top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Orfeu arrow Poeme de Gheorghe Mihai Bârlea, nr. 11-12(186-187), nov-dec 2018
Poeme de Gheorghe Mihai Bârlea, nr. 11-12(186-187), nov-dec 2018 Print
Dec 10, 2018 at 11:00 PM

 


Gheorghe Mihai BÂRLEA

 

Portret de țărancă

Mamei

 

Te-am visat aplecată peste pământ,

despărțind neghina de grâu,

boabele le sărutai îndrăgostită

să le țină de cald în brazde;

 

cu ochii măsurai mersul soarelui călător

și vechi cuvinte pe gura ta răsăreau – 

tresărau pietrele în râu de se făceau valuri

și se înmulțeau peștii

spre hrana pruncilor tăi

și a neamului până la a șaptea sămânță.

 

Rodire și rod

 

Să rodești, rodirea-i frumusețea

marelui înalt ceresc și viu,

cum de-a pururi purpura luminii

încolțește în piatră și în pustiu,

 

și-ți arată calea, însoțindu-ți gândul,

răsăritul zilei, soarele-n apus,

te cuprinde visul și privești prin el

cum se întorc la viață cele ce s-au dus...

 

Umilirea vidului

 

Numai lumina a putut umili vidul – 

opus materiei ca formă solidă

îmblânzită de zei –

 

prin pustietățile lui împăienjenite monstruos

se mai târăsc corbi însetați de moarte,

dar lumina a despărțit ce era de despărțit

și de ceea ce în viață va fi să ne poarte.

 

Bocet maramureșean

 

Se întoarce o ploaie bogată

peste inimi,

să încolțească sămânța bună

și să ne bucure;

 

iarba sub tălpile goale

trezește simțurile

și scurtează depărtările cenușii;

 

singuratic sorbind

din răsăritul de lună mă îndestulez

și crezându-mă dezlegat de păcat,

visez și îngân:

 

„Da-u-ar Dumnezeu Cel Sfânt

cărare pe sub pământ,

o cărare umblătoare,

să se întoarcă cel ce moare”.

 

Minune în sine

 

Nu face din păcatul altuia

numărătorul zilelor lui

ci în tine caută răbdare

și fii iertător – 

 

Poate fi o formă a regăsirii

de sine   

minune în sine

înainte de a fi muritor.

 

Înmulțirea bucuriei

 

Smulge rădăcinile răutăților

din calea ta

și vei culege mere întraurite

din grădinile semenilor

 

stele te vor însoți

în călătoria spre Carul Mare

și ochii din inimă

îți vor înmulți bucuria.

 

Dileme

 

Orbitoare pot fi uneori zilele de vară,

cu nori în văzduhul din spatele soarelui,

topind conturul însetat al gurii;

 

și nopțile de iarnă-s monotone,

cu lumina lunii zgribulită,

iar între tine și stele înalță un zid de zăpadă;

 

ți-ai dori o călătorie pe mare,

cu tumultuoase valuri lovind

o veche corabie fără proră,

și să nu-ți controleze nimeni dilemele,

nici cum se nasc, nici cum se devoră.

 

Floarea-soarelui

 

Floarea-soarelui

încolțește sămânța dragostei

până la stele,

întinde și tu, repede,

mâna către ele;

 

fructele amărui din viață

intre în uitare

iar tu urmărește-ți negrăbit

visarea spre soare;

 

cuprins de iubire, ca într-un clește,

chiar și rănile trupului se vor vindeca

la umbra florii-soarelui

care, rotindu-se, crește.

 

Muzica sferelor (liturgică)

 

Se deschid urechile mele

să audă muzici din sfere cerești,

să picure înveșmântată lumina

în adâncul inimii;

 

cuvintele să capete formă,

să laude spre încântarea semenilor

roadele bogate ale simțirii;

 

uitarea înghețată despre adevăr

să se cutremure

și să se înțeleagă că toate ce sunt

sunt la viață

fiind numite pe numele lor;

 

și întru toate deopotrivă vrăjit,

voi asculta muzica sferelor,

iar stelele când la culcare fi-vor duse,

mă voi răsfăța printre ceruri suprapuse.

 

Meta-poetice (stări)

 

Trece o femeie strada

cu mers legănat, ca o frunză în vânt,

pare că s-a întors

mama mea pe pământ,

 

exact cum o vedeam în pruncie,

îngândurată și nemuritoare;

această iluzie mă salvează,

iarăși, de plâns și de uitare.

 

***

 

Clipa de fericire,

ca stropul de rouă,

ca lacrima,

la atingerea vântului

se usucă;

 

rămâne un sigiliu de sare,

adânc înrămat între pleoape,

care nu se topește

și nu se usucă,

ci crește.

 

***

 

Brumele dimineții

și iarba în răsfăț

prefigurează mersul amiezii de toamnă;

 

seara încercănată

de soarele în stingere

așteaptă șiragul de stele;

noaptea pândește un vis,

care să te facă

învingător împotriva fricii.

 

***

 

Oricât de căptușite îi sunt abisurile,

iubirea țâșnește din trup ca un fulger,

după îndelungi rătăciri omenești

de te atinge,

 

nu în genunchi, nu temător,

nici înfrânt, ci, ca un soldat

salvat din tranșeele morții,

iubește-l pe cel ce iubire ți-a dat.

 

Fericitul păstor

 

Ferice de tine, păstorule,

tu visezi să crească lână de aur

pe oile tale;

soarele din vârful muntelui

te aude

și astfel străvede

îmblânzind iarba-fiarelor

în calea ta;

 

cât e muntele de munte,

umbra lui urcă în cer

și de acolo pe tine te apără îngerii;

 

ploile mănoase și trecătoarele furtuni

nu sperie turmele tale,

din fluier le cânți

și plânsul lor asemenea cântecului

se aude și nu rătăcesc;

 

ferice de tine

cât cu tine-s oile tale

și tu, cel ce vede și aude

cântecul lor asemenea plânsului –

 

până apune soarele la poalele muntelui.

 

Ex-retorică

 

Poate fi învinsă boala cuvintelor,

atinsă cu o floare,

intră în propria cochilie;

 

cu disperare caută alte semințe

în flori mai bogate în rod,

dar copacii făloși suspină

și-și trimit frunzele în exod.

 

și boala singură moare,

ca orice banală întâmplare

 

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.