top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Eseu arrow Memorie românească în Ținutul Herța (Gheorghe Pârja), nr.6(181),iunie 2018
Memorie românească în Ținutul Herța (Gheorghe Pârja), nr.6(181),iunie 2018 Print
Iul 25, 2018 at 11:00 PM

 

Gheorghe PÂRJA

MEMORIE ROMÂNEASCĂ

ÎN ȚINUTUL HERȚA

          Auzim, în diferite împrejurări, referiri la Bucovina de Nord și la Ținutul Herța. Dacă Bucovina de Nord ne trimite la orașul Cernăuți, Ținutul Herța rămâne un teritoriu despre care avem mai puține date. Acest teritoriu românesc mi-a fost dat a-l cunoaște într-un contur mai apăsat după primele mele călătorii de documentare în regiunea Cernăuți. De mare folos în descifrarea istoriei Ținutului Herța mi-au fost scriitorii Ilie T. Zegrea, Ștefan Hostiuc și regretatul Dumitru Covalciuc. La timpul acela de inițiere în geografia veche a României, m-am întrebat: Ce știu și ce nu știu despre Ținutul Herța? Nu știam aproape nimic. Prin vreme, mi-am sporit cunoștințele. Așa că pot să împărtășesc și altora din ele. Plec de la convingerea că Anul Centenar trebuie să fie înnobilat cu realități ale istoriei care, în mare parte, și-au pierdut conturul. Vom fi cu atât mai credibili cu cât nu vom ocoli luminile, dar nici umbrele în care ne-am petrecut vremea trecută. Fără părtinire față de actorii istoriei. Din nefericire, tăvălugul evenimentelor este neiertător. Cum ziceam, e nevoie să ne aducem aminte de realități românești însemnate de uitare. Cine își mai aduce aminte de Ținutul Herța? Îl auzim rostit în discursuri, dar am pierdut lumina românească din acea fâșie de pământ cu destin tulburător. Cum recent am fost la Cernăuți, am avut șansa să mai stau de vorbă cu profesori, primari, preoți și jurnaliști din Ținutul Herța. De data aceasta, lămuriri folositoare mi-a oferit scriitorul Ștefan Hostiuc, redactor-șef al revistei „Mesager bucovinean”. Din paginile acestei publicații am aflat multe date despre românii din acea lume. Istorie și destin.

          În decursul vremii, Ținutul Herța (din regiunea Cernăuți) a aparținut Principatului Moldovei până în 1859. Apoi a fost unit și el cu Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Din 1866 până în 1940, a fost sub administrația României. Din 1940 până în 1941, a fost luat de URSS. Apoi a revenit României. Din 1945 până în 1991, iar a fost sub flamura roșie sovietică. După căderea imperiului roșu, în 1991, Ținutul Herța a rămas în Ucraina. Într-un dosar al Ținutului se menționează că populația lui este de 28.000 de locuitori (recensământul din Ucraina din 2001). 93% din populație este de etnie română și toate satele din Ținut sunt exclusiv românești. Prietenii din Cernăuți îmi semnalează un fenomen curios: în satul Tureatca, unde locuitorii se declară români, ca limbă maternă declară limba ucraineană. După cum se vede din cronologia vremii, acest Ținut nu a cunoscut nicio ocupație străină până în 1940. În Amintirile lui Molotov sunt menționate împrejurările în care România a pierdut Bucovina de Nord și Ținutul Herța în 1940, odată cu Basarabia. Molotov a cerut lui Hitler Bucovina de Nord și Ținutul Herța. A fost un rapt teritorial. Nicolae Iorga s-a opus la Consiliul de Coroană ca aceste teritorii să fie cedate sovieticilor fără un foc de armă. Regele Carol al II-lea și clasa politică românească de atunci au admis pierderea acestor provincii. Ultima speranță a românilor din Bucovina de Nord și din Ținutul Herța de a se uni cu România a fost pierdută definitiv atunci când Emil Constantinescu și Adrian Severin și-au pus semnăturile pe documentele de renunțare în favoarea Ucrainei a acestor teritorii. Numeroase organizații din Bucovina de Nord și din România au atacat această decizie și au cerut guvernului român să renunțe la Tratat. După istorie, Ținutul Herța nu a aparținut nici Ucrainei, nici Rusiei. Ținutul nu a făcut parte din înțelegerea sovieto-germană. Nu este menționat în nota ultimativă. În dimineața zilei de 29 iunie 1940, tancurile Armatei Roșii ocupă prin surprindere Herța. Căpitanul Ioan Boros încearcă să oprească înaintarea, argumentând că zona nu a fost cedată prin convenție. Este mitraliat. Sovieticii trec cu tancurile peste tunurile românilor, ocupând ținutul abuziv. Și ocupat a rămas. Românii din ținut au treaz sentimentul românesc al ființei. Aduc argumente de ordin demografic, geografic, istoric, arheologic, lingvistic și cultural. Tărnăuca este unul dintre cele mai frumoase sate din Ținutul Herța. Este așezat pe dealuri pitorești. Are în jur de trei mii de locuitori. A fost atestat documentar în anul 1620.  Aici se născuse pe 1 martie 1788 Gheorghe Asachi, chiar de „ziua Sfintei Dochii, humonima cu Dachia sau Dacia”. Tot aici a văzut lumina zilei ilustrul filolog Vasile Bogrea. Intelectualii din sat, dar și din Ținut țin piept vicleniilor autorităților pentru a păstra școlile românești. Am decupat profilul profesoarei Maria Vizitiu, sufletul apărătorilor școlilor din satul natal. Se mai luptă cu un ucaz din 1946, prin care s-au schimbat numele la circa 140 de localități din regiunea Cernăuți. Satul Mogoșești a devenit Bairaki, iar Herța se scrie Geota. Aflu cu lumină că, în satul Poieni, firme românești au ridicat o școală, căreia i-au pus numele „Nichita Stănescu”. Deasupra portretului poetului stă scris: „Vă pup pe inimă”. Ștefan Hostiuc îmi povestește despre o minune a Ținutului, Mănăstirea de la Bănceni, construită de un vrednic preot herțean, Mihai Jar, astăzi PS Loghin. Este un miracol că un simplu preot a fost în stare să adune în jurul său atâția credincioși și să ridice o mănăstire de o măreție și un fast cum rar veți întâlni în alte părți. Aici limba română este suverană. Prietenul meu se întreabă: Ce o împiedică să fie suverană și în alte instituții din raion? De ce un raion cu o populație aproape sută la sută românească și cu o lege a limbilor încă funcțională nu a decretat limba română limbă regională? Sunt întrebări ale unor intelectuali bucovineni care merită cunoscute.

Din acest ținut se trage pictorul Artur Verona, care are o pictură în Muzeul de Artă din Baia Mare. Ștefan Hostiuc se întreba într-un editorial din revista pe care o conduce: „Are pictorul Artur Verona mândria acestui raion, în a cărui casă se află Administrația Raională de Stat, un monument la Herța? I s-a ridicat poetului Benjamin Fundoianu, de expresie română și franceză, herțean de obârșie, victimă a Holocaustului, măcar un modest bust la Herța?”.

 

***

 

          Din Cernăuți se ajunge repede la Herța (26 de kilometri). Ținutul Herța făcea parte din județul Dorohoi, așadar din vechiul Regat al României. S-a întâmplat ca anul trecut (2017), patru români din Herța să fie sub cupola Maramureșului invitați de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, Filiala Baia Mare. Așa l-am cunoscut pe Vasile Bâcu, poet, jurnalist, președintele Societății pentru Cultură Românească din Cernăuți, redactor-șef al „Gazetei de Herța”, săptămânal social-politic de informație și cultură. Apare de la 1 ianuarie 1993. Își amintește Vasile Bâcu: „Greu a fost pentru mica echipă de jurnaliști, adunată de primul redactor-șef, Simion Gociu, să înceapă de la zero. Eram plini de entuziasm și încredere că facem un lucru deosebit pentru neam, limba maternă și cultura poporului”. A fost recent la Bistrița, unde a declarat în deplină cunoștință de cauză: „Legea educației din Ucraina vrea finalizarea, practic, a procesului de asimilare a românilor din Bucovina de Nord. Și nu numai”. Ca poet, este o voce lirică apăsată. În prefața volumului Motiv de toamnă, Ioan Răducea scrie: „Ancorat, ca jurnalist și lider al românității din mult încercata noastră Bucovină, în cotidianul cel mai solicitant, în care știe să rămână solidar cu destinul neamului, Vasile Bâcu își păstrează aripile întinse către absolutul poeziei, susținând prin aceasta idealuri existențiale în care ne recunoaștem și care dau valoare universului său liric”. Este un jurnalist curajos, tenace, care ține în Ținutul Herța flacăra limbii române.

Anuța Bâcu este profesoară de limba română în Cernăuți. Silvia Caba-Ghivireac este profesoară de literatură universală. Ca poetă, publică creații în presa din Bucovina de Nord, Chișinău și România. „Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Poezia ei emană o neverosimilă stare de puritate. Versurile ei caută să fie o mărturie a dăinuirii comunității românești din Nordul Bucovinei” – scrie criticul Calistrat Costin.

Sub cupola Maramureșului li s-a alăturat și istoricul Ion Ghivireac. Cei patru români din Nordul Bucovinei, cu sensibilitatea lor, au perceput nevoia comunicării prin întâlnirea cetățenilor pentru a ne cunoaște.

În Ținutul Herța, românii trăiesc în sate compacte. Există un singur sat ucrainean. „Gazeta de Herța” se tipărește în limba română. Există și orchestra populară „Plaiul Herței” în cadrul Casei de Cultură. Corul de copii „Osana” activează în Biserica „Sfântul Spiridon”. S-au deschis două muzee românești în instituțiile din raionul Herța. Demnitatea lor este de luat în seamă. Eu, cel care scriu, nu râvnesc naiv la teritorii românești furate cu forța. Dar după învățătura pe care o am, nu renunț la istoria adecvată. Spusă de cei pricepuți. Mai ales de cei care o trăiesc acum.

După cum ați constatat, Herța este un pământ românesc dus sub alte stăpâniri de capriciile unor suciți de cap. Atâta ne-a rămas, o memorie activă și o dorință de a fi NOI. De aceea am încercat să vă spun că există cultură română în Ținutul Herța. Fără îndoială. Cum nu ne mai îndoim că există viață pe planeta Marte. Noi suntem aici, planeta e departe. Herța, ținutul din apropiere.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.