top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Limbajul viu al luminii interioare în poezia... (Gheorghe Manolache), nr.7-8)182-183),iul.-aug.2018
Limbajul viu al luminii interioare în poezia... (Gheorghe Manolache), nr.7-8)182-183),iul.-aug.2018 Print
Iul 29, 2018 at 11:00 PM

Gheorghe MANOLACHE

LIMBAJUL VIU AL LUMINII INTERIOARE

ÎN POEZIA ROMÂNEASCĂ, BRITANICĂ ȘI AMERICANĂ

 

Studiul intitulat Limbajul viu al luminii interioare în poezia românească, britanică și americană, scris de Clementina Mihăilescu și publicat la Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, se bazează pe interpretarea de texte literare din pespectiva stilistico-cognitivă, perspectivă dublată de câteva teorii sociopsihologice menite să acopere o anumită realitate – „un anume adevăr de imaginație” – în terminologie bachelardiană.

Dată fiind dimensiunea sociopsihologică și cognitiv-stilistică a operelor literare analizate, Clementina Mihăilescu ne propune o bogată și variată grilă interdisciplinară pornind de la afirmația lui Lakoff că „aspectele imaginative ale rațiunii metafora, metonimia și imaginile mentale sunt mai degrabă centrale rațiunii decât anexe ale literalului”. O astfel de aserțiune interferează organic cu teoria lui T. S. Eliot referitoare la muzicalitatea textului poetic, cu teoria arhetipală a lui Jung, cu perspectiva fenomenologică a lui Bachelard, cu teoria constructelor personale a lui Kelly și, nu în ultimă instanță, cu constructele retorice aristotelice clasice de Logos, Patos și Etos, toate considerate a fi oglinda adevărului viu de imaginație surprins în diferitele opere literare.

O grilă atât de variată și totuși unitară de interpretare a stat la baza unui studiu extrem de serios, dar și extrem de sensibil și de nuanțat, cu puncte de vedere prețioase asupra naturii profunde a scriitorilor analizați din perspectiva aducerii la suprafață și a evidențierii „virtuților directe” ale imaginilor poetice comentate.

Capitolul intitulat Metafora sunetului în poezia lui Iris Murdoch, Anne Szumigalski, George Precup și John Berryman, în strânsă legătură cu afirmația lui Nist legată de „ontologia stilului”, care, în opinia sa, este legat de majoritatea nivelelor structurii estetice, se bazează pe identificarea „stratului sonor, a stratului semantic și a stratului calităților metafizice”, în primul rând, în poeziile Ianuarie și Decembrie aparținând lui Iris Murdoch, poezii cuprinse în volumul Anul păsărilor (Year of Birds), tradus chiar de autoarea articolului.

De remarcat concluzia interesantă a autoarei legată de progresia ontologică a „stilului murdochian”, care se desprinde din identificarea modelelor alternative fonologice, morfologice și semantice care au fost analizate și din perspectiva opțiunilor estetice ale poetesei, numite în mod elevat „întruparea imaginativă progresivă a esteticii sale de viață”.

Validăm modul în care autoarea a reușit să demonstreze cât de valoroasă este analizarea din perspectiva stilistico-cognitivă a poeziei Ianuarie, structurată în jurul imaginii pescărușilor. Asocierea modelului sonor redat prin sunetul „i”, care, prin repetiție, sugerează sunetul pescărușilor, a fost magnific interpretată de autoare ca expresie a infinitului întrupat în cuvânt, infinit care ni se dezvăluie mai ales prin cuvântul „cer”. Dimensiunea spațială și temporală sugerată de acest cuvânt își adâncește semnificația prin repetare. Distanțarea lor creează un efect stilistic deosebit, observa autoarea, prin schimbarea accentului; rezultatul este remarcabil, căci atmosfera nu „se cristalizează doar în jurul purității, ci în jurul dorului de eternitate”.

Conceptul de „dramatism al limitei”, împrumutat de la Gabriel Liiceanu, contracarat de „morfologia miracolului”, a renașterii spirituale din poezia Decembrie, a condus-o pe autoarea studiului spre articularea convingerii că poezia lui Murdoch, asemenea romanelor sale, este structurată pe filosofia mobilității, a transcendentului care coboară, realizată prin imaginea lui Isus Hristos, care coboară în cotidian pentru a ne vindeca în plan moral și pentru a ne ierta.

Originalitatea demersului hermeneutic întreprins de autoare se degajă din sesizarea întrepătrunderii sunetului și a sensului menit să îmbogățească percepția cititorilor legată de decodificarea textului prin punerea în lumină a subtilităților aranjamentelor fono-prosodice, a efectelor muzicale și a asociațiilor cognitive neașteptate ce rezultă din arhitectura textului.

Pe de altă parte, poezia canadiencei Anne Szumigalski, al cărei sens se degajă din variatele structuri fonologice inserate în imagini intuitive deosebit de originale, au atras aprecierea din partea autoarei studiului în legătură cu faptul că ea se constituie ca o încercare de recuperare a Logosului poetic originar. Dicotomia aparență-esență, baza iluminării sale intuitive și a discernământului său logic, au fost în mod inspirat analizate pornind de la diferitele conotații semantice ale vocalelor și consoanelor, care, în plan estetic și etic, demonstrează valoarea inestimabilă a cuvintelor.

Poezia lui George Precup focalizată pe evocarea sacrului nu ca „mister înspăimântător, ci ca o lumină neobișnuită” a fost analizată cu aceeași sensibilitate de autoare pornindu-se de la conceptul identitar prezent în poezia intitulată Sinele și prin valorificarea relațiilor calitative dintre real și ideal prezente în poezia Lumina gândită.
Se remarcă subtilitatea, dar și tenacitatea autoarei de a recupera unitatea ontologica a minții și a sufletului prin identificarea conotațiilor semantice ale consoanelor și ale vocalelor, toate sugerând constructul subordonat de „domeniu spiritual elevat”, așa cum se afirmă în finalul capitolului.

Capitolul intitulat Sunetele și ritmurile din poezia Deposedații de John Berryman se distinge prin modul inspirat și nuanțat în care autoarea abordează dinamica personalității acestui poet modern preocupat de „facerea, refacerea și desfacerea sunetului, sensului și eului”. Conceptul lui Coleridge de „imaginație secundară” care se disipează pentru a recrea lumea a fost valorificat de Berryman pentru a crea tipare muzicale disonante, menite să redea tensiunea interioară a poetului, se afirmă în capitol.

Sugestia lui Berryman din Manifestul său în legătură cu fenomenul estetic ce facilitează faptul că ritmurile sufletului sunt susținute de aceleași ritmuri ca și cele corporale a fost valorificat de autoare pentru identificarea și comentarea ritmurilor fizice și psihice din volumul de poezii intitulat Deposedații. Ipoteza lui Ibrăileanu referitoare la faptul că un anumit tipar ritmic sau fonic se potrivește mai bine într-un context decât în altul a funcționat ca o bază de identificare și comentare a celor mai semnificative tipare stilistice care redau cel mai bine anxietatea dureroasă care-l torturează pe poet.

O serie de observații remarcabile făcute de autoare cu privire la unele consoane și la cenzură, ambele anunțând schimbări semantice menite să radicalizeze stările sufletești ale poetului, au fost inserate în comentarii pertinente. Nu ne putem abține să nu remarcăm originalitatea abordării, care derivă din comentariile extensive asupra tiparelor fonologice și prosodice și a implicațiilor lor psihologice profunde, toate demonstrând că sunetul este un mijloc de potențare a sensului și că abordarea cognitiv-stilistică este o manieră extrem de valoroasă pentru înțelegerea problemelor existente în operele literare din perspectiva propusă de autoare, și anume cea de receptor intuitiv și de evaluator logic.

Asa cum afirma Gaston Bachelard, funcția terapeutică a poeziei nu e valabilă doar în cazul „dezarticulărilor și devierilor care țin de competența psihiatriei”, ci ea își descoperă o valabilitate mai largă, adresându-se și omului obișnuit dar condiționat de lectură. În deplină consonanță cu această opinie, Clementina Mihăilescu ne invită, cu fiecare poet analizat din perspectiva relației sunet-sens, și nu numai, să pășim în spațiul poetic respectiv, spațiu în care suntem repuși în legătură nu numai cu natura descrisă de poeți, ci cu propria noastră natură profundă.

Astfel, capitolul focalizat pe poezia lui D. H. Lawrence a fost abordat de autoare, pe de-o parte, din perspectiva simbolismului freudian, și, pe de altă parte, din pespectiva „simbolismului limitei”. Apreciem că originalitatea grilei interdisciplinare valorificate de autoare și aplicate cu curaj și măiestrie pe poezia lui D. H. Lawrence derivă din identificarea tiparelor freudiene și prin decodificarea lor din perspectiva simbolismului limitei.

De remarcat abordarea sistematică și explicativă a conceptului de limită prin punerea în relație a termenului grecesc „peras” (limita), asocierea lui cu conceptul „pero” (depășirea limitei), cu „poros” (modalitatea de depășire) și cu „peiro” (încercarea de depășire). Toate au intrat în ecuație cu distincția stabilită de Liiceanu între „limita asumată” și „limita impusă”, asociate în plan moral și dublate de „voință” și conștiință”.

Afirmația lui Gabriel Liiceanu cu privire la po-sibilitatea de depășire a limitei biologice prin „voință” și „conștiință”, au fost valorificate de autoare, cu multă candoare și măiestrie, în analiza întreprinsă asupra a două poezii aparținând lui Lawrence, și anume We Are Transmitters (Noi, cei care transmitem) și Fidelity (Fidelitate).

Se impune a împărtăși concluzia ce se desprinde din acest capitol, și anume faptul că doar prin „voință” și conștiință” limita poate capta conotații cognitive și morale, făcându-ne în felul acesta să ne simțim împliniți în plan moral și spiritual. O astfel de concluzie demonstrează că textele literare pot fi surse utile de a oferi ipoteze și ipostaze ale eului nostru complex în care eul logic și cel emoțional intră într-o relație armonioasă prin eul actant, așa numitul „etos”.

Deoarece poezia posedă capacitatea de „a converti valorile”, de a tempera tristețea, imediat ce „afectivitatea colorează un spațiu”, afirma Bachelard, Clementina Mihăilescu pare a se conforma acestui demers în capitolul focalizat pe Martirologia lui Nichol. Se propune un demers hermeneutic prețios și pretențios prin încercarea de decodificare a jocului lingvistic practicat de poet și care pare a genera probleme serioase de comunicare, deoarece relația dintre elementele ce compun entitățile încărcate semantic este alunecoasă și foarte puțin inteligibilă.

Se pornește de la premisa că relația dintre cuvinte este distorsionată datorită posibilităților multiple de combinare a literelor și a fonemelor, combinații care devin accesibile doar prin metodele convenționale de decodificare. Noi sensuri, extrem de criptice, se prefigurează din redistribuirea paginilor albe, a cuvintelor trunchiate sub aspectul ortografiei și a jocului de cuvinte.

O atare abordare cunoaște o extindere în planul grilei valorificate prin puternice infuzări pragmatice, datorate faptului că poezia lui Nichol este focalizată pe comunicarea interpersonală. Astfel, autoarea valorifică teoria lui Grice cu privire la „maximile de cantitate și relație”, care conduc organic spre concluzia că sensul este „violat”, trunchiat de anumite limitări cognitive.

Grila interpretativă este îmbogățită până la saturație prin argumentele lui Semino referitoare la „vioara cognitivă” datorată faptului că rațiunea este topicalizată „nu ca o resursă constructivă pentru cunoaștere și pentru împlinirea eului”, ci ca o resursă distructivă menită să anuleze înțelegerea și comunicarea dintre oameni. Concluzia ce se desprinde din analiza extrem de elaborată a poeziei lui Nichol este că acesta în mod voit a transformat structura de suprafață a cuvintelor într-un adevărat „simulacru al eului” pentru a transmite cititorilor mesajul că lumea modernă este amenințată de disipare și distorsionare în plan semantic datorită relației compromise dintre Logos, Patos și Etos. 

Capitolul intitulat Conotațiile stilistice ale contributiilor poetice ale lui Page se ocupă tot de profunda criză morală a limbii moderne și imaginea identificată de autoare care a redat cel mai bine acest fenomen este cea referitoare la viziunea unui copil care descoperă lumea prin jocul agresiunii și al trădării, ilustrat în poezii sugestiv intitulate Omul de zăpadă și În timpul orei ne creem pe noi înșine când ni se spune să închidem ochii și ni se oferă o bucată de plastelină ca să modelăm o persoană. Cea de-a doua poezie a fost în mod inspirat interpretată de autoare ca o formă de joc și de „socializare a emoțiilor” prin sugestia că am fost creați după model divin și, dată fiind abstragerea din acest tipar, am devenit grotești și lipsiți de empatie unii față de ceilalți.   

Apreciem originalitatea abordării, care decurge din aplicarea teoriei jocului și a mitului creației aparținând lui Fr. Nietzsche și care au generat concluzia autoarei că imaginile create de noi, creatorii orbi (orbiți de păcat), sunt propria noastră imagine.

Asemenea lui G. Bachelard, care s-a hotărât să se „înscrie la școala imaginației”, Clementina Mihăilescu încearcă să ne invite să ne cantonăm și noi într-un nou și benefic început de reînnoire spirituală prin identificarea cu valențele tămăduitoare ale limbajului poetic prezente în poeziile unor poeți sibieni, și anume Gheorghe Apetroae sau Dumitru Chioaru.

Poezia lui Gheorghe Apetroae pare a fi structurată după modelul lui Proust, prin reliefarea aspectelor sensibile legate de copilărie, de adolescență, caracterizată prin încercarea disperată de a identifica „esența lucrurilor prin scris”. Evoluția în plan artistic, atât de bine ilustrată în poezia Noime, s-a bucurat de un tratament privilegiat din partea autoarei, care apreciază, urmând linia interpretativă sugerată de Bachelard, identificarea „culorilor vii ale gândului poetic” ca fiind „germen de reverie”. O atare aserțiune a condus-o pe Clementina Mihăilescu spre o abordare a poeziei din perspectiva fenomenologiei imaginației.

Din această perspectivă, noimele par a se fi transformat într-un „centru de gravitație poetică”, din care emană sensuri noi și neașteptate. Un astfel de sens iradiază și din poezia Mărturii, focalizată pe imensitatea și intensitatea istoriei poporului român și a naturii sale intime, profunde și tulburătoare.

Sunt surprinse cu finețe imaginile poetice care redau transfigurarea istoriei poporului român, și anume „marea și cerul”, „limba și poporul”, ambele emanând din memoria sa involuntară. Aceste structuri poetice au fost evaluate și interpretate de autoare ca „instanțe fenomenologice legate de capacitatea de a vedea întrupate în imagini vizuale care demonstrează că doar o grilă interdisciplinară bazată pe structuri cognitive și stilistice poate aduce la lumină și evidență permanenta lor întrepătrundere”.

Capitolul focalizat pe poezia lui Dumitru Chioaru pornește de la supoziția că sunetul este „un mijloc de potențare a sensului”; în consecință, el conține o multitudine de structuri fonice interpretate într-o manieră extrem de sensibilă și inspirată în strânsă legătură cu problemele suferinței și ale regenerării morale. Au fost plenar analizate poezii ca Radiografiile timpului citite în lumină.

Teza originală care se desprinde din analiza întreprinsă de Clementina Mihăilescu este că sunetele sunt menite să reveleze natura intimă a poetului prin orchestrarea lor inedită, cum ar fi vocalele „a” și „i” activate de substantive, adjective și verbe, interpretate de Bachelard ca reprezentând „rădăcinile arhetipale ale vorbirii” datorită încărcăturii lor simbolice și semantice menite să pună în valoare oscilațiile eului poetic.

Se apreciază extrem de pozitiv de către autoare că timpul și spațiul experimentate poetic prin imagini vizuale și auditive ne plasează direct în „memoria cauzală”, care evidențiază natura intimă a poetului, toate interpretate prin fenomenologia verbelor „a vedea” și „a auzi”. Cele mai ilustrative instanțe poetice de „fenomenologie întrupată a vederii” sunt „întunericul alb” ce seamănă cu un cerb, iar „prin coarnele lui cobora / o scară de marmură lună”.

La fel de impresionantă și magistral interpretată imagine poetică este cea care descrie „cum ninge cu oasele morților prefăcuți odată cu moartea călcând în cerbi”. Vocea imaginară ce se aude ca un ecou și redată prin interjecția „vai” ne proiectează în ceea ce G. Bachelard numea „pre-auzire” a reverberațiilor unui „univers al limitelor”, în care doar conștiința poetică „renaște permanent în casa fabuloasă a memoriei”, apreciază autoarea dotată cu un simț acut al ierarhiei imaginilor și al valorilor estetice.

Și pentru a ne convinge o dată în plus de faptul că spațiul intimității artistice se derulează de la „intimitatea poetică la întinderea nedefinită a reveriei”, Clementina Mihăilescu, activând conceptele bachelardiene de „germen” și „rațiune” pentru a forja refugiul de mare siguranță a poetului visător, ne proiectează în plin miraj interior al poemelor lui Augustin Doinaș. 

Poezia intitulată Cântecul visătorului ne propune un exercițiu de verticalizare prin înscrierea noastră emoțională în ceea ce G. Bachelard numea „temporalitatea poetică verticală”. Ni se relevă în felul acesta poetul cufundat într-o stare de visare, contemplând un miraj interior, după afirmația autoarei studiului pe care îl recenzăm. Se precizează, într-un demers de identificare totală cu textul lui Șt. Aug. Doinaș, că acest miraj interior nu devine lucrativ decât dacă ne detașăm de preocupările noastre cotidiene, prezente în poezie în sintagma „primăvara plugarilor”.

La cealaltă extremitate a textului reveriei se află o intensă experiență emoțională, și anume nevoia de împlinire a unui vis de iubire, sugerat prin variate structuri cu valoare simbolică, cum ar fi puritatea sentimentului, redată mai întâi în termenii geografiei absenței, pentru ca apoi să fie sugerată prin structuri ambigue ca „rod al treziei”, „stea disperată zorilor” sau „între cei hărăzit, spațiu de suflet cu tălpile goale/ aleg răsăritul din rouă”. Se concluzionează de către autoare că dicotomia „germen-rațiune”, interpretată din perspectivă interdisciplinară, ne conduce spre comprehensiunea faptului că poetul este unul din acei germeni menit să îmbogățească recolta visului prin voință și rațiune.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.