top
   
 
 
Acasă
Domenii
Galerie Foto
Catalog Reviste
Colegiul de redacţie
Editura
Blog
Legături
Cautare avansată
Contact
__________________________

Acasă arrow Domenii arrow Traduceri arrow Traduceri de E. L. Popescu şi Vlad Copil (Luis Ramon Torregrosa), nr. 9(16), septembrie 2004
Traduceri de E. L. Popescu şi Vlad Copil (Luis Ramon Torregrosa), nr. 9(16), septembrie 2004 Print
Sep 26, 2004 at 11:00 PM

LUIS RAMÓN TORREGROSA SEANO

           S-a născut la 11 august 1962 în Orihuela. Primii săi ani de viaţă i-a petrecut acolo, apoi în 1967, familia sa s-a mutat în Valencia, unde tatăl său obţinuse o slujbă. Cum atât bunicii săi cât şi celelalte rude rămăseseră în Orihuela, Luis Ramón avea obiceiul ca în vacanţele de vară, şi la sfârşit de săptămână, de multe ori, să revină acolo. După 1977 relaţia sa cu oraşul natal s-a amplificat, deoarece a început cursurile la Colegio de Santo Domingo, în regim de semi-internat, dormind în casa bunicilor săi. Frecventa Centrul de tineret „Dacor”, participând la activităţile clubului. Îi plăcea sportul, în special rugbi. A cunoscut o fată, care a devenit logodnica lui. A publicat primele sale scrieri în revista clubului, intitulată „Noi”. A înfiinţat revista „Litere” şi tocmai când apăruse revista Nr.0, a plecat din lumea aceasta, la 9 martie 1980, în urma declanşării unei leucemii galopante.

           În martie 1992, a apărut în Orihuela o selecţie din poemele sale, cu titlul Dulce agonia, editată de José Alberto Pardines Pellús, dintre care câteva poeme, puţine, fuseseră publicate în timpul vieţii. În iunie 1999, apare volumul Opera Poética care cuprinde întreaga producţie literară a lui Luis Ramón, incluzând, la dorinţa mamei sale, şi primele sale încercări ce lăsau să se întrevadă poetul de mai târziu, poet a cărui operă a fost prematur curmată. Acest volum a fost editat ca un omagiu adus unui poet care în scurta sa viaţă a reuşit să găsească timp şi forţă de expresie pentru a reda până în ultima clipă petrecută pe planeta Pământ, modul său original de a vedea lumea, lume aflată perpetuu între realitate şi vis. La plecarea spre o altă lume, poate mai bună, a luat cu sine zestrea sa poetică pentru a-şi continua opera întreruptă, dragostea mamei sale însoţindu-l mai departe.

 

POEZII

 

DULCE AGONIE

 

O, sete, care mă vrăjeşti acum

înfometată de înserări,

care pui capăt plăcerilor mele

până ce-mi vei distruge sufletul.

 

Ce mare durere e dragostea

ce mă învăluie până mă va ucide!

mă pasionează până mă va arde

furându-mi toată căldura.

 

Cerurile m-au răpit

când doream să iubesc

şi când dragostea ce-o simţeam

m-a despărţit de lume.

 

Soare al nopţii, dulce iubire,

îmi cânt suferinţa în faţa lumii,

o, cât te mai râvnea

setea mea de a muri plângând.

 

Renaşti, mori, visezi, te prăbuşeşti.

 

Murind îmi trăiesc plânsetul de iubire:

Ah, iubire, durere şi dorinţă!

îmi lipsesc nurii tăi, sprijinul meu;

îmi simt durerea în vene

când păşesc fără răsuflarea ta. 

 

(PRIMELE POEME, 1976-1978)

 

TEAMĂ DE MINE

 

Am devastat

ceea ce nu sunt valurile,

am reuşit să rup mareea

mângâind clipe catifelate,

aşa cum face cârmaciul cu macii

plângând cu stelele triste.

 

Dărâmând absenţele palide

m-am înşelat

hrănindu-mi nopţile,

târându-mă până la ce era uitat,

deplângând

ce auzi tu acum

pentru a atinge dorinţele

pentru mine interzise.

 

ÎNDOIALA

 

Mergi

şi în timp ce mergi

miroşi capcana din drum.

Să nu priveşti, să nu ridici capul,

să nu te prefaci

că eşti în stare să pricepi.

 

Eşti ca vulturul ce se învârte

în jurul cadavrului prea devreme

şi ţi se spune că eşti nebun.

Să nu cedezi când simţi

cum covorul pătat

cu o substanţă insolubilă

îţi va face privirea să se înalţe.

 

Să nu vrei să râzi sau să plângi

nici să vorbeşti sau să suspini,

să iubeşti sau să pretinzi aşa ceva;

observă şi linge cu gândul tău

amara voracitate

si raţiunea impurităţii sale.

Şi mai ales,

să nu simţi cea mai mică tristeţe

când îndrepţi arma la tâmplă:

apasă pe trăgaci, apasă.

 

APOCALIPSĂ

 

Cerul se cutremură

şi în mâinile mele tună calmul;

marea fulgeră

în noaptea ceţoasă

în timp ce pământul

este inundat de noroi.

 

Milioane de mâini caută sprijin

şi în mintea mea tună calmul;

ploaia bate în paturi

în timp ce astrele

se învârt cu capul în jos.

 

Milioane de minţi caută sprijin

şi în sufletul meu tună calmul.

 

CÂNT ÎNĂLŢAT ÎNDOIELII

 

Ce frumoasă e îndoiala!

Ce munte atât de plăcut

înalţă ea!

Cum dovedeşte

că omul există

doar când se îndoieşte.

  

CONCLUZII ALE UNEI VIEŢI       

 

Sunt aici,

am sosit.

Dar cine trebuie să mă aştepte?

Am murit şi îmi aştept judecata.

Dar cine oare trebuie să o facă?

Recunosc,

am ucis

dar sunt oare vinovat?

Am ajuns chiar ca să surâd:

m-au silit.

 

Eu vroiam doar

să tai pădurea în formă de pâlnie ce mă înconjura

şi să împrăştii polenul

norilor.

De ce?

De ce mă arată cu degetul?

Poate

pentru că sunt fiinţă omenească.

  

AMINTIRI

 

Încă de mic mă duceam

să mă joc la copacul cel mare.

Mă aşezam la poalele lui şi îmi făceam planuri;

părul meu se încâlcea

în ramurile lui,

şi seara

îi povesteam proiectele mele.

 

Timpul a trecut,

planurile sunt acum fire albe în păr

şi dorinţele riduri,

planurile mele nu s-au împlinit.

Copacul este tot acolo

la locul lui.

Trainic, liniştit,

tăcut.

 

DIN PATUL MEU

 

Din patul meu

mă gândesc:

„Este noapte

marea se stinge”,

Perna mea

mă consolează:

„Multă lume

a făcut-o deja”.

 

MOMENTE

 

Acolo unde noaptea

de cerul pur luminată

aspiră parfumul sinuos

al văzduhului şi unde

cântă luna,

am fost eu cu barca

peste gura

nopţii.

 

În depărtare

vântul recita

versuri ritmate

ale căror silabe nu le cunoşteam.

 

A fost o călătorie

grea, cea mai ciudată.

 

Ceaţa

a ajuns să stăpânească

cârma nehotărâtă,

pornind la drum

către un paradis părăsit:

de undeva de sus,

un copac se juca de-a Dumnezeu.

 

Când am simţit

cum urcă tămâia,

şi stinge stelele

deja obosite de ţărmul înroşit,

am înţeles

că trebuia să mă întorc.

 

Au trecut zilele,

şi am aflat:

Nimeni

nu e mai bun

decât crede că este.

 

(ULTIMELE POEME, 1978-1980)

 

Prezentare şi traducere de Liliana Popescu şi Vlad Copil


Acasă | Domenii | Galerie Foto | Catalog Reviste | Colegiul de redacţie | Editura | Blog | Legături | Cautare avansată | Contact |

All Rights Reserved 2010 © Designed by: MultiNet.Ro
This site uses Free Software released under the GNU/GPL License.