top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Vitrina arrow Horvat iarăși despre Liviu Rebreanu (Marian Barbu), nr. 9(184), septembrie 2018
Horvat iarăși despre Liviu Rebreanu (Marian Barbu), nr. 9(184), septembrie 2018 Print
Oct 02, 2018 at 11:00 PM

 

Marian BARBU

HORVAT IARĂȘI DESPRE LIVIU REBREANU


Din îndepărtatul Maramureș, am primit la Craiova o ispititoare carte, intitulată sec, științific (à la Nicolae Balotă), De la Ion al Glanetașului la Apostol Bologa – doi eroi, două destine, 2017, semnată de binecunoscutul istoric literar Săluc Horvat.

Îl știam pe distinsul ardelean de mai multă vreme, mai exact de la colaborarea mea târzie la revista „Nord Literar”, de când universitarul
Gheorghe Glodeanu mi-a propus colaborarea. Apoi, am cunoscut pe Gheorghe Pârja, mai apoi pe Daniela Sitar-Tăut. Apoi... Apoi... Și dintr-o dată, revista a intrat în atenția mea, lună de lună, avându-l ca director executiv pe domnul Săluc Horvat.

Îl percepusem ca fiind îndrăgostit de Eminescu – are fructuoase și lăudabile contribuții în domeniu. Acum se dovedește un foarte bun înțelegător al lui Liviu Rebreanu, pedalând pe două dintre romanele lui – sigur cele mai importante: Ion și Pădurea spânzuraților. Unul cu predominante probleme sociale, celălalt, în registru teoretic, al conștiinței și al frământărilor psihice, în momente-cheie ale vieții.

Sunt două cărți de bază ale literaturii interbelice – și nu numai – ale unui autor european, care a știut să ardă etapele pernicioase ale culturii române și să dea două capodopere, într-un timp plin de grele învălmășiri sociale și politice, ale lumii ante și postbelice ale Primului Război Mondial.

Experiența de nuvelist român – după numeroasele popasuri în limbile maghiară și germană, cu diverse – trebuie datată de la 15 octombrie 1909, când Liviu Rebreanu sosește în București. Prin Ilarie Chendi, ajunge la cenaclul lui Mihail Dragomirescu. Severul critic literar, încântat de proza pe care o scria ardeleanul – vezi publicarea în „Convorbiri critice”, pe luna august, a nuvelei Golanii  – îi oferă postul de secretar de redacție al revistei sale.

Este din ce în ce mai cucerit de ofertele profesionale. La Craiova, Emil Gârleanu, fiind numit director al Teatrului Național, îi oferă postul de secretar literar. Două reviste de prestigiu – „Luceafărul” și „Viața Românească” – își deschid paginile cu multă generozitate noului venit.

În 1912, odată cu apariția volumului de debut, la Orăștie, Frământări, nuvelistul în limba română își dovedește sieși că-și cunoaște pe deplin destinul valah. Continuă cu volumele Mărturisiri și Golanii, Calvarul. În 29 decembrie 1919 i se joacă piesa Cadrilul.

Aceste prezumtive scrieri pregătesc, într-un fel, apariția romanului Ion, din 20 noiembrie 1920. El a constituit o încununare literară a scrisului rebrenian și o premieră națională a temei pământului care, prin extindere, în înveșnicirea ei în specificul românesc. Este, de fapt, prima mare bornă tematică pe care străinătatea o recunoaște și o citează.

Cartea domnului Săluc Horvat se construiește aidoma schemei din edițiile colecției de Texte comentate, a Editurii „Eminescu”, din București. Misiunea de astăzi a Editurii „Școala Ardeleană”, din Cluj-Napoca, se dovedește cu nimic mai prejos, prin asemenea înscrisuri de nobilă acuratețe științifică.

Dacă înainte pe Săluc Horvat îl prenumăram printre pasionații de opera și viața lui Eminescu (vezi una dintre contribuțiile acestea), de acum, se cuvine să-l identificăm printre mulții contribuabili la descifrarea sensurilor operelor și ale lui Liviu Rebreanu. Cu osebire, ale celor două romane, comentate par lui-même.

Comentariul simpatetic pe care îl inițiază în jurul celor două romane, după cum ingenios a sesizat prefațatorul, distinsul Mircea Muthu, clarifică multe semne de întrebare pe care și le pune fiecare generație de cititori.

Meritul inconfundabil se află în analizele de caz ale personajelor despre care istoricul literar face vorbire în cadrul unei cazuistici de fond. Vreau să spun că Săluc Horvat dezvoltă volute narative în jurul fiecărui personaj în parte, cred pentru asimilarea de nuanțe. Se detașează comentariile circumscrise personajelor Ion (Pop al Glanetașului),Vasile Baciu, George Bulbuc – în general nume de bărbați, după o concepție filozofică a nemților. Mai apăsată este această teorie în Pădurea spânzuraților. Aici criza de conștiință se ivește mai des și vizibil la mai mulți intelectuali, și de o parte, și de alta, începând cu Apostol Bologa. Chiar și oficialii Klapka și Karg au crize de conștiință. Dar puși în fața unei situații-limită, cum era războiul, trebuia să decidă rapid și fără remușcări. Datoria, înainte de toate!

Este aici o resuscitare, dacă nu o actualizare a uneia dintre temele Renașterii. Numai că se verifică în cu totul și în alte condiții, și sociale, și politice. Deducem că ciclicitatea temelor este omniprezentă în literatura lumii. Și cum am convenit că Liviu Rebreanu se preumbla destul de lejer în literaturile maghiară și germană, deducem înțelepciunea afirmației mele.  Ba mai mult, cât de minoră era literatura română, fie și pe cele două paliere – socială și de conștiință – pe care el, Liviu Rebreanu, le-a statornicit, dându-le viabilitate, consens și reperabilitate.

Cele două cărți au rămas, peste timp, ca un far pentru a lumina, înainte și după, personalitatea unui scris și a unui scriitor. Iar domnul Săluc Horvat a confirmat cumva cultul românilor pentru reprezentanții scriitorilor în veacul vecilor.

Astăzi, când literatura noastră, romanul în speță, sub tăvălugul modelelor străine, nu întotdeauna cele mai fericite, are o criză a decăderii prelungite. Mai ales sub raport stilistic și mai mult tematic.

Istoricul literar de azi nu s-a lăsat influențat în niciun fel de scrierile contemporane sieși, el a fost mână-n mână cu tradiția. Ba, didactic, de câte ori s-a ivit ocazia, a despărțit apele în două: biografiile personajelor, de o parte, cu forma lor civilă de existență, și postura literară, inventată de autor, în datele statistice ale durabilității literare.

Săluc Horvat a dat viață tuturor personajelor literare și, substituindu-se creatorului acestora, le-a comentat ca atare.

          Știind cui se adresează cartea sa – „vârstelor formative din mediul liceal” –, ca un ghid din antichitatea romană, coboară în pădurea de semne, luminând calea învățăceilor, până la ieșirea din subterana semnificațiilor, până la ajungerea simbolurilor din context și până mai departe.

Apostol Bologa, în forma descrisă în această de folos carte, mi se pare că este un personaj universal ca și Hamlet. Are aceleași crize luminoase. Iată un citat: „La data stabilită, familia Bologa luă loc în strană. La momentul rostirii rugăciunii, cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, și împreună mâinile. Peste o clipă, glasul lui subțire, ca un fir de mătase albă, fâlfâia în tăcere, înecat de respirație, se ridică spre tavanul înstelat, se coboară printre sutele de oameni. Ochii lui văzură, la început, în altar, pe protopopul Groza, zâmbindu-i cu blândețe și încurajându-l, pe urmă însă rămase numai crucea aurită sus, parcă-ar fi plutit în văzduh.

Apoi, tocmai în clipa când se închina, la încheierea rugăciunii, se deschise deodată cerul și, într-o depărtare nesfârșită și totuși atât de aproape lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și, în același timp, mângâietoare ca o sărutare de mamă”.

Apostol Bologa, cu permanentele lui îndoieli, ilustrează într-un grad înalt un caz de psihologie clinică. Prin autoanaliză, crede că și-l poate rezolva prin eros, logodindu-se cu Ilona, fiica groparului Paul Vidor.

Și aici, învățatul istoric literar, autorul luminoasei cărți, intră în plin secol 19 francez și român, dând glas fiziologiilor celor două personaje – tată/fiică. De altfel, în sobra fotografie de pe copertă, realizată în sepia, le este atașată imaginea locotenentului Bologa mână-n mână cu iubita lui. Tata, ținând  în mâna stângă o codirișcă de mânat caii, înmănușat cu opinci și nojițe – vreme de iarnă, nu glumă.

Rupsese nu demult logodna cu Marta, fiica avocatului Domșa, care se dădea în vânt după un ofițer maghiar de vânători imperiali! Rebreanu lăsând să se înțeleagă că și din această cauză hotărâse să se înroleze în armată. Deci, scriitorul îi creează protagonistului o întreagă cazuistică folosind din plin tehnica modernă a contrapunctului.

Conștiință superioară a faptelor și a evenimentelor momentului, Apostol Bologa îl roagă pe preotul Boteanu să-i spună mamei lui să aibă grijă de logodnicele sale, pentru că ele i-au mângâiat sufletul.

Reiau și precizez încă o dată contribuția de excepție a lui Săluc Horvat la glosarul pertinent și la obiect făcut tuturor personajelor din cele două romane. Ba la romanul Ion a redactat un indice alfabetic al personajelor care populează întreg demersul narativ al scrierii (111). Iar dintre personajele romanului Pădurea spânzuraților a reținut doar pe cele care purtau un nume propriu.

Eu văd pentru prima dată o bibliografie critică exclusiv calată pe scriitorul Liviu Rebreanu și opera sa (ordonată tot alfabetic). Așa cum stă bine unei bibliografii oricând citabile.      

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.