top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Ioan Nistor, nr. 11-12(186-187), nov-dec 2018
Versuri de Ioan Nistor, nr. 11-12(186-187), nov-dec 2018 Print
Dec 10, 2018 at 11:00 PM

 

Ioan NISTOR (70)

 

Poem retro

 

vecinii mei au cules via într-o sâmbătă

(ei sunt viticultori pasionaţi, în devenire, sâmbătari,

cum li se spune, care lucrează via doar în zilele

de sâmbătă, când nu se duc la serviciu)

iar duminica mă cheamă să beau must

la discreţie

 

atunci cad pe gânduri privind șipotul sângeriu

care curge prozaic din presa postmodernă –

din această unealtă de tortură urâcioasă,

ba chiar diabolică,

inventată să facă un adevărat măcel chinuind

boabele roşii ca nişte inimioare plesnind

de durere

 

e bună licoarea totuşi nimic de zis

dar mă gândesc ce minune era

de-ar fi fost invitate nişte bacante, adică un

ciorchine de tinere dansatoare

să calce strugurii rotindu-se în cada de lemn

aşa cum se făcea odinioară, când s-a inventat vinul şi când

zeii priveau de li se scurgeau ochii

ehei, câtă poezie ar fi absorbit fiecare picătură de vin

şi câte premii la concursurile de vinuri!

dar oamenii uită obiceiurile bune şi asta

numai pentru iluzia că

viața va deveni mai frumoasă și mai adevărată

dacă zdrobim strugurii cu unelte de tortură

 

***

 

Respiraţia albă dintre cuvinte

 

versul are şi el o dimineaţă şi o seară

pleacă din izvorul său, apoi se varsă în marea

strivită sub cer

şi nu rămâne decât aburul incert al iluziei

 

nu vei auzi decât respiraţia albă dintre cuvinte

chemându-te să treci pe o pajişte semănată cu

speranţă moderată

prin roua îmbibată cu tristeţe

 

dar vei ajunge oare acolo unde se-adună

toată pulberea răzuită de pe diamante?

pe câmpia fără margini

ca printr-un abur subţire

 

fericit să-l străbaţi

fericit să-l aduni în suflet

 

***

 

Poezia din cutia poştală

 

toate elementele pot fi pipăite, mângâiate cu degetele

sufletul – nu

la fel poezia care doar îşi face simţit parfumul trupului şi îşi

dezveleşte staminele în fracţiuni de

secundă, apoi rar de tot se lasă prinsă între file de carte

precum albul volatil al florilor de colţ

 

atunci iradiază şi râde cu subînţelesuri

şi numai literele ei pot fi privite ca niște coapse ale ideii

și numai nisipul din clepsidră le atinge șlefuind timpul

precum stropii litaniei spală de pământ

sufletul

 

poezia desfide costumul de carnaval şi nu ascultă

bătăile unor inimi de plastic

 

chiar dacă îşi moaie peniţa în gustul amar

depozitat ani la rând

într-o celulă din creier,

chiar dacă îşi inventează singură alfabetul

 

ea trece mai departe

 

mulţi au văzut-o şi au depus mărturie că există

şi că

nu poate fi secerată de satrapi și de molime

 

mai nou se crede că poate fi chiar fericită

când caută adăpost în

cutii poştale fără lacăte

 

***

 

Oglindă

 

se presupune că

omului când i s-a dat cuvântul i s-a dat și lacrima

– de bucurie, de moarte –

ca niște litere gemene

că numai omul își strivește la vedere

și lacrima iubirii și lacrima morții

 

amândouă la fel de rotunde

 

acum le adun în călimară să nu se piardă nimic

și caut ceva

nu știu ce

în depărtate oglinzi

 

știu:

picăturile de tuș vor înfrunzi

 

 

***

 

Veșnicie

 

lui Dumnezeu nu i-a plăcut să vadă izvoarele

ghemuite sub stânci și le-a deschis ferestre

să vadă marea

tot timpul

 

nici stâncile nu i s-au părut demne să stea

sub călcâiul singurătății și le-a dat voie

să urce spre cer

fără oprire

 

pe om nu l-a lăsat să stea învelit cu iarbă

și l-a chemat să urce la cer

toată moartea

 

***

 

Cu ochii închiși

 

în joacă am închis ochii la semafor

așteptând

să văd culoarea verde cu ochii interiori

sau să mă las dus de valul pietonilor grăbiți și

mult mai atenți decât mine

 

îmi treceau prin minte niște gânduri triste

și-am așteptat așa îndelung

dar am tresărit când, iată, cu ochii închişi

te-am văzut sosind lângă mine

 

nu ştiu cum s-a întâmplat, poate bătăile inimilor,

poate aveau semne știute

poate că ochii închiși decodifică mai bine mrejele

întinse de tine

sau poate ești o descântătoare venită din vremuri vechi

uite ce cred acum și mă liniștesc pentru că simt

cum gândul meu se vindecă

 

acum pot să aștept verdele următor,

când voi trece fără pericole

cu ochii deschiși

 

***

 

Lectură biblică

 

ai grijă de picioarele tale

norul te va adânci în țărână,

te va mătura apa furioasă,

o suflare oarbă îți va înclina trupul

 

veghează cărările și materia pe care o atingi

și amintește-ți că

înainte de a spăla păcatele lumii

Iisus

a spălat

picioarele apostolilor

 

 

***

 

Hibernală

 

în cartier trecătorii sunt tot mai rari

pe trotuar copiii nu țipă, nu mai dau buzna

peste bătrâni

pe o firmă sclipitoare

stafia de pluș stă cocoțată și râde ironic

 

pe trotuar e mult noroi și totuși

ar fi nepotrivit să ningă

am călca pe o mixtură care deprimă

totuși va ninge și aici

cu un perfect simț al echilibrului

 

va răsări și soarele

dar mai târziu

 

 

***

 

Pasărea care nu piere pe limba ei

 

iată unde am ajuns: nedreptatea îi face fericiţi pe cei

obişnuiţi cu loviturile

 

în cetate

adevărații eroi au fost mai întâi umiliţi, apoi cei dornici de

vindecare au fost lăsați să savureze în tăcere fierea injectată

și toţi au aşteptat ceva și au văzut cum nedreptatea aduce fericirea…

 

dar fericirea adevărată va fi a dresorilor de guzgani părăsiţi

în eprubete

 

inocentul şi vinovatul joacă teatru pe aceeaşi scenă

fără să se poată privi în ochi

cei ce văd, cei ce vorbesc sunt strangulaţi cu

frânghia minciunii sau sunt decapitaţi cu

satârele aroganţei şi aruncaţi la câinii dresaţi

ai hăului

 

cei ce tac vor fi zidiţi în tăcerea unui zero absolut

iar nedreptatea îi va face fericiţi pe cei slabi

pentru ei lumina e un pericol, bucuria e un pericol

de aceea se lasă închişi în stabilimentul dintre paranteze

şi vor fi fără ochi şi vor fi alungaţi cu pietre

şi nu vor vedea drumul

dar vor fi fericiţi să alunece în prăpastie

 

istoria cu logica ei încifrată!

cangrene omologate strălucind în catastife

 

ci numai o pasăre ca o adiere

ne va pansa cu plânsetul ei

rotind chemări

dar vocile spun că și pasărea invizibilă pe limba ei

va pieri

 

 

 

 

pag 1 novdec2018.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.