top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow Tiparele liricii lui Ștefan Augustin Doinas (Gheorghe Glodeanu), nr.6(181),iunie 2018
Tiparele liricii lui Ștefan Augustin Doinas (Gheorghe Glodeanu), nr.6(181),iunie 2018 Print
Iul 25, 2018 at 11:00 PM

 

Gheorghe GLODEANU

TIPARELE LIRICII

LUI ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ

          În data de 23 aprilie 2010, la Universitatea de Nord din Baia Mare, Gheorghe Pop Silaghi (George Vulturescu) susținea teza de doctorat intitulată Poezia lui Ștefan Augustin Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității. După o așteptare îndelungată, în care studiul monografic inițial a suferit mai multe modificări, a văzut lumina tiparului ampla secțiune consacrată liricii, urmând ca proza, teatrul și eseistica scriitorului să fie abordate într-un volum separat. Investigația se remarcă prin aspirația la exhaustivitate, dar și prin ineditul punctelor de vedere avansate. Bun cunoscător al poeziei contemporane, George Vulturescu se dovedește un cititor atent, care știe să identifice fațetele mai puțin cunoscute ale creației autorului Alfabetului poetic. Volumul Ștefan Aug. Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității a apărut la Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca în 2018.

          După trecerea în neființă a poetului, opera acestuia a intrat, în mod nejustificat, într-un con de umbră. Au contribuit la acest fenomen și controversele legate de biografia lui Ștefan Augustin Doinaș, precum și lipsa de receptivitate a tinerelor generații de critici literari față de ceea ce au creat predecesorii lor. Teza de doctorat Poezia lui Ștefan Augustin Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității a constituit o fericită excepție și a avut un vădit rol recuperator. Investigația conține zece capitole ample, intitulate după cum urmează: „Locul privilegiat” și „tiparele eterne” din poetica lui Doinaș, Cu „Lampa lui Diogene”, Poezia lui Ștefan Augustin Doinaș, Eseistica, Proza lui Ștefan Augustin Doinaș, Teatrul – Brutus și fiii săi, Ștefan Aug. Doinaș în istoriile contemporane, Poveștile pentru copii ale lui Ștefan Augustin Doinaș, Ștefan Augustin Doinaș și revista „Poesis” din Satu Mare, Considerații finale. Cele zece capitole depășesc investigația anticipată în titlu, cercetarea extinzându-se asupra tuturor aspectelor activității reputatului om de cultură. În comparație cu proiectul inițial (teza de doctorat), cartea publicată recent are următorul cuprins: I. Conjurația „locului privilegiat”și „tiparele eterne”, II. Poetica lui Ștefan Augustin Doinaș. A. Orizontalitate și imaginar, B. Spațiul burgului, C. Masca – etalon al ființei creatoare, D. Psalmii, E. Elegiile, III. Nupțiile fragmentului, IV. Ștefan Aug. Doinaș și revista „Poesis” – Satu Mare.

          În fruntea cărții se găsește o notă a autorului, în care acesta precizează faptul că, la origine, studiul de față a fost o teză de doctorat. Investigația face parte dintr-un proiect mai amplu, o vastă cercetare monografică, din care George Vulturescu a extins paginile consacrate poeziei. Urmează, în chip de motto, o confesiune exemplară a lui Ștefan Augustin Doinaș, care vorbește de înclinația sa spre impersonalizare în artă, ceea ce explică absența autobiograficului din propria sa operă. Este semnificativ ceea ce a păstrat și a amplificat George Vulturescu din teza lui de doctorat, dar sunt importante și paginile la care a renunțat, pagini cu un vădit conținut polemic la adresa unora dintre exegeții poetului. Ideile care au stat la baza elaborării lucrării au fost expuse într-un amplu și documentat argument. Eseistul pornește de la ipoteza că, dacă în timpul vieții poetului biograficul conta extrem de puțin în fața operei, după 1990, omul care scrie a început să fie umbrit tot mai mult de rătăcirile omului care trăiește. Semnalul l-a dat Mircea Dinescu, cel care, la nici un an de la dispariția lui Doinaș, pornind de la informațiile deținute ca membru CNSAS, a lansat zvonul că autorul Vânătorii cu șoim ar fi fost informator al Securității. Începe demolarea artistului, cei care au scris cu admirație de-a lungul timpului despre lirica lui Ștefan Augustin Doinaș întorcându-i brusc spatele. Atitudinea lui Nicolae Manolescu i se pare exemplară lui George Vulturescu, reputatul critic ignorând, în recenta sa Istorie critică a literaturii române, nu mai puțin de cinci cărți ce au modificat paradigma discursului poetic al lui Doinaș, afirmând, în mod nedrept, că, după 1989, autorul Lămpii lui Diogene nu a scris decât accidental poezie. Excelent cunoscător al fenomenului literar contemporan, George Vulturescu nu se sfiește să își asume o atitudine polemică, chiar și atunci când este vorba de nume de primă mărime ale criticii literare de azi. Eseistul realizează un exercițiu de devoțiune pe text și prin text, iar re-lectura personală pe care o întreprinde este definită în felul următor: „Nu există o altă reacție mai potrivită atunci când vezi că posteritatea unui scriitor nu mai e asigurată de cărțile sale, ci de atitudinea față de aceste cărți decât acel «entuziasm» al întâlnirii tale cu opera în cauză. O astfel de reacție se dorește și lucrarea noastră: un exercițiu de devoțiune pe text și prin text, a unei re-lecturi (în sensul lui Matei Călinescu, «dintr-un alt unghi de vedere») în cadrul unor «rame intertextuale»”. Intenția exegetului a fost aceea de a realiza o incursiune în integralitatea operei proteice a lui Ștefan Augustin Doinaș. Demersul pornește de la judecățile de valoare existente în critica literară, pentru a impune apoi un nou sistem de valori. Cu alte cuvinte – în descendența lui
N. Steinhardt –, este vorba de o lectură „prin alții spre sine”. Am putea spune că recentul studiu reprezintă răspunsul generos al debutantului de odinioară la gestul generos al unei autorități culturale care, în ianuarie 1970, i-a marcat, în revista „Familia”, botezul literar. În plus, exegeza inițială (teza de doctorat) a reprezentat și o necesitate, în sensul că, până în 2010, a existat doar o singură lucrare monografică dedicată operei lui Ștefan Augustin Doinaș, semnată de către Virgil Nemoianu. Publicată în 1994 și retipărită în 2004, aceasta se dovedește incompletă, ignorând volumele publicate de către poet după 1995. Din fericire, situația s-a schimbat în ultimii ani, opera autorului Alfabetului poetic fiind reevaluată atât prin publicarea unor studii de referință, cât și a unor ediții remarcabile ale creației. Recurgând la o lectură integrală a operei și realizând o inedită retrospectivă critică, George Vulturescu dorește să recontureze paradigma poetică a lui Ștefan Augustin Doinaș, relevând puternica originalitate a acesteia.

          În re-lectura personală pe care o întreprinde, exegetul dorește să evite clișeele existente în interpretare. Noul drum este însă găsit după ce s-a parcurs o bibliografie impresionantă, însumând în jur de trei sute de titluri. Criticul literar a consultat numeroase lucrări critice și teoretice, care reprezintă posibilele puncte de plecare ale unor demersuri proprii sau, dimpotrivă, niște pretexte de distanțare. Înainte de a trece la investigarea textelor, eseistul se oprește la două toposuri semnificative, ce au marcat profund formația spirituală a poetului. Este vorba de orașul Arad, considerat „matricea primă a formării personalității mele”, și de Sibiu, despre care Doinaș afirmă: „Eu m-am născut a doua oară, spiritual, în cadrul acestui «Cerc literar...»”.

          În ciuda mărturisirilor poetului, George Vulturescu neagă ipoteza potrivit căreia ar exista un „deficit de biografism” în opera lui Ștefan Augustin Doinaș. Dimpotrivă, vorbind despre „tiparele eterne” din lirica poetului, eseistul afirmă că acestea aparțin unui areal rural asumat încă din copilărie. Satul este considerat adevăratul izvor de inspirație, care furnizează „semnele eternului” din poezie. Dintre „tiparele esențelor” zugrăvite de către Doinaș, investigația se oprește la elemente ca: bufnița, copacul, roua, roiul de albine, cerbul, ghinda, luna, zmeurișul, caii, trestia, mistrețul, frunzișul pădurii, grâul, cânepa, râul, drumul, șarpele etc. George Vulturescu insistă pe rolul jucat de Cercul literar de la Sibiu în formația spirituală a poetului. De altfel, însuși autorul Mistrețului cu colți de argint a recunoscut re-nașterea sa prin cultură sub semnul baladescului și al ideilor autonomiei esteticului vehiculate de către cerchiști. Exegetul trece în revistă bogatele referințe critice dedicate fenomenului cerchist. Mai mult, în frenezia critică de azi, este identificată chiar existența unor rivalități și a unor tentative de a muta centrul interesului dinspre Sibiu înspre Cluj. Ca de obicei, lectura se dovedește una critică, polemica vizând o serie de aspecte mai puțin abordate până în prezent. Elementele de noutate vin dintr-o asumare în profunzime a materiei abordate și din parcurgerea cărților mai mult sau mai puțin importante dedicate subiectului cercetat. Pe tot parcursul demersului său, exegetul lasă impresia că a parcurs o bibliografie exhaustivă și că nu i-a scăpat nimic important. De aici și posibilitatea de a insista asupra unor aspecte inedite, precum vraja burgului, relația dintre cerchiști și Lucian Blaga, adeziunea lor la programul estetic al lui E. Lovinescu, delimitarea de poezia de factură semănătoristă a Ardealului, manifestele Cercului literar și relevarea locului ocupat de către Doinaș în acest efort de înnoire a poeziei românești.

          Imaginea ce se desprinde din investigație este aceea a unui poet complex, proteic, care s-a exprimat în cele mai diferite forme ale genului liric: a scris balade, psalmi, poezii de inspirație filosofică, lamentații etc. Chiar dacă demersul propus se bazează, vrând-nevrând, pe o lectură subiectivă și selectivă a celor mai importante poeme și texte programatice, exegetul ajunge la o serie de concluzii elocvente. De fiecare dată, George Vulturescu are grijă să puncteze elementele de noutate pe care le aduce în interpretare, menționează prin ce anume demersul său diferă de studiile anterioare dedicate Cercului literar de la Sibiu și liricii lui Ștefan Augustin Doinaș. Originalitatea cercetării este sporită și de faptul că atenția exegetului s-a focalizat, cu predilecție, asupra volumelor de versuri publicate după 1989, mai puțin discutate de către criticii literari. O atenție deosebită este acordată volumului Aventurile lui Proteu, în care este identificată cea mai radicală înnoire a discursului poetic și filosofic al lui Ștefan Augustin Doinaș. Pornind de aici, Vulturescu neagă ipoteza celor „trei Doinaș” vehiculată de către N. Manolescu (mitologicul, abstractul, moralistul polemic), pentru a descoperi proteismul eului doinașian, diferitele „măști” ale poetului. George Vulturescu realizează, pentru prima oară la noi, o serie de apropieri între poetica măștii la Doinaș și poetica heteronimiei la Fernando Pessoa. Prezentarea generală a unor volume este aprofundată apoi prin investigarea în profunzime a unor poeme semnificative precum Cheia, Oedip sau Sfinxul. Criticul duce mai departe analiza, trimițând la autori precum Goethe sau Alfred de Vigny. George Vulturescu se dovedește un cititor atent și cu un vast orizont cultural, în măsură să decodifice semnificațiile adânci și marile simboluri ale textului. O atenție deosebită merită capitolul consacrat Psalmilor, în care exegetul reușește o foarte serioasă abordare personală. În viziunea criticului, pentru Doinaș, scrisul este credință, este palimpsestul existenței lui Dumnezeu. Exegeza insistă pe originalitatea poetului în tradiția poeziei religioase românești, relevând maniera personală în care el rezolvă dialogul dintre omul perisabil și divinitate.

          Elemente inedite găsim și în capitolul ce vizează Poetica orizontalității, unde, în descendență bachelardiană, exegetul pune pentru prima oară în relație motivul câmpiei și cel al mării. Dualitatea pământ-apă este unică în poezia românească, eseistul argumentându-și afirmația printr-o serie de citate semnificative. Trecând în revistă bestiarul poetului, George Vulturescu este de părere că emblema tutelară a poetului ar trebui să fie considerată bufnița, protectorul nocturn al creatorului. De asemenea, pornindu-se de la sugestiile oferite de colindele despre cerb existente în Transilvania, se propune o nouă și originală lectură a celebrei balade Mistrețul cu colți de argint, analiza poemului transformându-se într-o ingenioasă incursiune în cultură. Trimiterile la autori precum Goethe sau Alfred de Vigny se dovedesc extrem de profitabile.

          Interesantă se dovedește și Addenda lucrării, care reunește documentele trecerii lui Ștefan Augustin Doinaș prin Satu Mare. Poetul a vizitat urbea de pe Someș de două ori. Prima dată în 1993, cu ocazia dezvelirii bustului poetului Szilagyi Domokos. Cea de a II-a oară în 1997, la Colocviul „Poeți români contemporani. Doinaș - 75”. O secțiune aparte se ocupă de prezența reputatului poet în paginile revistei „Poesis” între 1990 și 2009.  

          Meticulozitatea investigației, aspirația la exhaustivitate, documentarea minuțioasă, ineditul punctelor de vedere avansate, bibliografia amplă, rigoarea academică transformă studiul Ștefan Aug. Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității într-o lucrare de referință.

                                     

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.