top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Poezie arrow Versuri de Elena Liliana Popescu, nr. 11-12(78-79), noiembrie-decembrie 2009
Versuri de Elena Liliana Popescu, nr. 11-12(78-79), noiembrie-decembrie 2009 Print
Dec 27, 2009 at 09:00 PM

Elena Liliana POPESCU

                             
Nu ţi-am spus până astăzi

 

Nu ţi-am spus până astăzi

că zilele trec

fără să-mi mai povestească

micile lor întâmplări, de zi cu zi,

că mările, toate

s-au întors în ocean

şi că albia lor secătuită plânge tăcut,

după vioiciunea valurilor de altă dată,

că tristeţea adâncă nu mai are cuvinte

iar amintirile

nu se mai pot trăi niciodată la fel,

că viaţa este şi nu este

ceea ce părea să fie atunci,

sau într-un mâine rătăcit undeva în trecut,

că am văzut

cum colbul acoperă totul,

iertarea şi ura deopotrivă,

că aspiraţia spre ceea ce poate fi mai bun

se impregnează cu balastul

cel mai fin cu putinţă,

povară ascunsă cu grijă undeva,

între cutele memoriei acelei fiinţe

necunoscute din ce în ce mai mult,

că uitarea nu există,

şi la fel depărtarea,

decât poate în visele noastre

de fiecare zi,

acolo unde ne retragem

de-atâtea ori,

pentru a ne putea întoarce,

câteodată,

în visul nostru dintotdeauna, acolo

unde poposim de fiecare dată,

pentru a ne putea întoarce cândva…

 

Nu ţi-am spus până astăzi

că râul îşi pregăteşte matca

pentru întoarcerea acasă

din peripeţiile-i fără de număr,

iar vietăţile pe care le adăpostise

vremelnic,

aleargă neajutorate,

fără să ştie că viaţa lor

va însemna de acum

ceva ce le-ar speria de moarte,

în înţelegerea lor limitată,

că mâlul din adâncuri,

este mai pregătit ca niciodată

să accepte noile forme de suferinţă

pentru a putea năzui la cunoaştere,

că totul este cum nu se poate mai greu

de suportat aici, unde totul

îi pare de fiecare dată altceva,

celui ce nu ştie să vadă

decât ceea ce se poate vedea,

că nemărginirea poate fi cuprinsă

în gândul cel de pe urmă,

care poate deveni cel dintâi,

doar o singură dată în viaţă,

sau că punctul poate să fie

atât de încăpător, încât să cuprindă

întreaga imensitate de forme distincte,

ale căror însuşiri neştiute

se întrepătrund până la identitate,

în esenţa lor nepieritoare,

că drumul e cale şi scop pretutindeni,

acolo unde este zbatere şi făptuire,

gând şi speranţă, trădare şi recunoştinţă,

că-ntreaga suflare

este pregătită oricând pentru călătorie

pentru a ajunge acolo

de unde nu mai poate pleca,

fără să sufere cea mai grea dezamăgire,

a celui ce ştie...

 

Nu ţi-am spus că anotimpul

se transformă pe clipă ce trece,

în virtutea unei legi nedescoperite

de specialiştii atotştiutori,

pentru a fi în pas cu schimbările

produse de mentalităţi neschimbate,

sau că adevărurile

sunt la fel de periculoase

ca neadevărurile

atunci când te încăpăţânezi

să le probezi

sau să le infirmi existenţa,

că niciodată poate să însemne:

mai târziu, altădată, sau acum,

într-o lume supusă schimbării

şi în acelaşi timp nemişcată,

în adâncurile sale de nepătruns,

că timpul nu este altceva decât

cea mai de temut înfăţişare

a necunoscutului, idolatrizat

în încercarea omenească

de a depăşi barierele iluziei nevăzute …

 

Totul

 

A fost odată

o zi

în care credem

că ne-am întâlnit

şi ne-am spus

ceea ce trebuia

să ne spunem.

 

Totul

se spusese

din clipa

în care

sufletele noastre

s-au recunoscut…

 

Acorduri neaşteptate

 

Atingi clapele durerii

în armonii bizare

pe care nu le recunoşti

- acorduri neaşteptate

ale simfoniei trăirilor omeneşti -

suferinţa îşi spune cuvântul

sub cele mai nebănuite forme

ale aparenţei,

înveţi mereu

şi eşti la fel de neştiutor,

trebuie să experimentezi mai mult,

eşti vioară, arcuş, şi mâna care vibrează

în ritmul melodiei,

eşti compozitorul ce o trăieşte

în sufletul său, tăcut,

mai înainte de a o înveşmânta

în sunete sfâşietoare,

şi cel ce o ascultă înfiorat,

eşti cântecul care doare,

când îţi atinge coardele inimii,

eşti necunoscutul

ce te întâmpină ca pe-un prieten vechi,

eşti glasul sufletului

care se regăseşte,

fără să se fi cunoscut vreodată.

 

                  

Nu ştiai

 

Viaţa era

lângă tine

şi tu

nu ştiai,

fascinat

de strălucirea

chipurilor

pe care

potrivnica ei

ţi le desfăşura

înaintea ochilor

tăi

încă nedeschişi.

 

                  

Într-o clipă de linişte

 

Te-am văzut,

într-o clipă de linişte,

dincolo de măştile

orgoliului tău

şi,

privind în sufletul tău,

erai una cu mine...

 

Pentru a se rosti

 

Părea

ca într-un vis...

Gânduri

neîntrupate

încă-n cuvinte

se-înlănţuiau

în poeme

nemairostite

vreodată,

trezind

nostalgia

unei lumi

dintotdeauna,

căreia

nu-i sosise

timpul

pentru a se rosti.


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.