top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Varia arrow Revista revistelor, nr. 6(73), iunie 2009
Revista revistelor, nr. 6(73), iunie 2009 Print
Iun 29, 2009 at 09:30 AM

REVISTA REVISTELOR

După douăzeci de ani

 

          Peisajul cultural, integrat spaţiului public românesc, este marcat în 2009 de trecerea a două decenii de la evenimentele din decembrie 1989. Profeţia că abia de acum înainte am reuşi şi noi, românii, să învăţăm lecţia democraţiei s-a adeverit, deşi şansele întrevăzute în continuare sunt reduse ţinând seama de evoluţia de până acum şi de agravarea ei viitoare prin cumularea efectelor crizei economice. Cu tot acest context nefavorabil, bilanţuri se fac, inclusiv în ce priveşte cultura scrisă. O atenţie deosebită acordă momentului revista APOSTROF (nr. 5 / mai 2009), iniţiatoarea unei anchete de anvergură, reluând interogaţii despre ce înseamnă literatura, la ce bun ceea ce fac scriitorii, la ce sunt bune revistele literare, pe care unii se încăpăţânează să le facă şi, încă, în mod consecvent, în ciuda recunoaşterii că împrejurările nu ar fi „deloc prielnice”. Dacă în istoria publicisticii noastre avem nume de reviste care şi-au marcat centenarul, în perioada postdecembristă maximul care poate fi atins este conferit de cifra „20”, între care se află acele reviste care s-au lansat pe piaţă imediat după momentul revoluţionar de acum două decenii şi care, cu toată amărăciunea, va avea şi conotaţii politice puternice spre sfârşitul acestui an. Adaptată economiei de piaţă, viaţa culturală a cunoscut şi ea prefaceri substanţiale, finanţarea bunurilor spirituale, cum sunt şi revistele sau cărţile, înregistrând un alt gen de comandă socială decât cea subordonată propagandei totalitare comuniste, supusă dirijismului ideologic şi controlată prin cenzură. S-a descoperit mult mai dramatic decât se aşteptau unii că „fabricarea obiectului numit revistă sau a obiectului numit carte costă”, după cum, în genere, „Cultura costă. Cultura scrisă, de asemenea”, constată şi Marta Petreu, redactor-şef la „Apostrof” de douăzeci de ani încoace. Sentimentul e deopotrivă de legitimă mândrie, încăpăţânare, responsabilitate şi îngrijorare, căci, nu-i aşa? revista este şi ea o instituţie şi ca orice instituţie „este o realitate transcendentă insului”, deci lasă ceva în urma ei şi după ce indivizii care o compun dispar sau se succed, generaţii după generaţii, în continuitate, dar şi cu inevitabile rupturi. Referindu-se la revista „Apostrof” şi la ce înseamnă cei 20 de ani de apariţie, Marta Petreu resimte atât jertfa cât şi atitudinea ocrotitoare ce au călăuzit-o în această (a)facere culturală: „m-am simţit obligată s-o ţin în viaţă. Am ţinut-o - împotriva multor împrejurări ostile”, iar rezultatul e un bilanţ deloc neglijabil: „Mă uit la cele 227 de numere de Apostrof şi la cele aproximativ 150 de cărţi apărute la Biblioteca Apostrof”, toate integrate peisajului cultural românesc şi oferite cu generozitate beneficiarilor acestuia. Prin prisma acestui palmares intelectual, e firesc ca perspectiva să fie alimentată şi pentru anii ce vin, o revistă fiind „incubatorul literaturii vii şi locul receptării, inclusiv critice, a acesteia”, iar literatura, împreună cu celelalte creaţii spirituale, este „chintesenţa identităţii naţionale a unui popor”, meritând să fie cultivată pe mai departe, întrucât „nu mi-am pierdut entuziasmul în faţa textelor” şi nici încrederea în valorile culturii. Implicaţi în anchetă, mulţi scriitori îşi exprimă opinii şi atitudini similare, nu numai din solidaritate de breaslă, ci şi din convingerea că în planul creativităţii nu sunt limite impuse şi nici bariere de netrecut sau de neînvins. Motivarea este una profundă, dincolo de conjunctura actuală, resimţită ca nefavorabilă, cel puţin în unele din aspectele ei: „globalizarea poate uniformiza meniuri din bucătărie sau indicatoare pe şosele, dar nu poate uniformiza cultura şi literatura”, „Iar un popor care îşi leapădă cultura, care şi-o batjocoreşte, care şi-o reneagă, e un popor fără caracter”, afirmă tranşant Adrian Alui Gheorghe. Deşi resimte pericolul că „suntem în Europa nu o cultură, ci o provincie culturală”, poetul e animat de credinţa că „Numai cultura nu ne lasă să pierim, să dispărem pe scara istoriei”, iar revistele literare, cu diferenţele de rigoare, reprezintă „gimnastica cotidiană a spiritului”, ilustrată cu strălucire în cuprinsul geografic al ţării, în centre culturale şi universitare de tradiţie sau mai recent afirmate în domeniu, cum e cazul şi cu Baia Mare, pomenită în acest context de prestigiu naţional. Debarasarea de prejudecăţi precum şi de iluzii nefertile, neproductive nu înseamnă şi abandonarea rolului unor publicaţii în răspândirea culturii şi stimularea dezbaterilor de idei, oricât s-ar constata că există şi „o uimitoare tendinţă grafomană. Toţi vor să scrie, indiferent cum şi unde. Dintr-un apanaj aristocratic, scrisul este nevoit să suporte regulile (slăbiciunile) democraţiei. Zidurile, pavajele, copacii, vehiculele, internetul sunt pline de incontinenţa scrisului. Se scrie mult şi nu se mai citeşte aproape deloc”, zice Paul Aretzu. E un simptom şi un diagnostic destul de exact, deşi există şi argumente şi aprecieri care, dacă nu neagă fenomenul, încearcă să-l contracareze, propunând soluţii de depăşire a ceea ce cu toţii resimţim ca fiind „criza noastră de azi” (George Banu) sau „briza de preapocalipsă?” (Leo Butnaru). Ca dovadă, iată consideraţii venite din altă perspectivă precum la Livius Ciocârlie, care pledează pentru respectul valorilor deoarece „Cultura priveşte societatea şi nu, în exclusivitate, pe oamenii cultivaţi”, iar Dumitru Chioaru, chiar reiterând opinia că „Revistele literare nu reprezintă o necesitate pentru marele public, ci un lux al elitelor intelectuale, ultimele redute ale culturii înalte în faţa invaziei culturii populare / de masă”, nu poate ignora faptul că „revistele sunt obiecte reale. Se pare, însă, că viitorul le rezervă doar o existenţă on-line / virtuală. Fie şi aşa, ele trebuie să existe. Ar mai exista oare viaţă literară fără reviste? Mă îndoiesc” şi puţini se îndoiesc şi de adevărul exprimat în acelaşi text „Paşaportul de trecere” şi anume: „Trăim cu speranţa că nu valorile aleargă după bani, ci banii după valori”, iar pentru unii afirmarea în plan cultural nu se rezumă la vanitatea de a fi „ceva”, ci „scrisul chiar a fost crucea lor”, după cum se pronunţă Nicolae Coande, cel care consideră „O revistă ca o fabrică de oxigen”, mai precis „oxigenul pe care îl producem pentru ca toţi să respirăm normal”, în sfera culturii în primul rând, cum o face şi „Apostrof”, care produce „între alte fabrici literare, acest oxigen de 20 de ani”. Aşadar, fără o concluzie obligatorie, revistele de cultură „sunt bune la ce e bună oricând cultura” (Irina Petraş), iar, cu trimitere expresă la „Apostrof” şi la prezenţa ei distinctă, cu „o identitate netă”, în peisajul revuistic actual: „nu-mi pot imagina viaţa literară fără ea” (Petru Poantă). Pe aceeaşi coardă răsună şi mesajul cuvintelor lui Ion Vianu: „Nu-mi pot imagina o cultură fără reviste, aşa cum nu este de închipuit una fără cărţi”, după cum „Un cititor are totdeauna un avans intelectual asupra unui necititor”, iar la speţă se arată că „O revistă este un laborator. Este locul unde se întâlnesc scriitorii consacraţi cu debutanţii; formulele noi se încrucişează cu cele decantate, este un loc viu prin excelenţă, căci o revistă are, prin definiţie, ritm deci puls. Este un loc de întâlnire a ideilor şi stilurilor, a actualităţii şi a trecutului”. Remarcând apariţia fără sincope a „Apostrof”-ului, deci lună de lună, Cassian Maria Spiridon găseşte şi el îndreptăţire să vadă în reviste „locul unde partea vie a literaturii române îşi află laboratorul de creaţie, dar şi spaţiul unde ne întâlnim semnăturile şi aflăm despre fiecare ce-l frământă, ce scrie etc.” Prin publicaţii de acest rang „deschise ideilor, unor standarde general acceptate, noului”, (…) se construieşte viabil „imaginea credibilă a unei ţări civilizate”, e de părere Adrian Popescu, care, el însuşi, în acelaşi peisaj al Clujului echinoxist, răspunde de destinul revistei „Steaua”, iar alături fiind şi de „Tribuna”, „Apostrof” urcă încă „o treaptă în revuistica literară ardelenească”. Şi-i dorim succes să tot urce şi în următoarele decenii, mai ales că se află în competiţie cu reviste precum „Arca” de la Arad şi „Poesis” de la Satu Mare, care şi ele au atins pragul celor 20 de ani de apariţie neîntreruptă, prilej pentru noi, cei de la „Nord Literar”, mai novici în materie, să le urmăm cu demnitate modelul de succes, spre binele întregii culturi româneşti.


                                                                                        ARTIFICIERUL


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.