top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Cronica literară arrow „Am încercat să radiografiez singuratatea...” - Augustin Buzura(Daniela Sitar-Tăut),nr9(184)sept2018
„Am încercat să radiografiez singuratatea...” - Augustin Buzura(Daniela Sitar-Tăut),nr9(184)sept2018 Print
Oct 02, 2018 at 11:00 PM

 

Daniela SITAR-TĂUT

„AM ÎNCERCAT SĂ RADIOGRAFIEZ SINGURĂTATEA  LA DIFERITE VÂRSTE, CU PRECĂDERE ACEA SINGURĂTATE DINAINTEA ÎNTÂLNIRII DECISIVE CU ETERNITATEA“1

 

L-am întâlnit pe Augustin Buzura doar de două ori. Ultima dată, la Zilele „Nordului Literar” din 2008, cred. Pentru mine nu era Domnul Academician. (N-am fost vreodată prea reverentă în fața titlurilor. Și, pe lângă asta, mă mai intersectasem în varii circumstanțe cu Nicolae Breban). Îi spuneam chiar, în glumă, cu insolența pe care ți-o dă, hai să spun, totuși, vârsta, „Înălțimea-Voastră”, „Super-Înălțimea-Voastră”. Era unul dintre autorii-mit, dragi mie, încă din liceu. Pentru psihologismul, pentru felul în care știa să spună spusele ne-spuse. M-a dezarmat. Prin naturalețe, simț al umorului, cumsecădenie. L-am întrebat atunci cum de, venerabil și-academician pe deasupra, nu-și scrie memoriile. Mi-a răspuns că va publica peste puțin timp un caiet despre dragoste și singurătate și că ar fi curios să-i spun cum îl văd. Am mai vorbit o vreme despre relațiile la diferite vârste. Parcă eram pusă la poligraf... Avea darul curios de-a mă vedea, de-a mă citi. Cu privirea aceea de peste ochelari. În fața lui nu mi-am zornăit nici neologismele. Și nu trebuia nici să par o altcineva... 

Deși Nici vii, nici morți este ultima apariție editorială a lui Augustin Buzura (Rao, 2013), adevăratul testament literar, din punctul meu de vedere, poate fi considerat tomul Raport asupra singurătăţii, subintitulat Primul caiet (Editura Polirom, 2009), melanj de confesiv, diaristic, asezonat deseori cu glisări eseistice, gnomice. Cu puțin timp anterior apariției volumului, Angela Marin încearcă, într-un incitant interviu (Dialog cu Augustin Buzura: „Mai mult decât propria-mi suferință mă doare suferința altora“, „Cultura”, nr.192 / 2008-09-25), să devoaleze tainele scripturale ale cărții cu titlu atât de frust.

„Angela Martin: Două mari evenimente au loc acum și aproape simultan în viața dumneavoastră și în viața noastră literară. În primul rând, peste câteva zile, în 22 septembrie, veți împlini 70 de ani. Cred că v-ați făcut cel mai frumos cadou de ziua dumneavoastră scriind Raport asupra singurătății, pentru că, iată, apariția lui este iminentă la Editura Polirom. De ce l-ați intitulat atât de auster, Raport? Vreți să sugerați astfel o schimbare de optică asupra singurătății? Asupra singurătății personale? Asupra celei colective?

Augustin Buzura: Am încercat să radiografiez singurătatea la diferite vârste, cu precădere acea singuratate dinaintea întâlnirii decisive cu Eternitatea. Nu am ocolit, firește, nici singurătatea colectivă pe care am trăit-o atâta vreme. Am fost zeci de ani singuri într-o țară singură, izolată, într-un lagăr și trist, și vesel. În mare însă am pornit de la paginile rămase din Orgolii, când profesorul Cristian își trăia singurătatea după ieșirea din închisoare; când lumea îl evita, fie de frică, fie din lașitate. Acum, în Raport..., după ce marea închisoare s-a dezafectat, există un alt personaj, alt profesor, dar aceeași singurătate.”

Perspectiva narativă este una subiectivă, iar protagonistul, doctorul Cassian Robert, devine într-o oarecare măsură un alter ego al prozatorului, un dublu aflat la vârsta senectuţii, care-şi rememorează itinerariul biografic amplasat sub pecetea tăcerii, a solitudinii şi, nu o dată, a ratării. Temele redundante ale volumului, conjugate în descendenţă freudiană, sunt Erosul şi Thanatosul, focalizate prin prisma insului matur, care priveşte regresiv, melancolic, ironic şi sarcastic deopotrivă. În ceea ce priveşte simbolistica şi geneza creaţiei, Augustin Buzura menţionează faptul că acesta relevă „neajunsurile vârstei ultime”, dar şi bucuriile ei, ipoteza secundă fiind anihilată dubitativ prin adagiul „dacă există ceva”. În pofida faptului că începe să-l redacteze încă în anul 2000, pe când se afla internat la o clinică din Viena, travaliul este intensificat abia în ultimii ani, editarea volumului fiind trenată şi de pierderea consecutivă a numeroase variante intermediare, aflate pe suport electronic, dar şi de acribia prozatorului care, în manieră rebreniană, „îşi şlefuieşte” productul livresc. Titlul anticipează şi refrenul obsesional, reiterat constant pe parcursul tomului, aria solitudinii fiind investigată nu numai clinic („raportul” metamorfozându-se într-o dare de seamă a recluziunii), ci şi evenimenţial. Spre deosebire de creaţiile precedente, notele singurătăţii deţin şi o componentă epică dinamică, din care nu sunt eludate anomalii post- şi antedecembriste, portretizarea faunei interlope, descrierea episoadelor hedoniste, într-un limbaj pudibond însă, abstras consumismului lubric frecventat purulent în epica postmodernă. Pe de altă parte, romanul devine un creuzet de destine, personajul-narator încercând să suplinească pauperitatea propriei biografii în perimetrul erotic prin inserarea în paginile cărţii a istoriilor celorlalţi, deseori spectaculare. Augustin Buzura utilizează un drept de copy-right biografic, autorul „împrumutând” episoade din viaţa celor din anturaj, care-i servesc simultan şi ca adjuvant scriptural.

Dedicat „Domnului dr. Michael Marberger, profesor la Universitatea din Viena,” „în semn de recunoştinţă pentru şansa de a mai trăi şi scrie”, romanul este însoţit de un motto din Lucian Blaga, care are ca temă „Marea trecere”. Incipitul narativ demarează lapidar, printr-o telegramă… neexpediată de doctorul Cassian Robert familiei. Retras la o cabană montană, în apropiere de o staţie meteorologică, protagonistul oscilează între angoase şi infuzii de vitalism sau de afectivitate, cultivând o atitudine retractilă în faţa urbanului, dar şi a anturajului, din pricina faptului că nu mai poate suporta „umilinţa de a fi îngrijit, înţeles, îngăduit cu toate infirmităţile mele: pentru că mă durea bunăvoinţa lor nefirească”. Demnitatea insului care-şi analizează prob limitele, dar şi deformaţia psihiatrului de a pune sub spectru autoscopic şi empatic gestica sau atitudinea membrilor familiei vor glisa înspre o odisee a atingerii Marginii Vieţii, veritabil axis mundi, pârghie de testare a nimicniciei fizice, dar şi posibil translator, mesager al neantizării. Diagnoza paseistă fructifică motivaţiile actului scriptural, văzut ca o necesitate inexpugnabilă, marcată de imperativul „trebuie”. În pofida faptului că nu există un program bine stabilit, personajul-narator problematizează perpetuu, filosofând asupra futilităţii, a insignifianţei insului aflat în proximitatea extincţiei, a adevărurilor existenţei, a receptării. Diaristul-narator semnalează insuficienţa bagajului lexematic, imposibilitatea cuantificării persuasive a fapticului în sentimente, a translării stărilor intime. Personajul se simte incapabil să facă faţă contemporaneităţii, bizareriilor mundane. Tergiversarea confesiunii era generată în trecut de ritualuri similare celor din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, grefate pe infantilisme expuse caricatural, cu o condescendenţă ironică. Acum însă eroul se confruntă cu tirania alterităţii, a dualităţii cu celălalt, astfel încât sinele se divide oximoronic între eul-diurn, vitalist, optimist, aparţinător oarecum, conform taxonomiei instituite de Aristotel, tipului Eucolos, respectiv eul-nocturn, hipercerebral, sceptic (Dyscolos), dar turmentat de viziuni angoasante şi aprehensiuni thanatice. Moartea devine epicentrul fabulei, personajul tentând profilaxii sau amânări ale întâlnirii cu aceasta. Antidotul este unul dublu: scrisul şi erosul, văzute ca virtualităţi provizorii de trenare a morţii.

Cabana montană este toposul recluziunii care facilitează descătuşarea subteranelor trecutului, dar şi oaza de beatitudine guvernată de femeia-ciută, sălbatică și matură, Mara. Doctorul este un spirit al amplitudinilor, cu vocaţia atingerii imposibilului, astfel încât metafora escaladării Marginii Lumii relevă efortul forţării graniţelor fiinţiale, dar şi al surmontării etăţii, un pariu cu sinele, neîmplinit până acum. Introvertit, eroul preferă constant refuzul verbalizării, fiind un ins sensibil, cochiliar.

Planurile narative sunt când paralele, când intercalate, iar pasajele metatextuale amplifică şi sintetizează ideile vehiculate în paginile anterioare, stabilind congruenţe între opiniile eului narator şi cele truvabile în cărţile confraţilor de pe mapamond. Perspectiva asupra sentimentului relevat comportă o paletă poliedrală de receptare. Temporalitatea este când dilatată, când comprimată. Nocturnul impune un univers paralel, cu imagini coşmareşti, de factură expresionistă. Obstinaţia de a conserva normalitatea, dublată de demenţa de a nu accepta semnele decrepitudinii, se izbeşte de frontiera adevărurilor biologice care denunţă trecerea timpului. Destinul doctorului e recompus fragmentar, intercalând timpul psihologic cu cel linear, cronologic. În relaţiile sale afective, femeile sunt cele care preiau iniţiativa, având rolul de actant. Mara este o copie comportamentală şi estetică a mamei sale, Teodora, şi o vreme crede că „moşul” este chiar tatăl ei biologic. Iubirea cu Teodora este însă una idilică din pricina indeciziei bărbatului, care amână infinitival momentul concretizării actului carnal. Atracţia faţă de această fată a pădurilor, de o frumuseţe stranie şi cu o conduită deconcertantă, se vede şi ea trenată de oprelişti morale, dar şi de teama eşecului. În pofida atitudinii ei agresive, a invitaţiilor ferme, succedate de evaziuni şi tăceri stânjenitoare, consumarea fizică a relaţiei lor se va produce abia înspre finalul romanului. Confesiunile Marei constituie in facto somaţii ale luării în posesie, aceasta reclamându-şi dreptul de a fi femeie. Relatarea devenirii ei sexuale este realizată într-un limbaj frust, care instigă simţurile bătrânului psihiatru. Aceasta se petrece, după înmormântarea tatălui, cu părintele Serafim, călugăr a cărui onomastică ironică va contrazice componenta lui preponderent hedonistă, părând a fi extras, în registru grav pe alocuri, din prozele lui Damian Stănoiu. Cauza îmbrăcării hainelor monahale, după un periplu etudiantin la Conservator, Politehnică şi Medicină, este o femeie. Abandonat de Madelaine, măritată, acesta se transformă într-un eficient gigolo, care-şi exercită aplecările sardanapalice, acum vidate de sentimente, contra unor beneficii pecuniare. Călugăr la o mănăstire cu legi din Evul Mediu, din care nu erau eludate coerciţiile fizice cu biciul, dar şi beneficiul de-a lipsi o dată pe lună fără a fi nevoit să mărturisească acest lucru confesorului, ajunge să fie sancţionat de stareţul care refuză să-i ofere învoirea, pentru a fi cazat de una dintre beneficiarele graţiilor lui virile, Natalia. Eficientă, aceasta-l ameninţă pe stareţ cu mediatizarea incidentului şi-i oferă azil hedonist până la însănătoşire. Tipologia feminină este restrictivă, majoritatea personajelor fructificând ipostaza frivolităţii, ba chiar a nimfomaniei. Cazurile exceptate sunt binomul Mara-Teodora şi Daria.

Un episod memorabil este acela al poveştii de dragoste a socrului său. Vocea narativă îi aparţine acestuia, fiind marcată de adjuvanţi autenticişti de tipul „Povestea Darius”. Istoria lui era valorificată fragmentar, tăcerile sau omisiunile întreţinând suspansul şi cultivând ambiguitatea. Cassian devine un colecţionar care re-compune puzzle-ul biografic al acum dispărutului socru, contabilizând supoziţiile, cu atât mai mult cu cât prolixiunile pieselor-lipsă se referă la evenimente din război. Istoria lui Darius cu Ella este incandescentă, tensiunea afectivă fiind dublată şi de încărcătura epică, tragică, mai ales în paginile care descriu dezertarea protagonistului care parcurge, în condiţii cvasianimalice, mii de kilometri pentru a-şi reîntâlni consoarta care, între timp, terorizată de posibilitatea de a fi expediată într-un lagăr de exterminare din pricina condiţiei ei parţial iudaice, acceptă – nu tocmai stoică – protectoratul social şi viril al unui estetic ofiţer hortyst, care-şi va lăsa în cele din urmă nevasta şi va fugi cu ea în America Latină. Reîntregirea cuplului iniţial nu mai este posibilă, lui Darius amprentându-i-se definitiv pe retină imaginea nevestei sale, transfigurată orgiastic, în vreme ce era ocupată de ocupant.

Meditaţiile asupra propriului material scriptural amplifică dubitaţiile, dar privesc depreciativ demersul. Capcanele scriiturii sunt aservite fie cronofagiei, fie futilităţii: „dacă scrii, te enervezi că nu-ţi iese, dacă nu scrii, te înfurii că nu eşti la masa de lucru, aşa cum ţi-ai propus”. Prima parte a romanului stă sub pecetea dualităţii viziunilor: cea dintâi, marcată grafic prin caractere italice, înregistrează memoria diaristică, tonalitatea fiind reflexivă şi uneori edulcorată, prin angrenarea unui dialog ficţional cu moartea, în vreme ce prezentul concret conţine o textură epică încartiruită narativului, evenimenţialului. Întocmai ca la Blaga, lumina are un sens cosmic, spiritualizat, iar fascinaţia curcubeului este evidenţiată făcând apel la o amintire din copilărie. Fulgerele dezvoltă abilităţi anamnezice, la fel ca în Tinereţe fără tinereţe de Mircea Eliade, iar glisarea înspre vârsta infantilă se petrece gradual. Nu moartea, ci aprehensiunea ei generează anxietate protagonistului, teama de corporalizarea ei animistă. Rememorându-şi existenţa, acesta realizează că raportul dintre eşecuri şi victorii atârnă decisiv în faţa celor dintâi. Muntele îl metamorfozează în sens negativ: „devenisem exact ce detestam mai mult: un om incoerent, capricios, torturat de stările pe care, odinioară, în condiţii mult mai dificile, le controlam”. Relaţia cu Mara stă multă vreme sub imperiul complexului Codrescu, aceasta fiind un avatar al mamei ei. Fire excesiv de analitică (atribut pe care-l descoperim şi la fiul acestuia, Dan, care-l urmează în profesie), Cassian se teme de o posibilă paternitate, limitându-se în cazul Teodorei la îmbrăţişări şi sărutări fugitive.

Racordarea la contemporaneitate este reperabilă şi în meditaţiile protagonistului care-şi deplânge, prin-tr-un lanţ de interogaţii retorice, soarta de individ aparţinător tagmei balcanice, estice: „De ce a trebuit să mă nasc aici, în Răsărit, unde totul se fură: dragoste, hrană, linişte, viaţă”. Un exponat definitor pentru această societate de factură mercantilă, pragmatică este nepotul Radu, pentru care universul este divizat maniheic „în tineri şi bătrâni, expiraţi şi valabili, învinşi şi învingători.” În ultima categorie sunt înregimentaţi cei cu bani, avantaj care echivalează cu cvartetul „bun, drept, moral, adevărat”. Recluziunea montagnardă amplifică nota sarcastică a medicului care vituperează climatul social postdecembrist, dar şi frânele fiziologicului, ale senectuţii, care au parte de o cenzură oprimantă, de o interdicţie generată de „debilitatea unui organism care nu-şi mai poate păstra sufletul”. Definindu-se ca un sentiment al cărui organism s-a metamorfozat în durere, Casssian încearcă să sisteze efluviile Marei, cultivând încă o atitudine retractilă în privinţa concretizării legăturii.

Istoria lui Darius, amplasată în perioada războiului, este doar pretextul care coagulează detalierile personale ale medicului: genealogia, studenţia, sprijinul acordat partizanilor în perioada în care era medic de ţară, amorul carnal cu Florica, o profesoară sarcastică, relatarea vizitei lui N. Ceauşescu în satul pe care l-a părăsit odinioară. Mefienţa preotului Calistrat Goga, închis şi bătut de securişti din pricina suportului acordat partizanilor, care-l credeau detractor,este îndepărtată abia în momentul în care i se spovedeşte în biserică. Primind ingrata sarcină de a supraveghea persoanele cu antecedente psihiatrice sau pe cele care au fost încarcerate, acesta o va cunoaşte pe Daria, doctoriţa de o frumuseţe briantă, cu simţ al umorului, alături de care are de suportat  tirania colonelului Onaca şi a puzderiei de securişti ce se ocupă de bunul mers al vizitei de lucru. Paginile alocate evenimentului par a fi decupate din filmele lui Emil Kusturica, desfăşurarea de „forţe şi mijloace” fiind evocată cu umor: vopsirea gardurilor, amplasarea tribunei oficiale, plantarea copacilor noi, regizarea vânătoarei de iepuri, fazani şi urşi, adăpostiţi în cuşti-tranşee până la venirea Prea-Iubitului, vaccinarea copiilor care trebuie să-i aducă flori, transportarea animalelor (devenite) prezidenţiale – aceleaşi la fiecare vizită etc., totul în speranţa că edilul comunist va dispune construirea unei hidrocentrale şi pe Repedea. Demenţa pregătirilor este focalizată detaliat, urmărind obsesia întreţinerii viziunii idilic-socialiste a bunăstării superlative a cetăţeanului, dar febra manevrelor mistificatoare este întreruptă de anunţul că N. Ceauşescu nu mai vine. Euforia bahică a consătenilor care s-au înfruntat din licorile şi delicatesele mult-aşteptaţilor este din nou sistată de modificarea deciziei prezidentului de a descălica la Pădureni. Beţia localnicilor şi aromele dionisiace se vor anihilate cu mărar şi pătrunjel, iar vocalizele afone ale pădurarilor - percepute ulterior ca un imn la adresa edilului socialist.

Romanul e unul circular: debutează cu apariţia medicului Cassian Robert în munţi şi se termină cu revenirea lui în oraş, meditaţiile fiind amplasate din nou sub semnul disjuncţiei dragoste-moarte. Finalul este unul deschis, iar destinul medicului şi al Marei ar fi trebuit urmărite, poate, în Cel de-al doilea caiet. Deși mai modulat și infuzat liric decât textele precedente, pentru a accentua amploarea sentimentului insului matur, romanul își conservă statutul testimonial, iar aprehensiunea morții îl amplasează în proximitatea unui Anton Holban, realizând o splendidă radiografie a unui solitar alergător de cursă lungă, conștient de limitele ființei umane care nu se poate abstrage extincției.

 

1. Angela Marin, Dialog cu Augustin Buzura: „Mai mult decât propria-mi suferință mă doare suferința altora“, „Cultura”, nr. 192 / 2008.

 

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.