top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Poezia-un joc sau un exercițiu de recuperare a sinelul... (Terezia Filip),nr.9(184)sept2018
Poezia-un joc sau un exercițiu de recuperare a sinelul... (Terezia Filip),nr.9(184)sept2018 Print
Oct 03, 2018 at 11:00 PM

 

Terezia FILIP

POEZIA - UN JOC SAU UN EXERCIȚIU DE RECUPERARE A SINELUI TRAVERSAT PRIN MEANDRELE REALULUI

Că poezia reprezintă un spațiu, virtual desigur, propice oricăror stări și oricărei tehnici combinatorii nu mai e de mult timp o noutate pentru cititori sau pentru critici. Orice fantazie și orice amestec de planuri, orice interferări de experiențe, oricât de disparate, de temerare, de năstrușnice sau de trăsnite, își pot afla loc într-un text liric sau într-un întreg volum. Că poezia e în măsură să capteze stări sufletești din cele mai complicate, mai neașteptate și mai paradoxale de asemenea e de notorietate de la Baudelaire încoace. Aceste disponibilități și tehnici ale liricii au fost demonstrate cu prisosință  mai ales de avangardiști și apoi confirmate fără dubiu de-a lungul secolului XX în poetica occidentală ceva mai intens, iar la noi, în cea de-a doua jumătate a secolului, în poezia neomodernistă și, o dată în plus, în cea postmodernistă. Ce tip de poezie ne poate întâmpina sau surprinde în deceniile viitoare încă nu știm, doar bănuim. 

Placheta de poeme de pe biroul meu, Goethe cu frișcă, a Luciei Cuciureanu, tipărită în 2018 la Cartea Românească, deconcertantă în felul ei, dacă e să o raportăm la poezia cuminte, așezată, clasică, se înscrie evident în prelungirea acestor experiențe lirice neo- și postmoderniste și e o probabilă anticipare a vreunui tip de poezie ce va să vină în deceniile ce urmează.

După o experiență lirică alertă și intensă, după prezența în paginile unor reviste de notorietate și semnarea câtorva plachete de poeme de către autoare, Goethe cu frișcă aduce în peisajul liric actual o poezie feminină pe cât de îndrăzneață în aparență, pe cât de derutantă în linia ei postmodernistă, pe atât de delicată, sensibilă și subtilă în substanța ei. Dar o sensibilitate bine camuflată-ntr-un soi de je m′en fiche-isme, ce pe alocuri surprinde, iar pe câte-o secvență amuză. În poezie orice este posibil, orice rețetă, orice „salată”, orice combinație și orice relație sau mixaj al oricăror tipuri de sentimente sau de gânduri, de amintiri sau de intenții bine ascunse în cutele ființei – o confirmă acest titlu, Goethe cu frișcă, smuls parcă de-a dreptul din avangardism, din Urmuz ori din teoriile și aserțiunile lui A. Breton. Un astfel de titlu indică, la nivel lexical, arta combinatorie ce, după suprarealism, guvernează în modernitate și postmodernitate nu doar universurile abstracte, plastice sau poetice, ci și cotidianul. Melanjul sau interferările de orice tip ating și ființa, intersectează planurile existenței, tulbură cotidianul, mixează lucrurile, eurile, stările, sentimentele. Cum să nu fie, în acest caz, poezia o ars combinatoria?

Structura volumului, trinitară, anunță un traseu sau o experiență inițiatică, o înaintare cu consecințe modelatoare ori mai degrabă eliberatoare, cu intermitente opțiuni și schimbări de orizont și cu treceri de praguri de la o etapă la alta. O aventură imaginară în lume, în sine și în timp, în toate dimensiunile lui. Cele circa șaizeci de poeme grupate în etape experiențiale sunt separate de trei praguri, trei ca în poveste, insinuând ineditul, schimbarea, acumularea și adaptarea permanentă a eului la contexte și la vârste noi, inițierea, cu alte cuvinte. Pragul întâi, Pragul al doilea, Pragul al treilea delimitează și grupează poemele în tot atâtea etape distincte, ce transcriu stări, scene, reacții și enunțuri care definesc cumva emblematic momentele ființei. De la anii de studenție la prima iubire și apoi la condiția de profesoară „de metafore” la un liceu industrial metalurgic din Motru, într-un mediu social atins de consecințele dezindustrializării, este un traseu de destin, afectiv și existențial, este codrul sau labirintul din basme, cu pericole ce pun la încercare forțele eului, dar mai ales maleabilitatea lui, în cazul de față. Autoarea se construiește și se individualizează necontenit pe sine, în etape, poetic și omenesc, trecând prag după prag, cu vârstele sau experiențele înnoite de la o etapă la alta. Tentativa de identificare și confirmare a eului e declarată de mottoul volumului, luat din Pavese: „…aș da orice s-o revăd pe fata aceea cum urcă fredonând la mine și repune discul de altădată – fie și un blues”.  Incitată sau incizată astfel, amintirea e o formă de apelare permanentă a propriului trecut și a sinelui traversat/filtrat prin el, căci memoria e componenta care adăpostește în eu trecutul cu tot cu avatarurile închise-n el.

Perspectiva lirică ambiguă sau voit derutantă adoptată de Lucia Cuciureanu indică funcția, intrinsecă de altfel poeziei, posibilitatea sau capacitatea ei de recuperare, de refacere a integrității și a unității sinelui, poate risipit, poate uitat sau împuținat de/prin etapele parcurse, de experiențele trăite, de timpurile și clipele trecute, gest ce presupune o acută și permanentă vigilență, o privire multidirecțională. De aceea, perspectiva poetică este orientată alternativ și intermitent atât în sine, cât și în afară, în preajmă, în contextele traversate, atât în prezent, cât și trecut, în scene și momente diferite, în gesturi sau replici aparent banale, într-un exercițiu recuperator și unificator al sinelui cu tot cu etapele, vârstele sau evenimentele traversate. Și încă ceva: plurivalența aceasta a privirii și invocarea permanentă a acelui altcândva, altundeva reprezintă suportul unui joc interior, de reunificare și armonizare a eului cu sine și cu lumea pe care-o traversează, și un fel de verificare/testare necontenită a integrității proprii. Căci numai unitar sinele poate înainta în labirintul lumii. E un joc în care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și viitorul, înțelesul și neînțelesul nu sunt și nu trebuie  percepute contradictoriu”, exact așa cum afirma André Breton în Al doilea Manifest al Suprarealismului. Această operațiune o comite poeta permanent și deliberat, amestecând, suprapunând, inversând acum cu atunci, aici cu acolo, eul cu tuul apelat cu nostalgie și duioșie. O Ilenuș care  frecventează poemele și versurile poate reprezenta și eul propriu, inocent, rămas acolo în vârsta anilor primi de universitate, în camera de cămin studențesc, la opșpe ani, în vreo sală de curs, în notițele de semantică sau de gramatică, la vreun examen cu profi severi și cu emoții de neuitat. Un eu pierdut pe parcursul anilor și apelat frecvent și nostalgic ca o iubire de neînțeles pentru un ego ce se cere recuperat.

Titrările - un joc și un cod liric, o conectare a fiecărei secvențe sau a fiecărui poem la zi, o tehnică de ancorare a poeziei în cotidian, una postmodernistă, câtă vreme sunt doar cuvinte asamblate fără relație logică, de sens între ele. Sintagmele par pure explicitări de situații. Pe de altă parte, atât poemele, cât și cele trei praguri prima parte e cea mai consistentă sunt nu doar titrate, ci cumva și etichetate, precum în comunicarea electronică de pe rețelele informatizate, de cuvinte, sintagme, de versuri ori de expresii, puse între paranteze, ori de câte o metaforă țâșnită în fuga vorbirii, în alerta existențială permanent adnotată poetic. Ele poartă un fel de titluri-emblemă. Iată etichetele care subtitrează cele trei praguri, ele sună astfel: pragul întâi: #Universitate, Merdenele, #Sărut, #Ilenuș, #Lucruri”; pragul al doilea:#SuntCuminteTotTim­pul #LucruriPierdu­te, #VândCu­țit­GataÎnroșit, #FluturiVeleitari” și pragul al treilea: „#CireșeAmare, #Metalur­gi­eȘco­la­ră, #SuperProfă, #CopilărieÎnRate”. Poemele au titluri precum (bla, bla, bla) la sfârșit de septembrie; (goethe cu frișcă) un octombre urât; (macul roșu) (primăvara dintre pereți) undeva prin martie, motru comunist; nimic e la prezent (duminică prânz târziu) etc. O parte din astfel de titluri reprezintă indicii spațio-temporale ale contextelor traversate, pe când sintagma dintre paranteze este în multe cazuri metafora sau expresia-cheie a experienței. Ironică și ludică, o astfel de titrare reprezintă o tehnică posibil de atribuit postmodernismului, un fel de autopastișare, o clișeizare a realului atins de eul care-l transferă în text, dar și un indiciu al modului cum se iscă poezia, în fuga privirii, în alerta trăirii și a rostirii neformalizate, neordonate de vreo regulă coercitivă, ci la repezeală, pe apucate, la întâmplare, în funcție de starea sau decizia spontană a eului. Fiecare vers rostit astfel poate deveni titlu, nicio expresie nu pare a cântări mai mult decât alta. Și  niciuna nu e mai puțin semnificativă decât altele. Fiecare dintre ele este indiciul unei experiențe ce marchează eul, îl pecetluiește cumva. Tensiunea poemei e egal răspândită în toate cuvintele.

Textualizarea poetică e îndrăzneață, inedită și novatoare. În general, corpusul poemei este compozit, eclectic, precum experiența din care se iscă, cu secvențe ce sar din prezent în trecut, din real în imaginar etc. Diezul (#) de la începutul fiecărui cuvânt-cheie, ce subtitrează pragurile, reprezintă o atenționare afectiv-emoțională asupra enunțurilor sau a experiențelor lirice. Poeta invită la o lectură în notă acută, mai înaltă, ridicată cu un semiton, precum în muzică. Finalul fiecărui poem conține câteva cuvinte între paranteze, precedate de asemenea de diez, de pildă: „(#Tănase, #Pessoa#Cu pipă, #Tigri, #Anestezie locală)” la poema (vicente cel fără chip) martie înainte de inundații. Tehnica lirică din poemele Luciei Cuciureanu e contaminată de semne din domeniul altor discipline, ca muzica, din comunicarea electronică, de expresii din vorbirea curentă, de toponime etc. Cuvintele dintre paranteze de la finalul fiecărui poem reprezintă o extragere a elementelor–cheie ce ar indica esența fiecăruia sau conceptul pe care este construit.

De la real la poezie. Orice rețetă poetică pare absentă cu desăvârșire, arbitrariul e rege aici. Poemul Luciei Cuciureanu nu e nici mai mult, nici mai puțin decât un text ce captează imaginile și stările și senzațiile pe care le iscă realul la impactul eului cu peisajul cotidian sau cu propriile gânduri, amintiri și proiecte. Astfel, devine posibil până și amestecul goethe cu frișcă. Versurile adnotează și, culmea, radiografiază stări, fotografiază imagini, înregistrează frânturi dintr-un real ce năvălește în eu, cuvintele captează melodia infimă a unui prezent și a unui trecut ce se desenează instantaneu, din mers. Interferențe, momente, imagini, senzații, melanj specific liricii de tip postmodernist sau post-postmodernist, țes poemul, substanța lui reală, imaginată sau inventată, nu mai contează. El este radiografia unor stări ce se secondează unele pe altele, se subminează ori se suprapun. Iată textul prim din volum, care deschide această aventură lirică: „locuiesc o scoică bolnavă de-aștep­tare. / când nu pot avea un lucru / inventez un personaj care bea chablis. / îmi cresc aripile și grija pe care i-o port. / mă gândesc la titlul romanului. / Am găsit ceva cu frâna pusă / un film după fapte reale(colț cu strada mețianu). Scoica „bolnavă de-așteptare” e metafora lumii în care e conținut eul. Jocul invenției a ceea ce eul nu deține și nu poate avea face alegoria. Eul își construiește un univers ce se deschide spre sine și spre lume, o formă de manifestare, cumva fără exces, mai degrabă cu un aer nostalgic și cu acuta nevoie de interlocutor, moderat, „cu frâna pusă”. Anii de școală, farmecul acelui illo tempore juvenil și ludic constituie subiectul poemelor de la Pragul întâi: țin minte cum ne grăbeam / dimineața la tramvaiul cu care venea / ochi-albaștri și aroma de cafea cu frișcă / de la cafeneaua din colț la mețianu / fragmentul cu țiganca de la zid /‹i-am dat un galben și am uitat/ cum o cheamă…›(idem).

Atmosfera e de liceu ori de studenție, de cursuri dificile, de întâlniri cu mici aventuri, de vise de iubire, de filme văzute și percepute ca niște experiențe de viață: „zile nebune de sesiune / și pătura de la pădurea verde / epuizate de cursul lui Muțiu / (…) ne priveam fără înțelesuri macho. / ipoteze inventate în laboratoare complicate, / cu doamne stimabile și materie sterilă / valeriaguțuromalo mioara avram morfeme / ajunsesem să-nvățăm și noi / morfolo­gii și sintaxe private (pădurea cheală). Pragul al doilea aduce ca experiență iubirea pentru „un vicente fără chip / găsit într-o revistă cu adrese”. Relatarea este în notă autoironică, dar puțin melancolică: „i-am căzut în brațe de vreo trei ori, poate patru. / noi doi am văzut exact o sută cincizeci și trei de filme, / fiecare în țara lui. / filmele erau mult mai frumoase în scrisori. / ajunsesem să-l ador pe bunuel / viridiana lui era pe primul loc. / o dată i-am plâns pe umărul drept (vicente cel fără chip) martie, înainte de inundații.

Pragul al treilea, subtitrat #Cireșe Amare, #Metalur­gi­eȘco­la­ră, #SuperProfă, #CopilărieÎnRate, transcrie în același stil liric aventura didactică, condiția de profesoară la un liceu tehnic din Motru. Textele sunt presărate și interferate de stări de singurătate, de chipuri de elevi îndrăgostiți de profa de română, de replici memorabile și de momente de confidență ale altor elevi, de stări de singurătate ale profei, de claustrare, de izolare de lume, de prieteni, de iubire, de orizont, de sens. E, cred, cel mai reușit, mai viu și mai convingător de dramatic prag al ființei. Prezentul volum al Luciei Cuciureanu poate fi citit ca un veritabil jurnal liric, al unei aventuri pe cât de temerare,  pe atât de purificatoare. Notația poetică alertă e un mod de radiografiere a cotidianului și de salvare a eului prins în meandrele lui.

         Delicat-ludic și, în același timp, îndrăzneț, amestec postmodernist de poezie și cuisinerie, de cotidianitate și de trecut, de viitor posibil, visat, dar și de prietenie și iubire, de prezent concret și de amintire, de certitudine și de iluzie etc. – iată  specificul liricii Luciei Cuciureanu din volumul Goethe cu frișcă. Amestecul însă nu e doar al imaginarului liric epatant, ostentativ și ludic, ci este, mai întâi de toate, al momentelor și al stărilor care-l sublimează. 

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.