societăţilor culturale, profesori de la şcolile medii, ofiţeri şi soldaţi, reprezentanţi ai reuniunilor de meseriaşi, tinerimea universitară. Fiecare cerc electoral locuit de români a trimis cinci delegaţi. Fiecare avea asupra lui un credenţional. Adică o împuternicire, un mandat din partea cetăţenilor locului. Numai cu un asemenea document se putea intra în Sala Unirii. Că nu s-a făcut niciun compromis o dovedeşte şi regretabila situaţie a lui Samoilă Mârza, singurul fotograf al Marii Uniri, care, neavând credenţional, a lăsat istoria fără imagini din Sala Unirii.

          Maramureşul a fost conectat la marea emulaţie pentru pregătirea Unirii. Apelul din 11 noiembrie 1918, de la Sighet, este dovadă: „Fraţi români maramureşeni! Au căzut lanţurile robiei de veacuri. A sosit ceasul măreţ al eliberării! O lume nouă îşi ia astăzi fiinţă din ruinele trecutului şi soarele dreptăţii a răsărit biruitor pe cerul nostru”. Maramureşenii au fost pătrunşi în toată fiinţa de dreptul sfânt de a se ferici singuri. Au fost provocate toate comunele româneşti din Comitatul Maramureş, care şi-au ales delegaţii. „Să ne arătăm vrednici de mărimea vremurilor ce trăim”, se încheia apelul. Maramureşenii au avut o premoniţie genială. Preotul Darie Vlad, din Petrova, nota între altele că: „S-a intonat de către cei 800 de participanţi cântecul Deşteaptă-te, române!, imnul nostru naţional” (I. Gherheş).

Adunările plebiscitare, comunale sau zonale, au avut loc în localităţi de pe cele două maluri ale Tisei. La întrunirea de la Slatina (azi în Ucraina) s-au ales pentru Alba Iulia doi delegaţi cu credenţional. Mihail Dan, din Apşa de Mijloc, şi Ilie Filip, din Apşa de Jos. S-au ales şi trei delegaţi, reprezentanţi ai unor organizaţii: N. Nedeliu, protopop în Biserica Albă (azi în Ucraina), reprezentant al clerului greco-catolic, Ioan Bilţiu Dăncuş, din partea Reuniunii învăţătorilor, şi Florentin Bilţiu Dăncuş, reprezentantul Gărzii Naţionale Române.

Istoricul Ilie Gherheş aminteşte că drapelul tricolor românesc, sfinţit în Slatina, a fost purtat de românii din dreapta Tisei la Alba Iulia. La Marea Adunare Naţională, când episcopul ortodox, dr. Miron Cristea, a vorbit despre „Unirea de la Nistru pân la Tisa”, bucuria a fost tulburată de un protest. Delegaţii românilor din dreapta Tisei, în frunte cu Ilie Filip, au spus:
Protestăm în contra devizei de la Nistru pân la Tisa; nu pentru aceia am venit noi, din Maramureş, de peste Tisa aici, ca noi să ne lăsaţi altora! Noi încă voim să fim uniţi cu România, cu România Mare. Trăiască România Mare, de la Nistru până peste Tisa!”.

Cum s-a spus, glasul maramureşenilor de peste Tisa a fost numai auzit, nu şi ascultat. Au stat sub conduceri străine, de la imperiul roşu până astăzi, în Ucraina. Vorbeam la început de credenţionale, acele paşapoarte pentru Alba Iulia. Iată cum suna unul: Credenţional prin care Reuniunea învăţătorilor români din Comitatul Maramureş împuterniceşte pe învăţătorii Ioan Bilţiu Dăncuş şi Grigore Ţiplea să participe cu vot decisiv la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Învăţătorul Ioan Bilţiu Dăncuş este autorul unui articol-document despre drumul maramureşenilor spre Alba Iulia. Talentatul gazetar ne-a lăsat o mărturie emoţionantă despre starea de spirit de acum un veac. Orice har am avea noi, cei de astăzi, nu vom putea egala tensiunea, sinceritatea şi protocolul din textul preţuitului învăţător unionist. De aceea îl aduc în atenţia generaţiilor de astăzi, în Anul Centenar. (Gheorghe PÂRJA)

 

***

DRUMUL SPRE ALBA IULIA

 

Alba Iulia! Oraş sfânt al Românilor! Câte surveniri glorioase şi dureroase se renasc în sufletele noastre la amentirea acestui nume vrăjitor!

Gloria legionarilor lui Traian, a dorobanţilor lui Mihai Viteazul, suferinţilor martirilor noştri naţionali: Horea, Cloşca şi Crişan, protestele noastre nenumărate în contra voiniciei şi asuprirei milenare, toate le-ai văzut tu, Alba Iulie! Principiile lui Wilson ne-au slăbit lanţurile seculare, cari ne ferecau la „integritate”. Şi noi alergam cu toţii cu un trup, cu un suflet la Tine Alba Iulie, să rupem lanţurile ruginoase şi slăbite, să manifestăm singurul nostru dor: de a dispune noi înşine asupra sorţii noastre, de a fi liberi şi uniţi!

La apelul Consiliului Naţional Român Central ca tot cercul electoral unde locuiesc Români să se representeze la Adunarea Naţională din Alba-Iulia, prevăzuţi cu credenţionalele cercului Sighet, şi cu ale Reuniunei învăţătoreşti şi Florentin Bilţ-Dăncuş cu credenţionalul corpului ofiţeresc român maramurăşan am plecat din Sighet 7 inşi în frunte cu dr.-ul Vasile Kindriş, preşedintele Sfatului nostru comitatens. Veseli, enervaţi, de nerăbdare nu cumva să ne întârziem de la Adunare am plecat Joi în 28 Nov. st. n. la 8 oare dimineaţa. În Berbeşti ne-o aşteptat dl. student în drept Ilie Lazăr, ca să ne avizeze că Berbeştenii au plecat deja. În Giuleşti odată observăm o grupă mare de Români, îmbrăcaţi toţi sărbătoreşte. Când sosim la ei ne fac ovaţii, o surprindere plăcută pregătită de bravul student I. Lazăr şi părintele I. Ardelean din Văleni. Bravii Giuleşteni ne-au aşteptat cu 10 care, ca se ne ducă în cinste până la Crăceşti, iar doamna văduvă Lazăr ne-o aşteptat cu un dejun bogat, pentru care-mare mulţămita! Cântând am plecat pe 3 care mai departe. Pe toate satele pe unde treceam Românii ne făceau ovaţii însufleţite.

Ajungând în Crăceşti, am prânzit în cârciuma unui evreu român. Neaşteptându-ne carele, care să ne treacă peste Gutâi, am fost anevoiţi să ne rugăm de badea Ion şi Pârja din Giuleşti care ne-a adus şi până aici să ne treacă şi peste deal şi ei ne-au şi trecut cu cea mai mare plăcere, pentru ce le suntem recunoscători. Înveseliţi de glumele lui badea Ion din Giuleşti, abia abservarem că suntem deja la poalele Gutâiului, unde ne-am dat din car ca se-i cruţim mărţâna lui badea Ion, contra protestarilor lui.

Adevărul a fost, că noi am preferit a face pe jos calea cea mai scurtă prin romanticile păduri ale Gutinului, decât lungile serpentine cu carul. Abia observăm, şi suntem deja la fântâna lui Pintea. Unde observăm un car borborosind în amurgul serei, sunt Berbeştenii: doctorul G. Bîrlea cu taicăl-seu. Dl. protopop şi cu părintele Fuciec şi câţiva ţărani de pe diferite sate. La crucea de pe vârf i-am ajuns şi, până ne-au sosit carele, ne-am „încălzit” din plosca dlui protopop.

Sosiţi la 4 oare, am plecat în jos prin codrii Gutinului spre Baia-Sprie. Când suntem în vale la casa pădurariului ce surprindere plăcută, ne iese înainte o grupă de dşoare şi domni cu steaguri româneşti, făcându-ne ovaţii însufleţite, sunt Baiasprienii: dşoarele Anca, fraţii Lupan, fraţii Nistor şi mai mulţi alţi domni. Grupa noastră creşte cu tot pasul. Steagurile fâlfăiesc, carele par că sboară, iar bătrânul Gutii răsună de: „Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte / La care te adânciră barbarii de tirani. / Acum ori nici odată croieşte-ţi altă soarte,  / La care se-să’nchine şi cruzii tăi duşmani”.

În Baia Sprie înaintea, „Coroanei” ne aşteaptă deja tot oraşul în frunte cu Dl. protopop din loc totodată preşedintele sfatului Naţional local. La mesele „Coroanei” suntem oaspeţii lor bine văzuţi; le mulţumim din inimă călduroasa primire!

Suntem deja o grupă mare! Mai încolo la Baia Mare, badea Ion şi Pârja: „Să horiţi mai una”. În Baia Mare ne fuge înainte un soldat român şi ne avizează că ungurii ne aşteaptă deja cu două mitraliere şi 100 soldaţi. Las să ne aştepte! De aceea, mai tare cântăm: „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României. / Iarba rea din holdă piară, / Piară duşmanul din ţară”... Însă nime nu ne-a zis nimica.

În piaţa înaintea hotelului principal din Baia Mare ne primeşte Dl protopop Breban, Dl protopop Dobossy, cu mai mulţi domni Sătmăreni şi Ugoceni. In hotel după cina comună fiind obosiţi ne punem la odihnă, când colo cătră miezul nopţii iată părintele Balea din Săpânţa cu 8 Săpânţeni! In zori de zi plecăm la gară, când mai plecam soseşte părintele Anderco cu dl. învăţător Ţiplea şi mai mulţi Ieudeni! Au venit din Ieud până la Baia-Mare cu carul! Iza, Mara şi Tisa s’au întâlnit deja, dar unde-i Vişeul? Ne aşezăm cu toţii într’un vagon şi scriem pe el „Marmaţia”, apoi „Trăiască România-Mare!”. La toată gara călătorii se sporesc. Însufleţirea e nespusă; cântecele naţionale nu mai înceată, drapelele româneşti se tot sporesc. E ceva lucru lipicios însufleţirea, odată vedem şi pe conductorul nostru cu tricolorul pe chipiu! La toată gara ne dăm jos, facem cunoştinţe noi, cântam de resuna dealurile de:

 

„Murim mai bine’n luptă cu glorie deplină

Decât se fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ!”

„Români din patru unghiuri, uniţi-vă in cuget, uniţi-va’n simţiri.”

 

Vagonul nostru e situat între vagoanele: „Ţeara-Oaşului” şi „Sâlajul”. Pe toate ferestrile se ved feţe însufleţite, chipiuri treicolorate. În Dej ne aştepta câteva mii de oameni în frunte cu protopopul Boroş şi inteligenţia locală; drapele nenumărate, cântece, ovaţiuni etc. În Gherla tot aşa. Se alătură de noi clerul diecezan şi ceilalţi trimişi ai Gherlei. Însufleţirea nu o poţi descrie! În Cluj ne aşteaptă garda noastră naţională şi ne conduce în casarma gardei, unde ne pun chilii la dispoziţie. A 2-a zi cătră amiazi a plecat trenul separat la Alba-Iulia. In tren ne întâlnim cu domnii Dr. Aurel Sabo, V. Timiş şi mai mulţi alţi Vişovani. Marmaţia e deja întreaga! În trenul nostru vine şi un despărţământ de gardişti Români cu 2 mitraliere, spre a ocroti trenul contra atacurilor eventuale din partea Ungurilor. Vagonul nostru „Marmaţia” a avut onoarea de a primi mai mulţi bărbaţi de-ai noştri ca oaspeţi d.e. pe Reverendisimul domn hegumen al Bicsadului, care ne-a donat un steag mare, ca se avem sub care se ne grupăm.

La Adunare am avut plăcerea de a auzi poveţele Dlui Dr. Tripon din Bistriţa, şi a ne delecta în cântecele renumitului cântăreţ al nostru român Vălean, ungurean şi voluntar în Armata română. Ai noştrii ziceau „Nici odată n’am auzit aşa de frumos a hori româneşte”.

În gările mai mari ca mai înainte toţi călătorii a gardiştilor intonează: „Deşteaptă-te Române”, apoi „Hora”, şi în jurul orchestrului se încinge horă mare! Domnişoare, doamne, domni, ţerani şi ţerance dau mâna la olaltă şi joacă „hora frăţiei”.

În Cociarda auzim. că husarii ungari au sfârticat un drapel român. Într’o clipă sar jos călătorii şi desemnează pe husari, cari au făcut de bine se o tulească la sănătoasa dinaintea „Valahilor înfuriaţi”. Sosind în Teiuş ne aşteaptă deja un căpitan ungur, care cere scuza pentru faptele „neprecugetate” ale husarilor.

Aici auzim că bătrânul luptător al intereselor neamului românesc: George Pop de Băseşti călătoreşte pe trenul nostru împreună cu un general din România. În câţi baţi în palmi ne-am strâns cu toţii sub fereastra lui „Badea George”, cântând fâcându-i ovaţii. Nu se auzea alta ca: „Trăiască România-Mare”, badea George, Unirea, Trăiască Regele nostru Ferdinand, Regina Măria etc. Capul cărunt al bătrânului iese pe fereastră şi cu lacrimi în ochi ne mulţumeşte ovaţiile.

Abia plecăm din gara Teiuş, când deodată auzim puşcături parcă am fi la Isonzo. Soldaţii unguri au puşcat în trenul nostru şi gardiştii au replicat. Acuma se cunoşteau cei ce n’au fost cătane din enervarea lor. Un Ieudean zice: „Pagubă că n’avem câţiva pari la îndemână, că i-am învăţa noi la omenie”. Se fac hazuri pe spatele noastre, că Maramureşenii se pricep bine la „manipularea” parilor. În Alba-Julia sosind auzim dureroasa veste, că jertfa e un mort. Eroul, care a căzut jertfă, e: Ion Arion, stegariul unei grupe săteneşti. În gară îl pun jos, şi cu mare pompă îl petrecem în cetatea lui Mihai-Viteazul, unde mai târziu îl aşează la odihna eternă în pământul unde îşi dorm somnul şi ceilalţi eroi naţionali: Horea, Cloşca şi Crişan!

Locuinţa noastră e destinată în gimnaziul din cetate. Cei ce au venit la Alba-Julia ziceau: „S’a meritat a veni la Alba-Julia numai pentru călătoria făcută, dar încă pentru ce a fost acolo!”

Cum aşteaptă băieţii seara de Crăciun, aşa am aşteptat noi ziua Adunărei! Demineaţa la 7 oare episcopii ambelor confesiuni au ţinut serviciu divin. După slujbă sau început predarea sărbătorească a credenţionalelor. Toate grupele săteneşti, orăşeneşti şi comitatenze sub table cu inscripţii şi steaguri naţionale, au început defilarea în o lungă coloană de paradă, din cetate până-n piaţă tot om după om era. Pe ambele lături de stradă stau legionarii ardeleni îmbrăcaţi în alb, ca Mihai Viteazul, şi cu puşca la picior. Ce flăcăi harnici! Ce zeloşi! Din ochii lor să vedea cu ce siguranţă cred ei, că ziua libertăţii şi a unirei a sosit! Cât de măreţ li se ridică capul, cât de isteţ şi bine disciplinaţi se puneau în „Drepţi!” când dau onor grupelor treicolorate şi fieştecăruia steag românesc! Şi aceştia, erau câteva mii flăcăi şi înarmaţi bine! Îţi sălta inima de bucurie, când îi vedeai cum veghiau la porţile cetăţii lui Mihai Viteazul cu mitralierele!

Sosind în piaţă, ne aşezăm faţă în faţă cu hotelul principal. Acolo era comisia care prelua credenţionalele. Maramurăşenii bine disciplinaţi se grupează mai înainte, după ei, alte grupe. Am căpătat ovaţii nenumărate din toate părţile. Noi n-am avut tablă pe steag, dar ne cunoaşteau de pe gube, cine suntem. Predând credenţionalele, delegaţii au intrat în sala adunărei, unde oamenii abia încăpeau, atâţia erau. La zece oare, s-au început adunarea. Cum ni se spune decursul adunării a fost un lanţ de ovaţii. Toate vorbirile, după fiecare cuvânt au fost întrerupte de puternice aplause. Toate propunerile s-au primit cu o însufleţire unanimă. Însufleţire eruptă din inima fiecăruia. Lacrimele de bucurie sclipeau în ochii tuturora. Condei nu este să poată scrie ceasurile părute de minute. Până ce decurg consfătuirile, noi eialalţi am plecat în coloana de paradă înnapoi prin cetate la câmpul Marţial, pe câmpul unde au murit rupţi în roată mucenicii noştri naţionali: Horia, Cloşca şi Crişan. Ne aşezăm chiar lângă tribuna principală. Era patru tribune, cam de vreo patru-cinci sute paşi una de alta. În dreapta, în stânga, înaintea şi înnapoia tribunelor, cât vedei cu ochii, era o masă de oameni, numai capete omeneşti şi mii de steaguri şi table cu inscripţii. Dar steagul şi stegarul nostru domina. Era cel mai mare steag şi cel mai înalt stegar în toată adunarea. În baltă până-n glezne, cu nervozitatea în inimi, aşteptam ce vor hotărî delegaţii. Muzica militară a legiunei din Cluj intonează „Deşteaptă-te, române!”, „Pe-al nostru steag e scris unire”, imnul regal. De odată să iveşte o grupă de căluşeri sprinteni şi pe tribuna primă, spre mai marea noastră admiraţie jucau căluşeriul, de-l rupeau. Erau bănăţeni din comuna Cujir. După aceea, un chor bărbătesc cântă diferite bucăţi.  

Vremea trecea de nu o observam, când deodată iată un banderiu de călăreţi, cu steaguri fâlfâitoare în mâni, călăresc în ruptul capului. Erau avantgardele delegaţilor.

Mulţimea face uliţă pentru ei, se opresc înaintea tribunei prime. După ei un şir de trăsuri cu cai înpodobiţi ca la paradă. Din prima sar jos capurile bisericilor noastre: episcopul din Gherla; dr. Hosszu, şi simpaticul bătrân, episcopul g.or.dr. Cristea, înconjuraţi de dr. Aurel Vlad, dr. Aurel Lazar şi alţi fruntaşi ai neamului. Se urcă pe tribuna noastră, între ovaţii însufleţite. Bătrânul episcop Cristea face semn, că voeşte a vorbi. Intr’o clipă să face tăcere. Bătrânul prin o vorbire raportează adunărei despre cele ce s’au hotărât în casa delegaţilor. Ne dă de ştire, că s’a hotărât ruperea părţilor locuite de Români de către Ungaria, şi unirea în o sângură ţară-mare, mare şi nedespărţită, care se va întinde dela Nistru pân’a Tisa! O sută de mii de Români adunaţi în jurul tribunelor, uniţi în acelaşi cuget şi aceleaşi simţiri, cu acelaşi foc al însufleţirei, isbucnesc într’o singură strigătură: „Trăiască Unirea tuturor Românilor! Trăiască regele nostru Ferdinand I.! Trăiască regina Măria!” Poporul era ca beat de bucurie. Să vede, că toţi simţeam ca unul! Jucau, strigau, se înbrăţişau de bucurie.

Numai o grupă mică chiar înaintea tribunei striga, protesta din răsputeri, par’că ar voi se strige peste larma făcută de 100 mii de oameni. Uimiţi se uită toţi acolo. Se face tăcere. Grupa mică strigă: „Protestăm în contra devizei Dela Nistru pân’a la Tisa; nu pentru aceia am venit noi din Maramurăş, de peste Tisa aici, ca pe noi să ne lăsaţi altora! Noi încă voim să fim uniţi cu România-Mare! Trăiască România-Mare: dela Nistru până peste Tisa!”.

Ovaţiuni ne mai pomenite. „Trăiască România-Mare până peste Tisa! Trăiască Maramurăşenii”, strigă toţi din toate părţile. Episcopul dr. Cristea vorbeşte iarăşi. „De sâne se înţelege, că România-Mare în Maramurăş va fi până peste Tisa, până în Carpaţi. Numai la Seghedin ca fi păn’ la Tisa!” Aplaudamente generale. Maramurăşenii încă se liniştesc îndestuliţi.

După aceasta episcopii ambelor confesiuni se prind de braţe-în semnul unirei. Apoi episcopul nostru dr. Hosszu ceteşte hotărârea delegaţilor din punct în punct. După fieştecare punct aplauze unanime! După aceea d-nii dr. Ciceu Pop şi dr. Aurel Lazar vorbesc cătră popor, desfăşurând programul de activitate al Consiliului Dirigent. Aplauze însufleţite! în timpul acesta de pe celelalte tribune vorbeau ceialalţi membri ai Cons. Dirigent, şi alţi fruntaşi ai neamului, adunaţi din toate ţările româneşti.

După aceasta muzica întonează „Deşteaptă-te Române!” O sută de mii de oameni cântă cu acelaşi foc: „Murim mai bine’n luptă, cu gloria deplină. / Decât să fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ!”. Cu aceasta adunarea oficioasă s’a finit. După aceasta odată s’au pornit 100 mii de oameni în o sută de direcţii. Ce privelişte încântătoare!

Pe câmpia largă alui Horea, vedeai cete răsleţite de oameni grupaţi sub un steag naţional şi cântând. La poarta din apus a cetăţii, un general din România vorbea în numele României.

Noi, ca cei de mai departe, ne-am gândit la întors acasă. La patru oare, am părăsit cu trenul Alba Iulia, cu simţeminte îmbucurătoare. Călătoria înapoi cu privinţa la ferestrile sparte din vagoane era cam neplăcută, însă a decurs fără de niciun incident. Un ţăran de-al nostru zicea: „În viaţa mea lucru aşa de frumos românesc n-am văzut. Şi nepoţilor mei le voi povesti ce am văzut în Alba Iulia”. (Ioan BILŢIU DANCUŞ)

 

(Articol publicat în „Sfatul”, organul oficios al C.N.R.C. din Maramureş, Fondul documentar al Muzeului Sighet)

 

 

 

pagina 1 octombrie 2018.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.