top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri de Livia Mărcan (Italo Rossi), nr. 5(24), mai 2005
Traduceri de Livia Mărcan (Italo Rossi), nr. 5(24), mai 2005 Print
Mai 29, 2005 at 10:00 PM

ITALO ROSSI - O EXISTENŢĂ
DINCOLO DE PROVOCĂRILE MISTERULUI

          Opera poetului italian Italo Rossi este un document palpitant al unei călătorii melancolice, singulare. El este cunoscut cititorului român prin culegerile: Catalige (1980), Fuga lui Icar (1986), Digul (1991), Inedite (1992-1994).

          Întuneric şi lumină, vis, disperare, viaţă, moarte, sunt laturile opoziţiei pe care se construieşte poezia sa într-un fel de sinestezie sentimentală. Italo a simţit nevoia, înainte de toate, să-l încarneze pe Icarul mitologic în tentativa unui zbor absurd care l-ar elibera de instabilitatea de a merge pe catalige. Însingurarea superbă a lui Prometeu, damnarea lui Cain, iubirea imposibilă a Euridicei, din poeziile de rezistenţă ale ciclului Fuga lui Icar, sunt figurile sentimentale ale poetului. Fuga caracterizează întreaga noastră existenţă: Chiar dacă este pe catalige, poate să fie o fugă din întuneric în căutarea luminii, a speranţei, care provoacă misterul şi aprinde speranţa în solitara-i melancolie, remarca un alt poet italian Bruno Rombi.

          Poezia lui Italo Rossi ne oferă măsura unui exerciţiu poetic modern, pe care merită să-l reţinem.

 

PROMETEU

 

Mă cuibăresc în trufaşe însingurări

Am furat o fâşie din soare,

Dar nu iubesc oamenii

Am lanţuri de-ngâmfare

Luându-mi focul

Urcă copii noştri către cer

Pe trepte de veacuri

Fulgerul luminează în furtuni

Panorame de umbre

 

Nu-i nici o iertare pentru cel care a dăruit

 

Sfârâie flacăra

Împotrivă-mi

Din mitraliera acestor întâmplări

Sufăr aceste răni reînnoite

 

Osândit fi-va

Cel care îmi atinge sângele

 

Din ciclul Fuga lui Icar

 

CAIN

 

Bărbatul era singur

În aşteptarea goală

Rugător îşi înălţă privirea către cer :

„Am fost creaţia ta

am avut de la tine răul

care m-a pedepsit

Gestul îmi fu supus

M-ai înfierat cu semnul ruşinii,

pentru oameni am fost simbolul vinovăţiei.

 

De secole rătăcesc

în abisuri nebune de cer

pentru a înţelege cauza

pedepsei tale

 

Dă-mi bucuria părerilor de rău!

  
De ce i-ai dat lui Abel binele?

De ce-mpăcarea luminată?

 

Caut

deşarte adevăruri care-mi scapă

Călătoresc în spaţii-ntunecate

căutând scânteia

care luminează într-o clipă

cărarea grea a liniştirii mele”

         

Din ciclul Fuga lui Icar

 

EURIDICE

 

Zâmbeşte şi cântă

notele tale mângâie

petale de speranţe,

vraja luminează

tinere frunze.

 

Sunt frumoasă

şi-ţi sunt alături

 

Dar nu te întoarce

altfel voi împietri

 

ciclul Fuga lui Icar

 

ÎNDOIALA

 

Se leagănă imaginea ta

între întâmplare şi gol

câteodată mă pierd în ochii tăi

alteori te pierzi tu

în valurile unei povestiri

ţesută din lucruri imposibile

 

Poate că deja te-am pierdut

Nu ştiu cum şi când

 

Poate că nu ai existat niciodată

 

Din ciclul Digul

 

TRIMISUL

 

Poate că va veni din marea plină de crustă

într-o noapte cu ceruri îngheţate

Poate că va veni din marginea spumoasă

cu ceruri îngheţate

Poate va veni din marginea spumoasă

ce-arată către mal

şi urcă pe stâncile

Aspre

 

Corabia de umbre

cu pânze obosite,

se-opreşte la chei

aşteptând

 

Din ciclul Inedite

 

DIGUL

 

Se-nceţoşează digul

De spumă se-ncovoaie valul

şi naşte curcubeie

Vârtejul se revoltă muşcăturii

se-nfurie şi-mproaşcă către cer

ţipăt de răzvrătire

 

Străbate soarele orbite-nsemnate

de secole uitate-n amintiri

Dincolo de dig e linişte

 

Se mişcă bărcile

pe leagăne de ape

Pline se joacă velele cu vântul

ca rochii femeieşti prealargi

 

Seara stinge depărtarea

ş-o pace- ntunecată

răspândeşte saluturile zilei

 

Se-ntunecă digul

 

Farul scrutează goluri de valuri

Şi huruitul pietrei măcinate

 

Din ciclul Digul

 

DISTANTE


Treci printre ziduri de piatră

pe calea nepăsării

Îţi suntem alături

dar strigătul nostru mut

nu te atinge

Reflectă chiar şi oglinda

zâmbetul tău îndurerat

de la distanţe neclare

 În această nebunie de umbre

Te-nfiori de singurătate

Dar dacă-am dărâmat

altarele toate

Unde să punem capul

Pentru a plânge?

 

Din ciclul Catalige

Traducere de Livia Mărcan

1 martie 2019.jpg

Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.