top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comemorări arrow In memoriam Dumitru Micu (Gh. Glodeanu, Săluc Horvat), nr. 7-8(182-183),iulie-august 2018
In memoriam Dumitru Micu (Gh. Glodeanu, Săluc Horvat), nr. 7-8(182-183),iulie-august 2018 Print
Iul 29, 2018 at 11:00 PM

 

PROFESORUL DUMITRU MICU

          Înainte de a cunoaște omul, i-am cunoscut cărțile. Eram licean într-un mic oraș de provincie, când am început să citesc studiile profesorului Dumitru Micu (1928-2018), un nume sonor în critica literară românească a anilor 70. Lecturile au dobândit o nouă dimensiune pe vremea studenției, când lucrările reputatului istoric și critic literar au devenit bibliografie obligatorie. O bibliografie citită însă cu real interes. Monografiile despre G. Călinescu, Tudor Arghezi și Lucian Blaga au marcat o epocă. Lor li s-au adăugat cărțile masive despre revista „Gândirea” și despre poporanism. Pe lângă numeroase monografii, Dumitru Micu a fost și autorul unor remarcabile sinteze: Romanul românesc contemporan (1959), Literatura română la începutul secolului XX (1964), Modernismul românesc (vol. I-II, 1984 – 1985), De la Alexandru Macedonski la George Bacovia (1984), De la Arghezi la suprarealism (1985), Limbaje moderne în poezia românească de azi (1986), Limbaje lirice contemporane (1988) etc. Numărul cărților este impresionant. Foarte puțini sunt criticii și istoricii literari români care se pot mândri cu un asemenea palmares! Dumitru Micu a fost un autor prolific, dar această prolificitate a fost dublată de profesionalism, de munca acerbă a universitarului.

Gheorghe Glodeanu, Săluc Horvat, Dumitru Micu, Victor Iancu

„Colocviile de literatură”, Baia Mare, 2007

          La începutul anilor 90 a apărut primul volum dintr-un studiu foarte bine documentat, intitulat În căutarea autenticității. Era perioada în care munceam din greu la teza mea de doctorat despre Poetica romanului românesc interbelic, iar cartea mă ajuta în definirea conceptelor și în analiza unor autori care au înnoit proza românească a secolului XX, precum: Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian, Hortensia Papadat-Bengescu etc. Cum volumul al doilea al cărții a avut o difuzare foarte proastă, i-am scris reputatului profesor, rugându-l să îmi ofere un exemplar disponibil. Auzind despre proiectele mele, nu numai că m-a ajutat, dar a donat un exemplar cu dedicație și studenților de la Universitatea din Baia Mare. Parcursă cu folos de numeroase generații, cartea poate fi consultată și acum pe rafturile bibliotecii. Citesc cu nostalgie de pe fila îngălbenită a exemplarului care mi-a fost dăruit următoarea dedicație: „Dlui coleg, prof. Gheorghe Glodeanu, urări de succes în cercetare și pe toate tărâmurile. Ian. 1995, Dumitru Micu”. Acest schimb epistolar a constituit începutul unui dialog cultural îndelungat. În 1994, a apărut primul volum din Scurtă istorie a literaturii române. Până în 1997, au mai văzut lumina tiparului încă trei tomuri masive. Le păstrez pe toate în biblioteca personală cu generoasele dedicații ale autorului. Într-una din epistole, Dumitru Micu mi-a relatat povestea cărții. Profesorul spunea că un editor (editurile particulare au cunoscut un avânt puternic la începutul anilor 90) i-a solicitat o istorie de dimensiuni miniaturale a literaturii române. O carte de buzunar. Așa se și explică formatul cărții. În ciuda eforturilor de a concentra un material imens, istoricul literar s-a văzut obligat să își continue investigația pe parcursul a încă trei volume. Peste câțiva ani, aceste tomuri au stat la baza lucrării Istoria literaturii române. De la creația populară la postmodernism (București, Editura Saeculum, 2000). La scurt timp, a apărut și Istoria literaturii române în secolul al XX-lea (București, Editura Fundației Culturale Române, 2000), în care istoricul literar insista pe literatura contemporană. Nu mică mi-a fost surpriza când m-am regăsit printre tinerii critici literari comentați în cele două lucrări de referință. După o operă impresionantă, apariția unor istorii ale literaturii române a constituit un lucru firesc în cariera profesorului Dumitru Micu. Ele sintetizează bogatul material bibliografic publicat anterior. În momentul tipăririi lor, aceste lucrări ample și riguroase aveau meritul de a fi foarte bine documentate, aducând la zi informațiile din sfera criticii și a istoriei literare.

          În perioada 1990-1991, pe vremea când era director al Editurii Minerva, Dumitru Micu a editat și a prefațat una din lucrările majore ale exilului românesc. Este vorba de romanul Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade. Cartea mi-a fost trimisă de către Mircea Handoca, realizatorul ediției, autorul cuvântului înainte și al tabelului cronologic. Dar pasiunea lui Dumitru Micu pentru opera de excepție a lui Mircea Eliade este mult mai veche. În 1969, după o tăcere de două decenii și jumătate, la Editura pentru Literatură vedeau lumina tiparului două volume importante. Este vorba de La țigănci și alte povestiri, prefațat de Sorin Alexandrescu, nepotul istoricului religiilor, și de Maitreyi. Nuntă în cer, volum al cărui studiu introductiv a fost semnat de Dumitru Micu. În 2003, opiniile pertinente din În căutarea autenticității și din Istoria literaturii române. De la creația populară la postmodernism au fost amplificate în studiul monografic Mircea Eliade. Viața ca operă, opera ca viață. Cartea mi-a parvenit cu următoarea dedicație: „Domnului Gheorghe Glodeanu, salut întru Mircea Eliade. Ianuarie 2004, Dumitru Micu”. Bine documentat și riguros structurat, studiul investighează reperele majore ale activității prolifice a unui spirit enciclopedic: Publicistica, Proza de ficțiune, Dramaturgia, Memorialistica, Opera erudită. Ca o curiozitate, lucrarea conține și o secțiune amplă în care Dumitru Micu publică un bogat corpus epistolar primit de la reputatul savant. Prima scrisoare este datată 24 ianuarie 1968, iar ultima, 15 august 1980.

          În mod firesc, întâlnirea cu cărțile a fost urmată de întâlnirea cu omul aflat în spatele operei. În 1996, profesorul Dumitru Micu a făcut parte, în calitate de referent, din comisia mea de doctorat. O comisie de mare prestigiu, din care mai făceau parte și alți oameni de cultură de excepție: Ion Vlad (coordonatorul tezei), Ion Pop (președintele comisiei), Cornel Ungureanu, Liviu Leonte, V. Fanache și Mircea Popa. După înființarea revistei „Nord Literar”, în 2003, profesorul Dumitru Micu a devenit unul dintre colaboratorii de marcă ai publicației din Baia Mare. Mai mult, a participat și la colocviile revistei și s-a simțit bine între prieteni. Aflat la senectute, reputatul om de cultură se simțea marginalizat și părăsit de discipolii pe care i-a ajutat odinioară. În 2012, când i-am trimis lucrarea mea despre jurnalul intim, Dumitru Micu mi-a făcut o surpriză extraordinară. A publicat o amplă cronică (de peste zece pagini) în revista „Caiete critice”. Nu mi-a venit să cred!

          Până la sfârșitul vieții, Dumitru Micu a rămas același critic riguros, exigent și foarte bine documentat. În urma lui rămâne o impresionantă moștenire spirituală, cărțile păstrând vii ideile și aspirațiile omului. (Gheorghe GLODEANU)

***

 

DUMITRU MICU (1928-2018)


          Pe data de 17 iunie 2018 s-a stins din viață, cu câteva luni înainte de a împlini nouăzeci de ani, venerabilul și cunoscutul critic și istoric literar Dumitru Micu.

          S-a născut la 8 noiembrie 1928, în localitatea Bârsa, județul Sălaj. A urmat școala în satul natal, apoi și-a continuat studiile în Jibou și Cluj-Napoca. În anul 1948 s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1948-1950), iar peste doi ani a frecventat Facultatea de Filologie din București (1950-1952). Urmează și Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, la care va fi o perioadă și cadru didactic.

          A colaborat, încă din timpul școlii, la mai multe ziare și reviste: „Lupta Ardealului”, „Almanahul literar”, „Tribuna”, „Ardealul” etc. și mai apoi la revistele de cultură „Contemporanul”, „Steaua”, „Tribuna”, „România literară” etc.

          Din anul 1954, devine cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității din București, la care a predat literatura română, instituție pe care o va onora până la retragerea la pensie, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare. În anul 1956, obține titlul de doctor în științe filologice cu o teză despre romanul românesc contemporan. O perioadă a predat limba și literatura română la Universitatea din Lyon din Franța.

          După o bogată activitate publicistică, întâlnită în majoritatea revistelor literare din țară, în anul 1955 Dumitru Micu debutează editorial cu volumul Sensul etic al operei lui Sadoveanu. Au urmat, de-a lungul anilor, multe alte volume de critică și istorie literară, de memorialistică literară și impresii de călătorie. A scris și poezie. Este autorul unui impresionant număr de prefețe sau studii introductive la cărți aparținând unor autori din toate generațiile: I. Slavici, Al Macedonski, M. Sadoveanu, T. Arghezi, L. Blaga, Ana Blandiana, precum și autorul unor ediții critice, al unor antologii de autori.

          Dumitru Micu s-a impus în critica și istoria literară prin abordarea unor teme de largă cuprindere. A pornit de la elaborarea unor studii monografice de autori continuând cu realizarea unor lucrări de sinteză precum: Romanul românesc contemporan, Literatura română la începutul secolului al XX-lea (1990-1918), Prelegeri de literatură română contemporană. Autori și opere (1944-1974). S-a aplecat și asupra unor teme sau momente importante ale istoriei literaturii române: Poporanismul și „Viața Românească”, „Gândirea” și gândirismul, Modernismul românesc, Limbaje lirice contemporane etc. De luat în seamă sunt studiile consacrate unor scriitori importanți, precum George Coșbuc, Tudor Arghezi, Lucian Blaga.

          Încoronarea activității de istoric literar a lui Dumitru Micu este marcată de cele două volume de largă cuprindere a literaturii române: Scurtă istorie a literaturii române (vol. I-IV) și Istoria literaturii române de la creația populară la postmodernism (2000).

          Între multiplele reviste literare la care a colaborat Dumitru Micu, mai ales în ultimii ani, „Nord Literar” s-a bucurat de prezența sa statornică. A răspuns solicitării noastre încă din primul an de apariție. De atunci, aproape număr de număr era prezent, fie prin articolele sale, fie prin cronicile și comentariile asupra cărților sale, precum și prin corespondența pe care a avut-o cu redacția revistei.

          Am avut onoarea să-l cunosc mai întâi prin cărțile sale. Prin anul 1978, lucrând la un studiu biobibliografic al revistei „Vieața nouă” (1905-1925) a lui Ovid Densusianu și cunoscând lucrarea sa despre poezia publicată în această revistă, i-am trimis o scrisoare, solicitându-i anumite date despre revistă. Am rămas surprins de generozitatea sa, de promptitudinea răspunsului. De atunci ce-i drept, mai rar am ținut legătura prin scris. La apariția revistei „Nord Literar” i-am cerut colaborarea, răspunsul fiind favorabil. Ultimul articol a apărut în numărul 2 din luna februarie 2018 – un comentariu la volumul Istoria ca viitor și alte conferințe și pagini al Anei Blandiana. M-am bucurat de primirea tuturor cărților sale publicate în ultimii ani, fiind onorat cu autografe mai mult decât generoase. Pe volumul Sfârșit și început de mileniu. Rememorări, de exemplu, este trecut următorul autograf: „Omologului de azi al lui Iacob Negruzzi și G. Ibrăileanu, dlui prof. Săluc Horvat, omagiu de confrate ajuns în pragul apusului. Ianuarie 2014”.

          La începutul acestui an, i-am trimis profesorului D. Micu volumul meu De la Ion al Glanetașului la Apostol Bologa. Doi eroi, două destine (apărut la Editura Școala Ardeleană, 2017). În scrisoarea de confirmare a primirii, D. Micu mi-a scris: „Stimate domnule profesor, ce pot să-ți scriu? Nu pot decât să vă felicit pentru tot ce cuprinde scrierea dvs. De fapt, nu-i o scriere, ci un studiu, o analiză a celor două romane rebreniene în tot ce acestea conțin. Pot afirma că n-am mai întâlnit niciodată o atât de cuprinzătoare, o atât de completă și de temeinică abordare a tot ce Ion și Pădurea... conțin, a tot ce privește problematica, sensurile, modul de a fi al personajelor: în aspecte ce țin de ordin interior, de concepție, de viață, de psihologie, mentalitate etc., cât și de temperamente morale specifice. Și totul demonstrat minuțios, impecabil. Pur și simplu nu mai am ce să adaug”. Scrisoarea este datată 26 februarie 2018.

Toate acestea mă determină să-i aduc venerabilului profesor, critic și istoric literar Dumitru Micu omagiile mele de recunoștință, de prețuire. Plecarea lui la cele veșnice lasă un gol imens în lumea literară, rămâne însă o operă care va dăinui.

Rămas bun, domnule Dumitru Micu! (Săluc HORVAT)

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.