top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Emanuel Luca, nr. 2(189),februarie 2019
Versuri de Emanuel Luca, nr. 2(189),februarie 2019 Print
Mar 03, 2019 at 11:00 PM


Emanuel LUCA

 

Ţipătul din peretele casei

 simt pe zi ce trece

cum coboară sângele mai anevoios din degete

cum se fărâmă ceaţa

şi dimineaţa nu mai vine

decât târziu când rugăciunile s-au sleit

deasupra mesei

cât rod carii în tăblie

am repetat în minte

ca un bocet, ca o veste

 

în rest

toate bune şi frumoase

tata încă taie brazdă dreaptă

mama încă îi duce la amiază de mâncare

vecinii încă se interesează de mine

mama le răspunde şi încă face mâncare

tata le răspunde şi încă taie iarba

 

m-a chemat tata într-o zi şi mi-a arătat

cu degetul noduros şi murdar de rugina coasei

mi-a arătat

ca o şopârlă roşie

ca o lipitoare grea

ca un şarpe verde

ţipătul din peretele casei

 

i-a pus mâna grea peste gură

dar mucegaiul s-a întins peste tencuială

cădeau bucăţi mari de nisip

cât palmele tatălui

cât pumnii

cât ochii lui

 

până în leagăn

până în pat

până în patul mamii şi-al tatii

s-a prelins ţipătul

 

mi-a arătat şi mama ţipătul

de pe zugrăveala din bucătărie

îmi cade otravă în mâncarea

pe care-o duc la amiază tatălui tău

mi-a spus

nu mai văd bine lucrurile de departe

vino mai aproape

mi-a spus

 

de departe

dragul mamii

nu simţi ţipătul

ca o groapă deschisă

ca o mână uscată

ca un ochi greu

 

de departe

tata se pierde în iarbă

până la genunchi

până la brâu

până la piept

până dincolo

de ochi

şi mama încă îi duce

de mâncare

  

Frica noastră cea de toate zilele

am stat înfriguraţi în jurul focului aşteptând frica

precum o binecuvântare

precum sfârşitul ciutei încolţite de lupi

precum sfârşitul luptei cu îngerul

şi totuşi noi am stat ani de zile

în jurul focului aşteptând înfriguraţi

să ne copleşească frica

 

nimic nu ne-a abătut de la gândul nostru

cu toate că între timp am aprins ţigări

şi-am spart seminţe

şi le-am zdrobit miezul între măsele

vorbind despre naştere şi moarte

ca despre nişte haine purtate prea mult

încât li s-au făcut găuri în coate şi-n genunchi

şi chiar şi-atunci când am vorbit despre

pielea ivită dintre petice

nu am mai avut nimic de adăugat

la ceea ce s-a spus de atâţia ani

în jurul focului

doar am stat aşteptând să crească în noi frica

 

uneori ne bănuiam unul pe altul

şi ne strângeam în braţe protectori

ca nu cumva frica să-l aleagă

doar pe unul dintre noi

 

discutam atunci înflăcăraţi

despre războaie şi gropi comune

ca despre mântuiri de grup

strângând rândurile în jurul focului

ne şopteam unul altuia la ureche

rugăciunea lepădării de sine

şi fiecare ne ridicam pe rând

să aruncăm un lemn pe foc

spre tihna celorlalți

  

Înserare

era tocmai către seară

căci nimic nu se mişca în jurul meu

doar eu treceam nemişcat

peste apa stătută de pe podele

în camere mari cu ferestre tăcute

doar rar foarte rar

cădea cenuşă din tavan

şi-atunci se ridicau fluturi orbi din apă

lovindu-se de pereţi

 

căci nimic nu m-atingea

doar eu alunecam neatins

prin aerul greu înghesuit sub tavan

în camere mari cu ferestre acoperite

doar rar foarte rar

cădea umbra de pe pereţi

ca o haină udă

lipindu-se de podele

 

căci nimic nu se-auzea în jurul meu

doar eu înaintam tăcut

printre cuvintele rostite demult

în camere mari cu ferestre zidite

doar rar foarte rar

cădea o piatră făcând rană

în ziduri

 

căci nimic nu schimbam în jurul meu

doar eu mergeam greu

şi camere mari cu ferestrele sparte

mi se vedeau printre coaste

doar rar foarte rar

cădea îndoiala

şi pasul puţin şovăia

trecând nemişcat

prin camere mari cu ferestre tăcute

  

Cântec din somn 

e tocmai vremea-n care visezi frumos grădina

crescută pe ruina oraşului bătrân

cu lungi poteci pe care le-a părăsit lumina

când luna se întoarce într-un sărut păgân

coboară printre ierburi un tremur fără margini

din somn în somn va trece fiorul nefiresc

o mână neştiută aşterne peste pagini

viaţa dinlăuntrul cuvintelor ce cresc

 

când tot oraşul piere răpus de un cuvânt

fă iarăşi dimineaţă iubito pe pământ

 

Cântec din umbră 

în dealul de sub casă cresc rădăcini amare

deasupra izvorăşte blând umbra peste zi

din ea se-alcătuieşte o punte către soare

când ultima suflare a nopţii va veni

e-anevoios urcuşul prin ierburi spre lumină

nu-s pietre şlefuite doar vânturi rele bat

în pântecul grădinii mai creşte-o rădăcină

prin ea se scurg din lume toţi oamenii din sat

 

umbra-i un dar pe care ni l-a făcut lumina

când cea din urmă noapte îşi creşte rădăcina

 

Cântec din vale

târziu cuprins de sete am coborât în vale

dar apele-n izvoare s-au ferecat ascuns

doar pietre lungi şi albe ca oasele de sare

mai apără-n tăcere hotarul nepătruns

dincolo parcă strigă o pasăre de noapte

ce arsă de lumină prin vamă a trecut

dincolo ştiu că-i ziuă în dealul de aproape

iar pasărea învaţă un zbor necunoscut.

 

târziu cuprins de sete am coborât în vale

când pasărea de noapte aprinde felinare

 

Cântec din prag

pe prag e-un şarpe negru ce lumile desparte

muşcând din soare luna când ziua-i în amurg

şi tainice izvoare de dincolo de noapte

purtând otrava blândă prin trup încet îi curg

nu-s tălpi ca să-i zdrobească privirea rece-n prag

să treacă fără vamă în casa de pământ

când nopţile cleioase în oase se retrag

şi dimineaţa creşte dincolo de mormânt.

 

pe prag e-un şarpe negru ce lumile desparte

şi orice dimineaţă mă naşte către moarte

 

1 febr 2019.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.