top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Comentarii arrow Idealul vieţii demne de Augustin Cozmuţa, nr. 4(23), aprilie 2005
Idealul vieţii demne de Augustin Cozmuţa, nr. 4(23), aprilie 2005 Print
Apr 24, 2005 at 11:00 PM

Augustin COZMUŢA

 

IDEALUL VIEŢII DEMNE

 

         Idealul transcende realul, dar nu îl reprimă, ci îl poartă cu sine. Tocmai de aceea, omul, ca fiinţă reală, este capabil să aibă idealuri, între care cel al unei vieţi demne de pământ şi în istorie este dintre cele mai semnificative. Idealurile nu sunt fantasme, ci plăsmuiri generoase menite a înălţa viaţa la stări de graţie şi a-i conferi sens major existenţei omului în societate. Respectul demnităţii umane şi implicit a persoanei nu ţine de viziuni utopice, ci de imperative morale care se fundamentează pe valori sociale reale, cultivate şi decantate de-a lungul procesului istoric care a făcut posibilă înaintarea spre civilizaţie. Solidaritatea oamenilor în jurul unor idealuri comune a determinat evoluţia societăţii spre o tablă de valori cu tendinţă de a avea valabilitate universală: „Tot mai multe valori, norme, atitudini şi stiluri de viaţă devin universale” (p. 37). Deşi pus la grea încercare şi azi, în era globalizării, idealul vieţii demne de râvnit de orice individ desprins de forţele oarbe ale barbariei şi de ameninţarea unui destin vitreg, determinat de multipli factori, între care cei politici se menţin pe prim plan. Conducătorii de popoare sunt în mare măsură responsabili de starea lumii de azi şi de situaţia valorilor sociale care îi animă pe oameni indiferent în ce parte a globului trăiesc. Iată de ce, problematica valorilor umane şi contribuţia lor la edificarea unei vieţi demne constituie un permanent motiv de reflecţie nu doar pentru oamenii de ştiinţă, ci şi pentru cei de rând, al căror respect reciproc n-are cum subzista înafara sferei valorilor sociale, între care aşa-zisele şi mult trâmbiţatele drepturi ale omului nu reprezintă decât o infimă părticică, dar însemnată oricum.  Abordând „Teme actuale de psihosociologie”, Petru Iluţ, în lucrarea Valori, atitudini şi comportamente sociale (Editura Polirom, Iaşi, 2004), îşi propune să supună dezbaterii ştiinţifice şi deopotrivă atenţiei opiniei publice aspecte esenţiale ale cunoaşterii „substanţei psihosociale” din structura indivizilor, grupurilor şi colectivităţilor umane, într-o viziune unitară şi, pe cât e cu putinţă, interdisciplinară. „Iar vocaţia psihosociologiei constă prin excelenţă în integrativitate, adunarea şi străduinţa de a articula cât mai eficient date concrete, concepte şi teorii pertinente din discipline multiple”, surmontând cu pricepere, supleţe şi eleganţă stilistică „graniţele ponosite ale disciplinelor academice” (p. 237). Coerenţa demersului e dată, deci, de preocuparea de a integra pe tot parcursul expunerii cunoştinţe din variate domenii cu referire specială la dinamica relaţiei dintre valori, atitudini şi comportament în structura personalităţii umane, văzută ca un actor social care întruneşte datele necesare (biologice, psihice, intelectuale şi etice) de a performa în câmpul complex şi adesea contradictoriu al realităţii sociale idealul vieţii demne, cel care face posibilă, nu doar la nivelul aspiraţiei, ci efectiv în practica existenţei cotidiene, toleranţa şi armonia dintre oameni, convieţuirea dintre identităţi şi entităţi atât de diferite încât rar şi în puţine trăsături seamănă una cu alta. Cu toate aceste deosebiri, nu doar exterioare sau aparente, care fac farmecul şi atractivitatea raporturilor dintre indivizi, indiferent de rasă, naţionalitate, cultură, vârstă, sex, educaţie sau confesiune religioasă, se manifestă în profunzimea fiinţei umane şi la dimensiunea istorică a evoluţiei sale o solidaritate, până la identificare şi asumare de destin unic, în jurul unei table de valori apropiate prin similaritate, chiar dacă diferit ierarhizate în funcţie de un context specific în spaţiu sau în timp: „Mentalitatea individuală şi colectivă se structurează în jurul unor valori, care reprezintă principii fundamentale despre dezirabil, despre ceea ce e bine şi demn de urmat, iar ele sunt prescrise cultural” (p. 212). Pe parcurs, din antichitate şi până în zilele noastre, prin cunoaştere mai ales, oamenii au devenit tot mai conştienţi de această realitate comună a umanităţii, deşi reprezentarea ei în mentalul colectiv al unor epoci succesive a înregistrat şi diferenţe reale de percepere şi manifestare, fără a face însă imposibile convergenţa şi comunicarea în jurul acestor principii de bază pe care cu toţii, mai mult sau mai puţin avizaţi, le numim valori şi în care recunoaştem un univers simbolico-axiologic „propriu fiinţei umane” (p. 34). Atent la „delimitări conceptuale” şi la opţiuni terminologice, dar evitând mereu capcana unor „complicaţii artificiale sau simplificări grosiere”, Petru Iluţ reuşeşte, în chip sistematic şi cu profit epistemic, să înfăţişeze vastul tablou al valorilor, atitudinilor şi comportamentelor care îl definesc pe om ca fiinţă socială, raţională şi deopotrivă sensibilă la relaţia cu „celălalt” şi, concomitent, aflată în dialog dramatic cu transcendentul. E dovadă de fineţe intelectuală să vorbeşti cu respect ştiinţific despre lucruri, fapte şi idei faţă de care, la rândul lor, oamenii, inclusiv în calitate de cititori ai acestei cărţi, sunt chemaţi şi îndemnaţi să arate consideraţie, contribuind la sporirea cunoaşterii de sine. Ca şi în alte lucrări ale sale, cum sunt: Iluzia localismului şi localizarea iluziei (2000), respectiv Sinele şi cunoaşterea lui (2001), ambele apărute la aceeaşi Editură Polirom, Petru Iluţ valorifică o vastă informaţie din surse clasice, dar cu deosebire din contribuţii şi rezultate experimentale din cele mai recente, consemnate în bibliografia naţională şi străină, pondere deţinând cea pe filieră nord-americană. Intenţia autorului de a reuni aceste titluri menţionate cu lucrarea de faţă, într-o „trilogie psihosociologică”, menită a alcătui totodată, prin ingenioasă asamblare, „un mic tratat de psihologie socială” e binevenită în cercul specialiştilor, dar - după cum el însuşi îşi exprimă convingerea - şi în rândul „publicului larg interesat de atât de fascinantele probleme pe care le ridică realitatea nemijlocită în care trăim” (Cuvânt către cititor). Acest demers e cu atât mai plauzibil cu cât autorul e adeptul stabilirii şi convenirii unei complementarităţi benefice, dar supravegheate metodologic, între cunoaşterea prin simţ comun şi cea dezvoltată la nivel ştiinţific, favorabilă înlăturării disonanţelor cognitive ale încurajării, în spirit autentic umanist, a tendinţei ca oamenii să aibă acces şi să atingă acel prag dorit al cunoaşterii de sine, fără de care nu e cu putinţă nici viaţa demnă. Totodată şi în ce priveşte dilema clasică a reductibilităţii sau nu a judecăţilor de valoarea la cele de existenţă se adoptă poziţia flexibilă de a vedea în ele extremele unui „continuum (logic şi axiologic)” şi nu doi poli opuşi, inoperanţi într-o realitate fluidă şi surprinsă în relativitatea ei, criteriile de cunoaştere, evaluare şi apreciere coexistând şi conlucrând în orice strategie de abordare comprehensivă a realului, implicit a celui psihosocial. În acest cadru general, mai buna cunoaştere a „profilului axiologic al indivizilor” este nu doar un deziderat, ci şi o necesitate imperioasă pentru racordarea lor la modelul mai amplu sociocultural, deoarece „în fiecare societate şi cultură - şi cu deosebire în societăţile moderne şi complexe - funcţionează un ethos, un nucleu axiologic fundamental (valori de bază), o mentalitate (un sistem de norme, crezuri, atitudini), clădită pe acel nucleu, şi o opinie publică (reacţii mai mult sau mai puţin consensuale la diferite evenimente, situaţii, personalităţi marcante)” (p. 14). Aşadar, cunoaşterea de sine, percepţia exactă a valorilor, norme, atitudini şi comportamente pe care le promovează societatea în care trăim, cu care, pe această vază, ne putem afla în armonie sau în conflict, fie latent, fie manifest, de la nonconformism personal până la mişcări sociale şi revolte colective radicale, menite a transforma şi reforma întregul ansamblu social. Neidentificarea, neinteriorizarea şi necultivarea consecventă a unui set de valori constitutive existenţei noastre cotidiene cu sens duc la stări de confuzie axiologică, la fenomene de indiferenţă sau derută valorică, iar în viaţa oamenilor lipsiţi de repere morale se instalează treptat „vidul axiologic, anomia şi anormalitatea” (p. 25), ceea ce presupune şi o degradare a vieţii publice, coborând-o sub limita demnităţii umane. Neraportându-se la o scară de valori, mulţi indivizi, inclusiv tineri, se dezorientează şi se declasează, intră în conflict cu legile în vigoare, care, şi ele, într-o societate care respectă drepturile omului, trebuie să fie în concordanţă cu sistemul de valori întronat în comunitatea respectivă, mai ales dacă este de natură democratică şi nu totalitară. Două capitole substanţiale: Comportamentul prosocial şi altruismul succedat de Agresivitatea şi comportamentul antisocial explică şi ilustrează o arie întinsă de manifestări psihosociale antinomice, relevante pentru raportul dintre individ şi societate. Fără a opera discriminări reducţioniste valorice, autorul dă răspunsuri nuanţate la întrebări care privesc coexistenţa în societate a unor manifestări contradictorii, convergente şi divergente, uneori concomitente: unele altruiste, altele egoiste, unele de întrajutorare, altele de agresivitate şi violenţă, semn că nu toţi indivizii şi nu în toate cazurile sunt pregătiţi şi dispuşi să discearnă binele de rău, moralul de imoral, justul de injust, frumosul de urât etc., în ultimă instanţă demnul de nedemn, conform, să zicem, principiului simplu exprimat prin „Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Evidenţiind rolul unor factori specifici, obiectivi şi subiectivi, în producerea diverselor manifestări, fapte şi evenimente cu caracter psihosocial, Ptru Iluţ itinerează, cu aplomb teoretic şi simţ practic, locul important al valorilor în definirea şi descrierea unor Procese şi comportamente grupale (capitolul 4) ori Fenomene şi comportamente colective (capitolul 5), insistând pe sublinierea existenţei unei cauzalităţi multiple şi circulare în explicarea axiologicului ca şi pe tratarea domeniului ca un „proces deschis”, având o istorie îndelungată, tot mai bine cunoscută, şi o perspectivă de evoluţie în parametri alternativi posibil de aproximat, chiar dacă predicţia este dificil de aplicat în genere la fenomene psihosociale. Oricum, adaptând formula „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, putem afirma că, la început de mileniu III, dacă lumea nu îşi va consolida valorile sociale e în pericol să dispară şi nici viaţa oamenilor nu va fi demnă de a fi trăită.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.