top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri (Enrique Fernandez Morales şi Francisco de Asis Fernandez)de E.L.Popescu,nr.3(46),mar.2007
Traduceri (Enrique Fernandez Morales şi Francisco de Asis Fernandez)de E.L.Popescu,nr.3(46),mar.2007 Print
Mar 25, 2007 at 11:00 PM

POEŢI DIN  NICARAGUA 

 

          ENRIQUE FERNÁNDEZ MORALES (1918-1982, Granada, Nicaragua). Poet, dramaturg, prozator şi pictor. A studiat artele plastice în School of Fine Arts, San Francisco şi în Arts Students League din New York. În Germania s-a specializat în Educaţia pentru adulţi şi în Mexic a obţinut o diplomă în Restaurarea Muzeelor. A fost recompensat pentru activitatea sa literară cu Ordinul Cultural Rubén Darío şi cu Premio Nacional Rubén Darío (1970). A publicat în timpul vieţii cărţile de poezie: La música extremada (1955); Retratos (1962); Laudes y prosa jubilar al Padre Juan B. Cassini (1958); Aunque es de noche (1977), iar la 22 de ani după plecarea sa, în 1994, s-a publicat volumul cuprinzând opera completă, cu titlul Obra completa. Y aunque es de noche.

 

Pe prag

 

Trezeşte-te, bunule Iisus, sunt ostenit;

Am străbătut drum lung până la poarta ta.

Deschide din când în când, casa deschisă

ce te invită la liniştea cea mai senină.

 

Dă-mi braţul, iubite prietene; 

Mă voi bucura de fructele din livada ta; 

şi vinul acela care întotdeauna te tulbură

o să-mi aducă iar vigoarea risipită.

 

Şi apoi vei vorbi tu când, spre amiază,

se vor întoarce rândunele călătoare

pe sub streaşina ta, pe unde adie zefirul.

 

În timp ce Marta se osteneşte, mâinile tale

sfinte împart inima ta care arde

şi dă-mi-o ca hrană la această liturghie.

 

Sonet pentru a muri

 

Nu mă grăbi, Doamne, sunt deja pregătit;

aşteaptă puţin să mă acomodez;

este în această moarte atât de nou totul,

că simt în mine o nelinişte trecătoare.

 

Nu este teama de moarte; nu este afecţiunea

pentru acest corp pe care l-ai făcut din lut,

dar vreau să mor în felul meu,

prefăcându-mă că mor în joacă.

 

Mă voi întinde în tăcere în timp ce numeri:

unu, doi, trei, rar, să vedem, începe,

dar nu stinge lumina aşa deodată.

 

Cât de greu este să caut aşa bâjbâind

odihnindu-mi capul în mâinile tale:

Acum da..., unu, doi..., ce uşor este.

 

Fiului meu, FRANCISCO DE ASÍS

 

Nu mă lăsa să mor. Eşti visul meu

ce trăieşte în urma mea. El ce spera

ca să învingă moartea mea în oglinda

timpului. De două ori te-am zămislit;

reînnoit din trup şi din spirit,

am construit mai mult sufletul tău decât corpul.

Eşti statuia frumoasă pe care am sculptat-o

din cea mai pură marmură, şi zeii

i-au insuflat viaţă, pentru că este adevărat

că ea repetă la infinit numele meu etern

şi fie ca în acelaşi timp pentru tine

Abraham tatăl şi Pigmalion artizanul

să traiască prin vocea amintirii tale.

În tine voi trăi după ce voi muri.

Sunt Elías cel care pleacă. Tu, Eliseo.

Astăzi va creşte spiritul meu. Eternă fie

această  trecere a clipei în care te văd

aşezat la umbra grădinii mele.

Mă înclin în faţa ta, asemenea anului cel vechi

cu barba încâlcită, înaintea celui nou

ieşit din măruntaiele sale. Tu, visul meu

păstrat în timp. Nu mă lăsa

să mor. Şi când vei cânta, ascultă vântul

peste fervoarea limpede a vocii tale, ecoul meu.

 

 FRANCISCO DE ASÍS FERNÁNDEZ                            

 

          S-a născut la Granada, Nicaragua, la 3 mai 1945. Poet, fiu al poetului Enrique Fernández Morales. Membru al grupului literar Estandarte de Ban-doleros, constituit în Granada în 1962. A făcut incursiuni în proză, eseu literar şi politic şi teatru. Este director al Patrimonio Turístico y Capacitación del Instituto Nicaragüense de Turismo. A locuit, în diferite perioade de timp, în Statele Unite, Spania, Mexic şi Puerto Rico. Este autor al mai multor volume, dintre care amintim: A principio de cuentas (1968),  La sangre constante (1974), En el cambio de estaciones (1981), Pasion de la memoria (1986), Poesía Política Nicaragüense. Antologia (1986), Friso de la poesia, el amor y la muerte (1997), Arbol de la vida (1998), Celebracion de la inocencia (2001), Poesía reunida (2001), Espejo del artista (2005). Poeziile sale au fost traduse în germană, engleză şi italiană şi publicate în numeroase antologii naţionale şi internaţionale.

 

Viaţa poetului

 

Poetul ţine în mâini viaţa

şi nu o poate reţine,

o transformă în păsări care zboară

şi îl părăsesc lăsând cuibul gol al mâinilor sale

şi cu capul plin de frunze uscate,

transformă viaţa în chipuri vii a zeci de femei

ce se scaldă goale în pucioasa din craterul vulcanilor,

ce se scaldă noaptea pentru a uita ce au trăit în timpul zilei;

preschimbă viaţa în cuvinte cu ferestre distruse şi scrum,

pentru ca Turnul Babel al viselor lor

să rămână legat de armăsarul sălbatec al gândurilor solitare.

Poetul ţine în mâinile lui frumuseţea şi o găseşte amară,

o vinde, o schimbă, o uită în mulţime

şi în barurile cu jazz şi cu negrese pe care

le aduce pentru plăceri de ocazie.

Poetul este un jucător căruia îi place suferinţa celui care pierde.

Poetul are vremuri de prinţese şi de piraţi,

ochii săi fac fotografii care salvează viaţa anonimilor

în imagini fortuite în care apar şi rămân pentru totdeauna,

are vremuri de foame şi război, vremuri de ticăloşi şi vicleni,

poetul are vremuri de vise, visate în prezenţa raţiunii,

dansează după propria-i melodie fără să-şi corecteze greşelile,

dansează în noaptea întunecată la lumina ochilor fiarelor,

are vise şi jocuri pe care le adaugă la liturghie,

opreşte râurile şi ploile cu fermitatea privirii sale,

are momente întunecate în care îl şterge pe Dumnezeu din inima sa

şi se întreabă ce are de-a face judecata cu iubirea.

Dar întotdeauna este un nebun revenit la normal

care când are tinereţea

o iroseşte scriind şi fugind de bătrâneţe.

 

Sufletele sunt stele pe cer  

 

Demult, tare demult,

dragonii stăpâneau pământul.

Acum sufletele lor sunt stele pe cer.

 

Aşa vor spune copiii mei despre mine când voi muri,

când mă vor fi transformat într-un astru

în confuzia amintirii lor,

 

când întunericul îi va uzurpa locul luminii

şi când spectre vagi vor izvorî din ceţurile amintirii.

 

Moartea mă pândeşte, dar aşteaptă.

Vine ca dintr-o oglindă densă.

O simt ca unui orb care îşi atinge viaţa cu pielea

şi toate celelalte simţuri i se amplifică.

Este o Zeiţă singură. Singurătatea ei o întăreşte.

Care îi este virtutea spiritului său nenorocit

în splendoarea vieţii?

Tăcerea este muzica sa dispreţuitoare şi arogantă.

 

În curând voi avea mâna uscată voi fi bătrân

şi voi visa că moartea este o halucinaţie,

şi că de fiecare dată când mă voi întoarce la visul vieţii

voi avea un chip mai bun de a o întâlni,

şi că nervos din cauza brutalităţii obsesive a vieţii,

voi ordona ordinea şi voi dezordona dezordinea

trupului spiritual al lascivităţii mele.

 

Însă copiii mei vor şti să citească în lumina stelelor

că nu am ştiut să-mi stăpânesc inima,

că am scris pentru Îngeri

şi că am sfârşit cu pieptul zdrobit.

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.