top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri de Elena Liliana Popescu (Introsepcţia de Bhagavan Ramana), nr. 9(28), septembrie 2005
Traduceri de Elena Liliana Popescu (Introsepcţia de Bhagavan Ramana), nr. 9(28), septembrie 2005 Print
Sep 25, 2005 at 10:00 PM

INTROSPECŢIA

 

            Introspecţia a fost publicată pentru prima oară în 1930, la Madras, în India, cu titlul Vichara-Sangraham (Compendiu de Introspecţie). Lucrarea conţinea, sub formă de întrebări şi răspunsuri, învăţăturile date în scris de către Bhagavan Ramana lui Gambhiram Seshayya, între anii 1901-1902. Un rezumat al acestor învăţături a fost mai târziu tipărit în limba engleză cu titlul Self-Enquiry. În a treia ediţie, publicată în 1940, ca şi în alte câteva ediţii ulterioare, Introspecţia apare sub formă de rezumat. Menţionăm că Ediţia a şaptea (1965) şi Ediţia a opta (1971) au apărut, la Madras, iar Ediţia a noua (1981), la Tiruvannamalai, India. Textul acestei ultime ediţii, Self-Enquiry. Vicharasangraham, conţine versiunea engleză a textului complet din Vichara-Sangraham, traducere realizată din tamil de Dr. T. M. P. Mahadevan, profesor la Universitateadin Madras, în 1965. Această ediţie a stat la baza traducerii dialogurilor conţinute în volumul „Introspecţia. Poeme” (Editura Asociaţiei Literare ŢIE,  Bucureşti, 2004).

 

            INTROSPECŢIA

            -fragment-


            Discipolul: Maestre! Care este mijlocul de a obţine starea de fericire eternă lipsită pentru totdeauna de suferinţă?

            Maestrul: În afară de ceea ce afirmă Veda că acolo unde este trup este şi durere mai este de asemenea şi experienţa directă a fiecărui om; prin urmare trebuie să pătrunzi prin introspecţie în adevărata natură dintotdeauna imaterială şi să rămâi asemenea ei. Acesta este mijlocul pentru obţinerea acestei stări.

            D: Ce se înţelege prin afirmaţia că trebuie să pătrunzi prin introspecţie în adevărata ta natură şi s-o înţelegi?

            M: Experienţe de genul „eu am mers”, „eu am venit”, „eu am fost”, „eu am făcut” se petrec în modul obişnuit pentru oricine. Din aceste experienţe oare nu reiese că „eul” conştient este subiectul acestor acţiuni diferite? Pătrunzând în adevărata natură a „eului” conştient şi rămânând asemenea Lui, iată calea de a înţelege prin introspecţie adevărata ta natură.

            D: Cum trebuie cineva să întrebe: „cine sunt eu?

            M: Acţiuni ca „plecarea” şi „sosirea” aparţin doar corpului fizic. Şi astfel, când se spune: „eu am mers; eu am venit”, se subînţelege în mod obişnuit că trupul este „eul”. Dar putem oare afirma că trupul este „eul” conştient, deşi acest corp fizic nu era înainte de a fi născut, corp constituit din cele cinci elemente, inexistent în starea de somn profund şi devenind un cadavru când moare? Putem afirma despre acest corp care este inert ca un trunchi de copac că străluceşte ca „eu-eu”? Aşadar, „eul” conştient care la început apare identificat cu corpul, se identifică totodată cu trufia (tarbodham), egocentrismul (aharikara), neştiinţa (avidya), iluzia (maya), impuritatea (mala), şi sufletul individual (jiva). Putem oare rămâne la această stare de lucruri fără a o cerceta mai profund? Oare nu pentru regăsirea noastră prin introspecţie toate scripturile spun că distrugerea orgoliului înseamnă eliberarea (mukti)? Aşadar, dându-i corpului fizic numai accepţiunea de trup şi neatribuindu-i calitatea de „eu” trebuie să cercetăm cu toată pătrunderea astfel: „Acum, ce este de fapt ceea ce se manifestă ca eu?” Atunci va străluci în inimă o anume iluminare inexplicabilă prin cuvinte a ceea ce este adevăratul eu („eu-eu”). Adică, acolo va străluci prin voinţa proprie conştiinţa pură care este nelimitată şi unică, limitarea şi multele gânduri ivite dispărând. Dacă îţi păstrezi calmul fără a abandona aceasta (experienţa), egoismul simţului individual sub forma „Eu sunt corpul” vor fi complet distruse şi la sfârşit, gândul final asupra a ceea ce este „eul” de asemenea se va stinge asemenea focului care arde camforul1. Marii înţelepţi şi scripturile spun că numai aceasta este eliberarea.

            D: Când cineva pătrunde prin introspecţie până la rădăcina „iubirii de sine” care este o accepţiune a Eului, tot felul de gânduri diferite şi fără număr par să se ridice; şi nu un gând „eu” distinct.      

            M: Chiar dacă nominativul, care este primul caz, apare sau nu, propoziţiile în care apar celelalte cazuri au ca bază a lor egocentrismul care este primul mod de manifestare mentală a eului, percepţia de forma „eu sunt corpul”; astfel, apariţia egocentrismului este cauza şi sursa apariţiei tuturor celorlalte gânduri; prin urmare, dacă „iubirea de sine” ca expresie a egocentrismului, care e rădăcina arborelui iluzoriu al samsarei este distrusă, toate celelalte gânduri vor pieri complet aşa cum piere un arbore scos din rădăcină. De câte ori apar gânduri ca obstacole în sadhana cuiva, mintea nu trebuie lăsată să meargă în direcţia lor, ci trebuie făcută să rămână în sinele său care este Atman; el trebuie să rămână martor la orice se întâmplă, adoptând „Orice lucruri ciudate vor să se întâmple, întâmplă-se!” Aceasta trebuie să fie practica fiecăruia. Cu alte cuvinte, noi nu trebuie niciodată să ne identificăm cu aparenţele; nu trebuie niciodată să ne părăsim pe noi înşine. Acesta este mijlocul adecvat pentru distrugerea minţii (manonasa) care este de natură să confunde corpul cu sinele, şi care este cauza tuturor obstacolelor menţionate mai sus. Această metodă care distruge uşor egoismul merită să fie denumită devoţiune (bhakti), meditaţie (dhyana), concentrare (yoga), şi cunoaştere (jnana). Deoarece Dumnezeu rămâne de natura Sinelui însuşi strălucind ca „eu” în inimă, deoarece scripturile spun că gândul însuşi este sclavie, cea mai bună atitudine este de a sta calm fără a-L uita vreodată pe El (Dumnezeu, Sinele) după ce va fi resorbit în El mintea care e de forma gândului „eu”, nu importă prin ce mijloc. Aceasta este în concluzie, învăţătura Scripturilor.

            D: Introspecţia este numai un mijloc pentru înlăturarea credinţei false în existenţa ca trup fizic sau este de asemenea mijlocul pentru înlăturarea credinţei false în existenţa sub forma corpului subtil şi a celui cauzal?

            M: Prin corpul grosier subzistă şi celelalte corpuri. În falsa credinţă de forma „eu sunt corpul” sunt incluse toate cele trei corpuri constând din cele cinci învelişuri. Şi distrugerea credinţei false de existenţă a sinelui ca trup fizic este totodată şi distrugerea credinţei false constând în identificarea sinelui cu celelalte corpuri.

           D: Deoarece există diferite modificări ale organului intern ca manas (reflecţie), buddhi (intelect), chitta (memorie) şi ahankara (egoism), cum putem spune că numai distrugerea minţii este eliberarea?        

            M: În cărţile în care se explică natura minţii se spune astfel: „Mintea se formează prin concentrarea părţii subtile a hranei pe care o consumăm; ea creşte odată cu pornirile afective ca ataşamentul şi aversiunea, dorinţa şi mânia; fiind componente ale minţii, intelectul, memoria şi egoismul primesc denumirea generică de minte; caracteristicile ei sunt capacitatea de a gândi, de a determina etc; deoarece este un obiect al conştiinţei (sinele), ea este aşa cum se vede, inertă; deşi inertă, ea apare ca fiind conştientă datorită asocierii cu conştiinţa (asemenea unei bile de fier înroşită în foc); ea este limitată, ne-eternă, divizată şi schimbătoare precum este ceara, aurul, lumânarea, etc; ea este de natura tuturor elementelor (existenţei fenomenale); sediul ei este în lotusul-inimă, după cum ochii constituie sediul simţului vederii; ea este subordonatul sufletului individual; gândind asupra unui obiect, ea se transformă pe ea însăşi într-o modalitate şi împreună cu cunoaşterea care se află în creier, ea curge prin cele cinci canale senzoriale; intră în contact cu obiectele prin creier (ce e asociat cu cunoaşterea) şi astfel cunoaşte şi experimentează obiectele şi obţine satisfacţii. Această substanţă este mintea. După cum una şi aceeaşi persoană e denumită diferit potrivit funcţiilor diferite pe care le îndeplineşte, tot aşa una şi aceeaşi minte e denumită diferit: minte, intelect, memorie şi egocentrism în funcţie de modurile ei diferite de manifestare - şi nu datorită unei diferenţe reale. Mintea însăşi este de forma tuturor, adică a Sufletului, a lui Dumnezeu şi a lumii; când ea devine de forma Sinelui, prin cunoaştere, se realizează eliberarea, care este de natura lui Brahman; aceasta este învăţătura.

           D: Dacă acestea patru - minte, intelect, memorie şi egoism - sunt una şi aceeaşi, de ce li s-au menţionat sedii diferite pentru ele?

            M: Este adevărat ce se afirmă ca sediul minţii este gâtlejul, al intelectului este faţa sau inima, al memoriei este ombilicul iar al egoismului, inima sau sarvanga; deşi se face încă această diferenţiere, totuşi, pentru totalitatea acestora care este mintea sau organul interior, sediul este doar inima. Acest lucru este declarat în concluzie în Scripturi.

            D: De ce se spune că numai mintea, care este organul interior, radiază sub forma tuturor, şi anume a Sufletului, a lui Dumnezeu şi a lumii?

            M: Ca instrumente pentru cunoaşterea obiectelor, organele de simţ sunt exterioare şi astfel ele sunt numite simţuri externe, iar mintea e numită simţ interior deoarece ea este înăuntru. Dar distincţia dintre înăuntru şi înafară este numai cu referinţă la trup; în realitate nu există nici interior, nici exterior. Natura minţii este de a rămâne pură ca eterul. La ceea ce ne referim ca fiind inima sau mintea, este de fapt dispunerea elementelor (existenţei fenomenale) care dau aparenţa de interior şi exterior. Astfel, nu există nici o îndoială că toate fenomenele constând din nume şi forme sunt doar de natura minţii. Tot ce ce ne apare ca fiind exterior este în realitate interior şi nu exterior. Tocmai cu scopul de a ne învăţa aceste lucruri, în Vede totul a fost descris ca fiind de natura inimii. Ceea ce era acolo numit inimă nu este altceva decât Brahaman.          
            D: Cum poate fi spus că inima nu este altceva decât Brahman?

            M: Deşi Sinele participă la experienţele sale în stările de veghe, vis şi somn adânc, aflându-se respectiv în ochi, gât şi inimă, în realitate, totuşi el nu părăseşte niciodată sediul său principal, inima. În lotusul-inimă care este de natura totului, cu alte cuvinte în mintea eter, străluceşte lumina acestui sine în forma de „eu”. Cum ea luminează astfel în oricine, acest adevărat eu poate fi numit martorul (sakshi) şi transcendentul (turiya, sau literar, al patrulea). Entitatea supremă, Brahman, cea fără de „eu”, care străluceşte în orice trup fiind interior luminii sub formă de „eu” este Sinele-eter (sau eterul-cunoaştere); numai acela singur este Realitatea absolută. El este super-transcendentul (turiyatita). De aceea se afirmă că ceea ce se numeşte inimă nu este altceva decât Brahman. Mai mult, pentru că Brahman străluceşte în inimile tuturor fiinţelor în calitate de Sine, Brahman este numit şi Inimă2. Înţelesul cuvântului hridayam, când îl despărţim astfel „hrit-ayam” este de fapt Brahman. Proba suficientă pentru faptul că Brahman care străluceşte ca Sine se află în inimile tuturor, este aceea că orice om se indică pe sine arătând înspre piept, când spune „eu”.

           D: Dacă întregul univers este de formă mentală, nu rezultă atunci că universul este o iluzie? Dacă aceasta este situaţia, de ce este menţionată creaţia universului în Veda?

            M: Nu există nici o îndoială că Universul este cea mai pură iluzie. Scopul principal al Vedelor este de a-L face cunoscut pe adevăratul Brahman, după ce se dovedeşte că universul aparent este fals. Pentru acest scop admit Vedele creaţia lumii şi nu pentru vreun alt motiv. Mai mult, pentru persoanele mai puţin calificate, creaţia lumii este expusă ca fiind evoluţia pe stadii a lui prakriti (natura primordială), mahat-tattva (marele intelect), tanmatras (esenţele subtile), bhatas (elementele grosiere), a lumii, a timpului etc, din Brahman; în timp ce pentru cele mai evoluate este expusă creaţia simultană şi anume cum această lume apare ca un vis provocat de propriile noastre gânduri produse de incapacitatea noastră de a ne recunoaşte ca fiind Sinele. Astfel, întrucât creaţia lumii a fost descrisă în moduri diferite este clar că scopul Vedelor rămâne doar acela de a prezenta adevărata natură a lui Brahman după demonstrarea într-un fel sau altul a naturii iluzorii a Universului. Că lumea este iluzorie oricine poate percepe direct în stadiul de realizare obţinut prin experienţa naturii sale divine.

            D: Este experienţa Sinelui posibilă pentru minte, a cărei natură este permanenta schimbare?

            M: Deoarece sattva-guna (constituentul lui prakriti care generează puritatea, inteligenţa, etc) este natura minţii, şi deoarece mintea este pură şi neîntinată, ca eterul, ceea ce numim minte este, într-adevăr, de natura cunoaşterii. Când ea rămâne în acea stare naturală (adică pură) ea nici nu se mai poate numi minte! Numai cunoaşterea falsă o confundă pe una cu cealaltă, care este numită minte. Ceea ce era (la origini) mintea pură, sattva, de natura cunoaşterii pure, îşi uită natura-cunoaştere din cauza neştiinţei, se transformă în lume sub influenţa forţei tamo-guna (constituentul lui prakriti ce conduce la insensibilitate, inerţie, etc), fiind influenţată de rajo-guna (constituentul lui prakriti care generează activitatea, pasiuni, etc) creează închipuiri de forma „eu sunt trupul etc; lumea e reală”, achiziţionează calităţile şi defectele viitoare prin ataşament, aversiune, etc, şi prin impresii reziduale (vasanas) asupra acestora se supune naşterii şi morţii. Dar mintea care s-a debarasat de impuritate (păcat) prin acţiune lipsită de ataşament practicată de-a lungul mai multor vieţi succesive, ascultă învăţătura scripturilor de la un veritabil guru, reflectează asupra înţelesului lor şi meditează în scopul de a realiza starea naturală a modului de manifestare mental a ceea ce reprezintă Sinele, sub forma „Eu sunt Brahman”, care este rezultatul contemplării continue a lui Brahman. Astfel va fi oprită pervertirea minţii în lume sub înfăţişarea de tamo-guna, şi vagabondajul ei în forma de rajo-guna. Când această oprire are loc, mintea devine subtilă şi imobilă. Doar pentru că mintea este impură şi influenţată de rajas şi tamas, Realitatea (adică Sinele), care este foarte subtilă şi neschimbătoare nu poate fi experimentată; tot aşa cum nu poate fi cusută o bucată dintr-o ţesătură fină de mătase cu o rangă grea sau cum detaliile unor obiecte fine nu se pot distinge la lumina unei flăcări de lampă ce pâlpâie în bătaia vântului. Dar în mintea pură care a devenit subtilă şi imobilă prin meditaţia descrisă mai sus, Sinele-fericire (adică Brahman) va deveni manifestat. Deşi fără intermediul minţii nu poate fi experienţă, este însă posibil pentru mintea purificată şi înzestrată cu modul cel mai subtil de percepţie (vritti) să realizeze experienţa Sinelui-fericire rămânând în acea stare (adică în starea de Brahman). Atunci faptul că Sinele fiecăruia este de natura lui Brahman va fi complet experimentat.

            D: Este experienţa Sinelui amintită mai sus posibilă chiar în stadiul existenţei empirice, pentru mintea care are de îndeplinit funcţii în concordanţă cu propria sa prarabdha (karma din trecut, care a început să se fructifice)?

            M: Un Brahmin poate juca roluri diferite într-o dramă; totuşi gândul că el este un Brahmin nu-i părăseşte mintea. Tot aşa, când cineva este angajat în diferite activităţi ale lumii trebuie să păstreze convingerea fermă „eu sunt Sinele”, nepermiţând ideii false „eu sunt trupul, etc” să apară. Daca mintea ar devia de la starea sa, atunci imediat ar trebui să se întrebe: „Oh! Vai! Eu nu sunt trupul! Etc. Cine sunt eu?” şi astfel să readucă unitatea în acea stare pură. Întrebarea „Cine sunt eu?” este mijlocul principal pentru înlăturarea întregii mizerii şi obţinerea fericirii supreme. Când în acest fel mintea devine calmă în starea sa proprie, experienţa Sinelui apare din voinţă proprie, fără vreun obstacol. După aceea plăcerile şi durerile simţurilor nu vor mai afecta mintea. Toate (fenomenele) vor părea atunci, fără ataşament, asemenea unui vis. Să nu se uite niciodată că experimentarea completă a sinelui propriu înseamnă bhakti (devoţiune) adevărată, yoga (controlul Minţii), jnana (cunoaştere) şi toate celelalte austerităţi. Aşa spun înţelepţii.

            D: Când activitatea noastră omenească constă dintr-o muncă oarecare noi nu suntem nici producătorii acelei munci nici beneficiarii ei. Activitatea aparţine celor trei instrumente (mintea, vorbirea şi trupul). Am putea rămâne (neataşaţi) gândind astfel?

            M: După ce mintea a fost determinată să rămână în Sinele care este Divinitatea sa şi să devină indiferentă la chestiunile senzoriale, deoarece ea nu mai este în afara Sinelui, cum ar mai putea gândi mintea ca mai sus? Asemenea gânduri nu înseamnă sclavie? Când asemenea gânduri apar în urma impresiilor reziduale (vasanas), trebuie oprită mintea de a urma această cale, străduindu-ne să o menţinem în starea de Sine şi făcând-o indiferentă la chestiunile lumeşti. Nu trebuie permisă instalarea în minte a unor astfel de gânduri: „Acest lucru este bun? Ori, acela este bun? Poate fi făcut acest lucru? Ori, poate fi făcut acela?”. Ar trebui să fim vigilenţi chiar înainte ca astfel de lucruri să apară şi să determinăm mintea să rămână în starea ei nativă. Dacă le permitem cât de puţin loc, o astfel de minte (tulburată) ne va produce rău pozând în prietena noastră; asemenea duşmanului ce ne apare ca prieten, ea ne va nimici. Oare nu pentru că noi ne uităm identitatea de Sine astfel de gânduri apar şi ne produc din ce în ce mai mult rău? Din moment ce este adevărat că gândirea prin discriminare, „Eu nu acţionez, toate acţiunile sunt produse de instrumente”, este un mijloc de a împiedica mintea să vagabondeze de-a lungul gândurilor vasanas, nu deducem de aici că numai dacă mintea se lasă antrenată de gândurile vasanas, ea trebuie împiedicată prin discriminare, aşa cum s-a arătat mai înainte? Mai poate oare mintea care se menţine în starea de Sine să mai gândească „eu” şi „eu acţionez în lume aşa sau aşa”? Prin toate genurile de căi posibile trebuie să ne străduim treptat de a nu ne uita propriul nostru Sine (adevărat) care este Dumnezeu. Dacă acest lucru se realizează, atunci totul va fi realizat. Mintea nu trebuie orientată spre nici un alt obiect. Chiar dacă cineva trebuie să se comporte ca un nebun în conformitate cu Prarabdha-Karma, el trebuie să-şi reţină mintea în starea de Sine nepermiţând gândului „eu acţionez” să se ivească. Nenumăraţi bhaktas nu şi-au îndeplinit oare adevăratele lor funcţii lumeşti cu o atitudine de indiferenţă?

            D: Care este scopul real al renunţării (sannyasa)?

            M: Sannyasa este numai renunţarea la gândul „eu” şi nu respingerea obiectelor exterioare. Cel care a renunţat la gândul „eu” rămâne în acest fel acelaşi, fie că este singur, fie că este în mijlocul unei vaste samsara. După cum atunci când mintea este concentrată asupra unui obiect oarecare, ea nu observă alte lucruri deşi ele pot fi în imediata apropiere, tot aşa, deşi înţeleptul poate întreprinde orice număr de fapte omeneşti, în realitate el nu întreprinde nimic, deoarece el determină mintea să-i rămână în Sine neîngăduindu-i gândului „eu” să apară. După cum uneori în vis ţi se pare că te prăbuşeşti cu capul în jos deşi în realitate stai nemişcat, tot aşa, şi omul ignorant, adică omul pentru care gândul „eu” nu a încetat deşi rămâne singur în meditaţie constantă, el este de fapt acela care îndeplineşte toate acţiunile legate de lumea exterioară3. Astfel au spus înţelepţii.

 

 

Traducere şi prezentare de Elena Liliana Popescu



1 fără a lăsa vreun sediment

2În inimile tuturor fiinţelor individuale ceea ce străluceşte este Brahman şi de aceea el este numit Inima” (Brahma-gita).

3Asemenea celor care ascultă o poveste cu atenţia fixată în altă parte, mintea ale cărei impresii reziduale (vasanas) s-au şters, în realitate nu funcţionează, chiar dacă pare să facă acest lucru. Mintea care nu este însă eliberată de impresiile adunate în timp, funcţionează în mod real chiar dacă nu pare să facă aceasta; este asemenea situaţiei acelora care în timp ce stau pe loc îşi imaginează în visele lor că urcă un deal şi cad de acolo.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.