top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Portret arrow Lucian Perta si restaurarea parodiei, nr. 11-12(186-187),nov-dec 2018
Lucian Perta si restaurarea parodiei, nr. 11-12(186-187),nov-dec 2018 Print
Dec 12, 2018 at 11:00 PM

 

Aniversare

LUCIAN PERȚA ȘI RESTAURAREA PARODIEI

 

          Lucian Perța are un merit incontestabil, faptul că a venit pe lume (23 noiembrie 1953). Și nu oricum, ci însoțit de un neastâmpăr care ne-a trezit din multe ațipiri. În loc să scrie monografia munților, cu toate lemnele lor strâmbe, a făcut un fapt care a întrecut viziunea oricărei administrații trecătoare. A mutat definitiv sediul parodiei naționale în Maramureș, la Vișeu de Sus. Perța are o neiertare tandră față de poeți, pana lui, de obicei, sporind farmecul originalului. Singurii protejați ai lui Lucian sunt confrații de parodie. Este un orgolios tăcut, cum îi stă bine celui care nu are complexe față de literatură. Mai ales că Lucian are dovezi scrise din partea exigenților critici: Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici ori Marin Mincu. L-au declarat cel mai mare parodist din România. Dar Lucian Perța își vede de menirea lui: desenează noi hărți strategice pentru cucerirea de noi teritorii lirice. Îmi aduc aminte cu câtă abilitate a sedus creația autorilor de la Dosoftei la Cosmin, fiul lui. S-ar părea că, deocamdată, drumurile parodiei sunt ocupate de talentul unic al blândului neastâmpărat Lucian Perța. El poate fi învinuit că a adus umorul cel vindecător în dramaticul Maramureș. Cred că l-a trezit din uitare și i-a dat înfățișarea de mers în lume. Parodia, în viziunea lui, are orgoliul de a fi mai fermecătoare decât originalul. Iar autorii fascinați nu-l dau în judecată. Le place să afle ce nu au gândit ei. Prietenul lui și al nostru, regretatul George Țâra, credea că parodia este un act teatral. Așa că Lucian ar fi putut fi un mare actor. Parodia poate deforma opere celebre, așa cum Dali a pus Giocondei mustăți. Lucian este peste tot. Este un oxigen pentru zâmbete, nu numai în Prier. Opera lui este nelipsită din cele mai importante reviste ale țării. Evident, și din paginile revistei „Nord Literar”. Dacă este cetățean de onoare al orașului Vișeu de Sus, asta mă face să cred că acolo este o lume matură, gravă. Care știe de glumă. A făcut el, Lucian Perța, cât ar face un aeroport pentru economia locului. Deoarece aici au aterizat valori literare care au sporit industria sentimentelor majore. Titlul acestui text dorește a preciza că nu aici s-a pus coada la prună, dar cu siguranță aici a crescut pomul fălos sub care un autor știe să ne provoace uimirea lumii. Într-o viziune soresciană, aș putea spune că Lucian Perța nu există. A venit parodia, magistrala lui alcătuire, care i-a dat nume. Numele celui mai prețuit parodist al țării. A pus pe tron regina genului. La cei 65 de ani ai săi, nu-mi vine să glumesc cu lumea. Îți spunem toți cititorii tăi și noi de la „Nord Literar” să fii ce ai fost. Și ceva mai mult. (Gheorghe PÂRJA)

 

PARODII

 

Vasile Alecsandri (1821-1890)
Malul Siretului

 

Pungi de plastic, sticle sparte, cauciucuri se înşiră

Pe un mal şi pe un altul, cât e lunca se răsfiră.

Râul luciu se-ncovoaie pe sub pete uleioase,

Ce în razele de soare au sclipiri misterioase.

 

Eu mă duc ca şi tot omul ca să văd ce se mai poate

Pescui de-a lungul apei, sticle bune, haine, cioate,

Şi privesc cum gospodarii stau cu căngile la fel

De preocupaţi de asta, adunând totul cu zel.

 

Când o lodbă, când o moară chiuind la mal o trag,

Când se-avântă într-o barcă şi le pescuiesc din larg.

Cârduri-cârduri, ciori şi corbii peste apă trec în zbor

Şi unde zăresc cadavre, se răped asupra lor.

 

Şi gândirea mea furată de ăst clocot, de avânt,

Mă îndeamnă munca asta în pasteluri să o cânt.

Totu-n giuru-mi clocoteşte şi-un român, cum e la noi,

Cată ţintă lung la mine şi mă-ntreabă: Şto ta koi?

 

***

 

Mihai Eminescu (1850-1889)

Sara pe deal

 

Sara pe deal, stâlpii de-naltă tensiune

Zumzăie lin, trece curentul prin strune,

Merge spre est, oamenii-şi cată opaiţul,

Pe sub salcâmi, câinii îşi zornăie lanţul.

 

Luna pe cer trece în faza a doua,

Draga mea, vai, trece în luna a noua.

Ochii ei mari, plini de nelinişti scrutează

Stele pe cer, care va fi norocoasă.

 

Nourii curg, tot dinspre est, cu pucioasă,

Pulberi gălbui peste întinderi se lasă.

Apele plâng, peştii plutesc în derivă,

La C.A.P. ard un hambar şi o stivă.

 

Şi-ncolonaţi, oameni cu măşti pe figură

Vin de la câmp, tov. plutonier îi înjură.

Şuier prelung sparge-acum liniştea serii,

Dinspre oraş, la C.A.P., vin pompierii.

Ah! în curând pace şi scrum va fi totul,

Ah! în curând dorul ce-n inimă portu-l

L-oi revărsa dragostei mele în poală,

Mă vor topi ochii ei negri de smoală.

 

Şi peste noi ca un colind trece-or anii,

Pensionari, o să ne-aducă şi banii

Vechiul poştaş. – Viaţa pe deal e frumoasă,

Ce orăşean n-ar vrea aicea o casă?

 

***

 

George Coşbuc (1866-1918) 

Noapte de vară

 

Soarele apune numai

Pe la nouă şi un sfert,

Înserarea-i lucru cert,

Pentru greieri vremea deja-i

De concert.

 

Molcom sprijinite-n sapă,

Vin bătrâne de la câmp,

De-oboseală calcă strâmb,

Şi-au pe faţa, toată apă,

Zâmbet tâmp.

 

De la joc, prin iarba deasă,

Vin cop0ii furişaţi,

Poate taţii sunt culcaţi

Şi-or putea intra în casă

Necercetaţi.

 

Înc-un pic şi se termină

Certurile prin vecini,

Mai auzi câţiva asini

Răguşiţi, dar nu-s de vină,

N-au ciulini.

 

Doar la crâşmă-i zarvă mare

Şi duhoare de trăscău,

Iese-arar câte-un flăcău

Ca să-şi cate uşurare

Când i-e rău.

 

Dar se termină programul

Şi se-nchide şi aici,

Cete-cete ies amici,

Ascunzându-şi kilogramul

Sub tunici.

Stinse-s becurile toate,

Doar în centru, un neon,

Sus pe stâlpu-i de beton,

Luminează hăt departe

Un oblon.

 

Iat-o! Blonda domnişoară,

În capotu-i decoltat,

Leneşă întinsă-n pat,

E un vis şi gându-ţi zboară

La păcat.

 

Dar curând o să adoarmă

Şi cu ea gândul – păcat,

Toata lumea s-a culcat

Şi-o tăcere de cazarmă

E în sat.

 

Doar şeful de post colindă

Şi un ins cu un ciomag,

Somnoroşi şi plini de-arţag

Pe la porţi, cu gând să prindă

Drag cu drag!

 

***

 

Ion Minulescu (1881-1944)

Acuarelă

 

În oraşu-n care vine de trei ori pe săptămână

Senatorul pân’ acasă,

Orăşenii se adună,

Îl felicită, ’l descoasă,

Care lege se amână,

Ce e nou prin capitală,

Dacă e cumva reală

Ştirea că salarii cresc…

Toţi întreabă deodată, şi răspunsuri nu primesc.

În oraşu-n care vine de trei ori pe săptămână

Senatorul la ai lui,

Oameni, mână de la mână,

Cotizează,

S-aibă bază

În cuvântul lui ce nu-i

Vorbă goală.

Îi pun pictorii în poală

Acuarele

Şi rondele

Menestreli locali ii fac,

Ba-ntr-o zi, un ins posac,

Om sărac,

Şi-a adus şi el obol:

Chiar o notă

De control….

 

În oraşu-n care vine de trei ori pe săptămână

Fostul senator acasă,

E o crasă

De partid indisciplină!

 

***

Gheorghe Chivu (1912-1986)

Porumbul

 

Ca-n apocrife filme cu război,

Azi-noapte s-a-ntâmplat şi-aici la noi,

Pe brazdele străbune, nu-i ştim soiul,

Să dea în cucuruze păpuşoiul.

 

Şi să serbeze-a ştiinţei biruinţă,

Urgent la centru s-a făcut şedinţă :

Au fost aduşi ţăranii de prin sate

Să-şi ia notiţe şi să li se-arate

 

O, cum se strânge aurul în boabe

Şi bobul tot cum li se-oferă-n dar,

Văzând, au lăcrimat câteva babe

Dar asta mai târziu, la un pahar.

 

Spre iarnă însă aurul dispare

Spre răsărit şi asta mă intrigă,

Dar nu întreb, ce-atâta întrebare?
Ţăranii ştiu şi nu cer mămăligă!

 

 

 

 

1 martie 2019.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.