top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Elena Liliana Popescu, nr. 11-12(30-31), noiembrie-decembrie 2005
Versuri de Elena Liliana Popescu, nr. 11-12(30-31), noiembrie-decembrie 2005 Print
Dec 25, 2005 at 11:00 PM

ELENA LILIANA POPESCU


          Născută la 20 iulie 1948 în Turnu Măgurele. Doctor în Matematici, profesor universitar la facultatea de Matematică a Uni­versităţii din Bucureşti, poet şi traducător. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, secţia de poezie. Volume de poezie publicate: Ţie (1994), Tărâmul dintre Gânduri (1997), Cânt de Iubire/ Song of Love (1999, în engleză de Adrian G. Sahlean), Cânt de Iubire/ Pesma Liubavi (2001, în limba sârbă de poetul Draga Mirjanič), Pelerin (2003), Imn Existenţei (2000), dedicat lui Mihai Eminescu; Peregrino (Spania, 2004, în spaniolă de Joaquín Garrigós), Cuan grande tristeza, (Spania, 2005, în spaniolă de Joaquín Garrigós şi Dan Munteanu Colan), Zborul. Vis şi Destin (1999), volumul tatălui său,  poetul pilot George Ioana. Volume de traduceri publicate: Introspecţia (1993), din engleză, Înţeleptul de la Arunachala, Vol I-II, (de Ramana Maharshi, 1997), din engleză, Viaţa Impersonală (1994), din franceză, Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (de Moises Castillo, 2002), din spaniolă, Introspecţia. Poeme (de Ramana Maharshi, 2004), din engleză. Poezii traduse în engleză, germană, spaniolă, franceză, olandeză, portugheză, italiană, sârbă, latină, urdu, publicate în antologii şi în reviste literare din ţară sau din străinătate (Argentina, Canada, Chile, Columbia, Germania, Mexic, Serbia, Spania, S.U.A.);  articole, şi traduceri proză scurtă, poezie, din opera mai multor scriitori contemporani din Argentina, Belgia, Chile, Columbia, Italia, Honduras, Mexic, Panama, Perú, Puerto Rico, Spania, S.U.A, publicate în reviste literare din ţară şi din străinătate (S.U.A., Spania, Germania). Colaborări la reviste literare din străinătate: „Observatorul” (Canada); „Observator München” (Germania); „Alforja”, „Casa del Tiempo”, „La Jornada Semanal”, „Universo de El búho”, „El Subterráneo”, (Mexic); „Knijevni Jivot”, „Naša Reč”, „Oglinda”, „Tibiscus”, (Serbia); „Azahar”, „Cuadernos del Ateneo”, „Como un rayo”, „Empireuma”, „Enfocarte”, „La Columna”, „La Vega es”, „Perito”, „Portada”, „Republica de las Letras” (Spania); „Lumina Lină-Gracious Light”, (S.U.A). Colaborări la volume colective: Beyond the Orizon (S.U.A, 1998); O antologie a poetelor din România (2000);  A la sombra del Tigre (México, 2003); Poemas. Lucian Blaga, Luciano Maia, Elena Liliana Popescu (Argentina,  2005). Premii şi distincţii literare: Diploma spe­cială a Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin (Serbia), în 1997; Premiul întâi la Fes­ti­valul de Poezie „Novalis”, München ( Germania), în 1998.

 

POEME

 

    de Elena Liliana Popescu

  

SUB PAŞII TĂI...

 

Când calci acum

pe piatra care

sub paşii tăi

abia tresare,

înăbuşind

durerea-n sine

şi pregătind

viaţa ce vine,

Te-ntrebi tu oare

dacă ea e fericită

şi-ai putea,

când,

pentru-o clipă

te opreşti,

în gând,

smerit

să-i mulţumeşti?

 

REVERIE

 

Stele se reflectă-n mare,

Marea străluceşte-n stele,

Şi-n tăcuta-mbrăţişare

Liniştea cuprind în ele.

 

Stele se răsfrâng în mare,

Marea se revarsă-n stele,

Eşti pătruns de încântare 

Când priveşti, uimit, la ele.

 

Stele se cufundă-n mare,

Marea se-oglindeşte-n stele

Şi cu ele duc, hoinare,

Toate gândurile mele.

 

PRIVESC

 

Privesc la bolta înstelată

Pătruns adânc, de umilinţă,

Când mii de lumi mi se arată

Deşi-s trecute-n nefiinţă...

 

Iar alte lumi ce mâine mor

Şi-azi nu se văd, deşi sunt vii,

Tot eu, când ele nu vor fi,

Le voi vedea, în viitor.

 

Adâncul tâlc al existenţei,

Tăcerea mută-l revelează,

Când făr' de chipul aparenţei

Realitatea o probează.

 

TOT EL

 

Spectacolu-a-nceput.

Cortina-i ridicată.

Un spectator, tăcut,

E-n sala-ntunecată.

 

Spectacolul e-n curs.

Actorii rolul-şi joacă.

Un spectator, pătruns,

Simţirea şi-o încearcă.

 

Spectacolu-a trecut.

Cortina e lăsată.

Un spectator tăcut

E-n sala luminată.

 

Dar cine e actorul

Ce rolul şi-a trăit

Dacă nu spectatorul

Tăcut, ce a privit?

 

Şi cine-i autorul

Ce piesa a creat

Dacă nu spectatorul

Ce a aplaudat?

  

DOAR TĂCEREA

 

Cuvintele-ar vrea să exprime

şi nu pot, marea ta iubire…

Cele mai potrivite rime

se-apropie să-ţi dea de ştire

că-ţi sunt aproape să te-ajute

să construieşti cu ele scara,

să termini frazele-ncepute,

să urci nemaisimţind povara

preaplinului ce-ţi copleşeşte

rănita inimă ce doare…

Doar ea, Tăcerea, reuşeşte

să umple clipa ce nu moare.

 

EU ŞTIU

 

Ceea ce văd se plăsmuie-ntr-un vis

În care totul pluteşte ne-ncetat

În timpul care-mi pare un abis

Ce soarbe veşnic spaţiul, creat din necreat.

 

Visez un vis, din visul omenirii,

Care visează în visul tău cel treaz,

Ce îl visezi în clipa nemuririi

Acolo unde ieri şi mâine-s azi.

 

Şi visu-acesta frumos e uneori,

Iar alteori urât şi-nfricoşat.

Însă când mă trezesc, în zori,

Eu ştiu că n-am trăit cu-adevărat.

 

AM SCRIS VREODATĂ?

 

N-am scris de mult...

Şi nu ştiu când voi scrie.

Dar viaţa, cu al ei tumult,

Încearcă azi durerile să-nvie.

 

Deşi ea curge, curge ne-ncetat,

Fără sfârşit şi fără de vreo vină,

Şi dusă e revolta de-altădat'

Acum chiar, când nimic nu mă alină.

 

Doar Pacea pune stăpânire

O clipă, peste sufletu-mi hoinar,

Căutător etern de regăsire

Şi-n inimă pătrunde al ei har...

 

Am scris vreodată?

Nimeni nu mai ştie.

Doar Viaţa, astăzi împăcată

În mine însumi, vie, se re-scrie.

 

O, CÂT AŞ VREA!

 

Nimic nu e ca înainte

Nimic nu va mai fi ca azi

Şi mâine-aducerile-aminte

Când tu pe gânduri ai să cazi

 

Îţi vor spori tristeţea vie

Ce-o simţi în clipa care trece

Când te îndrepţi spre veşnicie

Şi nu vrei timpul a-l întrece…

 

O, cât aş vrea să nu mai suferi

Şi ochii tăi să nu mai plângă

Tu, lac acoperit de nuferi

Ce ştii că mâine-n zori, să-i strângă,

 

Veni-vor cei ce nu se-aşteaptă

În viaţa ce prin ei trăieşte

S-audă-n clipa înţeleaptă

Pe care totul le-o vesteşte

 

A disperării rugă mută

A plânsului tăcut din lume,

Speranţa lor demult pierdută

S-o regăsească, să-i dea nume

 

Şi tu să poţi prin ei cunoaşte

Cum ei prin tine pot să ştie

Că tot ce s-a născut renaşte

Şi tot ce va muri învie…

 

CLIPĂ NESFÂRŞITĂ

 

Spre clipa care vine priveşti nedumerit:

Cum aş putea-o umple, în chip desăvârşit?

Şi unde-i muza care, şoptindu-mi la ureche,

Tăcut să-mi amintească istoria străveche

 

Să pot din ea desprinde învăţături uitate

Să pot citi în gânduri ce-n lume-s aruncate

Din timpuri neştiute ce-aşteaptă de când lumea

Să poţi a le transcende, să aibă loc minunea

 

Să desluşeşti chemarea ce veşnic te atrage

În clipa fermecată să poţi a te retrage

Să sorbi înţelepciunea ce ştie să te-ajute

Să poţi parcurge drumul, pe căi nestrăbătute.

 

Să-ţi împlineşti destinul, ursit dintotdeauna

Să poţi a te cunoaşte, să poţi purta cununa

Cândva încredinţată doar ţie, ce te-aşteaptă

În clipa nesfârşită, când cel umil o poartă…

 

Te-atrage nemurirea, ai vrea să o trăieşti

Şi totuşi, teamă-ţi este să nu te rătăceşti,

Să nimereşti aiurea în lumea de fantasme

Fără să ai puterea lui Făt-Frumos din basme,

 

Să poţi respinge răul ce ţi-l imaginezi

Din falsa închisoare să poţi să evadezi

S-aduni întreg curajul ce poate să-ţi aducă

Victoria deplină, să-nvingi orice nălucă

 

Ce ţi-ar opri intrarea în Ţara făr’ de moarte

Şi unde Tinereţea vrea paşii tăi să-i poarte,

Împărăţia Vieţii, speranţa ta ascunsă

Sau Veşnicia însăşi, cea veşnic nepătrunsă…

 

Eziţi. Şi clipa trece. Nu fi dezamăgit.

O altă clipă vine. E fără de sfârşit.

Oare-ai putea-o umple să-nsemne Clipa, care

Îţi spune Adevărul, cuprins în fiecare?

 

ŞTII

 

Citesc în vis poemele-ţi ascunse

cu ochii-acei’ ce ni se-nchid în zori,

În mine tăinuite, nepătrunse

de firea unde suntem muritori

 

Aşteaptă Clipa-n care se cufundă

iluziile-n Punctul nesfârşit,

când Pacea neştiută te inundă

Ştii că trăieşti deşi tu ai murit…

 

PENTRU A TE GĂSI

 

Am pornit pe drumul pe care

N-am plecat niciodată,

Pentru a urca treptele ce coboară

Înspre Mine însumi,

Am fugit de efemerul din mine

Ce se află în afara Mea,

Pentru a te găsi pe Tine

Care îmi eşti dintotdeauna Eu.

 

UN CHIP

 

Te vezi în chipul tău trecut

Aşa cum cel de-atunci vedea

În viitorul nenăscut

Un chip din lumea ce venea

 

Şi regăsea în el păstrate

Speranţele din vremi apuse,

Vrăjit, în clipele furate

De gânduri niciodată spuse,

 

Cu sensuri doar întrezărite,

Privind în lumi neînchegate

Din depărtări nedesluşite,

Nici până astăzi măsurate,

 

La chipul său din alte timpuri,

Când va putea să împlinească

Visele sale ce-n răstimpuri

Păreau treptat să-i amintească

 

De un alt chip, de altădată,

De mai demult, ce îl chemase

Acolo-n clipa suspendată

Pe-acela care îl uitase,

 

Să-şi vadă chipul său trecut

Aşa cum cel de ieri vedea

În viitorul nenăscut

Un chip din lumea ce venea…

 

ACUM

 

Ardoarea dorului nemărginit e poarta,

prin care pelerinul slab şi ostenit

de drumurile nesfârşite străbătute,

poate să treacă - acum, ajuns la capăt,

 

când nu mai crede că se-ndură soarta,

de câte ori greşind a pătimit

în clipele-i de viaţă petrecute

ca valurile-n veşnicul lor freamăt.

 

ÎN REVĂRSAREA ZORILOR

 

În revărsarea zorilor ce vor veni

Vei căuta şi nu vei mai găsi

Iubirile din alte vremi – uitate,

Ce-n suflet tot atâtea nestemate

 

Îmbogăţesc simţirea ta curată,

Urmându-ţi calea ta nestrămutată

De astru cu destin necruţător,

Supus şi nesupus nemuritor...

 

NE-AM FI SPUS TĂCERI…

 

Nu ştiu

altceva mai bine

decât Tăcerea

să spună

ce este moartea

ce este viaţa…

 

Să mai fi stat!…

 

Ne-am fi spus

tăceri

şi am fi cunoscut

mai bine

Tăcerea

din noi

 

Nu ştiu

altceva mai bine

decât Tăcerea

să umple

clipa

durerea

cuvântul…

 

***

 

PENTRU EI

 

Covorul de flori din Piaţa cea Sfântă,

Acoperă eroii cei fără de moarte,

Un pod de iubire pe care se-avântă

Suflete pure, ce vin de departe...

 

O mare de flori aşteaptă-n tăcere

Corabia viselor nemuritoare.

Noi plângem şi-a noastră tăcută durere

Recheamă vâslaşii din depărtare.

 

Ei ne fac semne cu florile-n mână

Ce, darnic, Iubirea le-a oferit.

Speranţa în inimi iar se adună

Ştiind că trăiesc, deşi au murit.

 

Flori aşternute pios pe morminte

Şi-n locuri sfinţite de vieţi secerate.

Ai noştri eroi ne aduc, azi, aminte

Că Ei, pentru noi, luptă mai departe ...

 

IN MEMORIAM

 

                      Părintelui Galeriu

 

O, suflet mare, candoarea ta şi blândeţea

orbi de-ar fi fost şi tot le-ar fi văzut călăii

ce te-au prigonit, şi te-au făcut atâtea să-nduri

pe tine, care cu har lucrat-ai în sufletul omenesc

hrănindu-l cu dragostea Lui: iubirea de semeni.

 

Nu ştiam ce vom pierde-ntr-o zi ca aceasta

senină,  lin luminată de soare, prezenţă aleasă,

vie făclie  şi martor solemn  la plecarea

duhovnicului inimii unui neam mult  încercat,

sperând să renască din noaptea în care se zbate.

 

Cu spor, părinte atât de iubit de mireni, ai lucrat

un erudit pe care vasta-i cultură nu l-a îndepărtat

ci l-a-ndemnat să-l ajute mai mult pe sărman,

neştiutul pribeag rătăcind printr-o lume ostilă,

şi să-l mângâie, să-l înveţe să fie mai bun...

 

Cerul, văzduhul, pământul, culorile toate

te-au petrecut  în tăcere şi-alături de ele

cohorte de suflete plecate cândva dintre noi,

nevăzute, venite să-l întâmpine, alături de îngeri

să-l însoţească la drum, să-i arate că nu l-au uitat.

 

Vom învăţa oare ceva din exemplul tău pe pământ,

din cuvintele tale magice pentru cel aflat în nevoie,

ofrandă adusă Celui pe care mărturiseai permanent

că-L iubeşti mai presus de orice, prin faptele tale bune

cele ştiute şi cele neştiute, prin pioşenia ta fără seamăn?

  

LASĂ-MI SPERANŢA

 

(Din Orihuela, satul lui şi al nostru,

 a plecat ca un fulger Miguel Hernandez,

 împreună cu care am iubi atât de mult)

 

 

Pe-ndepărtate ţărmuri solitare

Îndrăgostita moarte ni te-a luat cu ea…

Îţi vei fi regăsit migdalii tăi în floare,

 

Prietenul pierdut, ce-atât de drag ţi-era.

Îi vei fi povestit în tihnă cele întâmplate

când rămăseseşi singur în durerea ta,

 

Pe câmpul de migdale înspumate,

atunci când ca un fulger a plecat

şi soarta ţi-ai urmat, spre libertate.

 

Stând împreună sub smochinu-nmiresmat,

îi vei fi spus în zorii străvezii

pe unde cursul vieţii tale te-a purtat,

 

Cu toate că de-ar fi să mai revii,

tot luptător, poet şi-ndrăgostit de Fire

te-ai naşte, oricât de mult ai suferi…

 

Împătimit de viaţă, de iubire,

fiii ţi-i vei fi strâns la piept, puternic,

de-aproape n-ar putea să mai respire,

 

Şi-a ta iubită ce-ai lăsat, vremelnic.

Vei căuta ascunse elixire...

În tine însuţi vei găsi bun sfetnic.

 

Încrezător în propria-ţi menire

Te vei întoarce ca un fulger într-o zi,

stăpân peste năvalnica ta fire

şi fără Poezie n-ai putea trăi…

 

 

 


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.