top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow Image-Imagologie-Imagotype (Daniel Sitar-Tăut), nr.7-8(182-183),iulie-august 2018
Image-Imagologie-Imagotype (Daniel Sitar-Tăut), nr.7-8(182-183),iulie-august 2018 Print
Iul 29, 2018 at 11:00 PM

 

Daniela SITAR-TĂUT

IMAGE – IMAGOLOGIE – IMAGOTYPE

 

Experiența profesională a universitarei Carmen Dărăbuş este îmbogățită de predarea în alte trei facultăți europene, în calitate de lector de limba română, la universitățile „Chiril și Metodiu” din Skopje (Macedonia), Novi Sad (Serbia) și la St. Kliment Ohridski, Sofia (Bulgaria), unde se dovedește un veritabil pionier, înființând reviste, cizelând mentalități sau funcționând ca un promotor al acurateții redactării științifice. Voiajele culturale sau de documentare în spații exotice/ezoterice, precum Antille, India sau Japonia îi amplifică deopotrivă acest apetit pantagruelic de amușinare a altor modele existențiale/culturale. Spirit comparatist, occidental, Carmen Dărăbuș ne înfăţişează în cărţile ei o galerie unificatoare, în care literatura rezonează persuasiv cu incursiunile imagologogice, sociologice, mitologice sau de antropologie culturală. După teza de doctorat, Nichita Stănescu experiment poetic şi limbaj, publicată în anul 2001 la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, preocupările universitarei se centrează tot mai mult pe analizele comparatiste, stabilind analogii şi confluenţe atât între mentalităţi, teme şi miteme, cât şi între ingredientele potamologice ale aceluiaşi bazin semantic. Fie că este vorba despre Personajul feminin. De la Eva la Simone de Beauvoir (2004), de studiile aplicate Comparatismul, întâlnire a spaţiilor culturale, respectiv Identitate şi comunicare (2008), de experiența culturală lectorală (În lumea ex-iugoslavă literatura ca studiu cultural (Dans le monde ex-yougoslave – la littérature comme étude culturel), Literatura de limba română din Serbia şi antropologia culturală (La littérature de langue roumaine en Serbie et l’anthropologie culturelle), grila de interpretare a autoarei este una multiplă, deoarece fenomenele, respectiv operele prezentate sunt filtrate prin intermediul unui văz deschis, cuprinzător, fără fantoșe, care nu se limitează la investigarea literală, cultivată deseori în critica literară, ci la amplasarea lor într-un context social, cultural, istoric, marchând cantonările conservatoare, stagnările ideologice sau dinamica lor evolutivă.

Volumul L’application du scénario dans l’imagologie comparée (Editura Universităţii de Nord, Baia Mare, Editura Fond Europa, Novi Sad, 2010) îi are ca referenţi ştiinţifici pe Hervé-Pierre Lambert, de la Centre de Recherches en Littérature et Poétique Comparées, Paris X Nanterre şi Mihaela Munteanu-Siserman de la Facultatea de Litere din Baia Mare. Prefaţa, aparţinătoare Soniei Ouras (La Sorbonne Nouvelle, Université Paris 3), pledează pentru luxurianţa posibilităţilor de receptare furnizate de imagologia comparată. Suita de interogaţii a prolegomenelor rememorează elementele definitorii ale secolului anterior, unul al vitezei, în care trebuia să evoluezi repede, exponenţial aproape, pentru a scăpa de teroarea unei „istorii care oscilează între tragedie şi speranţă, între tradiţie şi reînnoire”. Cercetătoarea pune în discuţie moştenirea culturală a veacului anterior şi se întreabă dacă noul ev s-a detaşat sau nu de urzeala de mituri ale umanităţii create de-a lungul epocilor. Literatura este percepută atât ca un restaurator, cât şi ca un seif cultural, care facilitează atât cristalizarea materialului mitic, cât şi cimentarea cutumelor prin „procedee retorice deseori novatoare, condensând astfel un fenomen real într-un fenomen literar”, ceea ce oferă scriitorului un dublu statut: de creator şi de mim, de imitator al contemporaneităţii. Noile mituri se hrănesc dintr-o moştenire conceptuală, ce traversează metamorfoze succesive. Sonia Ouaras asociază aceste precipitaţii mitice celebrelor spirale temporale evolutive ale lui W.B. Yeats, care focalizează geometric redundanţa ciclică a evilor. Uşoarele modificări decelabile la capătul spiralei facilitează apariţia unei alte civilizaţii, aflate la antipod. Succesiunea lor, după principiul acţiune-reacţiune, conduce înspre recuperări şi valorificări ale zestrei precedente, ce iau forma unei scale formatoare a insului şi a conştiinţei culturale deopotrivă.

Exegeta consideră că sufletul omului (anima homini) şi cel al lumii (anima mundi), prin intermediul creaţiei artistice, la fel ca operele literare, fac parte dintr-o familie comună, un laborator germinativ congruent, ce are menirea de a observa o epocă. Privite ca un liant reverberativ, ambele coagulează traseul livresc, răsfrângându-se interşanjabil, fiindcă vivificarea lumii presupune simultan şi animarea individului, iar cinetica celui din urmă se repercutează asupra ambientalului. Omul postmodern, dar şi supraomul nietzsche-an este sfâşiat între noesis şi dianoia, între cunoaşterea intuitivă, supraraţională, ezoterică şi cea discursivă, sapienţială, ştiinţifică. Prin analogie cu cele două concepte, imagologia comparată reuneşte contrariile, ficţionalul şi realul, nuanţând, maniheic, suculenţa contrastelor: „om şi supraom, noesis şi dianoia, anima mundi şi anima homini, esotericul şi ştiinţa, vechiul şi noul, miticul şi realul etc.” Imagologia este catalogată drept o interfaţă a acestui inconştient cultural, situată median, între dubletele menţionate, o incursiune în subteranele sinelui, ce antrenează descoperirea alterităţii. Imagologul devine, în acest context, un hermeneut avizat, un analist obiectiv al trecutului, dar şi al contemporaneităţii, un căutător al originilor celor două suflete, sinele şi lumea, care nu pot fi privite decât într-un cadru sociocultural mai vast. Interdisciplinară, imagologia comparată îndosariază auto-imagini şi hetero-imagini, studiază textele imagotipice, în care imaginea are un rol secundar, iar accentul este pus asupra dinamicii, articulării şi proliferării acesteia în interiorul imaginarului. Redusă în trecut la relevarea imaginii străinului în textele literare şi nonliterare, imagologia antrenează, pornind de la individual (subiectiv) la colectiv (universal), disjuncţiile şi complementarităţile dintre mentalităţi, particularităţile etnice, istoria ideilor într-un areal temporal şi cultural.

Volumul este dispus în două părţi, Mitul-creaţie, respectiv Lumi în contact; momente de criză, fiecare dintre ele constituind ilustrări ale principiilor imagologice. Într-un astfel de context subsumat mitului creaţiei nu va părea stranie comparaţia dintre Meşterul Manole al lui Lucian Blaga și piesa Pygmalion a lui G.B. Shaw, un studiu contrastiv, între mentalitatea nordică şi cea sudică, între glacial şi patetic, impasibilitate şi extincţie. Naturaliştii E. Zola şi L. Rebreanu sunt consangvini tematic în privinţa instinctului proprietăţii, al pământului stihial care absoarbe energiile şi devine epicentru al tramei, bulversând existenţe sau amprentându-le mortuar. Atomizarea limbajului, construcţia şi deconstrucţia acestuia, alături de contrastul între limbă şi sens la I.L. Caragiale şi E. Ionescu, înfăţişate în unul dintre eseurile finale ale cărţii, alocă dramaturgiei acestora un demers dual, hermeneutic. Textul se transformă într-un Ianus, cu structură de suprafaţă, exterioară cuminte şi cu interioritate sarcastică, bulversantă semantic, în vreme ce limbajul constituie un stigmat al caducităţii şi al vacuităţii fiinţiale.

Cea dintâi secţiune este segmentată în capitolele Identificarea prin iniţiere, Făcând concurenţă zeilor, Gândirea intuitivă şi gândirea discursivă. Noesis⁄dianoia, Modernismul şi postmodernismul unui mit, Între două spaţii: livrescul şi existenţa. Unul dintre cele mai bune capitole este Făcând concurenţă zeilor, care analizează mitul creator în două ipostazieri diferite, atât ca temporalitate, cât şi ca mentalitate etnică. Similitudinile dintre drama mitic-filosofică blagiană Meşterul Manole şi jongleriile cinic-pragmatice ale lui G.B. Shaw se datorează, în accepţiunea comparatistei, contaminării dintre creator şi creaţie, care se unesc, apoi se separă din pricina traseelor divergente.

Cunoscătoare a istoriei religiilor, dar şi a superstiţiilor populare, analista relevă în capitolul Modernismul şi postmodernismul unui mit întâlnirea dintre fantasticul eliadesc şi oniricul cărtărescian. Reîntregirea cuplului primordial este posibilă, prin recursul la vis-trezie, într-un mediu adamic, insula, recluziune şi împlinire a protagoniştilor din nuvela Şarpele, în vreme ce romanul Nuntă în cer înfăţişează o alterare a mitului ce proclamă imposibilitatea unirii în planul real a cuplului. Simetriile şi coincidenţele celor două poveşti, recurenţa avatarului feminin nu pot fi imortalizate decât scriptural, actul de creaţie presupunând durabilizarea erosului eşuat în concret.

Cea de-a doua parte, Lumi în contact; momente de criză urmăreşte Vojajul, prilej al întâlnirilor dintre Nord şi Sud, Sita războiului, Oglinzile absurdului, Relaţiile umane cu proprietatea, Limbă şi sens. Ruptură şi construcţie, Experiment şi resurecţie în arta narativă. Evidenţiind statutul geografic şi cultural al Ţărilor Române, aflate într-o poziţie mediană, între Orient şi Occident, comparatista evidenţiază reverenţa faţă de unul dintre cei doi poli spirituali ai scriitorilor noştri. Retrograd şi anacronic deseori, Mihail Sadoveanu supralicitează, în Nopţi de sânziene, Orientul, ca axis mundi ce-şi conservă imobilitatea, în vreme ce Dinicu Golescu, în Însemnare a călătoriei mele, abandonează patriotismul demagogic şi devine un observator lucid al Vestului. Sita războiului este centrată pe drama etnică a insului în cadrul unui imperiu multinaţional, cum este cel Austro-Ungar. Istoria lui Apostol Bologa, ce traversează trepte iniţiatice succesive până să-şi descopere identitatea fiinţială, naţională şi afectivă, este dublată, în acest capitol, de povestea studentului Petar Rajić din volumul Jurnal despre Ćarnojević al scriitorului Miloś Crnjanski care, născut pe teritoriul austro-ungar, ajunge într-o situaţie similară cu personajul lui L. Rebreanu, pe frontul sârbesc de astă dată. Carmen Dărăbuş este de părere că Apostol Bologa ilustrează un „eroism spectacular”, în vreme ce P. Rajić este exponentul unui „eroism al rezistenţei cotidiene”. Note comune între Franz Kafka (Procesul) şi Dino Buzzati (Deşertul tătarilor) sunt relevate în secţiunea Oglinzile absurdului. Pornind de la corifeii acestei tendinţe livreşti care denunţă convenţionalismul, psihozele, coşmarurile, injustiţiile unei lumi aflate în criză, personajele se abstrag realului, rătăcindu-se într-un labirint perpetuu, detaşaţi de concret şi înnămoliţi în hăul patologic al propriilor angoase.

Concluziile proclamă, simetric faţă de prefaţă, domeniul de influenţă al studiilor aplicate care îşi aleg cu predilecţie ca material analitic textele literare, dar şi aşa-numita literatură de frontieră, care fructifică jurnalele şi memoriile de călătorie ale străinului văzut ca personaj literar, alături de traducerile şi exegezele ce relevă profilul etnopsihologic al unui popor, calităţile sau momentele sale de criză, miturile colective care construiesc imaginea unui scenariu ce ne obligă să reevaluăm raporturile literaturii cu societatea, prin intermediul textelor imagotipice şi al imaginarului social. Etnocentrismul revendică unicitatea fiecărei naţii prin raportare la universalitate, degajând din pattern-urile culturale o perpetuă negociere revendicativă în plan cultural sau civilizator. Din punctul de vedere al lui Carmen Dărăbuş, actul lecturii angrenează simultan morbul comparaţiei, într-o avalanşă de congruenţe şi disjuncţii între ficţional şi nonficţional, între experienţa personală şi cea a altor cititori. Metoda comparatistă, empirică a asociat dintotdeauna studiul literaturii cu cel al retoricii, deşi bagajul conceptual este ulterior demersului. Scenariul imagologic survolează graniţele monocorde ale imagologiei etnice, atât de vehiculate de Andrei Oişteanu, aplecându-se asupra procesului de formare a imaginilor, printr-o cercetare multiculturală care denunţă mecanismul de articulare evenimenţial. Cinetica imaginilor conduce la confluenţe între sistemele de valori, „la încrucişări de priviri care codează şi decodează, printr-un tip special de discurs, rădăcinile comune ale diferenţialului şi îndepărtările celor similare, tensiunile fiinţei umane în relaţiile lui cu diverse scene de viaţă”.

Cartea lui Carmen Dărăbuş L’application du scénario dans l’imagologie comparée relevă peregrinările unui universitar cosmopolit, bine documentat şi racordat la tendinţele contemporane, un comparatist care ştie că literatura nu este decât rezultatul unui proces cultural, de coagulare şi contaminare a eului subiectiv cu alteritatea, un product-sumă ce nu poate fi abstras inventarului imagologic care potenţează valenţele simbolice şi mentale ale livrescului. Capacitatea de sinteză, sesizarea cu facilitate a congruenţelor ideologice, dar şi a contrastelor etnopsihologice, rigoarea ştiinţifică a dispunerii notelor şi a bibliografiei, cursivitatea persuasivă a argumentării sunt doar câteva dintre notele distinctive ale acestui tom în care analiza textuală nu este sustrasă axei geografice şi celei temporale.

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.