top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Varia arrow Revista revistelor, nr.9(76), septembrie 2009
Revista revistelor, nr.9(76), septembrie 2009 Print
Sep 27, 2009 at 07:00 PM

REVISTA REVISTELOR


         
TABOR (Tradiţie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română) este revistă lunară de cultură şi spiritualitate românească, editată de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (Fondator Bartolomeu Anania) şi se află în anul III de apariţie. Nr. 4 / iulie 2009 este unul tematic şi monografic, consacrat lui N. Steinhardt - Monahul de la Rohia. În intervenţiile lor, prin eseuri, comentarii şi evocări, semnatarii abordează varii aspecte ale vieţii, activităţii şi operei autorului Jurnalului Fericirii, îndeosebi prin prisma realizării Integralei scrierilor sale, în curs de publicare la Editura Polirom din Iaşi, serie din care au apărut primele 6 volume. Acest om extraordinar - reluând aprecierile Mitropolitului Bartolomeu - este „Un om de mare şi profundă cultură, întregit de un om de mare şi profundă credinţă”, iar ca memento se sugerează că „Aşa cum retipărim poeziile lui Eminescu pentru fiecare generaţie, aşa va trebui retipărită cartea Jurnalul Fericirii pentru fiecare generaţie de-acum încolo”. Referindu-se la „Cazul Nicu Steinhardt”, Virgil Ciomoş îi ia în răspăr pe toţi cei care nu vor să înţeleagă nimic din trecut. Vorbind despre „Sfinţi prin puşcării, securişti prin mănăstiri”, el demască impostura celor care i-au făcut mizerii cât a fost în viaţă şi l-au supus la şicane şi provocări de tot felul, fiind azi incapabili să răspundă întrebării: „Ce ne mai spune, astăzi, mormântul lui Nicu Steinhardt?” Considerându-l „unul dintre cei mai înzestraţi eseişti ai literaturii române postbelice”, Iulian Boldea urmăreşte „Drumul spre adevăr” în gândirea Monahului de la Rohia şi remarcă „Vigoarea vitalistă cu care sunt percepute valorile culturale”, iar George Ardeleanu - autorul primei monografii închinate autorului de „Articole burgheze” - reiterează „Sensul suferinţei la N. Steinhardt şi la Simone Weil”, arătând că suferinţa christică reprezintă „modelul paradigmatic al suferinţei” şi tocmai de aceea „suferinţele devin o probă a curajului şi a tăriei sufleteşti”, o şcoală în care „Nu toţi promovează examenul şi, în orice caz, nu toţi îl trec cu note mari”. Ion Popescu-Brădiceni interpretează Jurnalul Fericiriica paradigmă transscripturală” şi îl integrează „noului transmodernism al celui dintâi secol din mileniul III”. Considerând că Jurnalul… „este rodul coborârii autorului său în Infern”, analiza cărţii „în lumina unui parcurs iniţiatic spre mântuire” îndreptăţeşte concluzia că „Steinhardt a dat Europei vestice o mărturie creştină de excepţie despre ceea ce s-a întâmplat în cea de Est”, dovedind cum e posibilă „supravieţuirea prin cultură în pofida ambientului cvasi-animalic” şi înaintarea, prin metanoia, spre „dreapta socotinţă”, în care îşi pune speranţe orice viitor. Prin suita de secvenţe din „O însoţire luminoasă”, Ioan Pintea relevă beneficiile raportului spiritual dintre maestru şi ucenic, relaţie în care „Fiecare om trebuie să fie un donator şi un primitor”, principiu generos în virtutea căruia N. Steinhardt „s-a fixat în conştiinţa multora dintre noi ca reper ideal”, nu abstract, ci real şi viu, lucrativ pentru fiinţa umană: „Am cunoscut eu însumi tineri pe care Jurnalul Fericirii, Cuvinte de credinţă, Primejdia mărturisirii i-a schimbat, le-a oferit un alt statut existenţial, cultural şi duhovnicesc”. Fie ca izvorul lor să nu sece!

 

          DISCOBOLUL (nr. triplu 141-142-143 / apr.-mai-iun. 2009) de la Alba Iulia consacră un Atelier de lectură Istoriei critice a literaturii române de Nicolae Manolescu, motivându-se iniţiativa prin aceea că „fie e pe placul cuiva, fie nu, e vorba de cea mai importantă carte din perioada postbelică”, adică din 1945 încoace, de după apariţia, în 1941, a Istoriei… lui Călinescu, pe care o ia ca model şi o continuă „până în prezent”, la anul 2000. Al. Cistelecan, coordonatorul atelierului, a atras în acţiunea critică „tineri şi foarte tineri cercetători” din cadrul şcolii doctorale a Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş, mizând pe obiectivitatea acestora, „a căror bună credinţă (deci şi bună lectură) măcar nu poate fi suspectată de pasiuni legate de cuprinsul Istoriei”. Panoramând reacţii ale criticii literare la apariţia monumentalei lucrări, Ramona Trifan constată că „Cele mai multe articole scot în evidenţă lipsurile şi scăderile Istoriei…, absenţele sau carenţele în tratarea diverselor perioade sau a diverşilor autori”, menţionând că vremea exegezelor abia a început, adică după parcurgerea temeinică a textului. Faptul că Istoriei… lui N. Manolescu i se consacră atâtea analize şi interpretări, inclusiv polemice, dovedeşte că lucrarea are succes, iar „ceea ce nu poate fi ignorat, indiferent pe ce poziţie te-ai situa, partizan sau adversar declarat, ceea ce te obligă la opinie, nu poate fi numit, în nici un caz, eşec.” Asta în plan spiritual, căci în ordine materială şi comparativ cu opul lui Călinescu din 1941, apreciază Veronica Buta, reluând păreri exprimate anterior de Alex Goldiş: „cartea nu e la fel de rezistentă ca cea a criticului interbelic. Paralela 45 (adică Editura din Piteşti - n.n.) dă dovadă de neprofesionalism atât prin editare (textul e doldora de greşeli), cât şi prin legare, căci volumul nu rezistă la o lectură, cât de paşnică, de la un capăt la celălalt”. Una peste alta, opiniile culese ori formulate în atelierul propriu converg în a vedea în Istoria… lui Manolescu o lucrare de referinţă, instituind un canon necesar şi actual, întrucât, conchide Lia Faur: „Orice canon ce se vrea util este un produs al vremii sale şi se naşte din revizuirea drastică a canoanelor care l-au precedat. Demonstraţia este deplină, iar nevoia schimbării din când în când a canonului este, normal, în afară de orice dubiu”. Orice cititor, acceptând lectura drept canon, îi va simţi efectul!

 

          ALTITUDINI (tot în nr. triplu: 37-38-39/martie-aprilie-mai 2009), revistă de cultură liberală din Bucureşti, rezervă 30 de pagini din cele 64 ale sale dezbaterii aceluiaşi eveniment editorial prilejuit de apariţia şi de lansarea la Târgul de Carte din Capitală a Istoriei… lui N. Manolescu, atrase fiind 19 voci critice pentru a se pronunţa despre acest subiect devenit la ordinea zilei pe agenda culturală a ţării. Superlativele însoţesc atât pe autor cât şi cartea în sine: „operă de mare anvergură”, aparţinând „celui mai important critic literar român din jumătatea a doua a secolului XX”. Dată fiind notorietatea şi popularitatea autorului, starea de aşteptare era creată în aşa manieră încât momentul apariţiei pe piaţă a Istoriei… s-a transformat într-un „eveniment nu atât istorico-literar, cât cultural-monden”, după cum se exprimă Ion Bogdan Lefter. Şi aici se remarcă audienţa maximă stârnită în jurul acestui titlu de izbândă în universul cărţii: „au început să apară în presa culturală valuri de cronici şi articole de întâmpinare, pe toată gama, de la elogiul maxim la contestarea totală”, inclusiv alunecări „în mitocănie şi golănism” într-o anumită zonă a spaţiului mediatic. Povestea scrierii cărţii, raportul cu textele de cronicar literar şi de eseist de marcă al fenomenului, până la stadiul final al formulei publicate în 2008, pusă şi în relaţie cu varianta primului volum apărut în 1990, e depănată pe larg şi întoarsă pe toate feţele celor 1500 de pagini câte cuprinde volumul. Ca viziune de ansamblu, părerile converg în a sublinia că avem de-a face cu „o interpretare esenţialmente modernistă a literaturii române”, fiind produsul şi rămânând „expresia unui gust modernist”. În context, referitor la calitatea editării, Răzvan Voncu surprinde şi el împrejurarea nefavorabilă în care N. Manolescu n-a avut alături un editor mai grijuliu, aşa cum a fost Al. Rosetti pentru G. Călinescu, spre a evita erorile de informaţie şi omisiunile de ordin bibliografic şi arhivistic. Oricum s-ar prezenta, cu inerente lacune şi omisiuni, ca orice sinteză selectivă, odată intrată în circuit, „Cartea a trezit şi va trezi ecouri, partizane sau nu, multe deziluzii şi, sper - zice Iulian Boldea - şi mai multe lecturi critice obiective şi relevante”, deoarece, la personalitatea de prestigiu pe care o are şi la meritele sale incontestabile în cultura românească, autorul nu „se aşteaptă atât la elogii nemăsurate, circumstanţiale, convenţionale, cât la analize riguroase, pertinente, obiective”. Să aşteptăm şi timpul să-şi spună cuvântul, fiind o lucrare de durată.

 

          TRIBUNA (nr. 167 / august 2009) publică un supliment educaţional Universitaria, având ca temă Tinerii şi literatura de azi, antrenând în receptarea critică a literaturii contemporane studenţi şi masteranzi de la Facultatea de Litere clujeană, în demersul cărora Sanda Cordoş desluşeşte ceva din viitorul lecturii, inclusiv al revistelor literare „consultate pe hârtie sau în ediţie electronică”. Incursiunile se fac în universul operei lui Petre Stoica (O lume pentru lucrurile uitate), Ana Blandiana (Privirea orfică, formă a exilului în celălalt), Radu Cosaşu (Despre imposibilitatea matematicilor identitare) şi Mircea Nedelciu (Reprezentări spaţiale în proza scurtă). Limbajul, limitele interpretării şi trimiterile bibliografice spun suficient despre deschiderea intelectuală a orizontului cultural al acestor tineri studioşi.

 

          NOUA LITERATURĂ (nr. 26 / iulie 2009) se află în dificultate, de ar fi să  ne luăm după Editorialul semnat de Luminiţa Marcu, editor coordonator, din care aflăm, cu stupoare, că Alex Ştefănescu ar propune, nici mai mult, nici mai puţin, decât închiderea acestei publicaţii dedicate tinerilor şi spiritului novator în general, iar, pe deasupra, fiind scoasă sub auspiciile Uniunii Scriitorilor. Oare „Noua Literatură” vrea să schimbe lumea… literară de îşi atrage antipatii de un asemenea gabarit? (Apropo de dezbaterea lansată privind „Cărţi / Scriitori care au schimbat lumea”). N-ar fi singurul caz când se pun beţe în roate dacă se observă în jur că ceva merge bine. Meteahnă veche: se ia în calcul nu ce se face bine, ci doar cine poate trage foloase mai mari după binele făcut de alţii. Aferim!

                                                                       ARTIFICIERUL


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.