top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Blog arrow Cronica literară arrow Disputa dintre Paul Goma şi Alexandru Ivasiuc de Gheorghe Andrasciuc, nr.6(73), iunie 2009
Disputa dintre Paul Goma şi Alexandru Ivasiuc de Gheorghe Andrasciuc, nr.6(73), iunie 2009 Print
Iun 29, 2009 at 03:27 AM

Gheorghe ANDRASCIUC


DISPUTA DINTRE PAUL GOMA
ŞI ALEXANDRU IVASIUC


             Sistemul comunist a creat nenumărate animozităţi între scriitori, datorită suspiciunii generalizate, pe care a promovat-o, în toate sferele activităţii umane. Competiţia afirmării, după semiliberalizarea din 1965, a avut numeroase urmări. O parte a scriitorilor, mai intuitivi, au găsit rapid acele modalităţi artistice şi nonartistice pentru a-şi implementa creaţia în istoria literaturii. Unii dintre ei nu au intuit acele mijloace ale afirmării, fie că au fost lipsiţi de talent, fie că discursul lor a fost prea radical, ceea ce nu era pe placul dirijorilor culturali. După eliberarea din detenţie, Paul Goma şi Alexandru Ivasiuc au urmat căi diferite de promovare. Alexandru Ivasiuc a reuşit rapid să debuteze, să-şi creeze o imagine de scriitor respectat printre colegii de breaslă şi printre criticii literari, în timp ce Paul Goma nu s-a putut bucura de aceste privilegii. De aici a pornit conflictul dintre cei doi.

             Paul Goma a împărtăşit acelaşi destin tragic ca şi Alexandru Ivasiuc. Ambii au cunoscut dramele detenţiei comuniste şi, după eliberare, „domiciliul obligatoriu” în Bărăgan. După 1970, prietenia celor doi a trecut într-un con de umbră. Paul Goma a început să manifeste o atitudine maliţioasă faţă de Ivasiuc, ceea ce a dus la răcirea relaţiei dintre ei.

             Goma, coleg de celulă cu scriitorul sighetean, timp de opt luni, după eliberare, îl roagă pe acesta să-l ajute pentru a putea debuta. Ivasiuc se comportă, în opinia lui Goma, într-un mod egoist, fiind preocupat de propria-i afirmare. De aici porneşte revolta lui Goma, care-i aduce foarte multe acuzaţii privind colaborarea cu Securitatea. Este invocată ascensiunea prea bruscă a lui Ivasiuc, spre deosebire de foştii colegi de închisoare, care nu s-au putut afirma. Există o scenă în romanul Bonifacia ce ilustrează aversiunea lui Goma faţă de acesta: „Abia acum îl descopăr. Pentru întâia oară cu propriii mei ochi. În primăvara lui ’57, la închisoarea Jilava, foştii lui colegi de Medicină şi de lot: «E-un porc de câine, un trădător!», la care eu: «Nu se poate, îl cunosc şi eu, de la Interne», iar ei: «Îl cunoşti prin perete, dar chiar dacă ai fi stat în aceeaşi celulă cu el, tot n-ai fi aflat cine-i cu adevărat - un paranoic şi-un iresponsabil, la anchetă a spus, nu numai ce trebuia să facă, dar a şi inventat. A nenorocit o mulţime de oameni», în primăvara lui ’58, tot la Jilava, în carantina de plecare la Gherla, exact aceiaşi colegi ai lui de Medicină şi de lot: «E un om minunat, dacă va fi avut ceva păcate şi le-a plătit...», la care eu: «Nu se poate, voi aţi umplut închisorile cu turnătorul, iresponsabilul care...», la care Mihai Ştefănescu, cel mai aprig acuzator din ’57, acum cel mai insistent apărător: «Oricum, trebuie să ţinem seama că e o mare capacitate.»” (Paul Goma, Bonifacia)

            Un alt motiv al disputei dintre Paul Goma şi Alexandru Ivasiuc este opoziţia acestuia din urmă privind publicarea romanului lui Goma Uşa noastră cea de toate zilele. Ivasiuc susţinea că Paul Goma introdusese în carte o scenă preluată dintr-o anecdotă pe care a spus-o Tita Chiper. Astfel, ar fi pus-o pe soţia scriitorului într-o situaţie extrem de periculoasă. Scena ar fi ilustrat o împrejurare în care, un ţăran, într-o vizită a Elenei Ceauşescu, în timpul colectivizării, s-ar fi prefăcut mort, pentru a nu adera la sistemul colectivist. După ce Elena Ceauşescu l-ar fi pălmuit, ţăranul „mort” s-ar fi trezit. Aşadar, în opinia lui Paul Goma, romanul a fost respins datorită „decodificării” întreprinse de Alexandru Ivasiuc. („sub personajul Florica se ascunde, în fapt, Elena Ceauşescu, sub al lui Iosub, Nicolae Ceauşescu”). O asemenea relatare nu se găseşte în romanul amintit. Paul Goma îl acuză pe Alexandru Ivasiuc că nu a citit cartea. A susţinut un lucru care nu se confirma. Din poziţia sa, i-a influenţat decizia lui Marin Preda, precum şi cea a lui Gafiţa, care s-au asociat opiniei lui Ivasiuc şi i-au respins cartea. Singurul care a contestat varianta lui Ivasiuc a fost Alexandru Paleologu.

               La un moment dat, în 1977, Securitatea intervine pe lângă scriitorul sighetean, pentru a-i cere sprijinul să-l demaşte pe Paul Goma, care a reuşit să-şi impună un statut de scriitor dizident. S-a organizat o expoziţie de carte românească în R.F.G., iar la acea expoziţie a fost expusă şi cartea acestuia. Delegaţia română, din revoltă, şi-a retras expoziţia. Acest lucru a dus la crearea reclamei lui, care, în aceeaşi zi, a vândut peste 10 000 de exemplare. 

            Într-o conversaţie cu ofiţerul de Securitate, Ivasiuc este de acord să participe la clarificarea adevărului în ceea ce-l priveşte pe Paul Goma: „Este un lucru pe care îl fac cu mare plăcere deoarece sunt convins că nu greşesc cu nimic când demasc un impostor care pur şi simplu nici el nu ştie pe ce poziţie se află, care nu are niciun pic de talent. Ştiu că mă urăşte, că peste tot mă denigrează. Nu vreau să mă răzbun (spre deosebire de el) eu vreau să spun adevărul. Îl cunosc foarte bine, am stat cu el în aceeaşi celulă 8 luni de zile, ştiu că în ultima carte Gherla, minte cu neruşinare.” Ivasiuc este dispus să colaboreze pentru a restabili adevărul prin: întreprinderea unei analize a cărţilor lui Paul Goma, punctând neadevărul, cu citate şi a omului Paul Goma, aşa cum l-a cunoscut şi prin elaborarea unei liste cu persoanele care au stat în celulă cu el şi cu Paul Goma, persoane care pot confirma sau infirma cele spuse în carte. Ivasiuc este de părere că „nu trebuie pornit de la ideea că nu s-au petrecut unele lucruri în detenţie, că trebuie speculat faptul că el jigneşte pe toţi care au fost condamnaţi, socotindu-i laşi, incapabili să ia în prezent o anumită atitudine. Dacă la cei de afară (Monica, Ierunca) vor ajunge nişte nemulţumiri ale lui Coposu, Bălu, Alexandru Zub, persoane care au o oarecare greutate în exterior şi care vor arăta că nu sunt de acord cu Goma şi cu cartea lui, sigur nu mai va fi ţinut în braţe de cei din emigraţie.” (A.S.R.I., dosar nr. I. 2635/3, vol. 3, f. 198) În această privinţă, Ivasiuc îşi ia angajamentul: „Pentru pregătirea celor menţionaţi mai sus mă angajez să mă ocup eu. Cred de asemenea că e bine să folosesc posibilităţile ce le am la ziariştii străini. Ginerele lui H. Barnes este primul secretar al ambasadei S.U.A. la Paris, un personaj pe care îl pot folosi foarte uşor. Tot la Paris se află M. Serdaru, şeful unei clinici de neurologie, personaj cu mare influenţă asupra lui Monica Lovinescu. El este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei cu care am stat toţi anii în închisoare şi care mi-a dedicat teza lui de doctorat. Când am fost la el în 1974 mi-a spus că l-a întâlnit şi pe Paul Goma la Paris şi când acesta a început să mă bârfească faţă de el, l-a oprit şi i-a spus că nu-i permite să facă acest lucru. Are o părere foarte proastă despre Paul Goma, ca om şi ca scriitor. Poate fi folosit cu mare efect pe lângă Monica Lovinescu şi V. Ierunca.

             Mai poate fi folosit şi Varlam, descendent din familia Ghica, care a stat tot cu noi în detenţie şi are mare influenţă asupra unor persoane din emigraţie.” (A.S.R.I., dosar nr. I. 2635/3, vol. 3, f. 198) În acest caz, Ivasiuc are rugămintea să fie considerat un fel de „consilier”, şi nu un executant. În analiza pe care acesta o elaborează, relatează autenticitatea multor fapte petrecute în închisoarea de la Gherla. Ceea ce-i impută lui Paul Goma este faptul că nu a încercat să creioneze mai multe portrete ale victimelor. Cartea se bazează pe principiul „eu” - victimă, cel mai curajos şi cel mai ambiţios, singur în faţa gardienilor şi a ofiţerilor torţionari. Analiza se întinde pe şase pagini. Concluzia lui Ivasiuc este „Romanul Gherla nu poate fi decât foarte puţin atacat pentru ceea ce spune. Bătăi, brutalităţi, încălcări ale legalităţii şi regimului penitenciar, stabilit de lege au avut loc. Fiecare poate povesti zeci de asemenea fapte. Unde era el vulnerabil, e în ceea ce nu spune, în privinţa varietăţii de tipuri, a solidarităţii, a diversităţii de poziţii, chiar politice, în prezentarea celorlalţi, ca laşi şi a sa drept singurul erou, în spiritul său vindicativ faţă de tovarăşii de închisoare, în caracterul iraţional al genului său preferat, mult mai redus în realitate. Paul Goma nu iubeşte pe nimeni. El are nevoie «să iasă în faţă»”. (A.S.R.I., dosar nr. I. 2635/3, vol. 3, f. 202) Paul Goma va confirma faptul că Alexandru Ivasiuc a fost la München pentru a-l convinge pe Nöel Bernard, directorul postului „Europa Liberă”, să nu-l mai „cultive pe Paul Goma şi să înceteze cu transmiterea pe unde a unor texte de-ale lui, lipsite de valoare estetică şi suspecte ca mărturie, Gherla de pildă... De la München, Al. Ivasiuc se duce singur la Paris, încearcă să facă să se publice în presa franceză, cu osebire în «Le Monde», informaţii potrivit cărora... acel Goma este un veleitar, un calomniator, mai ales prin ultima carte, Gherla, fojgăind de neadevăruri, de calomnii la adresa... foştilor deţinuţi politici... contestă autenticitatea anumitor fapte relatate în Gherla. Alexandru Ivasiuc nu reuşeşte să-şi plaseze «articolele» nici măcar în «Le Figaro», pe atunci jurnal proceauşist. La Paris, Alexandru Ivasiuc ia legătura cu prieteni comuni şi colegi de închisoare: Mihai Serdaru (coleg al amândurora la Gherla) şi cu Ion Varlam. Nu reuşeşte să-l convingă pe Serdaru de... minciunile lui Goma, pe Ion Varlam, da: Exact în luna aprilie, 1977, când Paul Goma era (re)arestat, Ion Varlam, aflat de mulţi ani la Paris, adresează o «scrisoare deschisă» lui Paul Goma, în care contestă «autenticitatea» unor fapte relatate în Gherla - de pildă, bătaia pe care o încasase autorul cu două zile înainte de liberare - şi califică şi el (după Alexandru Ivasiuc) drept «calomnioasă» cartea în întregul ei («Scrisoarea deschisă» a fost trimisă editorului Claude Gallimard)” (Paul Goma, Delir de persecuţie, www.oglindaliterară.ro). Paul Goma va găsi o confirmare a implicării lui Ivasiuc în neutralizarea sa: „În dosarul meu de Securitate existau mai multe note informative... două caracterizări şi o transcriere după înregistrarea variantei transmisă la Europa liberă a Gherlei (operă nu a Securităţii: îi cunoşteam marca dactilografică), toate semnate: Al. Ivasiuc.” (Paul Goma, Solidaritatea la scriitorul român: complicitatea, www.geocities.com)”. Nicolae Manolescu subliniază relativitatea celor susţinute de Goma: „Paul Goma a pretins că a văzut, la una din anchetele de Securitate, un denunţ olograf al lui Ivasiuc. L-am întrebat dacă îi cunoştea scrisul. Dacă nu greşesc, mi-a răspuns că nu i-l cunoştea. Ivasiuc avea un scris foarte uşor de reţinut. Manuscrisele articolelor lui din «România literară» de la începutul anilor ’70 au trecut, toate, prin mâna mea. Întrebarea pe care i-am pus-o lui Goma nu era întâmplătoare. Ivasiuc îmi relatase că a avut cu Goma un incident, când a vrut să-i publice la «Cartea Românească» un roman în care există o scenă cu un activist superior al PCR ordonând armatei să împuşte nişte ţărani ostili colectivizării. Ivasiuc pretindea că scena i-o povestise el însuşi lui Goma şi că activistul era, nenumit, fireşte, în roman, Nicolae Ceauşescu. I-a cerut lui Goma să renunţe la ea. Goma a refuzat şi romanul n-a mai apărut. Nici vorbă că o astfel de scenă, chiar dacă protagonistul era anonim, nu putea fi tipărită în 1971 sau 1972. Nici măcar nu putea fi lăsată în exemplarul trimis la cenzură. În ce mă priveşte, nu cred că Ivasiuc a informat Securitatea de toată istoria. Dar se prea poate să fi întocmit un referat editorial (asta era practica) în care să fi socotit romanul nepublicabil. Chiar şi în această ipoteză, mă îndoiesc că ar fi făcut o trimitere clară la scena cu Ceauşescu. Referatul putea ajunge pe o cale sau alta la Securitate.” (Nicolae Manolescu, Prietenul meu Ivasiuc, în „Cultura - cardiograme”)

          Cert este că în dosarul de la Securitate nu există niciun document prin care acesta să-şi fi luat angajamentul de a colabora cu Securitatea. Referitor la Paul Goma, apare doar dorinţa de a demonstra că în romanul Gherla au apărut şi alte portrete ale opozanţilor sistemului comunist, care nu au putut fi intimidate nici în spaţiul carceral. Ivasiuc a dorit să dovedească existenţa unui puternic val anticomunist, în centrul căruia se găsea chiar el. La Gherla, au existat foarte mulţi deţinuţi care au luat atitudine împotriva sistemului, ci nu numai Goma. Cu acest prilej, Ivasiuc a atras atenţia asupra atrocităţilor comise în sistemul carceral. Vom reveni cu un alt articol prin care vom demonstra atitudinea demnă a scriitorului Alexandru Ivasiuc, care nu s-a lăsat manipulat de aparatul ideologic al partidului.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.