top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow Transilvania, între ebuliție și emulație (II) (Delia Muntean), nr.7-8(182-183),iulie-august 2018
Transilvania, între ebuliție și emulație (II) (Delia Muntean), nr.7-8(182-183),iulie-august 2018 Print
Iul 29, 2018 at 11:00 PM

 

Delia MUNTEAN

TRANSILVANIA,

ÎNTRE EBULIȚIE ȘI EMULAȚIE (II)

         

Dacă în primul capitol al secțiunii Pro memoria (din volumul Repere culturale transilvane, II, 2018), Mircea Muthu definește transilvanismul din perspectiva continuităților și a polarizărilor, în cel de-al doilea, intitulat Circumscrieri, trece în revistă câteva personalități culturale care s-au remarcat prin atitudinea lor militantă – concretizată în petiții, audiențe la împărat, discursuri, polemici în presă etc. –, prin lucrări științifice care legitimează drepturile românilor din Ardeal ori care au înfățișat în operele lor literare figuri și fapte inspirate din realitățile transilvane.

Cercetătorul reține astfel preocupările umanistului Mihai Halici-tatăl (sec. XVII), autor al unui Dicționarium Valachico-Latinum, incluzând 5.500 de cuvinte, și ale lui Mihai Halici-fiul (1643-1712), versificator de psalmi și creator el însuși de versuri, precum și activitatea mitropolitului Andreiu Baron de Șaguna (1809-1873), născut în Ungaria, într-o familie de aromâni, membru fondator al ASTREI.

Un loc distinct îi este rezervat lui Octavian Goga – omul politic, poetul și gazetarul. Sunt menționate dimensiunile multiple ale prestației sale pe tărâm social („mărturisitoare, formativă pentru timpul său și informativă în posteritate” – p. 88), mesianismul creației, arta portretistică. Mircea Muthu observă consecvența cu care ziaristul apără valorile transilvane; face trimitere, printre altele, la articolul Reabilitarea Ardealului, unde Octavian Goga sugerează capilor politici din Regat să fructifice cu mai multă înțelepciune unele atribute ale ardelenilor – în cazul de față, vitalismul: „Această putere e mare, oricât de evidentă ar fi stângăcia ei începătoare pe arena politicii militante, unde n-a avut acces. […] În înfățișarea de ansamblu a noului stat român această lume aduce netăgăduit un aspect de mulțime mai occidental, exigențe culturale mai pozitive, o concepție mai clară a libertăților cetățenești și o educație mai veche a spiritului de datorie” (reprod. la p. 90).

Criticul se ocupă în continuare de cartea Ardelencele (2014), semnată de Al. Cistelecan, „o mică bijuterie istorico-literară” (p. 101), unde sunt adunate laolaltă și interpretate câteva producții literare feminine dinainte și de după Unirea din 1918. Ele aparțin „liricii de inimioară”, ocazionale, cântă plaiul transilvan, dezvoltă – din datorie – tendințe pedagogice ori misionare și conțin savuroase stângăcii stilistice, inteligent exploatate de ambii exegeți. Cu toate că piese lirice precum Idila cu Tropoțel (Veronica Micle), Moața absolută (Florica Ciura), Sorioara lui Coșbuc (Maria Cioban), Cea neiubită de nimenea (Mia Cernea) pot stârni zâmbete malițioase cititorului din zilele noastre, ele sunt produsul fidel al unei anumite ambianțe sociale, istorice și culturale, al unei „provincii a provinciei”.

Ultimul capitol îi este alocat lui Liviu Rebreanu, adus de critica literară de după 1990 – prin reclasicizarea unor dimensiuni ale creației sale – în contemporaneitate. Mircea Muthu este de părere că, prin publicarea lor aproape integrală, scrierile rebreniene (proza, dramaturgia, jurnalul, corespondența, publicistica) permit acum reexaminarea atât pe orizontală, cât și pe verticală. Merită, de asemenea, supuse atenției – consideră specialistul – amploarea proiectelor sale livrești (văzute implicit din perspectivă moral-civică și filozofică), exemplaritatea etică a textelor (inclusiv a însemnărilor jurnaliere și epistolare), precum și prezența ubicuă a transilvanismului, concretizat, între altele, în germanofilia autorului, aspect regăsibil și la Ioan Slavici, Lucian Blaga ori Ion Agârbiceanu.

În cealaltă secțiune a volumului, intitulată Inserții contemporane, autorul tratează unsprezece scriitori ardeleni: Ion Mureșan, Mircea Ivănescu, Dan Damaschin, George Vulturescu, Mircea Petean, Vasile G. Dâncu, Vasile Dâncu, Florina Ilis, Marian Ilea, Ștefan Borbély și Al. Cistelecan. Remarcăm denumirile sugestive, atent alese, ale capitolelor; ele servesc, pe de o parte, scopului întreprinderii lui Mircea Muthu, iar pe de alta, împrumută sintagme, versuri ori titluri de opere aparținând tocmai creatorilor menționați: „Sunt o potcoavă de pe un drum din Ardeal”, „Jucul Nobil e Transilvania”, „În ruinele unui grai locuiesc numele divine”, „Vremea pe care o creăm privind-o...” ș.a.

Referindu-se cu predilecție la Cartea de iarnă (1981, 2013), Poemul care nu poate fi înțeles (1993) și Cartea Alcool (2010), exegetul opinează că prin Ion Mureșan (n. 1955, Vultureni, jud. Cluj) se desăvârșește procesul de „compensare” a destinului sinuos al provinciei transilvane. Creația lui, încadrabilă „histrionismului tragic”, depășește etapele marcate de George Coșbuc și Lucian Blaga („etnograficul jubilativ”, respectiv „miticul aureolat metafizic”), așezând lirica din Ardeal sub o zodie nouă, modern-campestră (p. 118). Dintre  atributele ce particularizează universul imaginar al poetului, Mircea Muthu se oprește asupra angoasei provocate de convertirea gândului și a emoției în text scris, în corp livresc inert („e atât de frig încât cuvintele crapă / în gură / și pocnesc ca pietrele în pustiu” – Poemul de iarnă), prilej cu care apelează la o remarcă a criticului literar american Joseph Hillis Miller: „Toate poemele sunt, într-un fel sau altul, epitafuri” (reprod. la p. 118-119). Avem de-a face cu o manieră personală de conștientizare a actului scriitoricesc („eu trebuie să exprim acel sunet fantastic de tăios ce se / naște / când numele se izbește deasupra lucrului pe care îl denumește” – Autoportret la tinerețe), implicit de revendicare la nivel fizic, corporal a acestuia („eu îmi pun grumazul între lucru și cauza sa / adică grumazul meu stă între poem și cauza sa” – Înălțarea la cer).

În capitolul următor, Mircea Muthu vorbește despre personalitatea tulburătoare a poetului și traducătorului Mircea Ivănescu (1931-2011), ale cărui volume de versuri se disting printr-o notă confesivă semnificativ amprentată de pierderea surorii, respectiv a fratelui – după doar câțiva ani, prin sinucidere. Moartea ocupă astfel un loc aparte în existența și în lirica lui („Nimic nu te apără // de oprirea ta-n timp care este moartea. S-a instalat […] cu lenta / ei rigoare cadaverică, și se ramifică în tine, atentă”), aspect care, împreună cu morfologia și sintaxa specifice, îmbie la aprofundări suplimentare din partea specialiștilor.

Dificil de încadrat generațional este ardeleanul Dan Damaschin, pentru care adevărata menire a poetului constă în preamărirea Creatorului și a Creației. Primenind modalitățile de glorificare lirică a divinității, acesta ar oferi poeziei șansa de a-și regăsi „condiția […] originară, de rostire a Numinosului” (fragment dintr-un interviu acordat de poetul-preot, reprod. la p. 138). Iată ce scrie Dan Damaschin în Poetul proscris și pământul promis: „Va fi fiind o naștere lentă ca zămislirea, în adâncuri, / a unui diamant, și ivirea lui, pe crug, ce pare că / nu se mai termină. Va fi fiind regăsit graiul în / care Dumnezeu și Adam își vorbeau, și nicio / silabă nu ne va fi răsărind cu lucoare străină”.

Urmează, în economia volumului, capitolul intitulat „Sunt o potcoavă de pe un drum din Ardeal”, dedicat lui George Vulturescu (n. 1951, Tireac, jud. Satu-Mare) – poet din Nord, unul matur și cu o activitate editorială consistentă. Lirica lui e situată pe linia vizionarismului transilvan (cu predecesori precum Aron Cotruș), pigmentată fiind cu elemente neoexpresioniste și postmoderniste. Mircea Muthu identifică, în egală măsură, contaminări dinspre Borges, Bachelard, Nietzsche. El sesizează că scriitorul și-a conturat în timp o mitologie personală, având ca repere sinele („Eu sunt în centrul cuvintelor mele” – Tensiunea detaliului, II) și meleagul natal („năvălește satul meu ca o viitură învolburată / peste paginile poemelor” – Ochiul orb). Dinspre acesta către cetatea Zathmar (Satu-Mare, dar și orașul generic) cresc punți ce nu se lasă trecute, fragmentând astfel eul liric și silindu-l să-și dureze lucrarea între (Podul sau dictatura ochiului). Dramatismul unei atari condiții – observă criticul – se prelungește, inevitabil, în „oscilația dintre încrederea și neîncrederea în «litera adulteră», în cuvântul scris ce mai mult ascunde decât arată” (p. 142) sau, dimpotrivă, se sublimează în unitatea contrariilor: „Pentru că sunt doi ochi în fiecare om / unul care vede și unul care nu are încredere în ceea ce / vede” (Bătrânele versuri).

Spațiul transilvan de origine îl obsedează și pe Mircea Petean (n. 1952, Jucu de Mijloc, jud. Cluj), poet căruia criticul îi alocă următorul capitol al cărții. Pentru el, cuvântul însuși are iz de rădăcină (Ploile) și își poartă peste veacuri „unduire[a] de sunete și tăceri”, iar casa părintească de la Jucu, familia (bunicii, soția Ana, fiica Ștefana), copilăria devin noduri ce leagă vârstele lumii și ale poeziei, împiedicându-le/amânându-le destrămarea. Acestea protejează artistul, îl fac să fie. În jurul lor se construiesc narațiuni ce îi lămuresc destinul (adică îl purifică, așa cum se lămuresc, grație focului, metalele prețioase) și îi primenesc imaginarul poetic („Transilvania din cap nu e una cu Transilvania de pe hartă”). Reperele amintite constituie nu doar centrul lumii sale, ci și un „antidot” la condiția viețuirii în „marginea marginii” – sintagmă des invocată de Mircea Petean. Exegetul o ilustrează, printre altele, cu balada Inocentul (Cartea de la Jucul Nobil, 2003), evaluată ca semnificativă în devenirea lirică a lui Mircea Petean, unde „personajul” (narativitatea fiind o altă caracteristică a creației sale) „trăia într-o grotă / scobită într-o stâncă în munți / la marginea unui oraș / din marginea unei țări / de la marginea lumii / dincolo de marginea marginii”; „când vorbea importante erau tăcerile // când scria importante erau spațiile albe / iar în intervale strălucea golul dintre spițe” (cu intertextul preluat din Lao-Tse).

Alte pagini fac referire la un epistolar cu reminiscențe autobiografice, semnat de Vasile George Dâncu: Universul Mama (2015). Cele douăzeci de secvențe care îl alcătuiesc evocă și invocă, asemenea unui album fotografic, imaginea mamei („viața ta este acum poezia mea”), sortind-o astfel să trăiască mai departe în memoria fiului plecat la oraș. Odată cu reconstituirea chipului acesteia, sunt reorânduite, descântate și episoade din copilăria rurală a autorului ori care îi reamintesc de adversitatea unui timp puternic marcat ideologic. Toate rezistă grație poeziei și rememorării: „pământul curge prin noi precum sângele / și noi curgem prin el ca apa de ploaie” (Pământul care aduce Moartea).

În ceea ce privește bunicul scriitorului, „badea” Vasile Dâncu, poet-țăran din Runcu, nici el nu pare să-și uite obârșiile, reinventându-le în volumul 75 de poeme, publicat la un an după apariția culegerii Universul Mama. „Inflexiunile ritmurilor populare, baladescul, cântecul elegiac sau cu accente corosive acompaniate de (auto)ironia specific țărănească încheagă, ca tonalitate generală, această lirică” – notează criticul Mircea Muthu (p. 158).

Un capitol distinct cuprinde considerații privind trilogia romanescă a Florinei Ilis (n. 1968, Olcea, jud. Bihor), alcătuită din Coborârea pe cruce (2001), Chemarea lui Matei (2002) și Cruciada copiilor (2005). Exegetul scoate în evidență „talentul memorabil” și proteismul prozatoarei, precum și maniera originală în care aceasta exploatează potențele virgulei, înlesnind astfel „suprapunerea, amestecul și intersectarea omniscienței auctoriale cu intervențiile personajelor într-un continuum generalizat și ascendent la scară prioritar psihologică” (p. 160).

Celălalt prozator de care se ocupă autorul volumului de față este Marian Ilea (n. 1959, Ieud, jud. Maramureș). Scrierile avute în vedere (Desiștea 1990, I și 2011, II; Vacek – 2000; Casa din piața Gorky – 2002; Medio Monte – 2010; Gravimetrul 2015; Cronicile de la Herina – 2015) desfășoară înaintea ochilor lectorului, aproape derutant, o lume excentrică (suntem la margine de imperiu), cu personaje ce rătăcesc de la o carte la alta, de la o epocă la alta și dezvăluie etnii și profiluri spirituale dintre cele mai diverse. Numele lor – observă teoreticianul – au sonorități de „fin de siècle budapestano-vienez” (p. 172), iar comportamentele împletesc savuros deprinderile autohtone cu „eticheta (fals) nobiliară”.

Dintre criticii literari, Mircea Muthu îi alege pe Ștefan Borbély – specialist în mitologie, psihoistorie și comparatistică, rebel față de convențiile culturale, mereu dornic să se aplece din perspective originale asupra subiectelor tratate (a se vedea, printre altele, volumele Civilizații de sticlă – utopie, distopie, urbanism – 2013 și Eseuri biblice – 2015) – și pe Al. Cistelecan, unul dintre cei mai competenți și mai harnici cronicari ai literaturii actuale. Nu de alta, dar „ardeleanul în jenăre – și cel canonic în șpețial – se simte în largul lui în hamurile dătorinței – dacă nu acesta e chiar singurul loc în care el se simte astfel” (fragment din comentariul Între datorie și reverie, reprod. la p. 195). Textele sale, atractive atât pentru specialist, cât și pentru publicul larg, se detașează prin „pregnanța metaforică”, printr-o „stilistică aproape orală, cu surprinzătoare altoiuri/juxtapuneri lingvistice transilvano-caragialești” (p. 194), prin conexiunile incitante, prin (auto)ironie.

Socotit în ansamblu, acest al doilea volum de Repere culturale transilvane invită la reconsiderarea conexiunilor dintre centru și periferie, la o necesară eliberare de complexe a provinciei, dar mai ales la construcția de durată, la seriozitate și verticalitate.

 

 

pagina 1 octombrie 2018.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.