top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow O noua ediție a operei lui Ștefan Aug. Doinaș (Gheorghe Glodeanu), nr.7-8(182-183),iulie-august2018
O noua ediție a operei lui Ștefan Aug. Doinaș (Gheorghe Glodeanu), nr.7-8(182-183),iulie-august2018 Print
Iul 29, 2018 at 11:00 PM

 

Gheorghe GLODEANU

MIRCEA BRAGA - 80

O NOUĂ EDIȚIE A OPEREI LUI ȘTEFAN AUG. DOINAȘ

          În esență, prodigioasa activitate culturală depusă de reputatul profesor și om de cultură Mircea Braga poate fi considerată drept o lungă „rătăcire” prin canon. Plimbarea hermeneutică prin labirintul bibliotecii are drept scop căutarea valorilor autentice. O demonstrează un lung șir de lucrări, dintre care multe au devenit cărți de referință în domeniu. Iată câteva exemple elocvente: Sincronism și tradiție (1972), Conjuncturi și permanențe (1976), Destinul unor structuri literare (1979), Istoria literară ca pretext (1982), V. Voiculescu în orizontul tradiționalismului (1984), Când sensul acoperă semnul (1985), Recursul la tradiție. O propunere hermeneutică (1987), Pe pragul criticii (1992), Decupaj în sens: propuneri de istorie literară (1997), Cultura – o utopie asumată? (2000), Epoca marilor clasici (2001), Critică și poetică literară (2002), Caragiale și obsesia „umbrei” (2002), Teorie și metodă, eseu despre izvoarele aventurii metodologice moderne (2002), Replieri interpretative (2003), Dincolo de binele și răul culturii (Fr. Nietzsche), vol. I, 2006, Constantin Noica și Sibiul (2007), V. Voiculescu – Măștile căutării de sine (O hermeneutică a orizonturilor creației), 2008, Geografii instabile (2010), Despre ordinul suveran al receptării (2013), La izvoarele aventurii metodologice moderne (2013), Rătăcind prin canon (2013), Dincolo de binele și răul culturii (Fr. Nietzsche), vol. 2 (2014), Ecce Nietzsche (2015). La acestea se adaugă prezența într-un număr impresionant de volume colective.

          În esență, patru centre au marcat biografia spirituală a prestigiosului om de cultură. Înainte de toate, Sibiul natal, tărâm mirific al originilor, unde trăiește și în prezent. Apoi Clujul tinereții și al studiilor. A urmat o scurtă perioadă maramureșeană (1960-1970), răgaz în care Mircea Braga a fost profesor, gazetar, dar și director al Teatrului Dramatic din Baia Mare. Veteranii urbei de pe Săsar își mai aduc aminte de această etapă din existența scriitorului. O altă perioadă prolifică din biografia omului de cultură se leagă de Alba Iulia, unde, în calitate de profesor universitar, Mircea Braga a contribuit din plin la consolidarea prestigiului Universității „1 Decembrie 1918”.

          Mai puțină lume cunoaște faptul că, pe lângă activitatea de profesor universitar și cea de istoric, critic și teoretician literar, Mircea Braga este și un important editor. Nu întâmplător, după 1989, reputatul om de cultură a devenit director al Casei de Presă și Editură Transpres (1990-1995) și director al Editurii Imago din Sibiu (din 1991). De-a lungul timpului, criticul literar a îngrijit și a prefațat ediții din operele lui Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Oscar Lemnaru, Octavian Goga, Pavel Dan, A.E. Baconsky, Ștefan Aug. Doinaș etc.

          Volumul Ștefan Aug. Doinaș, O sută și una de poezii (antologie, studiu introductiv și selecție de referințe critice de Mircea Braga, Editura Academiei Române, București, 2016) face parte dintr-o colecție prestigioasă, ce s-a transformat într-o amplă panoramă a liricii românești. După cum o sugerează și titlul, selecția realizată reunește un număr fix de poeme, în măsură să ilustreze „aventura lirică” parcursă de poet din momentul debutului până la finalul carierei. Creațiile reunite în recenta antologie readuc în centrul atenției cele mai importante poeme prezente în volumele Omul cu compasul (1966), Seminția lui Laokoon (1967), Alter ego (1970), Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte (1972), Papirus (1974), Anotimpul discret (1975), Hesperia (1979), Vânătoare cu șoim (1985), Interiorul unui poem (1990), Arie și ecou (1992), Lamentații (1993), Aventurile lui Proteu (1995), Psalmi (1997), Ad usum Delphini (1998) și Opere (vol. 3, 2000). Important e că Mircea Braga acordă egală atenție atât volumelor apărute înainte de 1989, unele deja clasicizate, cât și celor tipărite după Revoluție, într-un nou context socio-cultural. Din păcate, impactul ultimelor scrieri semnate de autorul Alfabetului poetic nu a mai fost la fel de puternic în rândul cititorilor și al criticilor literari. Înainte de toate, trebuie remarcată calitatea selecției realizate de reputatul profesor universitar. Foarte bun cunoscător al liricii doinașiene, Mircea Braga știe să aleagă textele reprezentative pentru fiecare din perioadele de creație identificate în lirica poetului. În mod firesc, o atenție deosebită se acordă etapei baladești, prin care Doinaș a devenit unul dintre înnoitorii liricii românești de azi. Sub acest aspect, se dovedesc semnificative câteva din poemele reunite în volumul Omul cu compasul: Mistrețul cu colți de argint, Sf. Gheorghe cel Fals, Balada celor trei puncte de vedere sau poemul programatic care dă și titlul volumului. Dacă abordăm aventurile lirice parcurse de poet, importanți se dovedesc și Psalmii publicați către sfârșitul creației. Ei surprind o nouă etapă a poeziei lui Ștefan Aug. Doinaș, o etapă ce vine să îmbogățească tradiția autohtonă a poeziei religioase.

           Dincolo de calitatea selecției, putem remarca și profunzimea prefeței, o subtilă introducere în universul liricii lui Ștefan Aug. Doinaș. De altfel, semnificativ se dovedește deja titlul studiului introductiv: Ștefan Aug. Doinaș și iradierea prin tâlcuri. Comentariul pornește de la ideea că asimilarea liricii lui Ștefan Aug. Doinaș de către critica literară la textura clasică, romantică sau barocă „a sfârșit prin a o închide în rumoarea unui intelectualism care să fie scăldat de inepuizabila dinamică a culturii”. Chiar dacă accentele se întrepătrund, ele lasă neatinsă pulsația originalității. În tentativa de a defini lirica doinașiană, Mircea Braga pornește de la relevarea crezului artistic al poetului. Din această perspectivă, fiecare poem poate fi considerat „o tentativă de hermeneutică a sinelui, a interiorității devenite text”. Ştefan Augustin Doinaş (1922-2002) nu a fost numai un poet de excepţie, o voce lirică distinctă în peisajul efervescent al literaturii române postbelice, ci şi un remarcabil teoretician şi interpret al fenomenului poetic. Stau mărturie, în acest sens, volume precum Lampa lui Diogene (1970), Poezie şi modă poetică (1972), Orfeu şi tentaţia realului (1974) sau Lectura poeziei (1980), tot atâtea dovezi privind disponibilităţile unui spirit reflexiv, aplecat asupra marilor probleme ale creaţiei. Chiar dacă nu există întotdeauna o consonanţă deplină între ideile teoretice exprimate şi universul poemelor, creatorul Alfabetului poetic se numără printre autorii care manifestă un viu interes pentru conceptualizarea actului de creaţie. Teoreticianul literar defineşte poezia în raport cu realul, care nu este însă perceput din perspectiva tradiţionalistă şi limitativă a geometriei euclidiene. Dimpotrivă, fiecare viziune poetică nu face altceva decât să sfarme percepția cotidiană asupra realului, propunând ochiului şi sensibilităţii noastre „un fel de geometrie noneuclidiană”. Cu alte cuvinte, aşa cum afirma şi Mircea Eliade, artistul nu face altceva decât să creeze o serie de lumi paralele, fenomen ce duce la depăşirea contingentului, permiţând accesul către valorile autentice. Dintr-o asemenea perspectivă, poezia este considerată „suprema expresie a condiţiei umane: grandoare şi mizerie – deci conştiinţă lucidă a şanselor şi a limitelor noastre”. „Fiorul poetic” este şi el definit ca un cutremur al fiinţei ce se izbeşte de una dintre graniţele sale. Chiar dacă servituţile individului se dovedesc multiple, poetul nu face altceva decât să încerce, prin intermediul creaţiei, să depăşească limitele condiţiei umane, revoltă titanică de factură romantică ce îl deosebeşte de omul comun, rob al teluricului.

          Pentru a-și ilustra opiniile, exegetul trimite la eseurile teoretice din volumul Lectura poeziei din 1980. Ștefan Aug. Doinaș refuză statutul derizoriu al lecturii, transformând-o într-o decriptare sensibilă, totul „în temeiul unui «cod» intelectual care, deși ți se oferă, nu este și ușor de pus în lucru”. Un asemenea program cultural pornește de la trăirea culturii și de la instituirea unei realități simbolice. Mircea Braga citează pe larg din eseul poetului, o subtilă analiză a actului lecturii. Ecranul lingvistic permite ochiului interior al creatorului să se plimbe în voie pe sensurile existenței, asemenea unui peisaj esențial. În viziunea autorului Vânătorii cu șoim, „a medita pe marginea unei cărți, a gândi la rosturile existenței înseamnă o altă formă de a participa la existență…

          Pentru a decripta opiniile despre poezie ale teoreticianului literar, Mircea Braga alege mai multe citate semnificative din volumul de eseuri Orfeu și tentația realului din 1974. Poezia nu este concepută ca o „abatere de la real”, nu reprezintă un construct suspendat în imaginarul pur, ci constituie o reelaborare a acestuia. Poetul este prezent în istorie, propunând o nouă formă de a participa la existență. Etapele creației lui Doinaș sunt considerate niște reacții, niște raportări la istorie, la durată, totul din perspectiva prezentului. Mircea Braga este de părere că poezia lui Doinaș „nu are trepte stilistice sau de viziune estetică”. Aceasta deoarece „metafora, simbolul, rigoarea sonetului, parabola, «narativul» baladesc, coloratura mitică ori ritualul sapiențial, convocate ca «lecție» culturală asimilată, sunt prezente pe întreaga planșă a creației poetului”. Exegetul insistă pe rolul jucat în formația spirituală a omului de cultură de mediul universitar existent în cadrul Cercului Literar de la Sibiu. Acesta nu este considerat o „școală”, ci un veritabil climat spiritual, un symposion intelectual. În confruntarea dintre apolinic și dionisiac, poetul preferă temperarea dionisiacului prin rigoarea estetă a apolinicului. Chiar și recursul la baladesc se explică prin preferința pentru jocul ideilor, prin reîntoarcerea la lumea eternă a arhetipurilor.

          Reconstituirea viziunii despre artă a poetului se realizează în paralel cu niște subtile analize de text. Iată câteva exemple elocvente. Cunoscuta baladă Sf. Gheorghe cel Fals este văzută ca o reluare de pe alte coordonate a motivului Zburătorului, prelucrat, printre alții, de Ion Heliade Rădulescu. O altă creație celebră, Mistrețul cu colți de argint, reface – în opinia lui Mircea Braga – traseul emirului macedonskian prin recursul la marile aspirații, trimiterile la lumea visului, distanța dintre real și ideal. Exegetul remarcă faptul că primele volume ale poetului se caracterizează prin „relativa neutralitate față de conjunctural” și aspirația către zonele esențiale, mitice. În cazul volumului Hesperia din 1979 se insistă pe rolul scribului care dorește să depășească efemeritatea condiției umane notându-și opera pe papirus. În plus, se insistă pe semnificațiile titlului. Pentru a reconstitui diferitele metamorfoze ale liricii doinașiene, exegetul se oprește, cu predilecție, la poemele cu valoare programatică. Excelent cunoscător al operei reputatului om de cultură, Mircea Braga știe să aleagă textele emblematice, pe care le comentează cu real talent. „Tâlcurile poeziei completează teoria”, menționează Mircea Braga, relevând legătura strânsă dintre poezie și poetică în cazul lui Ștefan Aug. Doinaș.

          Explicații interesante vin să justifice mutațiile pe care le-a cunoscut lirica doinașiană după 1989. În acest sens, comentariul se oprește, cu predilecție, la volumele Interiorul unui poem din 1990 și Ovidiu la Tomis din 1998. Este vorba de deschiderea către „o retorică a explicitului”, de o creație având o vădită notă demonstrativă, specifică celui care, în perioada totalitară, a ales „exilul interior”. Criticul literar identifică în activitatea postrevoluționară a poetului „dorința de a modela din interior conjuncturalul”. Sub acest aspect, se abandonează vechea căutare a esențelor, preferându-se „reacția în imediat”. Jubilația ce caracterizează momentul postrevoluționar se stinge odată cu risipirea iluziilor. De aici apariția „lamentațiilor” dramatice din 1993 și reîntoarcerea spre concept din volumele următoare. Mircea Braga vorbește de existența unui „episod civic” în lirica doinașiană, episod ce se încheie cu volumul Aventurile lui Proteu. Textele caracterizate prin depoziție civică și dimensiune etică sunt urmate, în ultimele două volume antume, de redescoperirea unei lirici necontaminate. Analizând Psalmii poetului, criticul relevă particularitățile acestora în comparație cu psalmii arghezieni și cu cei voiculescieni.

          Ampla selecție de texte este urmată de bogate referințe critice. Dintre numeroșii comentatori ai poeziei lui Ștefan Aug. Doinaș, Mircea Braga se oprește la: Ion Negoițescu, Eugen Simion, Nicolae Balotă, Gheorghe Grigurcu, Roxana Sorescu, Nicolae Manolescu, Iulian Boldea, Al. Cistelecan și Daniel Cristea Enache.

          Antologia O sută și una de poezii are meritul de a readuce în actualitate creația unui poet care a marcat puternic lirica românească a secolului XX. În același timp, volumul constituie o mărturie elocventă despre calitățile de editor ale profesorului Mircea Braga.

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.