top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Poezia lui Daniel Corbu de George Bădărău, nr. 10(53), octombrie 2007
Poezia lui Daniel Corbu de George Bădărău, nr. 10(53), octombrie 2007 Print
Oct 21, 2007 at 10:00 PM

George BĂDĂRĂU

 

POEZIA LUI DANIEL CORBU

 

         Daniel Corbu face parte din gruparea poetică de la Târgu-Neamţ, alături de Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Sava, Gheorghe Simon. Talentaţi, profunzi, reflexivi, membri grupării şi-au conturat personalităţile lirice într-o epocă tristă, confuză, cu lipsuri şi interdicţii. Lider recunoscut al acestei grupări foarte importante pentru atmosfera de afirmare a generaţiei ’80, poetul Daniel Corbu a jucat un rol important, având ideea înfiinţării prin 1984 a Colocviilor de Poezie de la Târgu-Neamţ, care adunau, pentru clarificări estetice şi lecturi neconvenţionale, toţi optzeciştii notabili.

         Recent a apărut la Editura „Princeps Edit”, într-o condiţie grafică exemplară, o ediţie critică Daniel Corbu, care cuprinde majoritatea textelor sale poetice scrise pe o perioadă de douăzeci şi cinci de ani, cele apărute în cărţile dinainte de 1989 (Intrarea în scenă şi Plimbarea prin flăcări) aşa cum au fost scrise înainte de a fi trecute prin filtrul cenzurii comuniste şi cele publicate după 1990. Ediţia critică pe care o avem în faţă respectă normele academice, beneficiind de prefaţă, tabel cronologic, textele poetice aşezate în ordinea apariţiei volumelor, recenzii, cronici literare, postfeţe, note, portrete spirituale ale poetului nemţean, indice de titluri.

         Exegeţii au remarcat de la început imaginarul prozaic în reflectarea orizontului provinciei, viziune relativistă asupra lucrurilor, radicalitatea atitudinii acestui poet întru totul remarcabil, cerebralitatea care este o mască a sentimentalismului, citadinismul ascunzând deseori nostalgia după natură, într-o scrisoare în tonalitate elegiacă adresată mamei: „Mamă copiii tăi şi-au vândut inima oraşelor / demult au uitat drumurile către sat / şi tu mai speri mamă cu mâinile străvezii / în fiecare seară ne speli chipurile în apa memoriei” (Scrisoare).

         Poetul acceptă recluziunea între patru pereţi şi în această atmosferă nevrotică se desfăşoară „o reală biografie a omului contemporan”, o stare de inconfort, vag sentimental, vag sarcastic. În zona „etosului personal” se face simţit un „scepticism liric”, asistăm la „avatarurile conştiinţei” şi avem revelaţia unui portret: „Daniel Corbu intră în scenă înfăşurat în pelerina autenticităţii” (Radu Săplăcan).

         Cu mulţi ani în urmă, poetul nemţean venea la Iaşi aproape săptămânal, cu ochii calzi, cu un surâs romantic şi cu o cruce de lemn atârnând înspre brâu. Îmi era aproape imposibil să-l regăsesc în gravitatea discursului său poetic, dominat de obsesia morţii şi a solitudinii, diferit de discursurile altor optzecişti cu atitudini exhibiţioniste, gesturi teribiliste sau contestări de paradă. Daniel Corbu cobora din maşină la Casa Pogor, încântat de atmosferă, cum vor fi coborât în alte vremuri junimiştii din trăsuri. Era admirat şi respectat între optzeciştii ieşeni şi, după ce întindea reverenţios o mână caldă, împărţea tinerilor scriitori reviste, cărţi, imagini ale scriitorilor celebri, poveşti captivante despre idolii săi.

         Daniel Corbu a fost caracterizat de interpreţii literari drept un eu poetic ultrasensibil, imaginativ, original în a face asociaţii îndrăzneţe de imagini, de a crea universuri fictive unde eul poetic părea condamnat la singurătate sau se străduia să găsească o alternativă existenţială într-o lume depreciată: „Stai cât mai mult în preajma ta şi visează îmi zice îngerul meu păzitor ridicându-se dintre oglinzi / inventează-te în fiecare clipă / bucură-te că existenţa există!”. Unul dintre comentatori a reţinut o comparaţie reuşită, uimitoare prin insolitul, asociaţia şi percuţia semantică (Paul Dugneanu): „Vorbele tale vor trece / ca spuma mării prin gura înecatului”.

         Torturat de „impulsul thanatic” şi având o viziune de pantomimă a existenţei, Daniel Corbu înfăţişează uneori viaţa cu sarcasm, ca o „tristă şi derizorie acrobaţie pe sârmă”, dar şi dintr-un exces „al seriozităţii”. El e „un poet rafinat, livresc şi calofil, discret, fantezist şi metaforic” (Lucian Vasiliu). Voind să ofere o altă imagine a provinciei, poetul se dovedeşte a fi „bun caligraf, un subtil alchimist, elegiac şi blând ironic, colocvial şi deplin încrezător în virtuţile solitudinii” (op. cit., 1985).

         Referindu-se la dominantele liricii lui Daniel Corbu, unul dintre cei mai valoroşi scriitori contemporani afirma: „moartea şi solitudinea, melancolia şi biblioteca, iată motivele obsedante, care se organizează în mici nuclee epice” (Cezar Ivănescu).

         Poemul Învăţături e un fel de artă poetică, interesantă pentru mecanica textului: „Şi nu face paradă de vorbe / spală-ţi sufletul cu puţin curaj / şi mergi înainte”.

         Altădată, poetul nemţean este surprins în chip de călugăr benedictin „spiritualizat prin asceză”, cu modestie exemplară şi gesturi sfielnice, cu vorba seducătoare, domoală  şi înmuiată în vocale lungi a moldovenilor (Gheorghe Achim).

         Abordând teme majore, Daniel Corbu scrie o poezie gravă, face un spectaculos exerciţiu spiritual spre relevarea prin poezie a sinelui, uneori nostalgic, melancolic, se avântă într-un joc al ideilor şi al metaforelor conceptualizate. Dubitativ, fără a fi angoasant, poetul este atras de aventura conştiinţei poetice, de motivul oglinzii, văzută ca o fereastră făţarnică. Oglinda e autentică şi poate fi „un izvor de anxietate” (Costin Tuchilă), în timp ce fereastra e liniştea aparentă, încercarea de a ajunge la esenţa fenomenelor.

         Deseori, versurile au aspectul unor reflecţii filozofice şi morale, discursul este aforistic, tăios şi percutant, stilul colocvial evidenţiază dialogul cu sine însuşi. Limbajul poetului este în general auster, abstract, încât unii exegeţi au făcut trimiteri la I. Barbu: „E surprinzător cât de repede a achiziţionat acest poet un instinct barbian ca formă acută, prin care poate fi explorată existenţa” (Marin Mincu).

         Poezia lui Daniel Corbu are un caracter spectacular, cuprinde sfaturi referitoare la comportamentul existenţial şi este, aşa cum am mai spus, puternic conceptualizată, în linia unui discurs despre amărăciune marcat de tensiunea emoţională. Nu lipsesc din acest torent liric marile concepte al existenţei: dragostea, moartea, prietenia, tinereţea, fericirea, sub forma unor confesiuni neliniştitoare: „Daniel Corbu cultivă confesiunea şi moralităţile într-un climat mai curând neliniştitor decât ameninţător şi mai degrabă cu alean decât cu indignare” (Al. Cistelecan).

         Punând mai presus de orice sentimentul („ah. Inimă mai mare peste toată împărăţia vorbelor!”), poetul compune texte erotice pline de duioşie şi gingăşie, cu obsesii, meditaţii profunde, pe tema conştiinţei perisabile, în versuri dense, dezinvolte: „de ce m-ai născut de carne mamă / când aş fi putut repeta iarba / când aş fi putut şi copac sau / spumă de mare / şi suferinţa ar fi locuit departe de mine / şi n-aş fi simţit cum ne-acoperă plânsul” (Intrarea în miracol). Cel care a cunoscut altădată puritatea vieţii rurale, constată cu tristeţe avatarurile citadine inconsistente, recurge la livresc şi biografism, iar unii comentatori s-au gândit la orfism: „Daniel Corbu este cel mai orfic dintre poeţii optzecişti” (G. Vulturescu).

         Magician al expresiei poetice, Daniel Corbu este un poet al solitudinii (Romul Munteanu, Cristian Livescu, Ioan Holban, Nicolae Ciobanu, Gheorghe Grigurcu), a unei „singularizări trufaşe”, spre deosebire de alţi optzecişti care cultivă „concreteţea urbană”, „aglomerarea obiectelor” sau „biografismul gregar”.

         Într-o altă ordine de idei, Daniel Corbu „peripatetizează” o pedagogie a nimicului, a vidului, el preferă retrospectiva mitologică, tensiunea religioasă, simbolurile, „sacerdoţiul scrisului” , „oficierea ritualică”, într-o lume „alterată de viziuni false” şi realităţi concrete, în care interesează mai întâi singurătatea şi moartea.

         Mitologizând şi chiar mistificând propria-i biografie, aşa cum face orice poet autentic, „Daniel Corbu scrie o poezie de sensibilitate neoexpresionistă, prin asprimea moralizatoare – uneori afectată teatral” (Dumitru Chioaru). El este un postmodern cu izvoare adânci în romantism, voind cu orice preţ să recupereze lirismul sub forma confesiunii şi să menţină gestul poetic la nivelul unui act-limită. „Gestul poetic este investit cu valoare morală şi existenţială de act-limită, iar autorul ia o atitudine sentenţios-moralizatoare, convertită în orgoliul solitudinii şi al tăcerii” (Vasile Spiridon).

         Cititorul avizat poate întâlni în textele lui Daniel Corbu melancolii, nostalgii, elegii monocorde, coerenţă, claritate, sublimarea metaforică şi aforistică, concentrarea discursului, de la „sentinţă la parabolă”, poetul fiind conştient de puterea magică şi alchimică a cuvântului şi, însingurat, se revoltă, iar limbajul dobândeşte note tragice: „Până şi alfabetul în care vorbesc e-o tristeţe / Ce eşti tu suflete al meu / dacă nu o adunare de nopţi o coaliţie / de şoapte? (…) / Cu cine mă-nfrunt în labirintul ăsta de vorbe?” (Miezonoptica). La cote maxime a fost apreciat poemul Pângăritele trepte, un superb poem al căutării treptelor spre vis, elogiu al iniţierii în magia ficţiunii şi a poeziei (Gheorghe Mocuţa).

         Romantic, vitalist, turbulent, cu un lirism particularizat, neîncadrabil în şabloanele generaţiei, tânjind după elementele cosmice, după simbolistica lor consacrată, Daniel Corbu a fost clasificat cu poezia sa la „supraromantism” (Gheorghe Grigurcu) şi s-a remarcat o anume retorică jucând pe echivocul biblic al numelui Daniel: „Nimeni nu pleacă prea departe de sine / Daniel, Daniel, moartea în preajmă foşneşte / şi tu râvneşti bolţi de idei căzătoare / sărbători fără nume / Daniel, Daniel, în spaţiul înfricoşat dintre da şi nu / moartea amarnic foşneşte” (Groapa cu lei).

         În mai multe rânduri, criticii au subliniat sentimentul unei damnări moderne, sub semnul istoriei, spaima mulţimii (nevroză a solitudinii), dedublarea eului, retorica „omului romantic” mizând pe tehnica antifrazelor şi a eufemizării, aşa încât „El îşi asumă rolul de a transforma cântecul de moarte într-un cântec împotriva morţii” (Octavian Soviany).

         Dacă moartea devine somn, iar poezia melopee de adormit universul, poetul celebrează moartea ca miracol, alege între durere şi resemnare-„exasperare”, disimulează prin ironie (autoironie) sentimentalismul romantic, „teatralizează rostirea poetică”.

         În prefaţa impresionantei antologii (426 de pagini), Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generaţiei ’80: „Plouă pieziş plouă trist plouă cu îngeri / în camera mea de la etajul patru al unui oraş / de provincie unde doar poezia mă salvează / şi unde în fiecare seară îmi pregătesc marile călătorii / printre concepte surâsuri întrebări ţi extaze false / gânduri de sinucidere” (Călătoriile).

         Un Itinerar biografic purtând semnătura lui Liviu Apetroaie întregeşte figura spiritului creator şi ne oferă informaţii (aduse la zi) mai puţin cunoscute despre viaţa şi activitatea poetului. 

         În final, găsim o notă a editorului (şi îngrijitorului acestei ediţii) Călin Cocora cu titlul Thakatimunu Sipedi sau desantul şamanic, care semnalează „o încărcătură ezoterică” a poemelor semnate de Daniel Corbu, „o rostire iniţiatică încărcată de ambiguitate” şi precizează criteriile după care a fost alcătuită această ediţie critică, necesară istoricilor literari şi nu numai.

 

DANIEL CORBU- Eonul Marelui Desant (ediţie critică, îngrijită de Călin Cocora, itinerar biografic de Liviu Apetroaie, prefaţă de Theodor Codreanu), Iaşi, Princeps Edit, 2007.        


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.