top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri de Elena Liliana Popescu (Pepe SÁNCHEZ), nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2008
Traduceri de Elena Liliana Popescu (Pepe SÁNCHEZ), nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2008 Print
Dec 21, 2008 at 10:00 PM

Pepe SÁNCHEZ

 

PEPE SANCHEZ          S-a născut în 1956 la Cumanayagua, Cuba. Poet, prozator şi eseist. A absolvit Facultatea de Transporturi. Profesor asociat la Facultad de Humanidades de la Universidad „Carlos Rafael Rodríguez” din Cienfuegos. Fondator şi director al revistei „Calle B.”, vicepreşedinte al Consejo Editorial al Municipiului Cumanayagua. Membru al Unión de Escritores y Artistas de Cuba. A publicat mai multe volume de poezie, printre care: Los dados del viento (1991), Sueños del tiempo (1996), Alfanjes de luz (2004), Paradoja del hombre en su ciudad (Mexic, 2004), Caballos sobre el césped (Mexic, 2004) şi volumul de povestiri El comedor de relojes (2000). Din opera sa s-a tradus în olandeză, italiană, franceză. Poezii ale sale, în spaniolă sau în traduceri, s-au publicat în diferite reviste literare şi antologii din Cuba şi din Argentina, Columbia, Chile, Italia, México, Olanda, Perú şi Uruguay. A primit numeroase premii şi menţiuni la concursuri de proză şi de poezie. A participat la diferite festivaluri şi întâlniri naţionale şi internaţionale de scriitori în Cuba, Ecuador, Peru, Mexic, Chile.

 

Cântare pentru ai mei

 

Încerc să respir, ziua mea şi absintul ei diferit,
potcoava aruncată înspre un vânt mai bun
sub arborele muribund al sorţii.
Încerc, cu ochii unui indigen,
asemenea unui pod lipsit de nebunia râului;
să respir muşcând din pâinea aproape a noastră
plină de sânge în discursurile marţiale
fără aroma ta împrăştiată pe trotuarele miezului zilei.
Sunt bătrânul lup de mare, îndoiala culmilor,
marele dizident al duminicilor fericite.
Nimeni nu poate face din glasul meu o carte de joc valoroasă.
Încerc să respir teama asemenea celor puternici,
ziua sa de cancer şi de datorii publice,
saliva înşelătoare a celui care decide
şi iarna de asemenea conspiră cu pacea.
Ce vrăjitorie pentru a expulza moartea
violatoare a delimitărilor afecţiunii,
livada intimă, armura ta de iubire.
Un hippie şi hazardul respiră la unison.

  
Comercianţii îţi cumpără pielea ta nocturnă
pe masa supravieţuirii şi a convenienţelor.
Să respir pânza de păianjen a inimii,
salariul prin care fiii mei îşi vor curăţi timpul lor,
un drum pentru a se întoarce la muntele de credinţă...
Încerc să respir în furca pieptului urii
şi al adevărurilor mediocre ale străinilor,
în porţelanul râsului fals al omului
care înainte să plece a privit adâncul singurătăţii sale.
Să respir mângâind iremediabilul anilor;
să respir la înmormântarea profundă a viselor tale
simţind că lumina şi întunericul sunt acelaşi perete.
Încerc să respir, trecutul meu şi cerul său de mâine,
molozul semănat în cântarea pentru ai mei,
şi aerul îmi sfâşie plămânul cu dureri diverse.

 

 Am vârsta acestui poem

 

Sunt expansiv. Am vârsta acestui poem.
Îmi deschid arhipelagul de vene inocente,
foile mele manuscrise în adâncitura ochiului.
Având o vârstă pentru a semna acte
unde picură în jurul fântânii intrinseci 
amărăciunea exterioară a obligaţiilor.
O vârstă salvatoare a încruntării ce admonestează.

 

Am vârsta de început a acestui poem,
anii săi de argilă şi de râu mărturisitor,
viscerele sale în care se consumă date
şi ultime pătrare asemenea birourilor registraturii.
Vârsta este de asemenea o fotografie de familie,
un complot împotriva calităţilor locuitorului.

 

În acest poem respiră ca naufragiaţi
îndrăgiţii mei ani de Căpitan Nemo,  
cea mai mare impoliteţe a mea
împotriva falsului tapet al maestrului.
În sfeşnicul secular al posesiunilor sale
naufragiază buruienile îndoielilor mele.
Voinţa sa este rupestră, aspirantă
la flagelul aleator al respectului şi al stimei.
Sunt un Alí Baba care îşi dinamitează peştera
cu versuri rănite
împreună cu vuietul dureros al vieţii.

 

Sunt expansiv. Am vârsta acestui poem.
Şi niciodată nu mă sperie, nici nu mă-ndurerează
să iau masa de prânz pe terasă
privind vechimea înverzită a porturilor.

 

Dacă afirm că am vâsta sa de cuvinte
deţinute în gravă dezordine,
este pentru că am vrut cândva să fiu coerent
şi am terminat pariindu-mi submarinul galben
la jocul de cărţi furtunos al metaforei.

 

Sunt expansiv şi îmi cunosc abaterile
aşa cum orice om cordial îşi cunoaşte limitele.

 

În cămaşa pe care o îmbrac ziua

 

Pe aici mi-am lăsat cadavrul,
plămânul casei
respirând un cer străin;
şi acum răsăritul
se cunoaşte fără echivoc.

 

Pantofii mei, vechi aştri obosiţi,
întreabă de vinerea sa de jongler.
Nu am învăţat să-mi beau pierderile.
Fără tine există un pahar acuzator.

 

În cămaşa pe care o îmbrac ziua
ai lăsat graba prost înveşmântată,
acea pânză care era inima,
fără disimulări, fără nimic trufaş.

Pe aici mi-am lăsat cadavrul,
arcul şi dinţii;
pe aici a căzut bereta blestemată,
traista ponosită se micşorează.

 

Şopârlele ce nu se tem de soare
îmi deschid agenda de vineri până duminică.

Fără tine, talisman de Itaca,
speranţa destramă naufragiile,
acele fidelităţi incomplete.

 

Pe aici mi-am lăsat umbra vânătoare
şi absurdele petice ale uitării.

 

Mag al luminii

 

                    pentru fotograful Raúl Aguilar,

                    prietenul meu şi frate al luminii

 

Lumina este o intrusă nemişcată
în tremurul fecund al viselor sale.
S-ar părea că în lentila sa, râu fără maluri,
oraşul este un imn al nostalgiei,
o fervoare zguduită de amintire,
bând din muşchiul ancestral al zidurilor.

 

Acest Mag al Luminii
se lasă sedus de spaţiile deschise
de parcă ar fi buzele însetate şi ploioase,
ale unei femei odihnindu-se în noapte.
Lasă urme de dorinţă, spice de priviri
şi săgeţi de credinţă şi de tăcere
asupra patinei sugestive a fotografiilor sale.

 

Cineva îşi poate imagina că ea, copilăria,
şi-a pierdut valiza de spiriduş,
de licurici răzbunător şi încăpăţânat,

în vreun ascunziş vinovat al ochilor săi;

că timpul este cel mai bun complice al degetelor sale,
tremurătoare, căutând în camera obscură,
cum să lase persistenţa miracolului,
să surprindă cu un singur as magic
goliciunea irepetabilă a acestei clipe.

                                     

Toluca, Mexic,
18 septembrie 2002

 

Prezentare şi traducere de Elena Liliana POPESCU


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.