top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri de Elena Liliana Popescu (Graciela HUINAO si Ana María VIEIRA), nr. 4(71), aprilie 2009
Traduceri de Elena Liliana Popescu (Graciela HUINAO si Ana María VIEIRA), nr. 4(71), aprilie 2009 Print
Apr 26, 2009 at 08:00 PM

TRADUCERI 

 
Graciela HUINAO

  

          Este una din vocile importante ale poeziei mapuche-huilliche. S-a născut la 14 Octombrie 1956 în Rahue, Osorno. Emigrează în Santiago şi publică în 1989 primul său volum de poezie, intitulat La loika. A mai publicat, printre altele, Walinto [2002], ediţie bilingvă mapudungun-spaniolă, poezie şi La nieta del brujo [2003], povestiri. Poeme ale sale s-au publicat în suplimente literare ale diferitelor periodice, în reviste literare din Chile, Franţa, Suedia şi în antologii naţionale şi din SUA: Pájaros en la isla [1990], Four mapuche poets [1994], Veinte Poetas Mapuche contemporáneos [2003], Hilando en la  memoria - 7 Mujeres poetas Mapuche [2006]. A oferit numeroase recitaluri de poezie în cadrul întâlnirilor naţionale şi internaţionale din Argentina, Chile, China, Ecuador, Mexic, Peru, Paraguay, Spania, SUA. Universidad Mayor i-a acordat o distincţie în 2007 pentru contribuţia la dezvoltarea culturală a ţării sale, Chile.

 

Tăişul securii

Razele de soare

ameninţau muntele

cu arderea-i lentă.
În jocul acesta erau

în timp ce mergeam pe urma
lăsată pe drum de paşii tatălui meu.
Roua cădea sub călcătura sa apăsată
şi deşi acele picături erau călduţe
el întotdeauna îmi veghea pasul.
Ducea pe umăr o secure
şi de mâna de care mă ţinea mereu
era atunci înfăşurată o sfoară.
Înainte ca soarele să răsară
am ajuns la izlazul din vale.
Era acolo,

cu braţele sale atingând cerul
cu muzica sa de frunze
atât de curată când ţi se arăta.
Am dat ocol în jurul trunchiului său.
Şi tatăl meu era acolo

cu un genunchi pe pământ

ţinându-şi strâns în mâini pălăria cea veche.
M-am speriat

niciodată nu l-am văzut pe tatăl meu atât de mic.
Spunea o rugăciune în Mapudungun1 pe care nu am înţeles-o.
Fără îndoială, mi-a transmis teama
de acest arbore care a văzut născându-se

toate generaţiile ce curg prin venele mele.
Soarele i s-a arătat  mai întâi arborelui
şi a coborât printre frunzele sale

ca pe o scară lină
la picioarele sale erau obrajii noştri plânşi

şi treptat a încălzit

tăişul securii

din iarbă.

 

Viaţa şi moartea se-nfrăţesc 

Privind înapoi

pot vedea drumul

şi urmele pe care le las.
Pe marginea lui se înalţă arbori milenari
ce se întrepătrund cu plante amare.
Dar umbra sa din livada casei mele

este echilibrată.

Aici am învăţat să pregătesc pământul

cantitatea de seminţe în fiecare brazdă
pentru a nu fi greu de recoltat.
Este viaţa ta
- mi-a spus - cândva tatăl meu
punându-mi un pumn de pământ în mână.
Mi s-a părut atât de negru, l-am simţit atât de aspru.
Palma mea mică tremura.
Fără teamă - mi-a spus -
pentru ca să nu te împovăreze anii.
Mâna tatălui meu mi-a strâns-o pe a mea
şi micuţii  locuitori

nu s-au mai mişcat în palma mea.
Teama m-a străbătut ca un vârf de lance.
O secundă a fost de ajuns

şi mai mult decât toate cuvintele.
Pentru a-mi arăta spaima
de moarte care pe toţi ne însoţeşte.
Învăţătura tatălui meu era simplă,
prin natura sa înţeleaptă.
Înfrăţind viaţa şi moartea

în centrul mâinii mele

şi fără să se teamă când va porni la drum
înspre pământul strămoşilor mei.

Am desfăcut degetele noastre

şi într-o clipă s-a întors la viaţă

micul univers din palma mea.

 

 

Ana María VIEIRA

 

 

          Este poetă şi prozatoare. S-a născut în Santiago de Chile în anul 1946. Este fiica scriitoarei Lina Vera Lamperin. Licenţiată în Sociologie la Universidad de Chile. A publicat volumele de poezie Piélago [1996; a doua ediţie: 2005], Peligros posibles  [1999], Por tan Profundo [2006], Fado de la Vendimia [2008] şi volumele de povestiri El color de la memoria [2001] şi Doble Misiva [2004]. Poeme şi povestiri ale sale au fost premiate şi publicate în diverse reviste literare şi antologii, dintre care menţionăm Lucarna [1995], Mujeres en la Poesía Chilena actual [2000], Guía de la poesía erótica en Chile [2000], Mujeres frente al mar [2005], Mujeres al desnudo [2006], Jardín Nocturno [2008]. Membru al Sociedad de Escritores de Chile (SECH), promotor cultural entuziast, a participant la numeroase întâlniri poetice naţionale şi internaţionale, este membru al mai multor grupuri literare,fondatoare şi directoare a Editurii Semejanza. Actualmente conduce atelierul literar „Jardín de Letras” în liceul  Javiera Carrera. A primit mai multe premii, ca recunoaştere a activităţii sale literare.

 

Tremurul apei

 

Cascade fulgerătoare

îşi revarsă cristalele

din amfore străine

Neclintit sub cer

primesc întreaga nestatornicie a ploii

Pletele ei delicate ţes

giulgiul pietrelor,

umiditate trecătoare ce purifică.

 

Tot aşa

inima trebuie să brodeze peste rănile ei

- cu fire oţelite -

o mantie de nepătruns

încât numai iubirea cu săbiile ei

să pătrundă în labirintul său roşu.

 

Doar atunci vom putea auzi ploaia şi

contempla, cu ochi noi,

cum apa

în cădere

se şi ridică.

 

Monet (I)


Nu-ţi mai ajung ceruri

câmpuri de maci

poteci de toamnă

străbătând păduri

 

Nici Camille sub liliacul

cu frunze  de culoarea verdelui clar

sau pe patul său de moarte

 

Nici măcar nenumăratele catedrale

căci mereu te întorci către ape:

deasupra bărcilor se înalţă nori

distilând foc

 

La Argenteuil

extragi reflectările

în tonuri fugitive

levitând palori delicate

 

şi bărcile cu albe pânze, răsturnate:

mereu bărcile cu albe pânze

contemplându-şi propria umbră

înghiţită de ape

 

Monet (II)

Cristale cu arome delicate

în acea epocă liniştită

cu o lumină slabă pe sfârşite

abia schiţată pe apă

 

Sclipiri sub pod:

transparenţe umede

lipite de pânză

 

Nu mai este timpul Camillei

este vremea amurgurilor

cu semitonuri ale orientului

odihnindu-se  în oglindă de nuferi:

albi albaştri galbeni

vor continua mereu

să navigheze în Giverny

 

În largul mării

I-am văzut demult:
locuitori fără nume
lari subterani

Astăzi mi-i amintesc

în răstimpul tăcerii
populam vulcani stinşi
în văi scufundate
unde lumina nu ajunge 

Obişnuiam atunci să ne jucăm
în scoicile fără ochi ale oceanului:
acolo unde eram în stare să murim

 

Cântec de leagăn

Ce râs gingaş

al acestui copil:
rădăcină a sufletului

Blândă privire
a acestui copil:
blândă şi calmă

Vesel râs
al copilului meu:
albă crisalidă.

Parc din Vigo

Şi nu doar marea
ci şi aroma parcurilor
vigoarea albastră a cerului
un miez de zi din două mii şase
Europa străbună privindu-ne
din propria sa moşie.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.