top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow O carte a devenirii și împlinirii duhovnicești (Olimpiu Nușfelean), nr.6(181), iunie 2018
O carte a devenirii și împlinirii duhovnicești (Olimpiu Nușfelean), nr.6(181), iunie 2018 Print
Iul 25, 2018 at 11:00 PM

 

Olimpiu NUȘFELEAN

O CARTE A DEVENIRII

ȘI ÎMPLINIRII DUHOVNICEȘTI

Timpul pe care îl parcurgem în iureșul prezentului se fărâmițează continuu, prinzându-ne și ființa în această fărâmițare. Iar societatea în care trăim se atomizează. Sunt realități cu care ne confruntăm. Dar oare chiar ne confruntăm, în sensul unei lupte conștiente, sau trecem autist prin ele, îndurând consecințele? Ne însingurăm, pierzând legăturile dintre noi, sensul dialogului, exercițiul comunității și gustul comuniunii. Dialogăm uneori, pe internet, prin smartphone, dar o facem într-un discurs artificial, gol de sens și de simțire. Însingurați, cât de adânc coborâm în noi, cercetători, cum ne percepem însingurarea? Ne mulțumim, în propria cercetare a ființei, cu o filosofie de cafenea? Știm căuta adevărul dincolo de cercul nostru lumesc? Lăsăm oare Ochiul Ceresc să cerceteze și să lumineze interiorul nostru obscur? Găsim vreo soluție?

Cred că una dintre soluțiile prin care putem da coerență timpului și societății, deci și ființei noastre, se găsește în modelul oferit de părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, modelul promovării relației dintre mentor, avvă sau duhovnic și ucenic. Părintele Dumitru Cobzaru este duhovnic clujean, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, autor deja a trei volume de predici și al unei monografii dedicate mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, unde a fost o vreme și stareț.

În lumea de azi – și am exemple concrete în lumea scriitoricească – modele, cu toată raza lor de emergență, fie și virtuală, sunt ignorate, negate, uitate. Faptul duce la neglijarea temeliilor, la imposibilitatea privirii în viitor, la subminarea oricărei construcții serioase, deci și a ființei. Ne aflăm deja într-o zonă mult mai precară decât aceea a omului unidimensional, teoretizat cândva de Herbert Marcuse, filosoful care cerceta mecanismele alienării într-o societate a abundenței, criticând, între altele, tehnologia modernă, materialismul istoric și cultura divertismentului, susținând că acestea reprezintă noi forme de control social. Trăim ca ființe neterminate într-o lume care își refuză constant neîmplinirea. Alternative există și trebuie căutate.

Având o mare putere duhovnicească, părintele Dumitru reface conexiuni necesare, cultivă (aș zice, folosind un termen „mirean”), ca o punte de trecere, legătura dintre duhovnic și fiul înduhovnicit, fiul aflat pe calea înduhovnicirii, dintre mentor și ucenic. În această legătură e refăcută continuitatea tradiției (creștine), care exprimă stabilitatea temeliei, dă coerență timpului și, desigur, istoriei, reface spiritul comunității, dezvăluie clar și puternic prezența Sfintei Treimi în lucrarea de a lumina interiorul nostru, de împlinire a ființei și a lumii. Așa cum remarca Dan C. Mihăilescu în prefața la recenta apariție editorială – Fiule, m-am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu, Ed. Renașterea, 2017, ediție bilingvă româno-spaniolă –, părintele Dumitru, având un model în „Leul Ardealului”, ÎPS Bartolomeu Anania, este un constructor. Cunoaște bine materialul cu care lucrează, terenul pe care își așază construcția, știe alege uneltele adecvate și are bine configurat țelul spre care își îndreaptă lucrarea. Legătura înduhovnicită este probată nu doar în raport cu un model, ci și cu „modelul” asupra căruia lucrează. Cartea a apărut și ca un răspuns pe care autorul/mentorul îl dă ucenicului, autorul răspunzând dorinței lui Viorel Moravăț, fiul și ucenicul său duhovnicesc.

După prefața semnată de criticul literar Dan C. Mihăilescu, un „cuvânt înainte” al autorului, cele cinci capitole care urmează au ca temă comuniunea și comunitatea, influențele care l-au modelat pe autor, etica, importanța rugăciunii, adoptarea principiilor creștine, Maica Domnului, spovedania și viața duhovnicească, încercările prin care trece un tânăr care alege calea monahismului ș.a. Această împărțire pe capitole, ce ține și de o anumită practică editorială, este mai puțin importantă. Importantă este structura dialogică a cărții, sentimentul prezenței reale, vii, a autorului în actul de lectură. Acest sentiment este dat de faptul că textul reproduce întrebări și răspunsuri generate de întâlnirile duhovnicești ale părintelui Dumitru cu mireni de cele mai diverse profesii, cu teologi sau slujitori ai altarului, fiind aduse în discuție – și primind răspunsuri avizate, captivante, aș zice – subiecte dintre cele mai largi și mai irepresibile ale vieții creștine. Răspunsurile – formulate inițial în public sau personale sunt toate învățăminte, spontane în aparență, atent gândite, răspunzând unor cerințe, pe de o  parte personale, individualizate, ale ucenicului, pe de altă parte generice, venite dinspre marele număr al celor care au intrat în dialog, într-un fel sau altul, cu autorul, constituindu-se, după cum mărturisește acesta, într-un „fel de testament duhovnicesc”. Conștient că răspunsurile pot stârni reacții „dintre cele mai diverse”, părintele Dumitru Cobzaru își asumă și exprimă hotărât rolul de „candelă”, rol dezvăluit încă din titlu și definit atât de elocvent într-o predică la priveghiul unui credincios prin 2015, în care putem descifra rostul unui părinte menit „să călăuzească permanent pe fiii săi spre Dumnezeu, spre Maica Domnului, spre tot ceea ce înseamnă viață duhovnicească, devenire și împlinire duhovnicească”.

De unde vin autoritatea și adevărul răspunsurilor atât de strâns legate de viața creștină formulate de părintele Dumitru? Din formarea prin care a trecut – familie, școală, duhovnici, din experiență, din har, pe care le mărturisește cu modestie. Este convins că „în viața noastră, fiecare întâlnire își lasă amprenta”. Cunoaște chipul lumii în care trăim, unde „în general, oamenii își doresc o anumită libertate, o libertate care îl exclude pe Dumnezeu, în primul rând, și sigur că, dacă-L exclude pe Dumnezeu, îl exclude și pe omul de lângă el”. Comunitatea, constată cu tristețe autorul, este văzută mai mult în sens administrativ, fără să se pună „problema comuniunii de ființă!”. Într-o asemenea situație, „tot ceea ce trebuie să facă un preot pentru un credincios este să-i ofere prezența lui, indispensabilă și permanentă”. Regretă că, adesea, „parohiilor noastre li se spune comunități, dar nu sunt comunități”. Lucrarea duhovnicească are menirea „de a te descoperi pe tine însuți așa cum ești și de a lupta cu tine însuți să devii altfel, să devii asemenea lui Dumnezeu”.

          Revenind la rolul de „candelă” asumat de părinte, notat mai sus, trebuie să menționăm că termenul, revelatoriu, este luat dintr-un  vers din poezia Orele mamei a mitropolitului Bartolomeu. Versul – „Fiule, m-am vreut să-ți fiu candelă de ceas târziu…” –  e menționat și în alte situații de părintele Dumitru. Dincolo de rolul tematic al termenului, alegerea titlului atrage atenția și asupra considerațiilor pe care părintele le are față de poezie. La un moment dat, întrebat cum trebuie să ne rugăm ca să-L simțim pe Dumnezeu, menționând că Dumnezeu lucrează special cu fiecare în parte, părintele Dumitru își amintește de părintele Sofronie Saharov, artist, care spunea că s-ar bucura mult „dacă fiecare ar fi poet, să scrie poezii, să simtă...”, conchizând că „există o sensibilitate aparte a celui care scrie, a poetului în general”, particularitate care, am putea zice, individualizează și sporește simțirea cu care îl putem percepe pe Dumnezeu.

          Trăirea creștinească, integrarea tinerilor în comunitatea creștină, prohodirea în biserică, apa sfințită, împuternicirile date de Dumnezeu omului, ascultarea desăvârșită, intrarea în casele ereticilor, manifestările diavolului, rugăciunea, vederea greșelii, darea canonului, intrarea în rânduială, iubirea adevărată, iubirea egoistă sau iubirea ieftină, căsătoria, lectura cărților duhovnicești, preocuparea pentru lucruri rele („Cât ne preocupă lucrurile rele, nu ne preocupă cele bune.”), amestecul monahului în lume, purtarea doliului, luarea în seamă a semnelor exterioare, legarea prieteniilor, moartea spirituală, postul, scopul întrupării Domnului Hristos, icoana de la Nicula, clonarea omului, spovedania, viața duhovnicească, pomenirea morților, cumințenia, râvna și ascultarea celui care se călugărește, „ambalajul” uneori prea „uman” al Bisericii, martiriul etc. etc. – atâtea subiecte – „de o diversitate amețitoare”, cum ar zice Dan C. Mihăilescu –, toate vin cu răspunsuri ce pot atenua frământarea care îl poate cuprinde adesea pe mirean, cât și pe preot!... Să reținem, în treacăt, câteva dintre subiectele deslușite de părinte în discuțiile cu interlocutorii săi. Cum alegem nașii pentru copiii aduși la botez? O facem oare cu toată responsabilitatea? În fața întregii Biserici aceștia mărturisesc că se leapădă de satana și de toate lucrurile rele. Conchide părintele: „Dacă nu este cu adevărat credincios (nașul, n. n.) și nu s-a lepădat de satana cu faptele – deși mărturisește public , atunci copilașul pătimește și puteți căuta răspunsurile la necazurile pe care le aveți cu copiii și la nași”. Avem datoria de a-L naște pe Dumnezeu în sufletul nostru și în sufletul celor dragi, pe cale spirituală, desigur, dar trebuie să fim atenți că și „diavolul este spirit”, a fost creat ca înger, dar ales să fie diavol. Ne-am putea întreba acum, retoric, care sunt oare alegerile noastre? Surprinzătoare prin sinceritate și întremătoare prin adevărul crud exprimat este și o părere despre lumea de azi: „Lumea a ajuns în starea asta de păcătoșenie și nebunie, pentru că nici monahismul nu mai este ce a fost! Monahii sunt interesați mai mult de ei decât de a se ruga pentru lume și mulți dintre ei încearcă să fie pe placul oamenilor, iar nu pe al lui Dumnezeu…”. Dar, recunoaște părintele, „astăzi am ajuns la o concluzie și nu sunt prea sigur pe ea, vă rog să o îndreptați!”. Ne-am făcut o filozofie a vieții potrivit căreia trebuie să dăm din coate cât mai tare pentru a cuceri gloria lumii. Există însă și alte moduri de a reuși în ceea ce îți propui ca țel în viață, după cum mărturisește ucenicul părintelui în corespondența purtată: „Dacă o să fiu ascultător și o să am răbdare și cumințenie, am să primesc ceea ce îmi doresc”. Deci lumea poate fi „cucerită” și prin cumințenie! Nu e neapărat nevoie să fim niște războinici orgolioși și cruzi.

          Fiule, m-am vrut să-ți fiu candelă de ceas tîrziu! – de părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru – este o carte practică, necesară, izvorâtă dintr-o experiență bogată și o mare putere duhovnicească. În Cuvântul înainte, autorul ne spune că nu ne propune „un volum complet” și „nici o tratare exhaustivă a problemelor dezbătute”. Asta înseamnă că dialogul rămâne deschis, de fructificat în alte întâlniri duhovnicești, în alte cărți. Pe care le așteptăm în continuare cu maxim interes.

Între duhovnicii clujeni care se preocupă de îndrumarea duhovnicească a credincioşilor prin intermediul condeiului, se numără şi părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Autor deja a trei volume de predici bine receptate în mediul omiletic zonal şi al unei monografii, care a cunoscut mai multe ediţii, dedicate mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, unde a fost vreme de mai mulţi ani stareţ, dânsul oferă de această dată un volum inedit ca structură şi conţinut, ce reuneşte atât dialogurile care au urmat diferitelor conferinţe susţinute la invitaţia unor instituţii precum ASCOR-ul, cât şi elemente din corespondenţa purtată cu fiii duhovniceşti sau interviuri.

Întrucât discuţiile se poartă cu slujitorii altarului în cadrul cursurilor de formare preoţească, ele sunt consistente din punct de vedere teologic şi centrate pe anumite probleme care frământă auditoriul, depăşind abordarea simplistă şi superficială adesea întâlnită în mediile teologice. El este urmat de câteva crâmpeie din corespondenţa duhovnicească purtată de părinte (p. 87-144) şi de câteva interviuri cu dânsul (p. 145-184).

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.