top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Varia arrow Portret arrow Despărţirea de Vasile Radu Ghenceanu de Gheorghe Glodeanu, nr.11-12(42-43), noi.-dec. 2006
Despărţirea de Vasile Radu Ghenceanu de Gheorghe Glodeanu, nr.11-12(42-43), noi.-dec. 2006 Print
Dec 24, 2006 at 09:00 PM

Gheorghe GLODEANU


DESPĂRŢIREA DE VASILE RADU GHENCEANU

 

          După o lungă şi grea suferinţă, s-a stins din viaţă distinsul om de cultură Vasile Radu Ghenceanu. Colegii din redacţia revistei Nord Literar am asistat neputincioşi la lupta inegală pe care acesta a dus-o, în ultimii ani, cu destinul potrivnic. O luptă dramatică, în care omul vulnerabil a reuşit să îşi arate măreţia, demonstrând faptul că este un luptător autentic. Vasile Radu Ghenceanu s-a născut în data de 17 mai 1939 în localitatea Doh din Sălaj, dar şi-a legat existenţa de mirificul topos maramureşean. A absolvit Şcoala Normală de Învăţători din Oradea, Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare şi Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. A lucrat ca învăţător la Nuşfalău, apoi ca profesor în satul Doh şi municipiul Baia Mare. A fost metodist la Casa de Creaţie, inspector la Comitetul de Cultură, director al Teatrului Dramatic din Baia Mare. Dincolo de acest periplu existenţial destul de sinuos, V. R. Ghenceanu s-a impus în conştiinţa publică îndeosebi prin activitatea sa de gazetar desfăşurată în paginile cotidianului Graiul Maramureşului. Timp de mai multe decenii, prestigioasa pagină culturală a ziarului s-a legat îndeosebi de numele său. Era firesc ca, după o experienţă publicistică de o viaţă, V. R. Ghenceanu să se numere printre dascălii de la catedra de jurnalistică a Universităţii „Vasile Goldiş”, filiala Baia Mare. La fel de firească a fost şi cooptarea domniei sale în redacţia revistei Nord Literar, unde a reuşit să îşi imprime puternica personalitate asupra publicaţiei.

          Debutul publicistic din 1966 (în revista Familia) a marcat începutul unei activităţi literare de excepţie. De-a lungul timpului, V.R.Ghenceanu a colaborat la aproape toate revistele de prestigiu din ţară. A debutat editorial în anul 1967 cu volumul de versuri Cântece pentru inima tânără. Au urmat numeroase alte lucrări, ce au sporit în timp prestigiul scriitorului: Cartea literelor mari (versuri, 1970), Ora locală (versuri, 1978), Paralele şi memorie (note de călătorie, 1992), Vindecarea de melancolie (eseuri, note de călătorie, interviuri, colaje, 1996), Însemnaţi de uitare (poeme, 1997), Grădinile din fereastră sau Călătoria ca stare de spirit (note de drum din Spania, Franţa, Jugoslavia, Grecia, Germania, Danemarca, Ungaria, Basarabia, 1998), Convorbiri cu Ion Săcăleanu sau O viaţă pentru muzică (contribuţii la o istorie a culturii, 1999), Dreptul la singurătate. [Scriitor la ziar] (eseuri, 2001), Complexul de egalitate (poeme, 2002), Comentarii de sâmbătă (eseuri, 2004).

          Autor al unei opere diverse, însumând volume de versuri, eseuri, interviuri şi note de călătorie, Vasile Radu Ghenceanu rămâne o întruchipare a gazetarului de vocaţie, îndeletnicire pe care a cultivat-o cu consecvenţă şi real talent timp de mai multe decenii şi care l-a impus definitiv în conştiinţa contemporanilor săi. Profesiunea autorului Orei locale a fost cultura, scrisul alcătuind o modalitate de salvare din faţa acţiunii distructive a timpului implacabil. Reprezentativ pentru activitatea publicistului rămâne volumul Vindecarea de melancolie. După mai multe plachete de versuri, lucrarea îl readuce în centrul atenţiei pe jurnalistul subjugat de spectacolul fascinant al actualităţii imediate şi reuneşte o amplă selecţie din numeroasele foiletoane purtând semnătura gazetarului. Ideile estetice ale autorului au fost expuse într-un succint - dar elocvent - Argument. V.R. Ghenceanu ne avertizează că, de data aceasta, refuză în mod deliberat ficţiunea, preferând să le ofere cititorilor săi „o carte vie”, cu şi despre oameni. Extrem de exigent cu sine însuşi, autorul a selectat din miile de articole pe care le-a publicat pe parcursul a patru decenii de activitate neobosită ceea ce consideră a fi cu adevărat valoros. Gestul reporterului care se ambiţionează să scrie un autentic roman al actualităţii se dovedeşte simbolic, deoarece el marchează trecerea de la efemeritatea paginii de ziar la perenitatea conferită de apariţia cărţii. Demersul acesta sisific de a imortaliza efemeritatea clipei conţine totuşi un paradox deoarece, pe măsură ce se concretizează fiinţa de hârtie, omul biologic se degradează, apropiindu-se tot mai mult de capătul trecătorului său voiaj terestru.

          Evenimentele culturale prezentate de către autor s-au derulat în contexte social-istorice diferite şi trebuie interpretate din perspectiva epocii, scopul fiind ca ele să nu fie cuprinse de uitare. Ca gazetar, V.R. Ghenceanu şi-a asumat postura unui martor veridic al timpului său, al unei realităţi aflate într-o continuă mişcare. Însemnările din realitatea imediată realizate de către autor au fost făcute cu maximă responsabilitate, nu au nimic din atitudinea voit persiflantă a tinerilor scriitori postmoderni din zilele noastre, ceea ce îl transformă pe V.R. Ghenceanu într-o conştiinţă, într-un seismograf sensibil şi atent al prezentului. Adresându-se lectorului său ipotetic, autorul şi-a definit cartea, cu exagerată modestie, în felul următor: „Cititor pe care autorul îl îndeamnă să considere această lucrare doar atât: o încercare de scriitor ce-i poate fi de folos şi în care ideile ce le cuprinde nu au o anumită ordine: nici cronologică, nici valorică”.

          Volumul reprezentativ al poetului V.R.Ghenceanu rămâne antologia de autor intitulată Complexul de egalitate. Deşi nu a trăit în prim-planul vieţii literare româneşti, lectura continuă l-a făcut pe autorul Orei locale să fie mereu prezent în miezul evenimentelor, să depăşească orice complex al provinciei. La acest lucru trimite, de altfel, şi titlul selecţiei din 2002. Dar Complexul de egalitate propus de poet mai trimite şi la diferenţa dintre realitate şi iluzie: „Ceva în afara firii aş vrea, / O nălucă, o cădere în somn, / Ceva ce seamănă / Cu rodul şi pierderea. / Să nu fiu măcinat de iluzii. / Egali cu toţi, dar ceva / Mai în faţă / Din plăcerea de a şti / Mai devreme mersul astrelor. / Ceva din bobul de grâu / Adăstând lumina, / Din poemul măcinat / De sevele proprii, / Ceva în afara puterii, / Să mă leapăd de ceea ce am fost, / Ceva unde, în armonie, se află / Şi floare şi rod şi omidă; / Ferit cât se poate / De povara perfecţiunii, / Bun şi blând, aprig şi / Neprieten cu vântoasele. / Să fiu singur, adică / Bolnav de bucuria de a izvorî / Din toate râurile, / Ceva ca o apă în care / Corăbiile lunecă / După îndemnul lor propriu. // Dar toate acestea n-au cum / Să fie; mi se cuvine ceea ce pot. / Până la urmă vă veţi obişnui / Cu acest complex al meu / De egalitate”. Dragostea, creaţia, moartea constituie câteva din temele esenţiale ale poetului, la care acesta revine continuu. De altfel, dragostea şi creaţia reprezintă nişte răspunsuri ale omului fragil la trecerea inexorabilă a timpului, nişte modalităţi posibile ce permit „vindecarea de melancolie”. Ajuns la vârsta senectuţii, poetul a ştiut că „Salvarea e numai în cântec” (Numai în cântec).

          Antologia polemic intitulată Complexul de egalitate reconstituie itinerarul spiritual parcurs în timp de către poetul V. R. Ghenceanu. În acest traiect existenţial simbolic, un reper major rămâne volumul Însemnaţi de uitare din 1997, reluat doar parţial în antologia din 2002. Titlul nu este ales la întâmplare, poetul fiind un elegiac ce cântă cu nostalgie - vorba lui Mihail Sadoveanu - „frumuseţea veşnic schimbătoarelor lucruri şi jalea scurtei şi trecătoarei vieţi”. Aceeaşi temă a trecerii timpului l-a preocupat şi pe reporterul-prozator în Vindecarea de melancolie. Ideea ce se desprinde din aceste volume este credinţa în funcţia soteriologică a artei, poezia alcătuind o modalitate de a înfrunta efemeritatea condiţiei umane. Marele model al acestor poeme rămâne Lucian Blaga cu volumul intitulat În marea trecere, scriitor cu care V.R. Ghenceanu se află într-o deplină consonanţă sufletească. Asemenea autorului Poemelor luminii, poetul proclamă posibilitatea salvării prin cântec: „Pacea eternă e doar în ierburi, / Văzduhul e stăpân pentru alţii. / Doar noi, singuri, la margini, / Ne facem semne lungi şi zadarnice. / Salvarea e numai în cântec” (Numai în cântec). Trecerea timpului înseamnă depărtarea de una din marile şi eternele taine ale existenţei care este iubirea, cântecul având doar o funcţie compensatorie la trecerea timpului. Dragostea rămâne o temă eternă a poeziei, o temă ce nu reprezintă privilegiul exclusiv al unei anumite vârste. Adevărat ucenic la clasici, V.R. Ghenceanu cultivă retorismul şi adresarea directă, versurile sale transformându-se adesea în adevărate parabole despre condiţia creaţiei şi a creatorului. Concluzia poetului este aceea că omul rămâne o fiinţă tragică, extrem de vulnerabilă, cea în măsură să înfrunte timpul fiind doar creaţia.

          Poetul aflat „în marea trecere” a resimţit în mod dramatic efemeritatea condiţiei umane, iar versurile sale sunt atinse de melancolia asfinţitului, a toamnei, aşa cum se întâmplă în poemul intitulat Ritmuri: „Să fie un asfinţit trecător / Sau vine septembrie? / O, voi, peste care trec atâtea / Înfrunziri – desfrunziri, / Veţi şti după poame / Cum curge vremea / Şi câtă trudă / Să nu rămână goală ziua. / Ruginile vin. / Chiar cuvântul acesta / E atins acum de rugină. / În cântec putem vieţui? / Cel mai iute cântec ne mistuie. / Perdea de fum şi flori – Miresele brumelor. / Septembrie – asfinţit trecător, / Suferinţa de-a nu fi fost fruct / Împărţit la cine ştie / Să şteargă de rugini / Făptura acestui vers trecător”. O puternică nelinişte metafizică se desprinde din aceste versuri, concentrată în metafora toamnei care a şi sosit şi s-a instalat în mod ireversibil. „Bolnav de cântec”, poetul caută instrumentul miraculos prin intermediul căruia acesta se poate trezi la viaţă. V. R. Ghenceanu îşi asumă postura unui Orfeu contemporan aflat în căutarea marelui cântec, a unui cântec divin. Creaţia rămâne, din această perspectivă, singura şansă de a sfida trecerea, mediocritatea, uitarea. De altfel, poemul care dă şi titlul volumului Însemnaţi de uitare este o artă poetică ce reflectă puternicul zbucium lăuntric al artistului. Poezia continuă o bogată tradiţie din lirica românească, situându-se în descendenţa unor creaţii celebre precum Testament de Tudor Arghezi şi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga: „Caut lemnul / Cel mai curat pentru fluiere; / Câte un sunet străin întunecă somnul. / Cum altfel să fac înfăţişarea / Să nu trădeze vina? / Mă încumet să spun; / Leg cuvântul de potrivnicul său, / Pun sensul lui este / În locul lui vreau / Îmbătrânind cu chirie / Aici, unde râului / I-au murit peştii. / Învechite perdele absorb lumina. / Cioplesc, renunţ şi caut / Lemnul cel mai ales pentru fluiere. / Câte un sunet străin întunecă somnul. / Să fie vinovată povara / De-a fi încercat la atâtea instrumente / Marele cântec? / ªi trecem / Însemnaţi de uitare…”

          Erosul şi Thanatosul sunt temele esenţiale ale liricii lui V.R. Ghenceanu, creatorul pentru care arta a avut întotdeauna o importantă funcţie soteriologică. După câteva decenii de intensă activitate culturală, poetul s-a retras să se odihnească în paradisul încărcat de cărţi al bibliotecii. Dormi în pace, Radule… 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.