Gheorghe PÂRJA
MEMORIE
ROMÂNEASCĂ
ÎN
ȚINUTUL HERȚA
Auzim, în diferite împrejurări, referiri la Bucovina de
Nord și la Ținutul Herța. Dacă Bucovina de Nord ne trimite la orașul Cernăuți,
Ținutul Herța rămâne un teritoriu despre care avem mai puține date. Acest
teritoriu românesc mi-a fost dat a-l cunoaște într-un contur mai apăsat după
primele mele călătorii de documentare în regiunea Cernăuți. De mare folos în
descifrarea istoriei Ținutului Herța mi-au fost scriitorii Ilie T. Zegrea,
Ștefan Hostiuc și regretatul Dumitru Covalciuc. La timpul acela de inițiere în
geografia veche a României, m-am întrebat: Ce știu și ce nu știu despre Ținutul
Herța? Nu știam aproape nimic. Prin vreme, mi-am sporit cunoștințele. Așa că
pot să împărtășesc și altora din ele. Plec de la convingerea că Anul Centenar
trebuie să fie înnobilat cu realități ale istoriei care, în mare parte, și-au
pierdut conturul. Vom fi cu atât mai credibili cu cât nu vom ocoli luminile,
dar nici umbrele în care ne-am petrecut vremea trecută. Fără părtinire față de
actorii istoriei. Din nefericire, tăvălugul evenimentelor este neiertător. Cum
ziceam, e nevoie să ne aducem aminte de realități românești însemnate de
uitare. Cine își mai aduce aminte de Ținutul Herța? Îl auzim rostit în
discursuri, dar am pierdut lumina românească din acea fâșie de pământ cu destin
tulburător. Cum recent am fost la Cernăuți, am avut șansa să mai stau de vorbă
cu profesori, primari, preoți și jurnaliști din Ținutul Herța. De data aceasta,
lămuriri folositoare mi-a oferit scriitorul Ștefan Hostiuc, redactor-șef al
revistei „Mesager bucovinean”. Din paginile acestei publicații am aflat multe
date despre românii din acea lume. Istorie și destin.
În decursul vremii, Ținutul Herța (din
regiunea Cernăuți) a aparținut Principatului Moldovei până în 1859. Apoi a fost
unit și el cu Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Din 1866 până
în 1940, a fost sub administrația României. Din 1940 până în 1941, a fost luat
de URSS. Apoi a revenit României. Din 1945 până în 1991, iar a fost sub flamura
roșie sovietică. După căderea imperiului roșu, în 1991, Ținutul Herța a rămas
în Ucraina. Într-un dosar al Ținutului se menționează că populația lui este de
28.000 de locuitori (recensământul din Ucraina din 2001). 93% din populație
este de etnie română și toate satele din Ținut sunt exclusiv românești.
Prietenii din Cernăuți îmi semnalează un fenomen curios: în satul Tureatca,
unde locuitorii se declară români, ca limbă maternă declară limba ucraineană.
După cum se vede din cronologia vremii, acest Ținut nu a cunoscut nicio
ocupație străină până în 1940. În Amintirile lui Molotov sunt
menționate împrejurările în care România a pierdut Bucovina de Nord și Ținutul Herța în 1940, odată cu
Basarabia. Molotov a cerut lui Hitler Bucovina de Nord și Ținutul Herța. A fost
un rapt teritorial. Nicolae Iorga s-a opus la Consiliul de Coroană ca aceste
teritorii să fie cedate sovieticilor fără un
foc de armă. Regele Carol al II-lea și clasa politică românească de
atunci au admis pierderea acestor provincii. Ultima speranță a românilor din
Bucovina de Nord și din Ținutul Herța de a se uni cu România a fost pierdută
definitiv atunci când Emil Constantinescu și Adrian Severin și-au pus semnăturile
pe documentele de renunțare în favoarea Ucrainei a acestor teritorii. Numeroase
organizații din Bucovina de Nord și din România au atacat această decizie și au
cerut guvernului român să renunțe la Tratat. După istorie, Ținutul Herța nu a
aparținut nici Ucrainei, nici Rusiei. Ținutul nu a făcut parte din înțelegerea
sovieto-germană. Nu este menționat în nota ultimativă. În dimineața zilei de 29
iunie 1940, tancurile Armatei Roșii ocupă prin surprindere Herța. Căpitanul
Ioan Boros încearcă să oprească înaintarea, argumentând că zona nu a fost
cedată prin convenție. Este mitraliat. Sovieticii trec cu tancurile peste
tunurile românilor, ocupând ținutul abuziv. Și ocupat a rămas. Românii din
ținut au treaz sentimentul românesc al ființei. Aduc argumente de ordin
demografic, geografic, istoric, arheologic, lingvistic și cultural. Tărnăuca
este unul dintre cele mai frumoase sate din Ținutul Herța. Este așezat pe
dealuri pitorești. Are în jur de trei mii de locuitori. A fost atestat
documentar în anul 1620. Aici se născuse
pe 1 martie 1788 Gheorghe Asachi, chiar de „ziua Sfintei Dochii, humonima cu
Dachia sau Dacia”. Tot aici a văzut lumina zilei ilustrul filolog Vasile
Bogrea. Intelectualii din sat, dar și din Ținut țin piept vicleniilor
autorităților pentru a păstra școlile românești. Am decupat profilul
profesoarei Maria Vizitiu, sufletul apărătorilor școlilor din satul natal. Se
mai luptă cu un ucaz din 1946, prin care s-au schimbat numele la circa 140 de
localități din regiunea Cernăuți. Satul Mogoșești a devenit Bairaki, iar Herța
se scrie Geota. Aflu cu lumină că, în satul Poieni, firme românești au ridicat
o școală, căreia i-au pus numele „Nichita Stănescu”. Deasupra portretului
poetului stă scris: „Vă pup pe inimă”. Ștefan Hostiuc îmi povestește
despre o minune a Ținutului, Mănăstirea de la Bănceni, construită de un vrednic
preot herțean, Mihai Jar, astăzi PS Loghin. Este un miracol că un simplu preot
a fost în stare să adune în jurul său atâția credincioși și să ridice o
mănăstire de o măreție și un fast cum rar veți întâlni în alte părți. Aici
limba română este suverană. Prietenul meu se întreabă: Ce o împiedică să fie
suverană și în alte instituții din raion? De ce un raion cu o populație aproape
sută la sută românească și cu o lege a limbilor încă funcțională nu a decretat
limba română limbă regională? Sunt întrebări ale unor intelectuali bucovineni
care merită cunoscute.
Din acest
ținut se trage pictorul Artur Verona, care are o pictură în Muzeul de Artă din
Baia Mare. Ștefan Hostiuc se întreba într-un editorial din revista pe care o
conduce: „Are pictorul Artur Verona mândria acestui raion, în a cărui casă
se află Administrația Raională de Stat, un monument la Herța? I s-a ridicat poetului Benjamin Fundoianu, de expresie
română și franceză, herțean de obârșie, victimă a Holocaustului, măcar un
modest bust la Herța?”.
***
Din Cernăuți se ajunge repede la Herța
(26 de kilometri). Ținutul Herța făcea parte din județul Dorohoi, așadar din
vechiul Regat al României. S-a întâmplat ca anul trecut (2017), patru români
din Herța să fie sub cupola Maramureșului invitați de Societatea
Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, Filiala Baia Mare. Așa l-am cunoscut pe
Vasile Bâcu, poet, jurnalist, președintele Societății pentru Cultură Românească
din Cernăuți, redactor-șef al „Gazetei de Herța”, săptămânal social-politic de informație și cultură. Apare de la 1 ianuarie
1993. Își amintește Vasile Bâcu: „Greu a fost pentru mica echipă de
jurnaliști, adunată de primul redactor-șef, Simion Gociu, să înceapă de la
zero. Eram plini de entuziasm și încredere că facem un lucru deosebit pentru
neam, limba maternă și cultura poporului”. A fost recent la Bistrița, unde
a declarat în deplină cunoștință de cauză: „Legea educației din Ucraina vrea
finalizarea, practic, a procesului de asimilare a românilor din Bucovina de
Nord. Și nu numai”. Ca poet, este o voce lirică apăsată. În prefața
volumului Motiv de toamnă, Ioan Răducea scrie: „Ancorat, ca
jurnalist și lider al românității din mult încercata noastră Bucovină, în
cotidianul cel mai solicitant, în care știe să rămână solidar cu destinul
neamului, Vasile Bâcu își păstrează aripile întinse către absolutul poeziei,
susținând prin aceasta idealuri existențiale în care ne recunoaștem și care dau
valoare universului său liric”. Este un jurnalist curajos, tenace, care
ține în Ținutul Herța flacăra limbii române.
Anuța Bâcu este profesoară de limba română în Cernăuți. Silvia Caba-Ghivireac este profesoară de literatură universală.
Ca poetă, publică creații în presa din Bucovina de Nord, Chișinău și România. „Este
membră a Uniunii Scriitorilor din România. Poezia ei emană o neverosimilă stare
de puritate. Versurile ei caută să fie o mărturie a dăinuirii comunității
românești din Nordul Bucovinei” – scrie criticul Calistrat Costin.
Sub cupola
Maramureșului li s-a alăturat și istoricul Ion Ghivireac. Cei patru români din
Nordul Bucovinei, cu sensibilitatea lor, au perceput nevoia comunicării prin
întâlnirea cetățenilor pentru a ne cunoaște.
În Ținutul
Herța, românii trăiesc în sate compacte. Există un singur sat ucrainean.
„Gazeta de Herța” se tipărește în limba română. Există și orchestra populară
„Plaiul Herței” în cadrul Casei de Cultură. Corul de copii „Osana” activează în
Biserica „Sfântul Spiridon”. S-au deschis două muzee românești în instituțiile
din raionul Herța. Demnitatea lor este de luat în seamă. Eu, cel care scriu, nu
râvnesc naiv la teritorii românești furate cu forța. Dar după învățătura pe
care o am, nu renunț la istoria adecvată. Spusă de cei pricepuți. Mai ales de
cei care o trăiesc acum.
După cum ați
constatat, Herța este un pământ românesc dus sub alte stăpâniri de capriciile
unor suciți de cap. Atâta ne-a rămas, o memorie activă și o dorință de a fi
NOI. De aceea am încercat să vă spun că există cultură română în Ținutul Herța.
Fără îndoială. Cum nu ne mai îndoim că există viață pe planeta Marte. Noi
suntem aici, planeta e departe. Herța, ținutul din apropiere.
|