top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Vasile Morar, nr. 6(181), iunie 2018
Poeme de Vasile Morar, nr. 6(181), iunie 2018 Print
Iul 25, 2018 at 11:00 PM

 

Vasile MORAR

 

Copilăria

 

Ce miel bălai îmi zbenguie prin suflet

și iarba-n jur foșnește ca un steag

îmi pipăi fața care, vai, zâmbește

întoarsă înspre mielul ce mi-e drag

 

Fug după el, dar cine să-l ajungă

atât de sprinten, ca argintul viu

vede c-aș vrea să-l mângâi, se întoarce

și izbește cu cornițele-n sicriu

 

Ar vrea să-l spargă ca să ies afară

puterile i-s mici și-ndepărtate

doar mâna mea de gheață se răstoarnă-

ncălzindu-se în blana-i de pe spate

 

***

 

Îl arată vulturilor

 

Tot mai greu pruncul în brațele mamei

dar ea tot timpul îl arată soarelui

dimineața îl scoate-n fereastră

noaptea îl arată stelei căzătoare

 

Îl arată florilor, îl arată păsărilor

și ploii-nspumate-l arată mereu

stau adesea-ntr-un colț și mă-ntreb

dacă pruncul acela nu-s eu

 

Îl arată vulturilor, fulgerelor joase

îl arată cailor ieșiți în câmpie

îl arată apelor limpezi ori noroioase

tot mai des mi-l arată și mie

 

Și mă-ntreb cum m-a scăpat femeia din brațe

și cum privesc nedumerit înapoi

și-o găsesc pe mama cu mine la sân

trecând cu pași mici printre noi

 

***

 

Cuvintele pe buze

 

Mă uit la gura ta din nou mirat

cum ți se nasc cuvintele pe buze

apoi cum le rostești cu voluptate

iar buzele-ți rămân lehuze

 

Și ca să nu trudească-atât de mult

aș vrea să sorb cuvintele născute

să nu le mai rostești, să o fac eu

și două guri cu buzele căzute

 

Să se adune iarăși în sărut

cuvintele un timp să nu se nască

să se audă numai doi hulubi

ce-abia mai pot să gângurească

 

***

 

Mâinile-atârnate

 

Luna își întinde razele subțiri

peste o harpă fără de strune

mâna ta lipsește să le-atingă

muzica din cer să se adune

 

Tu vii din altă lume, vii, te-aud

și muzica se-apropie, se-ntinde

prin iarba care crește printre noi

și care de la glezne ne cuprinde

 

Și urcă, acum cu degetele-ating

și chipu-ți este dat mai într-o parte

și harpa-i rezemată de genunchi

și cad din ceruri mii de stele sparte

 

Dar tu suspini în corzi, suspini mereu

cu degetele toate încordate

luna își trage razele pe rând

și tu rămâi cu mâinile-atârnate

 

 

***

 

Fără mine

 

Accidentul că eu sunt

se răsfrânge pe pământ

clipa care ne mai ține

se întâmplă și cu mine

 

Și faptul nu e puțin

că ea trece, eu rămân

și va fi ca la-nceput

ea vine, eu am trecut

 

Clipa care-o să mă soarbă

fără ochii-mi va fi oarbă

și surdă va rămânea

fără de urechea mea

 

Și mută precum un pește

dacă gura-mi nu rostește

clipă, văd, te-apucă graba,

fără mine treci degeaba

 

 

***

 

Arca lui Noe

 

Mă mir că exist și îmi vine să chiui

să-mi arunc pălăria-n sus, să nu mai coboare

să strig la păsări în zbor, la copaci

să cad în genunchi lângă floare

 

Să strig nu uita, minune a lumii,

c-am fost aici împreună cândva

lasă vorbă seminței și ea mai departe

că poetul a stat smerit în fața ta

 

Să strig păsării, pasăre, spune

puilor cât încă-s ou că te-ai așezat

pe mâna poetului, aveai aripa grea

și el te-a hrănit și te-a vindecat

 

Cârtiței să strig, frumoasa mea oarbă

ce catifelată e blana ta

cum e să trăiești sub pământ

în întunericul pe care-l vei afâna

 

Să strig celor ce mă-nconjoară

Arca lui Noe e inima mea

în care-ncap toate și vă iubesc

apele cresc, eu vă voi salva

 

***

 

Poetul

 

Scriam cu carioca pe coli mari

poeme, cum s-ar zice, în surpare

și le urcam în turnul primăriei

lăsându-le să zboare-n Piața mare

 

Multe poeme se risipeau în vânt

altele cu sârg erau citite

și când treceau caleștile oficiale

ele se imprimau peste copite

 

Birjarii mai ales erau rugați

să culeagă poezia și s-o ducă

cucoanelor bătând din evantai

și doamnelor cu creștetu-n perucă

 

Nu edituri, nu librării, lansări

în Piața mare peste piatra rece

și cititorii stând pe bănci în parc

citeau, vedeau că poezia trece

 

Și slujnicele suspinau citind

cucoanele puneau pe coli monoclu

vedeam cum le strecoară în corset

și-n piatră apăru un soclu

 

Poemele ce cad mereu din turn

acuma-n piață toată lumea știe

sunt scrise cu mâna lui de bronz

pun flori și mai citesc o poezie

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.